creaza-ti blog

Archive for February, 2009

Allahul Istanbulului

Friday, February 27th, 2009

S-a născut în 26 iulie 1984 în Çarşamba, Samsun, Turcia. În sezonul 2001-2002, a fost promovat la prima echipă a lui Galatasaray de către Mircea Lucescu, însă a debutat abia în data de 4 mai 2003, sub comanda lui Fatih Terim. “Speedy Gonzalez”, cum este supranumit de către fanii Cim Bom Bom, poate evolua atât fundaş dreapta, cât şi aripă dreapta. În întreaga carieră a jucat numai pentru fosta echipă a lui Gică Hagi, Galatasaray.

.

În urmă cu o săptămână Gică Hagi a fost contactat de către şefii Galatei pentru a prelua echipa. “Regele” a refuzat însă, acordul dintre el şi club având valabilitate doar pentru acest sezon. Fostul căpitan al campioanei Turciei, Bulent Korkmaz, a preluat cârma echipei de la Michael Skibbe, care şi-a condus echipa spre o contraperformanţă inacceptabilă pentru un club de valoarea lui Galatasaray. Poziţia a 5-a în Turkcell Super Lig, la 8 puncte de liderul Sivasspor. Cireaşa de pe tort a venit în ultima etapă, când Galata a suferit o înfrângere usturătoare şi totodată neaşteptată în faţa penultimei clasate, Kocaelispor, cu scorul de 5-2 chiar pe Ali Sami Yen.

.

.

Şi ce debut a avut Bulent! Returul împotriva lui Bordeaux pe Ali Sami Yen a început mai mult decât nefast pentru trupa Cim Bom Bom, care a primit gol după numai un minut. Arda Turan, Harry Kewell şi din nou Arda Turan au adus, la prima vedere, liniştea pe chipurile turcilor, însă în doar 2 minute Bordeaux a egalat. La 3-3 Bordeaux se califica datorită golurilor marcate pe terenul adversarului. În minutul 90 Galatasaray atacă dezlănţuită, mingea este respinsă la 20 de metrii, iar “Speedy Gonzalez” trimite un şut uluitor în plasa porţii apărate de Ulrich Rame. După cum v-aţi dat seama este vorba de Sabri, Sabri Sarioglu. La finalul partidei întreaga echipă a Galatei îl asalta pe Sabri, iar suporterii erau în delir. Extazul apusese pe Ali Sami Yen. Allah înscrisese…

.

Mai multe noutăţi AICI

Ali Carter cucereşte Open-ul Galez

Monday, February 23rd, 2009

Allister Carter a reuşit o revenire de senzaţie în finala disputată împotriva lui Joe Swail, de la 2-5 la 9-5 şi a câştigat astfel primul său turneu de puncte din întreaga carieră.

.

13 ani. Atât i-a trebuit lui Ali Carter pentru a câştiga primul său turneu de puncte. “Căpitanul” a cucerit duminică Open-ul Galez, după ce l-a învins în finală pe nord-irlandezul Joe Swail cu scorul de 9-5. Aflat la a doua finală din carieră, prima pierdută în faţa lui Ronnie O’Sullivan la Campionatul Mondial din 2008, Carter a reuşit să îşi treacă în palmares primul titlu de campion la un turneu de puncte, Open-ul Galez, ediţia 2009. Asistat din sală de 1.350 de oameni şi din faţa micilor ecrane de câteva milioane de suflete, Carter a triumfat şi a primit astfel premiul de 35.000 de lire sterline. “E ceva extraordinar pentru mine şi sper că vor mai veni multe momente ca acesta. Snooker-ul înseamnă totul pentru mine. E ceea ce practic de când eram un copil. Totul este despre a învinge, de a merge acasă şi a spune că nimeni nu te-a putut bate”, a declarat proaspătul învingător.

.

Ajutat de licenţa de pilot!

Cariera lui Ali Carter a fost în impas timp de mai mulţi ani. A ajuns pentru prima dată în semifinalele unui turneu de puncte la Grand Prix în 1999. Abia după 8 ani a reuşit să atingă din nou faza semifinalelor, la Malta Cup în 2007. Nimeni nu se îndoia de talentul lui Carter, însă finalurile de meciuri îi aduceau deseori mari probleme. “În urmă cu câţiva ani cariera mea era în impas şi am decis să mă reprofilez spre zbor, deoarece nu mă puteam vedea un jucător bun de snooker. Am luat licenţa de pilot profesionist şi mi-am revenit la snooker. Am început să joc foarte bine deoarece ştiam că am la ce să mă întorc dacă nu îmi merge la snooker. Deocamdată am lăsat zborul deoparte, dar e plăcut să ştiu că mă pot întoarce acolo dacă am nevoie”, a uimit starul din Essex.

