Sezonul 1998/1999.Într-un mic orăşel de pe malul spaniol al Mării Mediterane ajungea un fotbalist despre care toată lumea credea că se află pe apus de carieră. Nimic mai greşit. Însă nu despre acest fotbalist vom vorbi, ci despre clubul de fotbal la care a ajuns în acel an 1998. Vorbim despre un club care, în întreaga sa istorie de până în 1998 nu respirase aerul tare al primei divizii spaniole de fotbal.
.
Vorbim despre un “mic orăşel” cu o populaţie de 49 000 de locuitori. Cam cât Petroşani sau Oneşti. Vorbim despre clubul de fotbal al acestui oraş, club cu un buget pe sezonul 2007/2008 de 63 milioane de euro.
.
Cum a fost posibil ca un club care până în 1998 nu reuşise nici măcar o singură promovare în Primera Division să reuşească să se transforme în vice-campioana Spaniei? În 1998, Gică Craioveanu sosea la Villarreal pentru a scrie istorie: el avea să înscrie primul gol al micului club de pe coasta Mediteranei, chiar pe Santiago Bernabeu, la debutul său în Primera Division. El avea să înscrie primul gol al “Submarinului Galben” pe teren propriu, pe Madrigal. Tot Gică avea să înscrie, de două ori, într-un istoric succes al Villarealului în faţa Barcelonei chiar pe Camp Nou.
.
De atunci, an după an, Villareal urcă treaptă după treaptă ( semifinale de Cupa Uefa, locul 3 în Primera Division - 2005, semifinale de Champions League, fiind eliminată de Arsenal după ce eliminase la rândul ei nume ca Glasgow Rangers, Inter Milano sau Manchester United ) şi mulţi se întreabă dacă nu cumva în acel mic oraş spaniol, în care maxima atracţie sunt verile fierbinţi stinse în Mediterană , s-a descoperit “secretul succesului”.
.
Cum merge treaba la Villareal? În primul ” Nu avem dreptul să ne înşelăm la ora transferurilor” explică preşedintele clubului. Cum transferă Villareal? Prima surpriză vine din faptul că postul de director sportiv, o figură atât de la modă prin cluburile româneşti, nu există în organigrama acestui club.Piramida îşi are bazele pe scouteri: doi la marginea gazonului şi unul în faţa televizorului. Cei trei propun jucători următorului nivel, acolo unde două persoane sunt însărcinate cu deplasările în scopul de a cunoaşte personal jucătorul respectiv şi de a constata cât de viabilă poate fi contractarea sa. În vârful piramidei, antrenorul Manuel Pellegrini ( cinci sezoane consecutive pentru acest antrenor chilian pe banca Villarealului. Chiar ieri a semnat o prelungire a contractului) şi preşedintele Fernando Roig, acelaşi din 1998, anul promovării, dau ok-ul.

Jucătorului dorit i se explică ce este Villareal şi care sunt aşteptările clubului în privinţa lui. Are obligaţia să se prezinte la acte sociale ori de câte ori i se cere. Pires, de exemplu, a predat ore de franceză la o şcoală din localitate cu scopul de a promova imaginea clubului şi de a atrage oamenii spre stadion. Fiţi puţin atenţi la politica de transferuri, în descrierea preşedintelui Roig:
.
Despre Pellegrini, antrenorul: ” În februarie 2004 a plecat fostul antrenor. Am aflat că tehnicianulde la River Plate termina contractul. Ne plăcea cum juca River şi ne mai plăcea că Pellegrini era un om care nu ieşea în presă cu declaraţii inoportune sau gălăgioase.
.
Despre Rossi şi Nihat. Villarreal a plătit 10 milioane de euro celor de la Manchester United pentru Rossi,atacant italo-american de doar 20 de ani: ” Chiar cei de la United ne-au spus că suntem nebuni dacă vedem în Rossi înlocuitorul ideal al lui Forlan, plecat între timp la Atletico Madrid. Rossi s-a copt mai repede decât prevăzusem noi că o va face.Ni l-au prezentat scouterii noştri şi am văzut că îşi asumase responsabilitatea într-o echipă a Parmei ce lupta pentru evitarea retrogradării. Nihat avea probleme cu genunchiul, a trebuit să se opereze, însă ceea ce contează sunt cele 18 goluri marcate de el în sezonul 2007/2008.”
.
Forlan:” L-am văzut de tânăr la Independiente. La United, juca puţin, marca şi se întorcea pe banca de rezerve. La Villareal a câştigat Gheata de Aur. L-am vândut la momentul oportun ( a fost cumpărat cu trei milioane şi vândut cu 24 la Atletico Madrid ).
.
Riquelme:” Cu el am pierdut bani, însă am demonstrat ceva. Şi acest lucru îl vor şti toţi cei care vor veni pe viitor la acest club. Nimeni nu este mai presus de echipă”.

