Cristian Tudor Popescu e un ziarist de clasă. Cu toţii o ştim. Chiar dacă nu e favoritul meu, îl consider un editorialist de referinţă. Le are cu politica. O-ntoarce pe faţă, pe dos, îi dezbracă pe aleşi la fundul gol, îi plesneşte bine, metaforic vorbind. Tot ce mişcă şi e putred în ţară este bine cântărit, punctat, atacat de ochiul critic al lui CTP şi livrat în ambalaj plăcut cititorului.
.
În ultima vreme a început să cocheteze şi cu sportul. Scrie pentru Prosport nişte editoriale bune referitoare la turneele mari de tenis şi analizează cu pricepere şi fler evoluţiile lui Nadal sau Federer. Se vede că îi place acest sport.
.
Ce s-au gândit însă conducătorii cotidianului mai susamintit? Să îl coopteze şi pe dânsul la cohorta de ziarişti-blogaţi precum Banciu sau Mironică, zilnic disecători şi ciopârţitori de fotbal autohton specialmente, pe bună sau nebună dreptate. Am citit azi articolul ăsta şi am rămas cu un gust ciudat în gură. Nu e rău articolul. Pentru un jurnalist începător. Însă la talia lui CTP, mă aşteptam la mult mai mult. Textul e o formă fără fond. O adaptare a stilului său tăios şi explicit (expresii crude precum “fufe”, “ruptă în figuri”) la o realitate fotbalistică pe care nu o cunoaşte. Sau o cunoaşte din auzite, de la alţii.
.
E uşor să îl mâzgăleşti cu rahat pe Mutu, să îl faci drogat, precum inconştienţii de “hateri”, aşa-zişi suporteri invidioşi pe un român care şi-a făcut imagine în străinătate. E foarte uşor să îl faci praf pentru o “escapadă” la restaurant ca un amnezic, care îşi aminteşte doar de ziua de ieri, dar uită anii anteriori, plini de reuşite. Cel mai mare păcat în presa sportivă -mai ales- este să fii jurnalist în bătaia curentului. Cum suflă vântul, aşa îţi concepi şi articolele. Când mai apare un rezultat bun, fotbalul românesc se bate cot la cot cu cel occidental, când un eşec, suntem vai de mama noastră. Unde e imaginea de ansamblu? Unde e acel ziarist sportiv dezgheţat la minte şi echilibrat, nici prea optimist, nici prea pesimist, nici prea euforic.
.
În această capcană a inconştienţei, a superficialităţii a intrat CTP. S-a aventurat pe un teren necunoscut. A văzut că e trendy să se afirme că “fotbalul românesc, este, la ora actuală, în degringoladă, nu are spirit, nu are orizont, e o adunătură de inşi în chiloţi care aleargă care-ncotro pe imaş”. CTP “ştie” că Mutu se va consuma ca fotbalist într-un an, doi. Noi ştim altceva. Noi, care ştim să apreciem o valoare şi să trecem cu vederea o greşeală. Ştim că Mutu nu e sfânt, dar nu e nici puşlama! E prea dur… Ştim că fotbalul nostru se află în acest minut în criză, nici nu ne putem aştepta la minuni când economia e în şanţ. Dar nu e nevoie să ne lamentăm. Să ne facem un obicei din a împroşca cu noroi un jucător care mâine ne poate aduce satisfacţii. Să nu desconsiderăm un fotbal pe care ştim că mâine îl vom elogia.
.
Articol apărut şi pe www.blogând.info

This entry was posted on Thursday, October 15th, 2009 at 12:18 am and is filed under Fotbal, Blogroll. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.