.

Începând cu anul 1960, „EURO” se desfăşoară din patru în patru ani, fiind iniţial cunoscută sub numele de „Cupa Naţiunilor Europene”. În anul 1968 denumirea turneului a fost schimbată în “Campionatul European de Fotbal”. „Cupa Naţiunilor Europene” a fost concepută ca şi competiţie de secretarul Federaţiei franceze de fotbal şi primul secretar general al UEFA, Henri Delaunay (foto 1), în anul 1927. Cu toate aceastea, nu au fost organizate calificări pentru un turneu final până în anul 1958. Trofeul acordat câştigătorilor îi poartă numele lui Delaunay (foto 2).

(Foto 1 – Henri Delaunay, principalul artizan al Campionatuluii European de Fotbal)

.

(Foto 2 – Trofeul „Henri Delaunay” acordat câştigăroarei Campionatului European de Fotbal)

.

Spre deosebire de structura turneului final din zilele noastre, 16 echipe fiind împărţite în patru grupe, primele cinci turnee finale, între anii 1960 şi 1980, erau „onorate” doar de patru echipe. Numărul echipelor înscrise la turneul de calificare a fost la prima ediţie de 17, acesta crescând în fiecare an.

.

Primul Campionat european, „EURO 1960”, desfăşurat în Franţa, a fost câştigat de URSS, aceasta învingând în finala disputată la Paris, în prelungiri, Iugoslavia cu scorul de 2-1 (foto 3). Gazda competiţiei a pierdut dramatic în prealabil, în faţa Iugoslaviei, scor 4-5 şi a fost eliminată. La acest turneu, Spania a fost eliminată din competiţie în urma refuzului regimului Gen. Francisco Franco de a permite deplasarea echipei Spaniei la Moscova.

.

(Foto 3 - Căpitanul echipei URSS-ului, Igor Netto (dreapta), ridicând deasupra capului trofeul „Henri Delaunay”)

.

„EURO 1964”, jucat pe tărâm spaniol, a adus o creştere a numărului de echipe înscrise în calificări, acesta ajungând la 29. Spania a reuşit să detroneze fosta câştigătoare URSS, câştigând cu scorul de 2-1 finala de pe „Santiago Bernabeu” în faţa propriilor suporteri (foto 4). „EURO 1964” a fost gazda celui mai mare număr de spectatori din istorie pe un stadion la Campionatul european de fotbal, 125.000 de oameni pe „Santiago Bernabeu”.

.

(Foto 4 – Jucătorii şi antrenorul echipei Spaniei sărbătorind câştigarea trofeului)

.

Italia a fost nu doar gazda lui „EURO 1968”, dar şi locul unde pentru prima şi singura dată în istoria competiţiei campioana s-a decis după rejucare. După prima partidă din finală, între Italia şi Iugoslavia, terminată cu scorul de 1-1, Italia a câştigat la rejucare a doua partidă cu scorul de 2-0, devenind astfel campioană europeană (foto 5).

.

(Foto 5 – Giacinto Fecchetti ridicând în aer trofeul după vistoria Italiei în faţa Iugoslaviei )

.

Următoarea ediţie a turneului final s-a desfăşurat în Belgia în anul 1972. „EURO 1972” a fost câştigat de Republica Federală Germania (RFG) după victoria cu 3-0 din finala de la Bruxelles contra URSS-ului (foto 6). Cel mai titrat jucător al RFG-ului a fost la acea vreme „Bombardierul” Gerd Muller, care a reuşit să înscrie 68 de goluri în 62 de partide jucate sub tricoul naţionalei.

.

(Foto 6 - Franz Beckenbauer primind trofeul după finala câştigată în faţa URSS-ului)

.

Pe lângă faptul că a fost ultima competiţie cu doar 4 echipe calificate la turneul final, „EURO 1976” a pus capăt participării obligatorii a gazdelor la calificări, astfel începând cu ediţia din anul 1980, gazda competiţiei era calificată automat la turneul final. De asemenea, tot la această ediţie au fost introduse loviuturile de departajare, acestea având un impact major încă de la debut, Cehoslovacia învingând RFG cu scorul de 5-3 (2-2) la penalty-uri, devenind astfel campioană europeană (foto 7).