.

575-17 în 6 jocuri

.

Diferenţa dintre Ali Carter şi Joe Swail s-a făcut începând cu jocul cu numărul 8. La scorul de 5-2 pentru Joe Swail, în ultimul joc al primei sesiuni, Carter a reuşit un break de 71 de puncte, care i-a securizat al treilea joc al său. Mai bine zis, primul din seria celor 7. Sesiunea finală a finalei Open-ul Galez s-a încheiat cu un 7-0 neverosimil în favoarea “Căpitanului” Carter. Începând cu jocul precizat mai sus, Carter a câştigat următoarele 5 jocuri fără ca Swail să vină de mai mult de 3 ori într-un joc la masă. Aşadar scorul la puncte dintre cei doi după cele 6 jocuri, de la 2-5 la 8-5, a fost de 575-17 în favoarea, bineînţeles, a lui Allister Carter. “M-am pus sub presiune în prima sesiune, dorind să joc foarte bine. În sesiunea de seară am uitat de asta şi m-am concentrat doar pe bile”, a explicat englezul revenirea miraculoasă.

.

Boala lui Chron

.

În anul 2003, Allister Carter a fost diagnosticat cu boala lui Chron. Aceasta constă în inflamarea intestinului gros şi este o boală despre care Ali a vorbit la începutul turneului, numind-o “groaznică”. “Sunt fericit că am reuşit să o depăşesc şi că încă trăiesc. Încă mai am boala, dar acum e sub control”, a liniştit Carter.

.

Ţinteşte Campionatul Mondial

Vorbind despre Campionatul Mondial de Snooker, care se va disputa între 19 aprilie şi 4 mai 2009, Carter, care a pierdut anul trecut finala în faţa compatriotului Ronnie O’Sullivan, a spus: “Ronnie e omul pe care vreau să îl înving. Nu am reuşit niciodată să câştig în faţa lui şi ar fi foarte frumos să îmi iau revanşa chiar în finala Campionatului Mondial din acest an”.

.

“Am pierdut dar nu vreau să mă gândesc la asta”

.

Învinsul de duminică, Joe Swail, putea deveni cel mai în vârstă jucător de snooker care câştigă primul său turneu de puncte. La 39 de ani, Swail a ajuns pentru prima dată în finala unui turneu de puncte, însă nu a reuşit să îşi conserve avantajul de 3 jocuri avut la un moment dat.

“Mi-a plăcut foarte mult această săptămână şi am amintiri foarte frumoase de aici. În opinia mea, am bătut 3 jucători din primii 6 ai lumii, Mark Allen, Stephen Maguire şi Neil Robertson. Am pierdut, dar nu vreau să mă gândesc la asta”, a încheiat nord-irlandezul Joe Swail.

.

Vezi AICI: -Finalul finalei Open-ului Galez şi reacţia lui Ali Carter

-Break-ul de 147 reuşit de Ali Carter la Campionatul Mondial din 2008

Ali Carter sau Joe Swail?

Sunday, February 22nd, 2009

Open-ul Galez, ediţia anului 2009. Finaliştii sunt Allister Carter şi Joe Swail

.

“Acel meci a avut de toate. Am fost condus cu 3-0 la jocuri şi nu mă simţeam bine deloc. Deodată mi-am regăsit forma şi am reuşit să câştig 5 jocuri la rând”, a spus Ali Carter după partida câştigată în faţa lui Anthony Hamilton în semifinale. Starul din Essex a jucat până acum o singură finală de turneu cu puncte, la Campionatul Mondial din 2008, pierdută în faţa lui Ronnie O’Sullivan. Carter s-a aflat la a patra semifinală din acest sezon, toate trei însă au fost pierdute de englez.

-

Va reuşi Carter să joace în maniera în care ne-a obişnuit?

.