Gică Craioveanu a jucat patru sezoane pentru Villareal. Suficient pentru a câştiga respectul tribunei galbene de pe “El Madrigal”. Ca suvenir aveţi aici istoricele goluri marcate de Gică pentru Villareal. Primul gol din Primera Divison pentru Villarreal marcat pe Santiago Bernabeu şi dubla reuşită în faţa Barcelonei ( două opere de artă, merită revăzute ). Între timp, Villareal Club de Futbol a reuşit să se interpună între cele două mari forţe din Primera Division. Priviţi clasamentul campionatului recent încheiat.

.

via Bar Tikitaka

.

.

“Verile mele pierdute, cu stresul ultimelor teze şi cu un examen de capacitate monstruos ca vecinul ce îmi înjunghia mingile de fotbal”. Am dat nas în nas cu anii copilăriei, citind “coşmarurile” cu Gustavo Kuerten ale lui Mitruţ. Mingea spartă in ciobul aşezat cu tupeu maxim pe asfalt. Injunghiată de un puseu răzbunător al celui care îşi simţea ameninţată liniştea de pe marginea tocului de lemn al geamului. Termopanele au sosit prea târziu pentru a calma un război aşa de mare.
.

.
Morţii cu morţii, vii cu vii. Se lua una bucată de minge spartă, se umplea cu pietre sau nisip şi se plasa strategic în faţa unui intrări de bloc sau în mijlocul străzii. Câteodată se lăsă chiar cu entorse. Ce mai conta? Mingea îşi făcea pentru ultima oară datoria, sacrificându-se şi făcând toţi acei lei plătiţi înainte ca devalorizarea să ne altereze şi mitul “mingilor de 35″.
.
Liga s-a terminat. Vacanţă. Până şi naţionala este în vacanţă. Aşa că de ce să nu luăm şi noi o pauză dând iama prin amintiri? Nereuşind să îmi reprim imaginea unui Ceauşescu actual dând internet pe cartelă, vă invit să vă aduceţi aminte: pe unde, cum şi cu cine băteaţi mingea?
.

Ca supliment, pentru a oferi entertainment şi sectoarelor mai juvenile ale publicului vă adresez încă o întrebare agaţată din mers în timpul unui concurs de cunoştinţe generale difuzat de către o televiziune occidentală:
.
“Ce legătură misterioasă este între statul Puerto Rico, clubul englez de fotbal Preston North End şi Gigi Becali?”

.

via BLOG DE FOTBAL

” Bravo mă, te-ai scos. Eşti între Tolontan si Ioaniţoaia.”

.

.