.

(Foto 7 – Bucuria Cehoslovaciei după câştigarea trofeului în faţa RFG-ului)

.

Italia a fost pentru a doua oară gazdă a turneului final în anul 1980. La „EURO 1980” numărul echipelor calificate al turneul final crescând la 8, acestea fiind împărţite pentru prima dată în două grupe. Câştigătoare fiecărei grupe ajungea direct în finala competiţiei. Astfel, RFG a ajuns să câştige al doilea titlu european din istorie, învingând Belgia pe „Stadio Olimpico” din Roma cu scorul de 2-1 (foto 8).

.

(Foto 8 – Jucătorii naţionalei RFG celebrând câştigarea „EURO 1980”)

.

Franţa a fost ţara gazdă a „EURO 1984”, care de asemenea s-a desfăşurat în sistemul 8 echipe împărţite în două grupe. De această dată insă, primele două echuipe din fiecare grupă se calificau în semifinale. Actualul preşedinte al UEFA, Michel Platini, a condus Franţa către titlu, înscriind 9 goluri în cinci meciuri. Franţa a învins în finală Spania cu scorul de 2-0 la Paris, pe stadionul „Parc de Princes” (foto 9). România a participat la acest turneu final cu un lot compus din numeroşi jucători ai Universităţii Craiova (7) şi ai lui Dinamo (6), restul lotului provenind de la echipe precum Sportul Studenţesc, Corvinul şi ASA Tg. Mureş. De remarcat este faptul că Balaci, accidentat, a ratat acest turneu. Lotul Romaniei era compus din următorii jucători: Ioan Andone, Ionel Augustin, Ladislau Bölöni, Rodion Gorun Cămătaru, Marcel Coraş, Marin Dragnea, Romulus Gabor, Gheorghe Hagi, Gino Iorgulescu, Mircea Irimescu, Michael Klein, Silviu Lung, Dumitru Moraru, Nicolae Negrilă, Mircea Rednic, Costică Ştefănescu, Aurel Ţicleanu, Nicolae Ungureanu şi Ioan Adrian Zare.

.

(Foto 9 – Jucătorii francezi sărbătorind câştigarea trofeului în faţa Spaniei)

.

„EURO 1988”, s-a desfăşurat în RFG, marcând naşterea unei dintre cele mai bune generaţii de fotbalişti olandezi, cu nume precum Marco van Basten şi Ruud Gullit (actualul antrenor al celor de la L.A. Galaxy). Olanda a reuşit să îşi adjudece trofeul după ce a învins în finală Uniunea Sovietică cu scorul de 2-0 (foto 10). Marco van Basten a fost golgeterul competiţiei cu 5 goluri. Interesant este faptul că, la acestă ediţie, s-au calificat pentru turneul final doar 3 dintre cele 8 participante la ediţia din anul 1984, incluzând Franţa.

.

(Foto 10 – Jucătorii olandezi, în frunte cu Ruud Gulit sărbătorind adjudecarea trofeului în anul 1988)

.

Suedia a găzduit „EURO 1992” în timpul unor schimbări politice majore în Europa. Germania era unită, Uniunea Sovietică nu mai exista pe hartă, iar Iugoslavia a fost exclusă din competiţie. Astfel, beneficiara locului liber, Danemarca, a câştigat primul şi singurul lor trofeu din istorie cu scorul de 2-0 în finala contra Germaniei (foto 11).

.

(Foto 11 – Jucătorii danezi celebrând istorica victorie din finală în faţa Germaniei)

.

Anglia a găzduit pentru prima dată un turneu final al Campionatului european de fotbal în anul 1996. Începând cu „EURO 1996” s-a introdus formatul actual al competiţiei, care includea participarea la turneul final a unui număr de 16 echipe, împărţite în patru grupe de câte patru echipe, primele două echipe din fiecare grupă ajungând în sferturile de finală. A fost totodată şi anul când s-a întrodus regula golului de aur. De această regula a profitat Germania, care după scorul de 1-1 înregistrat la finalul celor 90 de minute regulamentare, şi-a adjudecat titlul, în dauna Republicii Cehe, prin golul de aur înscris de Oliver Bierhoff (foto 12 ).

.