Deşi Neil Robertson era considerat favoritul întâlnirii, Joe Swail a reuşit să se impună cu scorul de 6-4. 4-0 după prima repriză, iar meciul părea tranşat în favoarea nord-irlandezului. Din următoarele 5 jocuri, 4 a câştigat australianul, la un moment dat în jocul cu numărul 10, având chiar posibilitatea de a construi un break câştigător. Însă acesta a fost realizat de Swail, care a acces astfel în prima sa finală la un turneu de puncte. În 18 ani de carieră, Joe Swail a ajuns până acum în 9 semifinale. La acest turneu a reuşit să ajungă pentru prima dată într-o finală de turneu de puncte. “Nu vă puteţi da seama ce înseamnă asta pentru mine. E incredibil, după 18 ani am ajuns într-o finală. Nu pot să cred. Credeam că am stricat totul în anii ‘90 cu petrecerile şi beţiile de atunci. Iată că am primit o a doua şansă. Am 39 de ani şi probabil că nu voi mai primi încă o şansă. Trebuie să reuşesc acum… Sunt atât de fericit!”

-

Îşi va putea stăpâni Joe emoţiile şi să practice acelaşi joc consistent şi în finală?

.

Ali Carter şi Joe Swail vor lupta pentru primul lor titlu la un turneu de puncte, dar de asemenea şi pentru premiul de 35.000 de lire sterline. Finala va fi adjudecată de cel care ajunge primul la 9 jocuri, partida având un maxim posibil de 18 jocuri.

.

Pentru a ajunge în finală, Ali Carter a trecut de:

.

Allister Carter 5-1 Jimmy White

Allister Carter 5-4 Graeme Dott

Allister Carter 5-2 Shaun Murphy

Allister Carter 6-5 Anthony Hamilton

.

.

.

Pentru a ajunge în finală, Joe Swail a trecut de:

.

Joe Swail 5-3 Mark Allen

Joe Swail 5-1 Martin Gould

Joe Swail 5-4 Stephen Maguire

Joe Swail 6-4 Neil Robertson

.

Cine va câştiga? Ali Carter sau Joe Swail?

.

Votează AICI pe cine vezi tu câştigător!

Interzisul Snooker

Saturday, February 21st, 2009

Bineînţeles că nu avem ce căuta în snookerPARTY POKER.COM PREMIER SNOOKER LEAGUE 2008

.

România nu are niciun mare jucător de snooker. Principalul motiv este dezinteresul românilor pentru acest sport, nobil de altfel. Indiferenţa faţă de acest sport provine şi din faptul că pentru a ajunge jucător profesionist ai nevoie de foarte multe ore de antrenament. De exemplu Ronnie O’Sullivan se antrena în jur de 8 ore zilnic. Acum a mai scăzut ritmul… Ronnie a reuşit primul break de peste 100 de puncte la 10 ani!, realizând un break de 117 puncte. În România la 10 ani nici nu şti că există acest sport…

.

Ieri, Mark Selby şi Anthony Hamilton luptau pentru un loc în semifinalele Open-ului Galez. Selby, 25 de ani, aparţine tinerei generaţii. Preferă jocul rapid, în medie englezul executând loviturile în mai puţin de 25 de secunde. De cealaltă parte, Anthony Hamilton, 37 de ani, aparţine generaţiei mai puţin tinere. Anthony preferă să se asigure de 3 ori înainte de executarea oricărei lovituri, având o medie de timp la executarea loviturilor de peste un minut! Deşi răbdător, lui Selby nu îi fac deloc plăcere meciurile cu jucători ca Anthony Hamilton sau Peter Ebdon. În ciuda acestui fapt Selby şi-a cerut scuze după fiecare lovitură norocoasă, dar nici Hamilton nu a ezitat în a face acelaşi gest.

.

hamiltonBa mai mult, la un moment dat, Hamilton a trimis două lovituri foarte norocoase consecutiv, o lovitură combinată jucată la buzunarul inferior stâng, bila ajungând în buzunarul de mijloc din partea dreapta!, iar la următoarea lovitură, “Robin Hood al Snooker-ului” a atacat bila maro, a ratat-o, iar bila albă a ajuns în spatele bilei roz, realizând un snooker extrem de dificil pentru adversarul său. Reacţia lui Anthony nu a întârziat, acestuia fiindu-i jenă de norocul avut. Fair-play-ul nu poate lipsi dintr-un sport, indiferent de sport şi indiferent de situaţie. După mai bine de 4 ore de joc, niciunul nu a arătat nici măcar un moment de lipsă de fair-play, acesta fiind mai presus chiar şi decât rezultatul. După snooker-ul precizat adineauri, Selby a comis fault, Hamilton având posibilitatea să îl oblige pe adversarul său să repete lovitura. Deşi fără o lovitură uşoară disponibilă, Hamilton a continuat, dând dovadă de un caracter deosebit, de un bun simţ nemaipomenit şi de un fair-play care ar trebui să fie prezent în toate sporturile. Absolut toate!

