creaza-ti blog

Archive for the 'Interviuri' Category

Fernando Verdasco: “Cu Rafa trebuie să munceşti de 3 ori mai mult pentru fiecare punct”

Friday, January 30th, 2009

Astăzi am asistat la cel mai spectaculos meci al turneului, încheiat după 5 ore şi 14 minute în favoarea numărului 1 mondial, Rafael Nadal. Acesta a întâlnit un jucător cu adevărat impresionant, Fernando Verdasco. Verdasco era cotat cu şansa a 14-a la câştigarea turneului, însă nimeni nu se aştepta să ajungă în semifinale. Spaniolul a trecut în acest turneu atât de favoritul 4 Andy Murray în 5 seturi, cât şi de favoritul 5 Jo-Wilfred Tsonga după 4 seturi, iar astăzi a reuşit din nou un meci miraculos. După 3 minute după ce au depăşit cel mai lung meci disputat vreodată la Australian Open, Verdasco nu a mai rezistat presiunii şi a comis o dublă greşeală la minge de meci pentru Nadal. Iată interviul acordat de Verdasco după încheierea celui mai impresionant meci reuşit vreodată de acesta:

.

Crezi că vei putea dormi la noapte?

”Da. De ce nu? E trist să pierzi un meci astfel după ce ai jucat peste 5 ore. Dar pe de altă parte trebuie să fiu mândru de ceea ce am realizat în acest turneu şi de nivelul la care am jucat astăzi. Cred că a fost un meci extraordinar. Ambii am jucat fantastic. Întotdeauna am spus că în aceste meciuri de 5 seturi Rafa e cel mai puternic. Dar şi eu am reuşit să mă menţin aproape de el. Cu siguranţă că îmi voi aminti acest meci întreaga viaţă. Sunt foarte mândru de toate lucrurile pe care le-am făcut astăzi şi în aceste aproape 2 săptămâni”.

.

În întreaga partidă ai comis 4 duble greşeli şi, din păcate, în ultimul game ai făcut 2. Cum îţi explici?

”Aşa este tenisul câteodată. Ce pot face eu? Am încercat să servesc cum am făcut-o şi în restul game-urilor. Dar încercând să trimit un serviciu bun pe a doua minge am comis două duble greşeli. Dar cred că trebuie să fiu foarte bucuros pentru modul în care am servit astăzi. Am reuşit 20 de aşi. Am servit cu 210, 215… Deci nu pot să mă gândesc că am făcut două duble într-un singur game şi cred asta pentru că aşa este tenisul câteodată şi nu trebuie să te gândeşti prea mult la asta.”

.

Ce ţi se pare mai surprinzător, faptul că ai reuşit 95 de lovituri direct câştigătoare împotriva numărului 1 mondial sau faptul că ai 25 de ani? În general jucătorii devin foarte buni când au în jur de 20-21-22 de ani, nu la 25.

”Okay :) … A fost un meci foarte lung şi este normal să am atât de multe lovituri câştigătoare. Îmi asumam mai mult risc decât el. Deci, bineînţeles că am făcut şi mai multe greşeli neforţate decât el. Am jucat mai agresiv decât el şi am căutat loviturile câştigătoare în fiecare punct. În legătură cu vârsta, nu ştiu ce să zic. Şi Agassi a jucat cel mai bine după 30 de ani. Eu am 25. Sunt atât de tânăr :) ”.

.

Când reuşeşti o lovitură extraordinară îţi deschizi palma. Ce înseamnă asta?

“Nu prea înseamnă nimic, e doar un lucru pe care îl fac cu un prieten. E ca şi cum ai saluta, dar mai special. E doar un lucru special pe care îl fac împreună cu prietenul meu care a fost aici cu mine. E ca şi cum aş strînge pumnul, doar că diferit. E ceva ce mă motivează enorm şi mă face să fiu la 100% în meci”.

.

Ce gândeai când a fost 0-30 pe serviciul lui Nadal în setul 5? Credeai că acela e momentul tău, aceea e şansa ta?