(Foto 12 – Bucuria nemţilor după finala câştigată în faţa Cehiei)

.

„EURO 2000” a fost primul turneu final găzduit de două naţiuni, Belgia şi Olanda având această onoare. Câştigătoarea s-a decis cu ajutorul regulii golului de aur, David Trezeguet, aducând Franţei gloria printr-un gol înscris în prelungiri în poarta Italiei (foto 13). Starul competiţiei a fost Zinedine Zidane, centrul „universului francez”, ce a purtat Franţa spre titlul european.

.

(Foto 13 – Stelele Franţei strălucind după câştigarea trofeului)

.

Ultima competiţie înainte de „EURO 2008”, găzduită de asemenea de două ţări, Austria şi Elveţia, a fost „EURO 2004”. Acest turneu final s-a desfăşurat în Portugalia, încheindu-se cu o mare surpriză: Grecia campioană europeană! Aceasta, condusă de antrenorul german Otto Rehhagel, a reuşit miracolul învingând în finală tocmai ţara gazdă cu scorul de 1-0 la Lisabona (foto 14).

.

(Foto 14 – Theodoros Zagorakis, căpitanul Greciei, ridicând trofeul de campioană după câştigarea „EURO 2004”)

.

„EURO 2008” debutează pe data de 7 iunie la Basel, în Elveţia, în timp ce finala este programată pentru data de 29 iunie la Viena, în Austria. Partidele se vor desfăşura în opt locaţii, patru în Austria şi patru în Elveţia.

.

„EURO 2012” va fi găzduit de Polonia şi Ucraina, după ce acest tandem a învins în competiţia pentru organizarea turneului Italia şi tandemul Croaţia – Ungaria. Gazda turneului final din anul 2016 se va decide în anul 2010. În viitor, există posibilitatea extinderii numărului de participanţi la turneul final la 24, dar nu mai devreme de anul 2012.

.

Premiul total oferit de UEFA celor 16 echipe participante la turneul fina însumează 184 milioane de euro. În total, câştigătoarei competiţiei îi vor reveni 23 de milioane de euro dacă aceasta va reuşi să câştige toate partidele de la turneul final.

.

Episodul următor: ISTORIA FOTBALULUI (XXXIV): CAMPIONATUL EUROPEAN DE FOTBAL – Statistici (I)

.

(Surse: spartacus.schoolnet.co.uk; footballnetwork.org; historicalkits.co.uk; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org, The Official History of the Football Association; fifa.com; frf.ro; history.com; fcbarcelona.com; stadiumguide.com; euro2008.uefa.com; expertfootball.com; uefa.com)

.

Chefere

Simplu-discursiv, dar nelipsit de ostentaţia vulgară, discursul „luminatului”, cu ironia mai degrabă transparentă decât fină, permite hilarului, sadic oprimat anterior, să copleşească cotidianul şi să scurt-circuiteze zona neuronală activă a cititorului care priveşte tâmp la declaraţiile gen „premiez jocul corect” sau „fără mine s-ar face blaturi”, metamorfozate de curând, ce surpriză!, în asocieri scabroase ale naţionalei României cu brandul Becali&Co.

.

Dacă afirmăm însă că numeroasele, deja, clişee din „Balada luminatului” coboară expresiv, dar incoştient, conversaţia de la gradul de artă la gradul zero (ori şi mai jos), scenariul de mai sus consemnează perfect clar motivele „stării pe loc”, adică ale eşecului. Fireşte, „insuccesele” în sport, în politică ori în „amorul” dintre finanţatori, reprezintă doar metafore ale ostilităţii realului propropus spre a disimula adevăratul eşec, cel din interiorul propriului cerc. Astfel, gargara sonoră a pseudo-mărinimiei „bunului român prea-luminat” , dar şi „falsa nuanţare” a „amicilor” din D.N.A. par a fi un ultim cântec al lebedei răguşite de Pipera.

.

