creaza-ti blog

Archive for September, 2008

Test: Ce fel de suporter esti?

Monday, September 29th, 2008

Intr-o lume mereu obsedata de a face liste si de se aseza intr-un anumit loc al spectrului global, apar mereu intrebari, intrebari ale caror raspunsuri au de cele mai mult ori efect contrar clarificarilor pe care le astepti. De exemplu:

.

1) Atunci cand un jucator al echipei favorite marcheaza un gol si se bucura pe garduri alaturi de galerie urandu-le cele mai calde urari “bucale” adversarilor de o viata, chiar daca acestia sunt absenti, ce faci tu?
a) Esti extaziat gandindu-te ca daca in sfarsit marcheaza si atacantul ala adus pe multi bani in vara sa se bucure dandu-l jos pe unul dintre nefericitii aia care urmaresc meciul in scaunul cu rotile pe marginea terenului si sa se puna sa faca tururi de onoare cu el.
b) Te gandesti ca sunteti deja plini de atata ridicol.
c) Ce mai conteaza, s-a marcat in sfarsit un gol!

.

2)Iti place sa vezi fotbalul la TV
a) In compania amicilor in vreun bar, sarbatorind golurile in asa fel incat egalarea adversarilor te prinde inca pe sub mese in cautarea telefonului pierdut.
b) Acasa plictisit si lefter de bani dupa cheful de aseara.
c) Cu prietena (sotia) in casa socrilor.

.

3)Folosesti tricourile de fotbal ca haine de strada
a) Da, insa doar ale echipei tale favorite.
b) Nu. Ti se pare o moda de prost gust.
c) Da, iar ordinea lor este Barcelona, Real Madrid, AC Milan, Inter, Ajax, Arsenal, Manchester United, Juventus. De aia e bine sa ai neamuri in strainatate!

.

4)Cel mai bun jucator pe care l-ai vazut in viata ta
a) Cristiano Ronaldo, insa sa nu il uitam pe Pele!
b) Messi, insa sa nu il uitam pe Maradona!
c) Hagi. Cine a fost Dobrin?

.

5) Pentru echipa adversa simti
a) O ura intensa la nivele stratosferice si abominabile
b) O prieteneasca rivalitate, care uneori a fost ura, insa timpul i-a mai tocit din forta malefica
c) Ignoranta la un nivel tolerat de catre corpul uman

.

6) Cand mergi pe stadion
a) Preferi peluzele, acolo e locul unui fan adevarat.
b) Tribuna 1, in caz ca lucrurile nu merg de vina este Gigi din loja. Daca vezi ca vin bodyguarzii peste tine, ai gresit vinovatul, banca tehnica e aproape si antrenorul e acolo.
c) Cu o punga de seminte, linistit la tribuna a 2-a

.

7) Cand joaca Nationala
a) O sustii “pana la moarte” pentru ca e echipa tuturor romanilor si meritam sa castigam si noi un turneu final in cele din urma. Daca ne-om mai califica…
b) Nu te intereseaza. Fotbalisti-vedete care imbraca tricoul nationalei doar ca sa demonstreze cat de ridicoli sunt romanii, sa demonstreze cat sunt de lenesi, ca ii intereseaza doar banii …abtine-te de la injuraturi
c) Pe cine mai intereseaza? Castiga? Bine. Au pierdut? Era de asteptat.

.

Analiza

.

Daca raspunsurile au fost in majoritate A: Astrele prevad ca in viitorul apropiat fotografia ta va fi publicata in Gazeta Sporturilor, dezbracat pana la brau si cu fata acoperita de un fular sub un titlu cu litere mari ” Huliganii iar si-au dat in petec”.
Daca raspunsurile au fost in majoritate B: Destinul tau cel mai probabil sunt bancile din fata blocurilor, cafeaua si bere in cantitati industriale, discutand despre fotbal cu altii ca tine.

Daca raspunsurile au fost in majoritate C: Esti un oportunist! Anul trecut ai tinut cu CFR Cluj, anul asta tii cu Dinamo ca doar de aia nu vor sa se califice in Cupa Uefa; Campioni si in sfarsit in Champions League. Iti mai aduci aminte cand castiga Rapid campionatul?

.

Daca raspunsurile sunt amestecate nu te ingrijora, nimeni nu e perfect. Habar nu ai ce e ala fotbal.