Ziua de ieri mi-a adus o avalanşă de mesaje prin intermediul cărora eram felicitat pentru “performanţa” de a îmi ajunge un articol pe prima pagină GSP ( varianta virtuala ), sub cel scris de Catalin Tolontan, peste cel scris de Ovidiu Ioanitoaia. La propriu. Ma îndoiesc cât pot de mult de figurat. Bineînteles ca au fost si mesaje de genul ” Pe cine ai lins în fund pentru a ajunge acolo?”. Cu atât mai amară a fost senzaţia. Da. Senzaţia a fost amară. Nu ăsta mi-a fost scopul, însa pentru un amator care scrie din pasiune, uneori amestecată cu deznădejdea, ar trebui ca simplă alipire a articolelor sale de cele a unor gazetari precum cei mai sus pomeniti ar trebui sa fie un motiv de mândrie. Însa senzaţia a fost amară. Cum am ajuns sa apar acolo? Cu un articol în care se spun vorbe grele la adresa unuia dintre cei mai importanţi, cei mai influenţi oameni din fotbalul românesc. Şi asta pentru că le merită. Chiar şi în glumă nea Mitică ! Nu. Nu mă simt mândru de ce am scris acolo. Aş fi vrut să fi scris altceva. Despre altceva.Despre ceva din sfera sportului. A sportului adevărat. Nu cel viciat.
.
Articolul lui Tolontan postat mai sus se referea la un jandarm luat la şuturi pe strazile Clujului. Dedesubt, Ovidiu Ioaniţoaia vorbea cam despre cum mai stau lucrurile la Rapid. O analiza interesantă, dar degeaba. În comentariile lasate de cei care au intrat sa citeasca respectivul articol aceeasi ura deşanţată: “brichete, retrogradări, unguri”.
.
Peste toate astea, titlul articolului lui Tolontan îsi cerea dreptul de a se proclama campion: “ŞTIRI DIN ALTĂ LUME”. Cum sa nu simt amar în gât? În timp colegii mei de pe Mysport se iau la trânta cu trecutul fotbalului, cazul lui Newsted şi Ionuţ sau cu ineditul pe care suntem forţaţi să îl evităm, ceea ce fac Ovidiu şi Răzvan, se primesc mesaje de genul ” Bai, voi nu aveti altceva de facut decât să băgati ciudăţenii şi vechituri din astea? Apropo, vezi că ai uitat o virgulă”. Nu. Nu avem altă opţiune. Trebuie sa ne întoarcem si să readucem ceea ce a fost frumos în fotbal, cazul de faţă, şi în sport în general, în speranţa că “STIRILE DIN ALTĂ LUME” îşi vor mai face apariţia doar ca simple tentative de pamflet.
.
Priviţi cele două ştiri din screen-shotul de mai jos. Ce au ele de a face cu sportul? Au ele dreptul de a acapara primele rânduri ale unui site de sport? Nu. Însă deocamdată sunt necesare. Altfel, oamenii pe care atât de mult îi hulim şi-ar face linistiti de cap, iar în final “ŞTIRILE DIN ALTĂ LUME” vor fi în totalitatea lor, din această lume.

.

.

via Bar Tikitaka

Nu vă vine să credeţi că această frază este cât se poate de des rostită de către iubitorii fotbalului din România domnule Dragomir? Sigur că sunteţi conştient de acest lucru, însă vă pasă de el la fel de mult cât îi pasă unui şorici de porcul de pe care a fost jupuit.

.

“Dumitru Dragomir: “Steaua a fost făcută de rîs pe veci”. Vreau să vă spun ceva domnule Dragomir şi vreau să v-o spun de o aşa manieră încât să şi înţelegeţi.

.