Discursul sarcastic şi intervenţiile diabolic-sarcastice reprezentate de ofertele „mega-starului” către jucătorii naţionalei, dar şi implicarea selecţionerului în fuga haotică din faţa unei legi creată parcă doar pentru săraci, sunt procreeri ale „viziunilor” delirului propriu zis care trădează îndoiala dezarmantă a celui căruia propriile-i strategii i-au devenit suspecte şi, spre a nu fi „tras pe sfoară” tocmai de ele, subminează tot cât şi de câte ori poate. De unde şi jocul, cu certitudine inconştient, între real şi halucinaţie, între autentică dezlănţuire şi pastişă ieftină. Pastişă ce îşi pierde efectul în faţa dictonului brevetat de legendarul Traian Tomescu, „se strânge laţul”.

.

Apropierea debordantă de un inevitabil insucces, suceşte la modul torsionist minţile deja saturate de scenarii ale principalilor actori ce ţin în viaţă „divina comedie”, Liga I-îi, provocând, alături de lehamitea obişnuită, greţuri matinale greu de controlat. Retina cititorului avid de lectură sportivă se va delecta cu realităţile unui alt univers, sănătos, cel al turneului final. Dar apoi?

.

Chefere

.

(Notă: articolul conţine unele fragmente de text adaptate)

Plutim într-o nefericită avancronică a turneului final ce ne aşteaptă cu braţele deschise şi căpuşe vampire salivând de poftă. Adversarii ne aruncă declaraţii de complaisance, Domenech e fixat pe “tricolori” iar noi visăm la sferturi-, semi- sau chiar finale numărând calic suporterii românii ce vor fi prezenţi la turneu. Frumos tablou.

.

După ce Ovidiu Petre substituie fotbalul cu voleiul şi va privi de pe plajă turneul final, Coman e lovit la rându-i de soartă şi ne umple de compasiune. Triplă fractură şi multe lacrimi. Într-adevăr, mare păcat. Marica tace împietrit, Coman îl iartă iar Stănciou poate face valuri!

.

Vrând, nevrând Piţurcă tace şi face şi obligat oarecum de finalul bun al campioanei îi “strică” vacanţa lui Stăncioiu, înregimentându-l contrar aşteptărilor. Tot răul spre bine şi campioana mai scapă de refulările provocate de selecţioner.

.

Pentru ca tabloul să fie complet, stăm cu inima între amigdale privind finala cupei Italiei şi ne rugăm la Dumnezeul bibelourilor să ni-l apere pe Chivu. Dramatic final de sezon. Probabil că suferim pentru a triumfa. Dictonul “ce nu te doboară, te întăreşte” e musai să fie adevărat. În caz contrar, “ar trebui să dăm acatiste“!

.

Cum speranţa moare ultima, nu ne rămâne decât să savurăm insomniile ce le provocăm adversarilor din grupă şi să rămânem încrezători că suntem capabili să răsturnăm pronosticuri. Personal sunt convins că alături de Italia vom depăşi faza grupelor, rămâne însă de văzut dacă vom avea entuziasmul necesar, căci forţa există.

.

Dintr-o vacanţă prelungită, nu realizez exact care este atmosfera în sânul lotului tricolor, în schimb nouă, apropierea fluierului de început al turneului, ne provoacă emoţii demult uitate. Vom mai cânta oare pe străzi turmentaţi de fericire lăsând stâlpii fără tricolor şi strigând “mândru că sunt român“?

.

Doamne ajută şi HAI ROMÂNIA!

.

Chefere

Privind relaxat din vacanţă (poate prea relaxat), retrospectiv, spre tot ce a însemnat un „sezon fotbalistic” mioritic şi nebun, încolţit de o finală englezească de Champions League la Moscova şi de greutatea unui turneu final european ce bate la uşă, dar şi de iminenţa participării masive a echipelor româneşti într-un nou sezon de cupe europene, imaginea ce mintea mi-o proiectează este una babiloniană de-a dreptul.

.

Nou customizata Liga I-îi, lesne de asociat cu o paradoxală comedie-dramă, ne-a oferit trăiri „paroxistice” de angrenare a nervilor şi neuronilor bolnavi de fotbal, de inflamare până la abces a microbului, „cică”, fotbalistic, încât majoritatea dintre noi am trăit, separat, într-o lume doar a noastră, uitând de familii, slujbe şi îndatoriri, concentrându-ne pe defulările asigurate de insuccesele propriilor echipe, de neputinţa asigurată de personaje scabroase a căror bani fluturaţi sub nasul avid de miros de gazon proaspăt tuns, a sucit minţi de altfel odihnite.