.

Un alt moment în care s-a dovedit calitatea oamenilor din snooker a fost realizat tot de Mark Selby. În timpul disputării unui joc, Mark se afla pe scaun, aşteptând ca Anthony să greşească. Între timp, un spectator a venit şi i-a cerut un autograf. Mark a scos pixul, a dat autograful, iar apoi s-a ridicat şi s-a deplasat la masa de snooker. (Vezi AICI momentul)

.
4301638Scoţia - Stephen Hendry, John Higgins, Stephen Maguire

Irlanda de Nord - Joe Swail

Anglia - Jimmy White, Steve Davis, John Parrott, Mark Selby, Anthony Hamilton

Ţara Galilor - Mark Williams, Matthew Stephens,

Marea Britanie îl are pe Ronnie O’Sullivan

Australia - Neil Robertson

Irlanda - Ken Doherty

China - Ding Junhui

România - ?

.

Ce să căutăm noi acolo? Pe cine să avem?

.

Mai mult snooker AICI

Paolo Maldini - sfârşitul se apropie…

Saturday, February 14th, 2009

Cine nu a auzit de Paolo Maldini? Unul dintre cei mai mari fotbalişti din toate timpurile, Maldini este un simbol, un rege, un idol, pentru fiecare tânăr italian. Născut în Milan în 26 iunie 1968 Maldini joacă fotbal la cel mai înalt nivel de 25 de ani, iar în întraga carieră a evoluat pentru un singur club, AC Milan. Încă de la 10 ani Paolo Maldini a fost dus de către tatăl său, Cesare Maldini, la academia de juniori a lui Milan. Din 1978 Paolo a jucat doar în tricoul Rossonerilor. Astăzi ne aflăm în anul 2009, iar Maldini e tot acolo.

.

.

Cele mai multe prezenţe în tricoul lui Milan şi în Serie A

.

Paolo Cesare Maldini este recunoscut pentru extrem de multe realizări deosebite, iar locul său în inimile suporterilor Rossoneri nu va putea fi luat prea curând de cineva… Ceea ce îl deosebeşte pe Maldini de restul marilor jucători este postul, fundaş stânga. Totodată acesta poate evolua şi pe postul de fundaş central, însă preferă poziţia laterală.

.

Maldini a jucat în nu mai puţin de 887 de partide pentru Milan. El deţine deosebitul recordul de a fi jucătorul cu cele mai multe prezenţe în tricoul lui AC Milan. De asemenea Maldini este şi jucătorul cu cele mai multe prezenţe în Serie A, jucând în competiţia internă de 633 de ori. Supranumit “Il Capitano” de către suporterii echipei sale, Maldini a debutat pentru Milan la 16 ani în 20 ianuarie 1980, într-un meci cu Udinese, şi a jucat întreaga repriză secundă. A fost singura apariţie din acel sezon, însă din sezonul 1980-1981 Paolo Maldini a fost titular incontestabil la Milan. În sezonul 1987-1988 Maldini a câştigat primul său titlu de campion al Italiei. Au mai urmat alte 6…

.

Antrenorii s-au schimbat, el a rămas…

.

În decursul carierei, Maldini a jucat 8 finale de UEFA Champions League, ridicând trofeul deasupra capului de 5 ori. Italianul are cele mai multe finale de UEFA Champions League jucate dintre toţi fotbaliştii aflaţi încă în activitate. De asemenea Maldini este jucătorul cu cele mai multe finale de Champions League jucate în istoria fotbalului, fiind la egalitate cu spaniolul Francisco Gento. Gento are în palmares tot 8 finale de Champions League jucate, însă spre deosebire de Maldini are şi o finală de Cupa Cupelor disputată în sezonul 1970-1971, pierdută de fostul jucător al lui Real Madrid.

.

În cele 887 meciuri jucate pentru Rossoneri, Maldini a înscris 33 de goluri. În 2005 Maldini a marcat cel mai rapid gol dintr-o finală UEFA Champions League, după doar 51 de secunde şi a devenit de asemenea cel mai bătrân jucător care marchează într-o finală de Champions League. După ce Maldini a deschis scorul, Crespo a mai marcat 2 goluri, iar la pauză Milan conducea cu scorul de 3-0, iar al 5-lea trofeu părea să fie foarte aproape de Maldini. Însă Gerrard şi compania nu au fost de acord, şi au revenit în meci, Dudek fiind eroul lui Liverpool. Maldini a catalogat acea finală drept “cel mai urât moment al întregii cariere”.