Ce am avut si ce pierdem

Friday, September 26th, 2008

În criză acută de gimnaste România mai pierde una.Se numeste Roxana Popa. Are 11 ani. S-a nascut la Constanta. “Noua Nadia Comaneci”, asa i se spune deja. Roxana nu va reprezenta însa România, eventualele sale medalii vor fi ale Spaniei. “Presa din România a scris la un moment dat ca Spania o fura pe noua Nadia Comaneci, încercînd astfel sa o apere pe Roxana, însa cred ca lucrurile nu stau chiar asa. Spania nu fura nimic”, spune Marian Popa, tatal gimnastei. Parintii au luat decizia de a pleca din tara pentru ca fetita sa aiba parte de oportunitatile neavute sau pierdute în România.

.

gsp-roxana-radu.jpg

.

Început de poveste

.
Parintii au realizat foarte repede dupa nasterea Roxanei ca micuta le va da multe batai de cap. “Avea multa energie, era un adevarat dezastru în casa si ne-am decis sa o directionam catre sport, mai ales ca si eu am încercat cîndva sa practic gimnastica ritmica”, povesteste Carmen, mama fetei. La sase ani, Roxana a fost dusa pentru prima oara la o sala de gimnastica, în România. Antrenorul a respins-o pe motiv ca era prea mica. Primul obstacol aparut în calea visurilor Roxanei si ale parintilor sai.

.
Spania, tarîmul fagaduit

.
Lucrurile aveau sa ia însa o turnura neasteptata, parintii Roxanei luînd decizia de a pleca spre Spania cu speranta de a le asigura copiilor (Roxana mai are un frate mai mare) un viitor mai bun. Doi ani a stat micuta fara parinti, ramînînd în grija bunicilor, asteptînd momentul în care sa fie iar alaturi de cei dragi plecati departe. Ajunsa la Madrid, primul ei “moft” a fost sa continue cursurile de gimnastica pe care le începuse în cele din urma la Constanta. Carmen si Marian Popa au reusit sa obtina o întîlnire cu antrenorul echipei nationale de gimnastica a Spaniei, care i-a îndrumat catre unul dintre cele mai bune centre de profil din tara. “Ceea ce m-a impresionat chiar de la primele antrenamente la ea a fost caracterul. E logic ca un copil de vîrsta ei sa se teama de anumite exercitii mai complicate, însa ea nu, cerea mai mult si mai dificil. Ma vedeam nevoita chiar sa o refuz, însa ea se antrena singura prin colturile salii”, detaliaza Silvia Garcia, antrenoarea Roxanei la Centrul de Gimnastica din Pozuelo.

.

Excepția

.

Legea spaniola spune ca un cetatean român are nevoie de zece ani de rezidenta în Spania pentru a cere cetatenia acestei tari. O gimnasta nu poate astepta o perioada atît de îndelungata. Cu mici exceptii însa. Spania a vazut ca Roxana e capabila sa aduca medalii. Din 13 iunie 2008, Roxanei i s-a acordat cetatenia spaniola, pentru care a trebuit sa renunte la cea româna. Noua Nadia Comaneci nu va mai putea concura pentru România.

.
Drumuri separate

.
La Sibiu, Steliana Nistor spune “pas si parol” unei copilarii pierdute printre sacrificii si suferinte, toate îndurate pentru un vis si mîndria de a își reprezenta tara. La Madrid, Roxana Popa spera ca la urmatoarele Jocuri Olimpice sa adune medalii pentru tara sa adoptiva. La Sibiu, România mai saraceste putin, Steliana Nistor luîndu-si ramas-bun de la sportul care i-a cerut atît de multe. La 10 km de Madrid, Roxana Popa îsi aranjeaza în vitrina cele patru medalii de aur cucerite la Campionatele Nationale de Gimnastica ale Spaniei din 2008.

.
Foto
Roxana Popa a cîstigat deja patru titluri nationale ale Spaniei la categoria ei de vîrsta

rox.jpg

Pe TV si pe net
Povestea Roxanei o puteti vedea într-un amplu reportaj difuzat recent de Canal Plus Spania. Pe www.gsp.ro puteti urmari un videoclip cu prestatia Roxanei Popa la Campionate Nationale de Gimnastica ale Spaniei.

.