.

Fotbal românesc oarecum „revitalizat” de, tupeu maxim, o nouă campioană din provincie care în „neobrăzarea” sa preudo-ardelenească a mai luat şi Cupa României, pare că a trezit, alături de nelipsitele „răguşeli pline de civilizaţie şi bun simţ”, interesul veşnicilor adormiţi din provincie pentru ceva de nu mai pare atât de interzis şi imposibil după 7 mai a.c., dar şi a copiilor, a celor mai în vârstă dar şi a femeilor pentru spectacol şi prezenţă pe stadion. Lupta orbă şi nebună din campionat a golit farmaciile de nitroglicerină???, a tocit tastaturile şi sacrificat pădurile pentru subiecte prezentate masochist şi sorbite inconştient.

.

Noua ierarhie, revoluţie sau ce-o mai fi, ne-a scos din letargia unei constanţe bolnăvicioase, ne-a dat aripi, ne-a făcut să visăm. Atât cât a fost posibil, căci ne-am trezit rapid, urmărind o finală englezească de Champions League într-o Moscovă vopsită în, culmea, roş-alb-albastru, culorile celor două cluburi din Albion dar şi a Rusiei. Valizele doldora de bani, pregătite pentru un diagnostic de diabet zaharat, ne-au privat de bucuria schimbării dar şi de speranţele, naive de altfel, de normalitate.

.

Euro 2008. După atât de multe lupte şi frustrări, ajungem în sfârşit la un nou turneu final. Dar oare puteam să ne bucurăm de speranţele justificate de evoluţii încântătoare a unora precum Mutu, Chivu, Contra, Niculae etc.? Nici vorbă, doar suntem români „românizaţi” iar selecţiile încă se fac pe principii „economico-becaliano-impresariene” şi noi comentăm la nesfârşit aidoma unor „bloggeri” înrăiţi. Dar, vorba unui prieten, „noi să fim sănătoşi, să avem ce…”, restul îl vom trăi cu inima-n gât şi ochi-n televizoare peste două săptămâni.

.

În rest, aici e bine. Aerul e curat, soarele puternic. Ne bronzăm la munte, „că ţine”, carnea sfârâie pe grătarele încinse, berea curge valuri, „să-l ia naiba pe şefu’ că e naşpa”, facem copii şi suntem fericiţi.

.

Egoist şi masochist, m-am îndopat cu un tort delicios. Mi-a plăcut căci era roşu, scria MySport pe el şi La Mulţi Ani!

.

Cine nu şi-ar dori o astfel de vacanţă acasă…la bloc? Mai e puţin şi ne întoarcem!

.

Chefere

100 ani, 5 luni şi 4 zile i-au trebuit CFR-ului clujean să alerge pentru un trofeu şi să câştige două în decurs de 4 zile. Dar acest zbucium secular a fost în cele din urmă răsplătit „cu vârf şi îndesat”. Sună mai degrabă a sintagmă ieftină, însă pentru ardelenii mei vă asigur că sunt cuvinte de aur. Cuvinte de aur rostite în zile de vis.

.

Bucuria poate fi înţeleasă de cei care au visat la fel ca noi, care au respirat dorinţă şi vis, care au sorbit doar optimism şi încredere, care au crezut până la nebunie în ceva ce părea interzis şi imposibil, care şi-au îngropat obrazul ars de lacrimi în fularul echipei iubite pentru a respira încredere, care au trăit pentru a muri si care mor pentru a trăi mereu alături de club.

.

Poveştile frumoase, cuvintele măreţe, epitetele macerate în fericire merită rostite acum pentru CFR 1907 Cluj. CFR mai mult decât un vis! CFR, o realitate! Proiect frumos tapetat dar cu amuzament comentat, zâmbete pe sub mustaţa românului dopat de ironii fine, bilete de trimitere la secţia 9 şi jargoane în limbi străine de cea română, toate acestea nu au reuşit să oprească încăpăţânata echipă din dealul Gruia.

.