”Da. Gândeam că trebuie să fac tot posibilul pentru câştigarea acelui game. La 15-30 a fost serviciul secund, însă am greşit cu forehand-ul. Cred că aceea a fost cea mai mare şansă a mea în setul 5. Doar din cauza faptului că am vrut să fiu foarte agresiv am ratat acea minge. Acum e uşor să vezi orice. Acum, dacă m-aş putea întoarce în timp aş încerca un lob şi să pun mingea în teren şi să încerc să alerg şi să câştig punctul. Dar în acel moment am crezut că ar fi bine să încerc o lovitură agresivă cu forehand-ul şi am ratat. Dar, în orice caz, aceea a fost cea mai mare ocazie a mea în setul 5. Păcat! Am dat tot ce am putut în acest meci şi am avut acea şansă. Cred că amândoi am avut multe şanse. Am jucat inimaginabil. Trebuie să fim fericiţi, nu? Rafa a jucat un meci foarte lung în semifinale astăzi, pe când Roger a jucat şi cu o zi mai devreme şi un meci mult mai scurt. Vreau ca el să fie apt 100% în finală şi să câştige. Am pierdut în faţa lui, dar este un prieten bun. Îi urez mult noroc în finală. Sper că va câştiga”.

.

Nadal are doar o zi de pauză pentru a se reface, nu crezi că jucătorii ar trebui să facă ceva cu aceste probleme?

”Voi vorbi cu organizatorii data viitoare :) . Nu, dar, cu siguranţă, semifinalele ar trebui să se dispute în aceeaşi zi pentru că aşa e cel mai corect pentru toţi, nu? Deoarece, de exemplu acum, ieri Federer a jucat 3 seturi, iar azi Rafa a jucat 5 seturi şi 5 ore şi are şi doar o zi de refacere. Cred că semifinalele ar trebui să se joace ca la feminin, în aceeaşi zi. Şi cred că sunt destule zile în 2 săptămâni pentru a crea un program corect. Dar nu ştiu de ce au făcut aşa. Jur că nu ştiam că Federer juca ieri. Credeam că joacă doar fetele, iar astăzi ambele semifinale la masculin. Când am văzut că Federer joacă joi am fost puţin şocat. Am reacţionat cam aşa: <<De ce joacă el cu o zi înaintea noastră?>>. Se va recupera în totalitate, iar în finală va avea puţin avantaj datorită acestei zile de pauză. Deci nu îmi dau seama de ce au făcut aşa. Trebuie să se schimbe!”

.

Doar la Wimbledon programul este perfect. Ceilalţi fac ce vor ei.

”Cred că acest lucru este cu siguranţă unul care necesită schimbare. Dacă mă aud, cei care organizează Australian Open, sunt foarte fericit că am făcut semifinale aici şi este cel mai bun turneu al meu reuşit vreodată. Dar cred că ar putea îmbunătăţi câte ceva. Dacă ambele semifinale vor fi în aceeaşi zi, va fi mai corect pentru toţi, pentru fiecare dintre cei 4”.

.

Ai reuşit 95 de lovituri direct câştigătoare. Ai jucat extrem de ofenisv, dar Rafa ţi-a returnat atât de multe mingi înapoi. Ce este cel mai impresionant în abilitatea lui de a se apăra?

”Toată lumea ştie că el se apără cel mai bine, nu? Prinde unele mingi absolut uluitor. Ca să câştigi un punct în faţa lui Rafa trebuie să forţezi de 3 ori mai mult decât în faţa oricărui alt jucător. Sunt atât de mulţi jucători de top, de exemplu Federer, Murray, Roddick, Blake… Cu Rafa trebuie să munceşti de 3 ori mai mult pentru fiecare punct decât cu restul. Are nişte picioare incredibile. Aleargă incredibil. Prinde mingi extrem de dificile. Oricând poate reuşi ceva incredibil, nu? Astăzi au fost multe puncte ca acesta. Îmi amintesc acel fantastic punct în care am reuşit un smash bun, însă mi-a trimis mingea înapoi. Am atacat pe forehand-ul lui şi m-a pasat miraculos în cross. Nu puteam să cred ce a reuşit… Dar după aceea am început să râd pentru că m-am gândit <<Cu el e normal>>. Cu alţii nu, darel nu mă surprinde cu aceste lovituri. L-am văzut jucând de foarte multe ori şi l-am văzut realizând lucruri pe care nu cred că alt jucător din lume le-ar putea face. De-asta e numărul 1!”.