Decret Ministerial

.
Consiliul de Ministri a decis vineri, 13 iunie 2008, sa acorde nationalitatea spaniola gimnastei române Roxana Daniela Popa, la propunerea Ministrului de Justitie, Mariano Fernandez Bermejo. Printr-un decret de lege, Guvernul Spaniei a acceptat solicitarea Roxanei Popa de a primi cetatenia spaniola ca circumstanta exceptionala, invocîndu-se faptul “ca are un prestigiu recunoscut si a fost campioana în mai multe ocazii. Este considerata drept una dintre cele mai clare sperante în specialitatea sa”, se precizeaza într-un comunicat de presa al Guvernului spaniol, unde se subliniaza faptul ca “acordarea nationalitatii spaniole este un prerogativ discretional al Guvernului, în baza circumstantelor exceptionale care se regasesc în situatia solicitantului”.

.

Multumiri lui Juan Carlos Crespo, Canal + Spania

sursa foto:picasaweb.google.es

Noul stapan al Italiei: Internazionale Milano

Thursday, September 25th, 2008

Fotbalistii lui Mourinho au inceput sezonul ca regi ai fotalului italian, la cotitura
asteptandu-i eternii rivali de la Milan si Juventus.
Sezonul nou a luat startul de ceva saptamani si in Italia avandu-i drept principali favoriti la mai toate titlurile puse in joc pe cei de la Internazionale Milano. Faptul ca au dominat ultimii trei ani fotbalistici in Italia si sosirea pe banca tehnica a lui Jose Mourinho practic transforma Interul intr-o echipa invincibila in liga interna si un candidat serios(anul asta mai mult ca niciodata ) la titlul suprem in Champions League.

.

Tabla lui Mourinho, magia pe care o emana Ibrahimovici in zona in care se misca geniile, dinamica lui Cambiasso si recentele intariri, Mancini ( viteza ) si Muntari ( muschi ), intre altii, ii dau Interului o alura pe care o cauta de foarte mult timp: echipa de batut, echipa spre care toti rivalii sai privesc cu teama. Primul dintre ei, Milanul lui Ancelotti (sau Berluconi, depinde din ce punct al acestui fotbal tot mai globalizat privim) a fost protagonistul verii in peninsula realizand transferul lui Ronaldinho, transfer cu care se incearca asaltul asupra redutei conduse de antrenorul portughez.Ancelotti are incredere ca starul brazilian va straluci iar alaturi de compatriotii sai Kaka si Pato, respectivul trio fiind principala arma pe care o calibreaza Milanul in speranta castigarii unui nou scudetto dupa cinci ani de zile.

.

Milanul fără aer

.

Ascensiunea Interului a fost ajutat pe langa jocul din teren, si de alti factori care au influentat semnificativ ierarhia finala a acestor ultime sezoane. Punctul decisiv a fost cazul ” Moggigate”, ce avea sa ii ravasesca atat pe cei de la Juventus, cat si pe cei de la Milan ( la acel moment, cele mai in forma echipe din Il Calcio ), facand astfel partie Interului ce traia la momentul respectiv inconjurata de o mare a frustrarilor, neputincioasa desi an de an se investeau zeci si zeci de milioane de euro in transferuri care mai de care mai spectaculoase. Desi primul “scudetto” l-a castigat in birouri, urmatoarele doua au fost castigate pe teren, in conditiile in care Juventus se zbatea prin Serie B iar Milanul castiga Liga Campionilor terminand in liga interna la o distanta de 36 de puncte fata de Interul anului 2007. Echipa lui Ancelloti s-a scufundat definitv sezonul trecut, sezon in care nu au fost ajuns rezonanta si vechimea numelor, iar Kaka nu a putut trage toata caruta cu “pensionari” dupa el.

.

ronaldinho_juggling_2.jpgKa/Pa/Ro…reloaded

.

O echipa cu sapte Ligi ale Campionilor in palmares si alte 17 “scudetti” nu poate fi declarata niciodata decedata cu acte in regula, din contra, tinand cont ca anul acesta afiseaza partea secunda a formulei braziliene de atac formata la Milan.