.

Pe lângă cele 7 titluri de campion al Italiei, “Il Capitano” mai are în palmares cu Milan:

1 Cupă a Italiei (2002-2003);

4 Supercupe ale Italiei (1992, 1993, 1994, 2004);

5 trofee UEFA Champions League (1988-1989, 1989-1990, 1993-1994, 2002-2003, 2006-2007);

5 Supercupe ale Europei (1989, 1990, 1994, 2003, 2007);

2 Cupe Intercontinentale (1989, 1990);

Campionatul Mondial al Cluburilor (2007).

.

.

Cel mai selecţionat jucător în “Squadra Azzura”

.

Paolo Maldini este jucătorul cu cele mai multe selecţii în naţionala Italiei. Deşi s-a retras din “Squadra Azzura” în anul 2002, Maldini este în continuare cel mai selecţionat fotbalist italian, cu 126 de apariţii. Maldini a debutat în echipa naţională a Italiei la 19 ani, în 31 martie 1988, într-un amical împotriva Iugoslaviei. A marcat primul gol în al 44-lea meci, tot într-un amical, în faţa Mexicului. Din păcate pentru Maldini, acesta nu are niciun turneu final câştigat, pierzând 2 finale, una la Campionatul Mondial din 1994 la penalty-uri împotriva Braziliei, iar în 2000 a pierdut acea finală dramatică în faţa Franţei.

.

Maldini a purtat banderola de căpitan al “Squadra Azzura” de 74 de ori, fiind cel mai longeviv căpitan al ţării sale. A marcat de 7 ori, totdeauna pe teren propriu. De fiecare dată când Maldini a marcat naţionala Italiei a învins la minim 2 goluri diferenţă.

.

Ultimul derby

.

Derby-ul de duminică, Inter - Milan, va fi ultimul derby pe care îl va juca Maldini. La sfârşitul acestui sezon, Paolo Maldini se va retrage din activitate, însă nu va fi uitat niciodată de iubitorii fotbalului. Maldini a ţinut să vorbească despre acest ultim derby la care va lua parte: “Duminică voi juca în ultimul meu derby. În retur, fiecare meci pe care-l voi juca va fi ultimul împotriva acelei echipe. Asta mă face să mă simt foarte mândru. Visul meu este să câştig ultimul derby în care joc şi doar asta contează pentru mine. O victorie o sa ne ajute să sperăm din nou la cucerirea Scudetto-ului la sfârşitul sezonului”.

.

La sfârşitul acestui sezon, în semn de respect pentru tot ceea ce a reuşit Maldini pentru Rossoneri, aceştia vor retrage numărul cu care a evoluat Maldini întreaga carieră, 3. Acest număr ar putea fi “revitalizat” doar de unul dintre fii lui Maldini, cel mai aproape de a primii această onoare fiind Christian Maldini, care joacă în prezent pentru echipa de juniori a lui AC Milan.

.

Şi sezonul trecut Maldini a declarat că se va retrage, însă în 6 iunie 2008 şi-a prelungit contractul cu Milan pentru încă un sezon. Niciodată nu poţi fi sigur de ceva când decizia e luată de un “geniu al fotbalului” …

.

Mai multe noutăţi AICI

Ultima călătorie

Wednesday, February 11th, 2009

Ieri, 10 februarie 2009, Petre Cozma a pornit într-o călătorie alături de fiul său, Marian Cozma. Din păcate această călătorie este una de rămas-bun. “Păsărilă” nu mai e printre noi. S-a dus într-o lume mai bună. Arad-Deva-Sibiu-Braşov-Ploieşti-Bucureşti. Acestea sunt ultimele destinaţii ale trupului handbalistului român Marian Cozma. Apoi va dispărea pentru totdeauna. Însă nu şi din minţile noastre. De acolo niciodată…

.