.

În setul al patrulea au fost câteva puncte în care păreai obosit.

”Când?”

.

La începutul setului 4 păreai foarte obosit după câteva puncte. În câteva momente am crezut că nu vei mai putea continua meciul.

”Nu, nu eram obosit. Doar că după ce am pierdut setul 3 şi eram condus cu 2-1 la seturi, iar Rafa juca atât de bine, trebuia să îmi reţin puţină energie, nu? În acest tip de meciuri nu poţi fi tot timpul la 150%. Deci la începutul setului 4 luasem puţină pauză. Doar încercam să îmi câştig serviciul, iar la retur riscam, încercam să fac game-urile cât mai scurte. Pe sfârşitul setului 4 când am văzut că sunt atât de aproape să câştig setul, am început să mă gândesc că ar trebui să fac puţin mai mult ca să câştig setul. Pentru că altfel meciul se încheia. Am început să joc cu mai mult top-spin şi să fiu mai agresiv. Cred că la sfârşitul setului 4 am atins cel mai înalt nivel al meu astăzi. În aceste meciuri, atât de lungi, ambii jucători au multe şanse, multe situaţii în care pot schimba meciul. E foarte dificil să ştii ce se va întâmpla”.

.

Vezi cel mai spectaculos punct AICI

Andy Murray: “Fernando a jucat prea bine pentru mine“

Monday, January 26th, 2009

Luni, favoritul cu numărul 4 la câştigarea Australian Open, Andy Murray, a fost eliminat din competiţie de Fernando Verdasco. Cu toate că britanicul suferea de o răceală, acesta nu a vrut să pună această înfrângere pe seama corpului său.

Iată un interviu foarte amplu cu Andy Murray, după ce acesta a părăsit Australian Open încă din optimile de finală:

.

Cu siguranţă astăzi nu ai fost la 100%. Cum te simţi acum şi cum te-a afectat răceala în timpul meciului?

”Nu, nu pot zice că m-am simţit foarte rău în timpul meciului. Am avut şi eu şansele mele. Fernando a servit uluitor în seturile 4 şi 5 şi merită să fie în sferturi. Chiar dacă nu am jucat foarte bine în seturile 2 şi 4, şi atunci am avut şanse de a reveni. Şi în ultimul set am avut ocazii bune, dar din nou nefructificate. De la un moment dat a început să servească fantastic. În setul 4 a avut un procentaj de 93% la primul serviciu. Uneori poţi spune doar <<Prea bun>> sau <<A jucat mai bine decât mine>>.

.

Faptul că a jucat el bine te resemnează?

”Sunt supărat că am pierdut, dar voi încerca să învăţ din această înfrângere. Vreau să câştig fiecare meci, însă nu pot spune că sufăr exagerat de mult după acest meci. Am muncit foarte mult în ultimul timp şi sunt mulţumit de ceea ce am reuşit până acum în acest an. Voi încerca să învăţ din această înfrângere şi sper ca la anul viitor să reuşesc o performanţă mai bună aici. Totuşi uneori unii servesc mult prea bine şi lovesc mingea fantastic. Fernando a jucat fenomenal când a fost condus.”

.

Ţinând cont de circumstanţe, ce crezi că puteai face mai bine?

”Puteam începe unele seturi mai bine. În seturile 2 şi 4 am început foarte slab şi apoi nu am mai putut reveni. Dacă reuşeam să menţin ritmul din primul set, aveam şanse mult mai mari. Dar şi aşa am avut şansele mele. Totuşi el a servit prea bine pentru mine. După cum ştiţi returul este una dintre loviturile mele preferate, însă astăzi nu am avut prea multe şanse. Fernando a progresat foarte mult de la ultimul meci cu el.”

.

Fernando a avut numeroase şanse de break, însă a reuşit puţine break-uri. Cum crezi că ţi-a funcţionat serviciul astăzi?