.Prima versiune KA-PA-RO, formata anul trecut, Kaka-Pato-Ronaldo, nu a dat rezultatele asteptate, fiind fragmentata de tot mai desele si “normalele” accidentari ale lui Ronaldo. Sase luni dupa, Berlusconi si-a vazut implinit visul de a il vedea pe Ronaldinho imbracat in rosu si negru, reintregind totodata si formula de atac a sezonului trecut. “Ronnie” a fost cumparat pe 21 de milioane si a fost capabil sa stranga in ziua prezentarii sale, 40 de mii de oameni care sa ii strige numele pe San Siro. Deocamdata”dintosul” nu pare sa fi revenit la forma care l-a consacrat la Barcelona, facadu-se mai evidentiat pentru preocuparile extra-fotbalistice decat pentru faptele din teren .
materrazzi.jpg
Alaturi de echipele Lombarde, apare marele Juventus, revenit din plimbarea de penitenta prin SerieB la care fusese pedepsit, iar acum Claudio Ranieri a reusit sa ii redea acel stil “shock”bazandu-se pe aceeasi veche garda de jucatori formata din Del Piero, Trezeguet, Nedved sau Camoranesi, alaturi de care a lipit energia unui grup mai tanar, care totusi are ceva experienta in fotbalul european: Tiago, Sissoko, Chiellini, Iaquinta, Poulsen sau Amauri. Dintre cei trei mari favoriti la titlu doar Milanul pariaza pe tehnica in defavoarea fortei brute sifotbalului calculat, valori adanc inradacinate in ADN-ul fotbalului italian. In grupul urmaritorilor sunt insa doua echipe care ies in evidenta tocmai din acest motiv: Fiorentina si Roma. Tocmai cele doua cluburi si-au disputat in aceasta vara semnatura unuia dintre cei mai tehnici fotbalisti din SerieA, gruparea viola reusind sa il pastreze pe internationalul roman pentru ca alaturi de nume ca Gilardino, Felipe Melo, Montolivo, Jovetic sau Vargas sa priveasca cu incredere spre un nou sezon de exceptie.

.Intre timp, Roma lui Spalleti spera sa surprinda cei trei mari granzi cu o garnitura in care nu prea au aparut mari schimbari, cautandu-se inca un atacant pur-sange care sa ii permita lui Totti retragerea pe o pozitie mai putin riscanta, capitanul romanilor fiind tot mai des victima accidentarilor suferite in fata portii.

.

O alta echipa care s-a intarit destul de bine si cu care va avea mult de furca Interul este Lazio.Carrizo( River Plate ), Stefan Radu( trecut deja de probe ) si Mauro Zarate sunt in opinia suporterilor laziali cele mai promitatoare nume sosite in curtea clubului, ultimul sosit fiind Matuzalem,un mic si tehnic brazilian care dupa perioada jucata la Sahtior sub comanda lui Mircea Lucescu, si-a incercat norocul si in Primera Division, fara noroc insa, retrogradand chiar din primul sezon disputat in tricoul celor de la Zaragoza.

.

Primele etape din liga italiana confirma previziunile initiale: Dupa multi ani de incercari esuate, Internazionale a reusit sa isi impuna dictatura “nerrazura” in peninsula iar acum tinteste catre titlul suprem continental : Champions League.

Pedaland in gol

Tuesday, September 23rd, 2008

Îmi iau bicicleta Și urc micul deal lângă care a fost aruncat cartierul in care viețuiesc. Imi înfing tălpile in pedale și nu trece mult timp până sa trec cu tot cu ganduri spre ceea ce vazusem mai devreme la televizor.

.

” …dupa ce am supt aproape doua sute de kilometri, ajung la poalele muntelui asta afurisit. 11 km de urcare. Cred ca soselele astea ce urca sunt facute cu scopul precis de a ne face pulbere pe noi ciclistii. Stai să inghit ceva apă proaspătă, ditamai chestie ce mă așteaptă! Deja sunt pe panta de 7%, iar ei merg linistit, tolăniți in scaunele mașinilor. Nu li s-ar opri motorul la jumatatea coastei? Sa ii vad cum urca pe jos… Vai ce aș mai râde de ei…

angliru.jpg

Hai că deja e insuportabil. De ce ne fac una ca asta. Ce naiba, ăștia cred că suntem toți pui de Contador sau Sastre? Noi suntem oameni normali, eu un ciclist normal care se bate și el pe teren lin sau la linia de sosire câteodată, insă aici nu pot. Cântăresc prea mult… Să le lase muntele doar șefilor din față iar pe noi să ne lase in pace. Ce nevoie mai este de noi, oricum ajungem la vreo juma” de oră după. Asta in cel mai fericit caz.