Din păcate nu suntem singura ţară în care poţi fi împuscat în plină zi, furat, bătut… . Nici în Ungaria nu e altfel. Agresorii de duminică ai lui Marian, neavând un scop anume, au căutat să îşi facă unul, să fugă. Să fugă de poliţie. Au omorât un nevinovat. Au declanşat o isterie generală, iar acum fac ceea ce spune zicala americană: “Run for your life!”. Deşi poliţia face eforturi considerabile pentru a-i prinde pe atacatori, şansele ca apărătorii legii să îi prindă nu sunt foarte mari. Dar nu doar poliţia îi caută. Un comando trimis de un muntenegrean este de asemenea în căutarea agresorilor. Ordinele primite de acel comando este de a îi ucide pe loc pe cei ce au pus la cale omorârea lui Marian Cozma. Nu e aceasta cea mai bună metodă, însă acei oameni trebuie să plătească. Ei au fost primii care s-au comportat ca în junglă. Muntenegrenii doar răspund cu aceeaşi monedă. Legea junglei…

.

Tatăl lui Marian Cozma s-a declarat mândru că fiul său a jucat pentru Veszprem, o echipă unită dintr-o ţară în care oamenii îl respectau şi îl admirau enorm. Cu toate acestea îndureratul domn Petre consideră că acasă e mai bine decât oriunde. Proverbul “Nicăieri nu-i la fel de bine ca acasă” a fost spus şi de către Petre Cozma, însă cu alte cuvinte. La a doua destinaţie a călătoriei, la Deva, o doamnă i-a spus că şi ea are un copil care joacă fotbal de performanţă, însă deocamdată evoluează în România. Domnul Cozma a răspuns: “Să nu-l lăsaţi doamnă să plece. Pâinea de acasă e mai proastă, dar e bine că are cine o mânca”. Adio Marian…

.

“Păsărilă” salută-l pe Cătălin Hâldan din partea noastră…

.

Schalke învinge în derby-ul suferinţei din Bundesliga

Saturday, February 7th, 2009

În etapa a 19-a din Bundesliga am avut parte de un mare derby al campionatului Germaniei, Schalke 04 - Werder Bremen. Cu Veltins Arena plină până la refuz, Schalke a reuşit să obţină victoria în derby-ul suferinţei din Germania, cele două echipe mari ale Bundesligii aflându-se de abia la jumătatea clasamentului.

Echipa din Gelsenkirchen a învins cu scorul de 1-0 după un meci în care ocazii au fost doar în a doua repriză, iar norocul gazdelor a fost nepăsarea cu care au tratat atacanţii lui Werder ocaziile avute. După această victorie, Schalke rămâne pe poziţia a noua, însă acum se află la egalitate de puncte cu Vfl Wolfsburg, care a învins astăzi pe Vfl Bochum cu 2-0, şi cu Borussia Dortmund, care va juca mâinepe Allianz-Arena cu Bayern Munchen. De cealaltă parte, Werder se menţineşi ea pe poziţia a 10-a cu 27 de puncte în 19 etape, mult sub aşteptările tuturor.

.

 

Prima repri

Deşi fără omul de bază de la mijlocul terenului, brazilianul Diego, oaspeţii au început puţin mai agresivi meciul, având superioritate la mijlocul terenului, însă fără să pună mari probleme la poarta lui Manuel Neuer.

În minutul 25 Gerald Asamoah a rămas într-o poziţie favorabilă, însă neamţul a tratat faza cu o superficialitate dezarmantă, trimiţând mingea paralel cu poarta lui Wiese. Dominaţia gazdelor s-a accentuat tot mai mult, iar decarul croat de 20 de ani Ivan Rakitic s-a evidenţiat printr-o fază superbă reuşită în banda stângă, încheiată cu un şut puternic la colţul scurt. Sfârşitul reprizei i-a prins pe Werder dominaţi, gazdele având şi o ocazie bună, însă fundaşul german Heiko Westerman s-a pripit. Astfel la pauza meciului Schalke - Werder Bremen scorul era 0-0.

.

A doua repriză

Începutul reprizei secunde a adus şi unicul gol al partidei. Schalke a obţinut o lovitură liberă din marginea careului, Jefferson Farfan a centrat bine, iar fundaşul de 20 de ani al lui Schalke, Benedikt Howedes a trimis perfect la colţul lung, deschizând astfel scorul pe Veltins Arena. Werder a replicat imediat, însă şutul din 15 metrii al lui Markus Rosenberg a fost respins de Neuer. După înscrierea golului, Schalke s-a retras în defensivă cedând mijlocul terenului echipei lui Thomas Schaaf. Căpitanul Frank Baumann a fost aproape de golul egalării, însă de la 17 metrii a trimis alături. În minutul 60 tânărul Ivan Raikitic a fost înlocuit de Orlando Engelaar, Fred Rutten vizând îngheţarea jocului. Totuşi Schalke putea majora diferenţa de pe tabelă, însă Kuranyi a trimis moale cu capul după o centrare bună a lui Westerman.