Catâr de cursă lungă, clubul s-a războit cu toţi şi cu toate, poate chiar cu el însuşi dar, spre stupoarea unora şi împotrivirea altora, a reuşit. Clubul, conducerea, fanii, echipa, antrenorii au scris istorie la Cluj. După o evoluţie într-un crescendo constant, în doar 6 ani (timp în care echipa a ajuns din Divizia C pe locul I în Liga I-îi), clubul clujean realizează „eventul” şi ajunge a doua echipă românească în grupele UCL.

.

Momentan sărbătorim, mâine ne odihnim, iar începând cu ziua ce urmează, vom analiza ce este de făcut pentru a onora această prezenţă în grupele celei mai tari competiţii inter-cluburi.

.

Ciudat de anemic spectacolul gazetăresc, însă, probabil că „preudo-afaceristul” de Pipera merită disecat şi înfundat, iar showul media este mai relaxant în acest caz decât în acela a mediatizării unei echipe de succes din provincie.

.

Dar noi suntem mulţumiţi. În definitiv noi avem trăirile noastre, bucuriile noastre, sărbătorile noastre, pe stadioanele noastre, dacă doriţi, sunteţi invitaţi şi vă aşteptăm cu drag. Campionatele se câştigă la puncte, cupele la goluri diferenţă, iar „eventul” la grade de nebunie distanţă, iar CFR 1907 a ştiut să gestioneze aceste aspecte. Aviz amatorilor, este greu însă să le înlocuieşti cu ciocolată sau bomboane, îngeraşi sau metri pătraţi…rişti să dai în diabet, blasfemie sau erori aritmetice.

.

100 ani, 5 luni şi 4 zile i-au trebuit Campioanei Fotbalului Românesc să ajungă MAI MULT DECÂT UN VIS!

.

Chefere

Ploaia vine de la Cluj….acolo unde soarele s-a instalat deja. Este senin, bate un vânt de alint şi nu de furtună. Alint pentru suporterul clujean, indiferent de culoarea acestuia. Lumina a învăluit oraşul, razele soarelui i-a mângâiat faţa, punând în altă lumină terenul unde se va juca mâine un meci cât un campionat.

.

Soare pentru unii, ploaie pentru alţii, starea respectivă este menită a revitaliza un campionat măcinat, de a da speranţe, indiferent de deznodământ, şi altor echipe că a visa frumos este la îndemâna oricui.

.

Centru universitar de tradiţie, cochet şi boem, plin de iubitori de fotbal, alb-vişinii sau alb-negrii, de pe la 1907 şi 1919, Cluj-Napoca devine pentru o zi capitala unui fotbal atât de încrâncenat şi de disputat încât e greu de a fi pastelat în cuvinte. Şi nu meritau aceşti ardeleni pătimaşi o asemenea onoare? Aceea să fie centrul unui univers atât de mic dar totuşi atât de mare. Zeci de ani sau chiar peste 100, a trebuit Someşul să spele pietrele peste care neaoş alunecă spre câmpie iar Feleacul să aştepte împietrit şi împovărat o astfel de emulaţie în oraşul ce i se aşterne sub privire.

.

În sfârşit, 90 de minute, o clipă într-o viaţă de om, îndreaptă privirea unei ţări împărţită de lupte acerbe în fotbal către un oraş neglijat din acest punct de vedere de-a lungul anilor.

.

Importanţa acestei clipe este atât de mare pentru cei din Cluj, din Ardeal, din ţară de fapt, încât nu voi încerca dezbaterea unui rezultat final. Voi lăsa plăcerea celor care urmăresc cu sufletul la gura să savureze pe deplin ultima clipă de foc.

.

O singură menţiune se impune. Aceea că suporterii celor două echipe clujene trebuie să respecte blazonul unui oraş european şi să de-a dovadă de fairplay şi înţelegere. Clujenii, indiferent din ce cartiere provin, trebuie să dovedească că ştiu să zâmbească, să râdă, să fie mândrii, să dovedească că ştiu să fie fericiţi. Clujul plânge cu un ochi pentru o retrogradare injustă dar trebuie să râdă cu celălalt. Clujul trebuie să fie un oraş european.

.

La noi e soare, soare va fi şi mâine şi poimâine, va fi soare un an întreg căci ploaia s-a dus spre alte zări.

.

Chefere