“-Tu eşti vinovat de toate astea băi borfaşule. Tu ai permis ca un club de talia Stelei să fie manevrat de un om cu raţiunea îmbrăcată în izmene. Tu care te mândreai cu ce fotbal frumos şi mândru ai şi le-ai permis tuturor “oamenilor de afaceri care investesc în binele fotbalului românesc” să ne arate câ în loc de inimă au un cârnat umplut cu indiferenţă la adresa suporterilor. Tu ai fost ăla care ori de câte ori pocneau caltaboşii ăştia ce se numesc conducători de fotbal te-ai grăbit să iei aţa şi acul pentru a petici scursura. Din cauza ta ziarele au pe prima pagină faptele lor de vitejie în timp ce campioana ţării îşi savurează scurt şi discret succesul fără ca noi să merităm asta. Din cauza ta umblă ăştia cu banii prin sacoşe pentru a face “dreptate” în loc să cumpere un jucător sau măcar viitorul a vreo zece juniori? Şi ştii de ce faci asta? Pentru că eşti la fel de mânjit pe la gură sau pe degete ca şi ei. Înţelege că ne-am săturat de tine. Spune-le asta şi prietenilor tăi. Sunteţi cu toţi nişte borfaşi. Asta credem noi, în ciuda faptului, nu-i aşa?, că nu sunt dovezi.”

.

Nu e aşa că sunt un nesimţit, un golan, un coate-goale? Nu vă înroşiţi la faţă. Să ştiţi că am glumit. E ca în bancul ăla cu dinamovistul, stelistul, ceferistul, bănăţeanul, olteanul şi rapidistul.Asta să le spuneţi şi prietenilor dumneavoastră. Chiar şi lui Mircea Sandu. Nu am vorbit serios. Înţelegeţi? Nu mă daţi în judecată. Sunt un glumeţ. Nu aşa merge treaba?

.

Uite ce-am făcut. Mi-au dat oamenii ăştia un blog şi eu l-am alterat cu vorbe despre dumitale. Am glumit şi de data asta. Ia să vedem la câţi oameni li s-a părut nostim.

.

P.S: Vă place fotografia DOMNULE DRAGOMIR? Vă este cunoscut peisajul?

.

.

via Bar Tikitaka

Anul 1971. Timpuri în care Led Zeppelin lansa cea ce avea sa se transforme într-unul dintre cele mai mari hituri al tuturor timpurilor, cunoscuta piesa Stairway to Heaven. În acelasi an se nastea Roy Keane, irlandezul care avea sa faca istorie pentru Manchester United, Appolo-14 aseleniza dupa o calatorie spatiala de cinci zile, în timp ce în România, Marea Adunare Naţională decreta prin lege ca toţi cei care fugeau din ţară se făceau vinovaţi de “fapte ostile” fiind consideraţi tradatori.
.