.

…imi scuip ficații si nici măcar nu am urcat jumătate din munte. Mai mult ca sigur, Contador deja a ajuns in vârf. Fii atent si la gloata asta de pe șosea…nici măcar nu mă lasă să văd pe unde sa pedalez. -Hai bă că poti, nu fi găină!, imi zice unul de pe margine. Pff, m-aș da jos de pe șa ca să il pocnesc…Băi, lăsați-mi fesele in pace. Ce tot atâtea palme și ce tot atâtea pipăieli ( incă un gât de apă cu vitamine, direct in față de data asta )?

contador.jpg

…pedala si pinioanele lu” pește! Am ajuns in zona lacurilor și nu cred că mai rezist, deși merg de parcă aș da inapoi. Și peste toate astea, în cazul in care ajung sus, o să inceapă să mă ințepe masochiștii aia să vadă dacă sunt curat. Curat? Dacă îndrăznesc sa se indoiască de onoarea si curățenia mea ii mănânc de vii…Ei nu se gândesc că de patru zile imi curge nasul ca robinetele de la CET ( in zilele lui bune ) și il pot trata doar cu șervețele? Ceea ce ar trebui să fac, dacă aș mai avea sânge in vene și alt servici mai bun, ar fi să le spun ălora de filmează să pună camerele pe mine sa vadă cum imi arunc bicicleta in râpă. Nu are nimeni dreptul de a ne face sa trecem prin iadul asta pe toți. Iar mâine, ca se ne termine cu totul, alt sfârc de munte. Așa ca de desert. Organizatorii si șefii astia ipocriți, care scot untul din noi doar pentru a se umfla ei in piept.

.

…gata, ma dau jos si plec acasa! Nu vreau sa mai stiu nimic despre ciclism. - Bai, esti nebun? Rezista, mai ai doar un kilometru. ..Da, un kilometru, cu 20% panta. Care-i nebunul?… Imi doream sa ajung sus, insa m-a dat gata mirosul ambreiajului incins al masinilor. Imi intra prin toti porii pana in creier.

angliruu.jpg

Nu vroiam insă să vomit, insă cred ca voi da afară toate macaroanele care le-am mâncat dimineață…Nimeni nu are dreptul să ne facă una ca asta! … Chiar ajung? La o parte băi nefericiților, că nu îmi mai văd nici măcar roata din față. Dacă ajung sus am sa le zic toate celea ăstora de se joacă prin sănătatea noastră. Să vă băgați vârful ăsta de munte unde vreți! …văd linia ce marchează finalul coșmarului… Haide bă că ești aproape! …Ibaaa, nu mai văd bine. Ce naiba? Care-i faza? Ce se intamplă? … Oh Doamne!…

.

“Sirene … -Faceți loc să treacă ambulanța, îi luați aerul omului ăsta.
-Ce e cu el? -O fi fost dopat până in vârful urechilor și a clachat.”

.

…o voce se aude infundat in cască -”Ești concediat, ne-ai făcut de rușine”

A cui este de fapt vina?

Friday, September 19th, 2008

Dinamo este singura echipa care nu si-a multumit suporterii cat de cat, inselandu-le asteptarile aproape cu fiecare ocazie in care a iesit sa joace in Europa. Au luat-o suporterii razna iar conducatorilor le-a fost usor, exact ce le trebuia, pentru a pasa din greutatea esecului pe spinarea alora care striga din tribune. Nu este usor deloc sa strabati intreaga Europa pentru a iti sustine echipa si sa ti se dea pe tava inca un insucces. Inca unul din lungul sir de dupa revolutie.

.

Cred ca Dinamo este singura echipa din campionatul romanesc care nu a avut macar o campanie reusita in cupele europene, poticnindu-se exact atunci cand sperantele suporterilor din Stefan cel Mare erau mai dospite. Dacă privești din acest unghi inchis, mare parte din vină pentru evenimentele de la Nijmegen ii apartine echipei si conducerii dinamoviste. Ele sunt cele care au defraudat in mod repetat asteptarile propriilor suporteri. Am repetat de foarte multe ori cuvantul suporteri, pentru ca multi sau putini, la bine sau la rau, cuminti sau salbatici, ei sunt mereu acolo, susținând echipa și clubul. Jucatori vin și pleacă. Galeria ramane acolo.