.

Werder s-a aflat foarte aproape de egalare, însă Bordon a intervenit providenţial, menţinând avantajul pentru echipa sa. În minutul 68 Naldo a ratat pentru a cincea oară din careul lui Schalke. Brazilianul a reluat din 10 metrii periculos, însă Manuel Neuer a parat în doi timpi. Werder caută din răsputeri egalarea, însă singura ocazie notabilă vine la şutul lui Clemens Fritz peste poartă.Ultimul sfert de oră aduce o echipă Werder hazardată, care aruncă multe mingi în careul advers, însă fundaşii gazdelor resping fără prea multe probleme.

.

Schalke putea închide meciul, însă Jermaine Jones şi Gerald Asamoah şi-au bătut joc de un contraatac foarte periculos pentru poarta lui Wiese. Oaspeţii au replicat prin Markus Rosenberg, fostul jucător al lui Ajax fiind blocat însă în ultimul moment de Westerman. Imediat după această fază danezul a părăsit terenul, fiind înlocuit de Martin Harnik. Hugo Almeida a avut egalarea în picior, însă şutul său a fost deviat, iar Werder a obţinut doar un corner după această bună oportunitate. Finalul de meci a fost unul foarte spectaculos, portarul oaspeţilor Tim Wiese venind în careul lui Schalke, însă fără urmări pe tabela de marcaj. Astfel Schalke a obţinut 3 puncte mari după un derby mare.

.

Primul 11 al lui Schalke: Neuer - Rafinha, Hoewedes, Bordon, Westermann - Jones, Kobiashvili, Rakitic (Engelaar 60), Farfan (Sanchez 83) - Altintop (Kuranyi 46), Asamoah.

Antrenor: Fred Rutten

Primul 11 al lui Werder: Wiese - Fritz, Mertesacker, Naldo (Niemeyer 74), Boenisch (Pasanen 66) - Frings, Tziolis, Baumann, Ozil - Rosenberg (Harnik 83), Almeida.

Antrenor: Thomas Schaaf

Arbitru: Dr. Drees

.

Rezultate din Bundesliga

Arminia Bielefeld 1-1 Hertha Berlin;

FC Schalke 04 1-0 Werder Bremen;

Karlsruhe 3-2 Hamburger SV;

Bayer Leverkusen 2-4 VfB Stuttgart;

Borussia Monchegladbach 1-1 TSG Hoffenheim;

Eintracht Frankfurt 2-2 FC Koln;

VfL Wolfsburg 2-0 VfL Bochum.

.

Vezi golul lui Howedes AICI

Ce jucător crezi că va „exploda” în acest an? – partea IV

Friday, February 6th, 2009

Iată cele 15 propuneri:

.

46) Marko Marin (B. Monchengladbach) – German / 19 ani / Mijlocaş ofensiv

.

47) Joe Mattock (Leicester) – Englez / 18 ani / Fundaş stânga

.

48) Guillaume Hoarau (PSG) - Francez / 22 ani / Atacant

.

49) Vincenzo Fiorillo (Sampdoria) – Italian / 18 ani / Portar

.

50) Edison Cavani (Palermo) – Uruguayan / 21 ani / Atacant

.

51) Didier Digard (Middlesbrough) - Francez / 22 ani / Mijlocaş defensiv

.

52) Simon Kjaer (Palermo) – Danez / 19 ani / Fundaş central

.

53) Danny Wellbeck (Man. United) - Englez / 18 ani / Atacant

.

54) Anthony Mounier (O. Lyon) - Francez / 21 ani / Aripă

.

53) Loic Remy (Nice) – Francez / 22 ani / Atacant

.

54) Mauro Zarate (Al Sadd-împrumutat la Lazio) – Argentinian / 21 ani / Atacant

.

55) Angel Di Maria (Benfica) – Argentinian / 20 ani / Aripă stânga

.

56) Alexandru Maxim (RCD Espanyol) – Român / 18 ani / Mijlocaş ofensiv

.

57) Fraizer Campbell (Man. United-împrumutat la Tottenham) – Englez / 21 ani / Atacant

.

58) Gareth Bale (Tottenham) – Galez / 19 ani / Fundaş stânga

.

59) Miguel Palanca (Real Madrid) – Spaniol / 21 ani / Mijlocaş central

.