Pe un teren de antrenament al unui club de rugby situat la marginea capitalei austriece o delegaţie a clubului de fotbal american Dallas Cowboys testa un jucator de fotbal european. Americanii erau în cautarea unui transformeor ( kicker ), transferul unui astfel de jucator fiind prioritate pentru ei în acel sezon. Însa cel ales pentru a da probe nici macar nu vazuse pâna la acel moment balonul oval cu care se juca fotbalul american. Confuz, austriacul a urmat sfaturile lui Leopold Stastny, fost antrenor austriac, cel care îl recomandase scouterilor americani: “Trebuie doar sa lovesti balonul cât poti tu de tare si daca este posibil sa îl faci sa intre în spatiul dintre cele trei bare în forma de U“. Aşa a şi făcut tânărul de 26 ani. Îşi luă avântul de rigoare, lovi mingea şi se întoarse către trimişii din Dallas:
.
“Îmi amintesc că am lovit puternic acea minge ce părea un castravete, am trimis-o printre cele trei bări iar când m-am întors acei oameni mi-au înfipt în faţă un teanc de hârtii pe care trebuia să le semnez. Îmi ofereau şi luna de pe cer doar pentru a şuta cu toate puterile mel în acel castravete ce se numea balon. Nici nu m-am dezmeticit bine şi mă aflam deja într-un avion zburând cu destinaţia Statele Unite”, declara după ani buni de zile personajul principal al acestei întâmplări.
.
Pentru a afla cine este acest personaj trebuie să facem un mic salt de câţiva ani înapoi, mai precis până în anul 1965. Erau vremuri în care trupa Beatles se afla în plină efervescenţă, an în care Nicolae Ceauşescu era uns prim-secretar al Partidului Muncitoresc Român ( vechea denumire PCR ),an în care Republica Populară Română se transforma în Republică Socialistă, an în care era lansată la televiziunea publică cunoscuta emisiune “Teleenciclopedia”, an în care Rapid Bucureşti cucerea la Bruxelles cea mai importantă competiţie la nivel de cluburilor de volei masculin, “Cupa de Cristal”. Tot în acel an, pe 5 februarie, la Săcele, familiei Hagi i se năştea cel de-al treilea copil. Un băiat căruia aveau să îi pună numele Gheorghe.
.
20 octombrie 1965. Englezii îşi rodau naţionala de fotbal pregătind-o pentru Mondialul ce peste doar nouă luni urmau să îl organizeze chiar ei, iar drept sparring-partner aleseseră reprezenativa Austriei. Meciul se disputa pe Wembley în faţa a peste 60 000 de spectatori veniţi pentru a asista la previzibilă victorie a naţionalei Albionului. Ambele echipe şi-au trimis pe gazon formulele de gală, englezii fiind conduşi de celebrul Bobby Charlton . Lucrurile nu s-au desfăşurat totuşi exact aşa cum prevăzuseră vulcanicii suporteri din insulă, amfitrionii fiind depăşiţi de către cei care fuseseră învitaţi ca parteneri de antrenament. Prestând un joc clar superior austriecii aveau să îşi adjudece victoria. Scor final 2-3. Eroul acelui meci avea să fie însă Toni Fritsch, un tânăr mijlocaş de doar 20 de ani al clubului Rapid Viena, cel care reuşea să perforeze în două rânduri poarta englezilor. Perechea de trasoare care îl ţintuiseră pe Ron Springett, goalkeeper-ul englez pe linia porţii făceau înconjurul Europei iar jucătorii austrieci erau primiţi acasă ca adevăraţi eroi în timp ce Toni Fritsch se căpătuia cu o denumire ce avea să îi ducă faima peste ani şi ani de zile: “Tony Wembley”. Puţini îşi imaginau după acel meci că Anglia avea să devină campioană mondială peste numai nouă luni de zile.
.
Toni Fritsch se întorcea în Austria acolo unde cu echipa de club avea să câştige titlul în prima ligă austriacă în 1967 şi 1968. Era un jucător cu o forţă impresionantă de a lovi mingea, nu prea scump, aşa că nu a trecut mult timp până s-au interesat de el mari echipe din Italia şi Germania. Însă pentru “Tony Wembley” destinul rezervase o cu totul altă traiectorie. Viaţa avea să i se schimbe odată cu un telefon primit din partea lui Leopold Stansky:
.
“Vrei să dai o probă pentru una dintre cele mai puternice echipe de fotbal american din Statele Unite? Vino mâine dimineaţă pe terenul de antrenament“.
.
Aşa a decis Toni Fristch să agaţe în cui ghetele fotbalului european şi să pornească pe un drum nou, al unui alt tip de fotbal. Nu trebuia decât să izbească puternic acel castravete numit balon.
.