.

Nu e bine ce au facut. Insă ce au primit in schimb pentru a se manifesta decent? O lungă si rusșinoasă listă de bușituri in peretele plin cu ridicol.

.

Asa ca, cine e de fapt vinovatul? Mortul sau asasinul de vise? Ar fi fost de preferat ca virilitatea celor care isi scoteau centura in tribuna sa o aiba fotbalistii pe gazon. Cu siguranta acum am fi discutat despre cu totul altceva.

.

Pierdut Dinamo …Il declar nul. Gasitorului recompensa!

Friday, September 19th, 2008

dinamo.jpg

.

Voi suna la obiecte pierdute. Un telefon anonim mi-a luat-o înainte însă tot pe mine mă caută în acel birou pe care nimeni nu il gasește, birou căruia nici măcar nu i se știe adresa. -Alo, mă aveți cumva pe acolo? -Ne pare rău, după descrierea pe care ne-ați oferit-o, e posibil sa fiți unul dintre multele obiecte inutile și insignifiante care zac prin rafturile noastre.

.

Măi sa fie! Poate nu sunt pierdut. Poate doar m-au uitat prin portbagajul autocarului sau prin cala avionului. Mai aștept, poate că in cele din urmă o să apar. O să pun mii de afise prin oraș.

.

Este imposibil. De neimaginat. De undeva de pe drumul dintre Knattspyrnufelag și Nijmegen trebuie sa apar. Mereu apar. Chiar dacă golit de conținut. Mă numesc Dinamo Bucuresti. Dacă m-ați văzut pe undeva trimiteti-ma acasă vă rog frumos. Veți fi recompensați cu un excelent și super-mega-giga-tera-pregatit serviciu de catering(ă) și promisiuni.

Iarna nu-i ca vara si Steaua nu-i ca CFR

Thursday, September 18th, 2008

Acelasi rol repetat, de parca as vedea serialul ala de desene animate de acum multi ani, in care Pif si Hercule apareau in pauzele meciurilor de fotbal sa ma enerveze cu acelasi topic enervant. Steaua jucand contra unei echipe mari din Europa. Acelasi scenariu. O echipa caruia i-a fost castrata ambitia, asta este impresia lasata de Steaua in toate aceste meciuri contra Realului, a celor de la Arsenal, Lyon, Sevilla, sau a celor de la Bayern Munchen.

.

O fi diferența de mentalitate? A cantarit faptul ca Steaua a avut mai multi jucatori romani in echipa? Cand naiba se schimba si la noi mentalitatea? Cat timp o sa mai luam lectii de la altii?

Asa i-am prins pe nemti si la campionatul european din 2000 si totusi nu am scos mai mult de un egal cu ei. Asa i-am prins si pe francezi la recentul european, aceeasi treaba. Suntem fricosi? Vederea numele de pe tricourile nemtilor, este un motiv suficient pentru a ne tremura șorturile? Roma se afla in vriaj, insă nici CFR nu se prezenta chiar foarte bine la ora meciului de pe Olimpico. Steaua a avut doua bări, una a portarului advers si una din off-side. CFR a avut si ea o bara, insa la un scor favorabil ei.

.

O echipa fara testicule, nu poate produce nimic. Cred ca singura pereche de testicule de la Steaua le are Radoi. In rest … ne batem de la egal la egal cu Slavia Praga, Dinamo Kiev sau Bate Borisov. Că și ăștia din urmă au reusit sa isi dea autogol pe Santiago Bernabeu.

.

Prea mult respect sau prea multa frica? Mai conteaza? Dupa atatea sezoane in Champions si cu atatia bani in joc sau in buzunare, lectia trebuia sa fie invatata pe de rost. Altfel, ar fi de preferat sa dam veste ca Steaua este un sparring-partner perfect.

.