”Am servit mediocru. Cu excepţia seturilor 2 şi 4 pot spune că am servit bine. Nu cred că acesta este motivul înfrângerii mele. Nu ştiu ce să zic, băiatul e un jucător foarte, foarte bun. Uneori adversarul joacă mai bine ca tine şi asta am păţit eu astăzi din păcate.”

.

El a crescut foarte mult în joc de când ai jucat ultima dată împotriva lui.

“Jocul său nu s-a schimbat foarte mult. Înainte, când jucam cu el, greşea foarte des. Cu siguranţă acum are mai multă încredere în forţele proprii şi cred că acum gândeşte mai mult pe teren. A servit fenomenal. Când am jucat cu el la Saint Petersburg, i-a intrat primul serviciu în jur de doar 2 ori din 10 încercări. Astăzi a servit miraculous. Probabil aceasta este una dintre cele mai evidente îmbunătăţiri în jocul lui Verdasco de la ultima mea întâlnire cu el.”

.

Ai fost surprins de cât de puternic a fost fizic Verdasco?

“Nu, vreau să zic că nu cred că a câştigat meciul datorită fizicului. Loveşte mingea foarte puternic şi foarte lung. Când servea, în majoritatea cazurilor îi intra primul serviciu, îmi era foarte greu să preiau eu conducerea punctului. Nu puteam să intru bine în teren deoarece lovea mingea extrem de tare.”

.

Ţi-ai îmbunătăţit vizibil condiţia fizică faţă de anul trecut. Eşti mulţumit de modul în care te-ai descurcat în setul 5?

“Nu îmi amintesc de când nu am mai pierdut un set 5… Cum am mai spus, nu fizic am pierdut meciul. Cu toate că sunt bolnav de câteva zile, cred că totuşi puteam câştiga.”

.

Cum te-ai acomodat cu ideea că eşti favoritul în majoritatea partidelor?

“Nu pot spune că e vreo mare difernenţă în felul în care joc meciurile. M-am simţit bine de la începutul turneului. Nu a fost ceva special pentru mine. Am fost foarte frumos susţinut în această săptămână, ceea ce nu s-a mai întâmplat la acest turneu. Acest lucru a fost foarte frumos.”

.

E ceva cu care te-ai obişnuit?

“Nu cred. Nu contează pentru mine dacă sunt favoritul sau dacă plec cu şansa a doua. Dacă sunt favoritul joc la fel ca şi când aş fi cel cu şansa a doua. Fac tot ceea ce pot să câştig. Cred că am dat 100% în toate meciurile mele. Dacă pierd, pierd, iar dacă înving, înving. Am avut un început de an bun. Sper că voi continua astfel.”

.

Ai vorbit despre problemele de concentrare avute la acest turneu în meciurile anterioare. A fost acesta un factor important în acest meci?

“Nu ştiu ce să zic. În ultimul an nu am prea avut probleme cu concentrarea. Împotriva lui Granollers mi-am pierdut puţin concentrarea, în faţa lui Melzer nu. Din nou, nu cred că acesta este motivul din cauza căruia am pierdut meciul. Nu cred că a fost nici fizicul, nici concentrarea şi nici jocul meu de vină. Fernando a jucat prea bine pentru mine. Aşa se întâmplă. Nu sunt aici ca să caut scuze pentru această înfrângere.”

.

Ai fost surprins de consistenţa lui în serviciu în ultimul set, în special la serviciu? Când ai avut şansă de break, a replicat cu un as. Te-a surprins asta?

“Consistenţa lui la servici a fost impresionantă în ultimele 2, chiar 3 seturi. A început să servească fantastic în ultimele 2 seturi. Foarte constant, foarte puternic şi foarte des cu primul serviciu. A servit foarte bine când a fost condus, ceea ce nu a mai făcut în faţa mea în trecut. Nu pot zice că mă aşteptam să servească astfel pentru că nu e recunoscut pentru asta. Dar când serveşte aşa e foarte greu de bătut.”

.

Ai spus că ai fost bolnav în ultimele zile. Acest lucru nu a avut nicio consecinţă în jocul tău astăzi?