După luni întregi de pregătire intensă, luni în care stafful celor de la Cowboys au încercat să îl familiarizeze pe austriac cu regulile noului joc din care făcea parte, Fritsch debuta în cea mai faimoasă echipă de fotbal american a acelor vremuri, Dallas Cowboys. Ceea ce presa americană trata la început drept o încercare exotică a “văcarilor”, o probă ciudată, o simplă aventură, avea să se transforme într-unul dintre cele mai mari succese ale echipei din Dallas. Debutul lui “Tony Wembley” avea să fie fulminant. Cei de la Cowboys întâlneau Arizona Cardinals iar cu doar două minute înainte de final tabela de marcaj arăta egalitate, 10-10. Dallas-ul dispunea de o lovitură liberă iar antrenorul îl chemă pe Fritsch. Distanţa era de 26 de metri, ceva destul de acceptabil pentru acel tip din Viena care obişnuia să rupă plasele porţilor de la distanţe chiar mai mari. Problema era dacă Fritsch rezista presiunii tribunelor şi provocărilor adversarilor. În faţa sa apărătorii celor de la Cardinals proferau inujurii de cele mai joase speţă. Toni la ale sale. Nici măcar nu înţelegea engleza. Avânt, lovitură puternică şi castreavetele intra acolo unde trebuia să intre. A fost prima sa faptă de arme în noul tip de fotbal pe care îl învăţase. Cel care profanase Wembleyul cu trasoarele sale avea să se transforme într-unul dintre cei mai buni jucători de fotbal al anilor 70. Patru sezoane la Dallas Cowboys, urmate de transferuri la San Diego Chargers, Houston Oliers, terminand cariera în 1982 la New Orleans Saints. 125 de partide jucate, 758 de puncte marcate, două finale Super Bowl disputate , într-una dintre ele reuşind să cucerească inelul de campion cu Cowboys.
.
Pe 13 septembrie 2005, la ieşirea dintr-un restaurant vienez, Fritsch cădea victimă unui infarct care avea să îi fie fatal. Mai lipseau doar câteva ore şi echipa sa de suflet, Rapid Viena disputa un meci de Champions League contra nemţilor de la Bayern Munchen .
.
Galeria Rapidului îi onora memoria cu un imens mesaj afişat în peluză: ” Tony Wembley, o persoană fără duşmani, un campion. Campion în două lumi“.

.