Primii eroi din Liga Campionilor

Wednesday, September 17th, 2008

CFR Cluj a dat lovitura. De imagine. A reusit cu prestatia avuta intr-un singur meci sa se bata cu popularitatea adunata de Steaua in ani buni de participare in Champions League. Pentru ca daca privim retroactiv, Steaua nu a reusit sa detoneze in toate participarile ei o bomba de un calibru asemanator celei armate de CFR Cluj pe Olimpico din Roma. Ar fi acea calificare obtinuta in fata Valenciei, insa aici vorbim de Champions League. Si trecand peste cele trei puncte mari cucerite de echipa din Cluj, meritul jucatorilor de la echipa ardeleana este si mai mare. Ne-a fost spulberat, in mod pozitiv, un mare mit al fotbalului romanesc. Si anume acela ca exista viata si dupa Steaua. Iar in aceasta holograma a ambitiei si a profesionalismului pe care clubul ardelean le-a aranjat intr-un sablon de succes pana in prezent, ar trebui sa priveasca restul cluburilor romanesti care tot se chinuie de sezoane intregi sa intre in aceasta mega-competitie numita Liga Campionilor.

.

Campioana Romaniei s-a impus, contrar logicii, in fata Romei, reusind sa produca prima mare surpriza actualului sezon european, intrand pe cai mari si pe usa din fata a competitiei, obligand un continent intreg sa intoarca privirea mirata spre, deocamdata, cel mai ambitios boboc din curtea scolii.

.

cluj.jpg

.

A mai fost lamurita o dilema pe Olimpico din Roma: De ce a fost lasat Culio de Ioan Andone pe banca de rezerve, el pierzand mingea in faza ce a dus la marcarea golului lui Panucci, si de ce l-a reactivat Trombetta. Cel de-al doilea gol al argentinianului, alaturi de cel al brazilianului Fernandinho marcat in Basel-Sahtior 1-2, au fost alese drept cele mai frumoase goluri ale serii.

Bine ati venit in Champions League

Monday, September 15th, 2008

Mirosea a rânced de ceva vreme. Deschideți bine ușile și ferestrele. Să circule aerul, să intre lumina, să se vadă culorile, roșul să se amestece cu albastrul, iar vișiniul să se urce pe pereți ( sper ca am scris gresit ).

.

Așezați-vă comod, pentru că asta este noua voastră casă. Cel puțin până la noua furtună ce va să vină să ne zguduie temeliile. Vă puteți lăsa lucrurile alea murdare aici, intre anii pe care i-ați căutat și cei pe care o să ii cautați iar. Primii plini de erori, iar ceilalți, spoiți cu speranta de a nu gresi iar.

.

Spațiul este primitor, nici prea mic pentru a vă simți incomozi, nici prea mare pentru a băga inăuntru minciuni cu gabarit depașit. Să luați aminte la reguli. Nimeni nu le poate evita si nici sări.Întrerupătorul general de curent este conectat la fiecare mișcare pe care o faceți. Incercați să vă administrați cât mai bine energia și nu țopăiți ca bezmeticii. Să fiți curați, lăsați toate obiceiurile proaste acolo de unde ați venit. Atenție, pe jos este o proaspătă și invizibilă urmă de mop. Aici mașina de spălat funcționeaza perfect, iar periuțele de dinți sunt obligatorii.

.

Sunteti bineveniți și pentru ca voi sa fiți mulțumiți ne rezervăm dreptul de admitere :D.

.

Restul, nu știu. Prespun că urmeaza sa faceti voi ceea ce mai este de facut. Insa tineti minte. Suntem niste masini de fabricat raspunsuri. Cei care au copii o stiu cel mai bine. Ganditi-va insa peste ani, atunci cand o noua generatie de plozi vor intreba: “-Noi am facut vreodata ceva in Champions League?” … si incercati sa evitati producerea unor raspunsuri de genul ” Ne-am pregatit si-am tras apa“.

.

Pentru cine jucati?

Sunday, September 14th, 2008

Va rog frumos sa ma ajutati. Caut ceva.

In editia tiparita de azi a Gazetei Sporturilor citesc urmatoarea declaratie a jucatorului dinamovist Gabi Torje:

.

“Cele mai frumoase sunt victoriile pe final. Am jucat ca sa luam trei puncte, nu ca sa dam palme unora sau altora. Ne bucuram ca am batut aici, mai ales ca Steaua si CFR nu au facut-o. Ne-am daruit dar am avut si sansa. I-am facut fericiti pe actionari, acum sa ne faca si ei pe noi.”

.

Unde sunt suporterii si culorile clubului Dinamo in aceasta ecuatie a devotamentului si abnegatiei?

Login
Username: Password:
 
 
Inregistrare
Am uitat parola