60) Daniel Sturridge (Man. City) – Englez / 19 ani / Atacant

.

Primele 3 părţi şi mai multe noutăţi AICI

Moyes Model

Thursday, February 5th, 2009

Miercuri am putut asista la încă o demonstraţie de măiestrie a lui David Moyes. Everton a câştigat pe Merseyside în faţa veşnicilor rivali de la Liverpool. Cel de-al 170-lea meci dintre Everton şi Liverpool s-a soldat cu a 55-a victorie a lui Everton, 1-0, după un meci de 120 de minute. Dintre cele 170 de dispute Liverpool s-a impus în 60 dintre ele, Everton în 55, iar cele două au remizat tot de 55 de ori. Aceste cifre denotă nu doar apropierea ca valoare dintre cele două cluburi, ci şi acea deosebită dorinţă de a învinge în acest atât de vechi derby.

.

În mai puţin de o lună, Liverpool şi Everton s-au confruntat de trei ori (Vezi AICI cronica primei dispute, iar AICI cronica celei de-a doua dispute). În primele două rânduri scorul a fost 1-1, însă miercuri scorul a fost 1-0. Unicul gol al partidei a fost marcat în repriza secundă de prelungiri de Dan Gosling după o fază extraordinară reuşită de acesta. Primind o centrare de pe partea dreaptă de la van der Meyde, Gosling a dat dovadă de o clasă pe care nu o vezi la mulţi jucători de 19 ani. Cu o stăpânire de sine uluitoare, Dan preia în 8 metrii, întoarce 3 fundaşi ai lui Liverpool, şi trage necruţător la colţul lung, bară-gol. Tribunele exultă, iar Gosling este asaltat de jucătorii îmbrăcaţi în albastru. Moyes e mulţumit. Ştie că tactica sa cu introducerea lui Gosling în ultima jumătate de oră din ultimele meciuri nu a fost în van. I-a ieşit, iar Everton are un “Nou Rooney”, pe Dan Gosling. De cealaltă parte se vede doar tristeţe. Câştigătoarea trofeului în 2006 este eliminată din competiţie. Cu un jucător eliminat din minutul 74 după 2 cartonaşe galbene primite în mai puţin de 25 de minute, Lucas Leiva, Liverpool nu a mai putut rezista asalturilor lui Everton. Nu doar înfrângerea o doare pe Liverpool. În minutul 16 căpitanul echipei lui Rafa Benitez, Steven Gerrard a fost nevoit să părăsesească terenul din cauza unei accidentări, care, se pare că îl va ţine departe de gazon timp de 3 săptămâni.

.

La doar 19 ani, împliniţi luni, Gosling a făcut cel mai frumos cadou posibil atât lui însuşi, cât şi fanilor lui Everton. Intrat în minutul 53, Gosling a jucat foarte bine şi a fost aproape de gol şi în prima repriză de prelungiri. Atunci Reina s-a opus, însă în minutul 118 nu a mai avut nicio şansă. Cu potenţialul dovedit şi intrat în inimile suporterilor “Caramelelor”, Dan Gosling are în faţă un singur drum, cel spre vârf. Gosling nu e singurul “experiment al lui David Moyes. În minutul 60 a intrat şi celălalt pariu al lui Moyes, minorul Jack Rodwell. Mijlocaş de profesie, dar şi fundaş central la nevoie, Rodwell este şi el unul dintre jucătorii pe care mizează David Moyes. Şi Rodwell a evoluat bine, însă nu s-a remarcat la fel de strident ca şi bunul său prieten Gosling. Ceea ce face David Moyes este puţin riscant, însă cine nu riscă nu câştigă. Moyes Model e aşteptat şi în România…

.

Vezi AICI superba reuşită a lui Dan Gosling

La mulţi ani Gică Hagi! Scrie-i un mesaj lui Hagi pe MySport!

Thursday, February 5th, 2009

Astăzi, 5 februarie 2009, Gică Hagi împlineşte vârsta de 44 de ani. Născut în 5 februarie 1965, Gică Hagi este ideal, model, idol şi rege pentru fotbaliştii români… Cuvintele nu-şi mai au rostul în faţa celui mai mare fotbalist avut vreodată de România.

.

Vă mulţumim pentru tot!

.

La mulţi ani Gică Hagi!

.

Vezi câteva realizări ale lui Hagi AICI

Login
Username: Password:
 
 
Inregistrare
Am uitat parola