“Dacă eşti bolnav sunt unele lucruri pe care nu le poţi face la fel ca şi când eşti sănătos. Dacă intrii pe teren şi joci, trebuie să faci orice să nu te gândeşti la asta. Dar din nou, dacă spun că sunt bolnav şi că asta m-a afectat, se va zice <<Inventează scuze pentru că a pierdut>>. Oricum nu cred că acesta a fost motivul pentru care am pierdut. Am avut şi eu şansele mele, dar el a fost prea bun.

.

Cât de important a fost al şaselea game din setul decisive când ai avut multe şanse de break? Mulţi cred că ai jucat prea defensiv…

”Am încercat să explic asta mai devreme. Cred că i-a intrat prima servă la fiecare minge de break a mea. Cred că a servit 2 aşi. Singurul punct în care am reuşit să intru a fost tot după o primă minge trimisă de el, când, am returnat pe forehand-ul său şi apoi m-a plimbat dintr-o parte în alta a terenului. Nu poţi lovi decisiv de la 3 – 4 metrii de teren. Cum am mai spus, dacă mă puteam apropia mai mult, puteam avea o şansă mai bună. Dar el a lovit prea puternic mingea.”

.

În câteva momente vei părăsi această arenă, ce crezi că poţi învăţa din acest meci?

“Da, voi învăţa cu siguranţă multe. În trecut când am jucat cu el, eu controlam punctele. În primele 2 seturi pierdute nu am făcut asta şi m-a costat. Acesta este unul dintre lucrurile pe care le puteam face mult mai bine. Voi vorbi cu antrenorul şi cu băieţii cu care lucrez să văd ce aş fi putut face mai bine şi să îmi dau seam ace ar trebui să îmi îmbunătăţesc. Dar, mă repet, pentru mine nu e un dezastru. Încă joc bine. Am pierdut în faţa unui jucător foarte bun după un meci foarte strâns. Voi mai avea multe şanse să câştig turnee de Grand Slam.”

.

A fost puţin ciudat pentru tine că fostul tău antrenor a fost la meci?

“Nu… L-am văzut stand acolo. Dar el a mai fost şi la Cincinnati când am jucat, la Toronto sau Montreal când am jucat acolo, de asemenea. Nu a făcut nicio diferenţă în jocul meu.”

.

Cum compari forehand-ul lui Verdasco cu forehand-ul lui Nadal?

“Amândoi lovesc foarte, foarte bine mingea. Dar Fernando poate lovi mai razant decât Nadal. Dacă trimiţi bine în forehand-ul lui Verdasco, îţi retrimite foarte razant, destul de puternic şi te face să te deplasezi. Când ataci pe forehand-ul lui Nadal, de obicei înalţă puţin mingea”.

.

Mai multe noutăţi AICI

Jurgen Klinsmann: “Nu poate exista progres fără schimbare”

Monday, January 12th, 2009

Cu exact 1 an şi o zi în urmă, în 11 ianuarie 2008, Jurgen Klinsmann a semnat contractul cu Bayern Munchen, echipă pe care a preluat-o în vara anului trecut. Klinsmann este succesorul lui Ottmar Hitzfeld, în prezent antrenorul naţionalei Elveţiei. Fostul mare atacant german se află la cârma unei echipe de club pentru prima oară, el debutând ca antrenor la naţionala Germaniei, cu care a reuşit să câştige medalia de bronz la Campionatul Mondial din 2006. Iată interviul dat de antrenorul lui Bayern Munchen, Jurgen Klinsmann, pentru fcbayern.de:

.

Jurgen, în urmă cu 1 an ai fost numit ca noul manager al lui Bayern. Ce schimbări majore au avut loc în viaţa ta de atunci?

”Pentru mine şi familia mea a însemnat revenirea în Germania după 10 ani petrecuţi în America. A fost o decizie grea pentru noi. Desigur, mi-am dorit foarte mult să am ocazia să antrenez cel mai important club din Germania.”

.

Vestea că tu vei fi noul antrenor al lui Bayern a fost una neaşteptată pentru aproape toată lumea. Te-a surpins şi pe tine?