via Bar Tikitaka

Regulile sunt simple. Un campion este acela care câştigă, iar o echipă campioană se naşte bazându-se pe soliditatea şi unitatea grupului. Fără echipă ajungi pe marginea abisului iar fără puterea colectivă briza se transformă în uragan. Dacă ai jucători dar nu ai echipă, o zi străluceşti, o altă zi câştigi la limită pentru ca următoarea sa aducă decepţia. În fotbal important este să câştigi, iar dacă acestui deziderat îi adaugi intensitate, viteză şi calitate individuală produci ceva greu de uitat. In sens bun.
.
Partidă încâlcită duminică seară în “groapa din Ştefan cel Mare”, mişcare lentă a balonului,numeroase pase greşite şi la fel de numeroase erorile neforţate. O echipă pedepsită de către mediocrul sezon “reuşit” primind vizita unei echipe aflate într-o critică criză de identitate în ceea ce priveşte jocul de fotbal, sosită având în buzunare doar iluziile unei “efective şi liniştitoare” activităţi la nivel de conducere, mai puţin o înaltă concentrare şi ambiţie la ieşirea din vestiare. Şampania era pregătită în lojă.
.
Pe teren, Marius Lăcătuş s-a încăpăţânat încă o dată, la fel de inexplicabil, să
încâlcească mijlocul propriei echipei oferind protagonism tandemului Ov.Petre-Lovin, un duo care, părerea mea, nu face altceva decât să îşi obosească restul colegilor. O echipă ruptă, cu o apărare ciuntită de comisiile disciplinare şi de forma celor rămaşi, un atac la limita acceptabilului atât timp cât nu lipsesc fazele fixe şi un mijloc, “ah mijlocul! “, un mijloc care se pretinde musculos însă se dovedeşte capabil doar să distrugă. Ideal este ca apărarea şi atacul să nu fie separate una de cealaltă. Însă pe aplicaţia “creaţie.exe” s-a pulsat “uninstall” de ceva timp pe la antrementele din Ghencea. Ce să scriem despre Dică? “Recycle bin” e gol şi el. Din amintiri se scriu doar poveştile.
.
Va sosi sfârşitul campionatului, vor porni renovările de efectiv şi nimeni nu va şti de ceea ar fi fost capabili să inducă, în plan pozitiv, fotbaliştii sud-americani aduşi cu mare tam-tam de Steaua. S-a jucat cu aceeaşi gardă veche, căruia i s-a schimbat câte ceva doar în faţă, acolo unde au dispărut Badea şi Iacob, mijlocul rămânând acelaşi. Ov.Petre, Lovin, Dică,Rădoi câteodată şi Nicoliţă, devenit între timp “acarul Păun”.
.
Umbra lui Protasov ca ultim exponent al spectacolului încă bântuie Ghencea, urmaşii lui nu au adus în plus nimic, dimpotrivă, au diluat moştenirea pe care le-o lăsase: pregătirea fizică au risipit-o prin competiţiile europene, fără să pulseze “refresh-ul”, Olăroiu şi Zenga ; pe cea psihică şi morală au făcut-o franjuri Becali şi prietenii săi antrenori, instalaţi pe bancă doar pentru a le fi trase în sus sforile legate de mâneci. Unii au “rabatat”, unii nu, iar căzuţi în această luptă au fost jucătorii.
.
Îngrijorător pentru fotbalul românesc este faptul că nici rivalii Stelei nu se prezintă mai decent. Pretendete la titlu, atât Steaua cât şi CFR, prezintă o dezolantă panoplie de defecte. De parcă ambele cluburi s-ar privi simultan într-o oglindă şi ne-ar reda o imagine comună. Greşeşte unul, celălalt nu face nimic mai bun. Meci prost al celuilalt, suspiciune de blat dincolo. Şi viceversa. Istoria acestui campionat. Incepe deja să fie mult prea obositoare, se caută scuze aşa că toată lumea acuză. Dacă aş avea posibiltatea de a alege un învingător, aş desfiinţa locul 1, chiar şi onorifica distincţie de “campioană morală” într-un campionat în care un român rătăcit printre colegii săi veniţi din lumea întreagă găseşte să se bucure pentru un posibil titlu dându-le “cadouri orale” rivalilor din Ghencea, în timp ce “patronul cel mai patriot din fotbalul românesc” apelează la un antrenor de etnie maghiară în epica încercare de a apăra ţara de conspiraţia masonică ce îl face pe Trică să îşi dea în petec.
.
Privim terenul de joc ca pe o simplă prelungire spaţială structurată în forme geometrice rotunde şi linii drepte peste care fug intersectându-se o mână de oameni. Sportivi. De aici am plecat. Unde am ajuns? ….Citiţi doar trei, patru rânduri mai sus…

.

via Bar Tikitaka

Dinamo-Steaua. Derby-ul fotbalului romanesc. Clasicul clasicilor. Si totusi … Au aparut umbre pana si peste acest acest meci. Steaua are nevoie de trei puncte, Dinamo are nevoie sa isi recupereze onoarea. Stelei ii este suficient un punct si titlul este ca si castigat, iar Dinamo trebuie sa joace fotbal si sa castige pentru a evita o umilinta mai mare decat infrangerea, sarbatorirea titlului stelist pe gazonul din Stefan Cel Mare.
.
Si totusi. Iese domnul Borcea in presa lasand sa se inteleaga ca se indoieste de devotamentul jucatorilor aflati sub contract cu Giovanni Becali. Un alt personaj se teme de arbitraj. Se incita la violenta fara ca nimeni sa pedepseasca respectivele gesturi.
.
Se spune ca marile probleme ascund rezolvari simple. Eu nu vad decat o singura solutie.Toate aceste umbre pot fi sterse daca ne reintoarcem in locul in care am pierdut afectiunea pentru balon. Fara dragostea pentru minge, fotbalul romanesc si-a prostituat identitatea iar ADN-ul competitional s-a diluat. E de ajuns sa vedem ca un Dinamo-Steaua e supus suspiciunii de blat si ne putem imagina ca toata istoria lumii este de fapt un fals.

.

Ca si cum Leonidas “si-a aranjat” zilele de glorie prin pesterile de la Termopile stand la cafele cu Xerses.

.

via Bar Tikitaka