”Da, a fost o surpriză când Karl-Heinz Rummenigge şi Uli Hoeneß m-au sunat înainte de Crăciun şi m-au întrebat dacă sunt interesat să antrenez pe Bayern. Totul s-a rezolvat în 5 minute deoarece soţia mea, foarte spontană, a spus da imediat. Am avut 2 ani extraordinari la Munchen ca jucător. A fost cu atât mai special, cu cât în perioada în care jucam la Bayern s-a născut primul meu copil (Jonathan).”

.

Oficial ai început munca din 1 iulie 2008, însă tu lucrai de mult timp, nu e aşa?

”Cu toate că în prima jumătate a anului nu am condus pe Bayern, pregătirea pentru 1 iulie a fost foarte intensă… ”

.

Ai avut vreo discuţie despre echipă cu Ottmar Hitfeld?

”Da, dar nu la sfârşitul sezonului, ci prin martie sau aprilie. Am mers să mâncăm o dată împreună şi am discutat despre echipă bineînţeles. Eram curios să aflu părerile sale. Apoi am mers la viitori şefi şi le-am spus că eram foarte mulţumit cu echipa. Eu vroiam să îmi formez o imagine despre fiecare jucător, să văd potenţialul fiecăruia.”

.

Cum a fost prima zi la club?

”Eram fericit şi mândru. Nu eram agitat deloc. Aşteptam asta de mult timp. Lucram foarte mult în primele zile până am pus lucrurile la punct. Era un staff cu totul nou…”

.

Vă temeaţi că nu veţi reuşi rezultate bune la început? Mai ales că fusese şi Euro 2008 şi unii jucători deveniseră indisponibili…?

”Da, în aceste circumstanţe era normal să nu am rezultate foarte bune de la început. Tot ce e legat de antrenamente a fost schimbat de la venirea mea. Nu a fost uşor pentru jucători să se acomodeze. ”

.

În primele săptămâni ai făcut câteva experimente cu unii jucători şi unele tactici. Făcea asta parte din plan?

”E important să putem juca la fel de bine în 2 sisteme de joc. 3-5-2 a mers foarte bine la Bucureşti. E o variantă pe care o putem folosi oricând e nevoie. De asemenea a fost important să îi fac pe jucători să se acomodeze la viitoarele schimbări. Dacă totul rămâne pe linia pe care se află, progresul este imposibil. Nu poate exista progres fără schimbare. Am fost totodată interesat şi de reacţia jucătorilor.”

.

Nu ai fost îngrijorat de rezultate modeste de la începutul sezonului?

”Nu, dar la un club cu pretenţiile lui Bayern tot timpul se cere mai mult. Bayern este totdeauna studiată mai în amănunt decât oricare echipă din Bundesliga. Dar nu contează ceea ce vrei tu să experimentezi sau orice altceva, contează să ai rezultate. Deci când experimentezi eşti cu cuţitul la os. Dar nu eşti obligat să faci asta. Până una alta am fost angajat să şi promovez jucători.”

.

Ce au spus jucătorii despre aceste schimbări?

”Cred că cel mai important lucru pentru ei a fost că această schimbare a fost doar pentru ei, pentru ca performanţele lor să se îmbunătăţească. Cerem foarte mult de la ei, dar le şi oferim multe în schimb, respect, suport şi nişte facilităţi la antrenamente fantastice”.

.

Mai multe ştiri AICI

Landon Donovan: „Sunt pregătit pentru Bundesliga!”

Sunday, January 4th, 2009

Landon Donovan este noul jucător al lui Bayern Munchen. Americanul va evolua pentru campioana Germaniei până la mijlocul lunii Martie, el fiind împrumutat de la Los Angeles Galaxy. De la americanul de 26 de ani “aşteptăm mult” a spus antrenorul bavarezilor, Jurgen Klinsmann. În cazul în care Donovan va impresiona la Munchen, acesta ar putea fi cumpărat de Bayern.

.

Donovan a mai fost în probe la Bayern în noiembrie şi a dovedit că este un jucător cu calităţi deosebite. “Ne-a arătat că are clasă atunci. Acum este foarte determinat şi vrea să se impună aici”, a declarat Jurgen Klinsmann despre noul său elev. Atacantul american care a fost desemnat de 5 ori “Cel mai bun fotbalist american” va purta tricoul cu numărul 13, lăsat liber de germanul Michael Ballack în vara anului 2006.

Iată interviul dat de Donovan pentru site-ul oficial al lui Bayern Munchen:

.

Salut Landon. Bine ai revenit în Germania. Ce îţi propui să reuşeşti la Bayern?

“Sunt mulţumit şi foarte fericit că mă aflu aici. Ţinta mea este să mă impun în echipă cât mai repede posibil. Am încredere că voi reuşi asta. Mă bucur că am fost primit cu braţele deschise aici.”

.

Ce impresie ţi-a lăsat Bayern în noiembrie, când te-ai antrenat cu Bayern pentru o scurtă perioadă de timp?

Totul a fost minunat: staff-ul, jucătorii, echipa medical, întreg clubul şi oraşul. Sunt mândru că mă aflu aici.

.

Cum a reacţionat soţia ta când i-ai spus că te vei întoarce la Munchen?

“A fost chiar entuziasmată pentru mine. Desigur, e greu să fim departe unul de celălalt o perioadă, dar ştie că aceasta e o oportunitate mare pentru mine să joc la un club cu adevărat mare.”

.

Ai jucat la Bayer Leverkusen şi 10 zile la Bayern. Ce diferenţe sunt între Bundesliga şi Major League Soccer (MLS)?

Oamenii din Germania au o pasiune mult mai mare pentru fotbal. Fotbalul este în sângele lor. Acest sport are o istorie mult mai lungă decât cea a MLS, care are doar 13 ani. Meciurile din Bundesliga sunt de o calitate foarte bună, fiecare jucător al lui Bayern are clasă, ceea ce e diferit faţă de America. Stilul de joc diferă de asemenea. Aici jucătorii se bazează mai mult pe tehnică, pe când în MLS viteza şi fizicul contează mai mult.

.

Lupţi cu Şuca Toni, Miroslav Klose şi Lukas Podolski pentru un loc în atacul lui Bayern. Ce şanse crezi că ai?

“Când m-am antrenat cu ei în noiembrie mi s-a împlinit un vis. Antrenându-te cu asemenea jucători devii mai bun şi tu însuţi. Pot învăţa multe de la ei. De asemenea cred că şi eu pot ajuta echipa cu calităţile mele. Eu sunt un jucător diferit faţă de Luca, Miro şi Lukas. Fac multă muncă cu mingea la picior şi sunt mai creativ. ”

.

Vei sta aici până în 15 martie, dar clubul se gândeşte serios la o prelungire. Simţi puţină presiune asupra ta?

“Desigur că sunt sub presiune. Dar îmi place asta. Joc la potenţial maxim sub presiune. Eram monitorizat foarte atent când am vent aici în noiembrie. Dacă nu poţi face faţă supravegherii în antrenamente, nu vei avea nicio şansă pe un stadion. ”

.

Deci obiectivul tău e să joci pentru Bayern şi după 15 martie?

“Da, îmi doresc foarte mult să stau mai mult aici.”

.

Ce rol a avut Jurgen Klinsmann în aducerea ta aici?

“A avut un rol important. Am avut noroc că el a stat mult în Los Angeles şi m-a văzut jucând foarte des. Îmi ştie calităţile. Dar sunt conştient că nu voi primi niciun cadou aici la Bayern. Voi avea de muncit serios pentru orice aici, dar acesta este şi scopul pentru care am venit aici, să cresc, şi asta se face doar muncind. ”

.

La începutul carierei tale ai jucat la Bayer Leverkusen, dar te-ai întors în America cu puţine reuşite. Cum e noul Landon Donovan?

“Am crescut, m-am maturizat. Am acumulat experienţă şi sunt mai puternic psihic. Ştiu ce se cere aici. Când eram la Leverkusen nu eram pregătit pentru Germania şi Bundesliga. M-am gândit bine şi am discutat cu mulţi oameni despre revenirea mea aici. Acum ştiu că sunt pregătit!”.

Mai multe ştiri AICI

Login
Username: Password:
 
 
Inregistrare
Am uitat parola