FC Timişoara şi CFR Cluj, echipele cu cel mai bun joc în Liga I, au oferit un derby frumos, animat şi plăcut ochiului. Cu mici excepţii, când fairplay-ul a suferit iar încrâncenarea a tulburat cursivitatea jocului, partida a fost calitativ bună comparativ cu ce ne oferă Liga I la ora actuală. Timişoara a câştigat meritat o partidă în care oricare deznodământ ar fi fost plauzibil. CFR Cluj a jucat per ansamblu ca o echipă mare, lăsând impresia unei uşoare dominări a adversarului, dar Timişoara a fost mai proaspătă şi mai înfiptă în realitate profitând atât cât a fost nevoie şi mai ales unde şi când a fost nevoie. A ştiut să îşi apere rezultatul aglomerând zona din faţa propriei porţi dovedind astfel că a ajuns la o oarecare maturitate în joc. Partidă reuşită de ambele părţi, felicitări Timişoara, felicitări CFR Cluj.

.

Ce se întâmplă însă cu CFR Cluj? Echipa joacă într-adevăr fotbal, nu îl mimează, oferind chiar „faza etapei” la golul lui Didi, dar cu toate acestea oferă sincope statistice prin alternanţa de rezultate ce îi poată pe fanii ardelenilor de la extaz la agonie şi înapoi. Răspunsul este mai evident decât pare. De vreme ce aceiaşi jucători care înving pe AS Roma pe Olimpico, joacă de la egal la egal cu Chelsea, se distrează cu Dinamo pe teren propriu, dar reuşesc doar un egal la Oţelul şi pierd la Timişoara, este limpede că Liga Campionilor îşi revendică tributul.

.

Astfel, două probleme par a se cristaliza din prestaţiile clujenilor: calitatea jocului rezervelor şi oboseala acumulată . CFR Cluj dispune de 11 jucători foarte buni, o adevărată echipă, însă din nefericire nu dispune de rezerve care să fie în aceeaşi măsură de bine pregătite. În momentul în care Dani a lipsit la Bordeaux s-a observat imediat. Echipa a părut ruptă la mijloc implicit a trebuit dispusă tactic diferit decât la jocurile precedente din Liga Campionilor. CFR nu a mai fost echipa scurtă care ne obişnuise cu agresivitatea în joc şi la recuperare întinzându-se pe mai tot terenul în speranţa de a acoperi toate zonele, de aici şi o risipă enormă de energie, lucru care afectează tot mai mult echipa clujeană. La Timişoara s-a întâmplat cam acelaşi lucru, Cadu lipsind a fost înlocuit de Alcantara, jucător bun de altfel, dar fără jocuri în picioare. Iar acest lucru s-a văzut din lipsa de reacţie în tandem cu colegii săi. De Sousa, Tony şi chiar Mureşan au fost nevoiţi să vină în sprijinul lui Alcantara neglijând astfel zonele ce trebuiau să fie acoperite de aceştia. Iar acestă situaţie a costat CFR-ul două goluri. De asemenea, lipsa lui Dubarbier, care prin natura jocului acestuia vine mereu în sprijinul defensivei şi, mai important, este mereu lângă Dani după recuperarile acestuia, oferind astfel cursivitate jocului, s-a observat foarte mult. Din nou, echipa a trebuit să alerge mai mult decât de obicei, transformând-o dintr-o mostră de eficacitate într-una de risipitoare de efort. Acest lucru, pe lângă faptul că te stoarce de energie, afectează cursivitatea şi viteza combinaţiilor. Din nou echipa nu a reuşit să fie scurtă, Trombetta încercând să acopere tot terenul , dar în acelaşi timp să fie eficace atât în apărare cât şi în atac. Antrenorul italian şi-a pliat bine echipa pe jocul Timişoarei, oferind un fotbal de calitate şi doar greşelile personale oferind victorie echipei de pe Bega. Victorie meritată de altfel.

.

Toată această risipă de energie atrage după sine o oboseală cronică deja. Nu atât fizică, cât psihică. Aţi spune acum că jucătorii sunt profesionişti, sunt plătiţi să joace etc. şi nu ar trebui să se plângă. Ei bine, nu se plâng, doar că nu reuşesc să facă faţă acestui ritm infernal impus de lupta pe trei fronturi, Liga I, Liga Campionilor şi Cupa României. Nu se pune în discuţie apartenenţa la zona estică a continentului sau „eterna problemă a echipelor româneşti”, căci după cum observaţi echipe mari din Europa au aceleaşi probleme. Este infernal să joci în acest ritm şi să faci faţă cu succes pe toate fronturile. Priviţi Roma, a pierdut din nou, Chelsea a fost învinsă pe propriul teren, Bordeaux, Lyon şi Bayern au avut mari probleme în ultima etapă de campionat, Şahtior este pe locul 16 în Ucraina, Steaua se chinuie cu ultima clasată! Este aproape imposibil să faci faţă. În Liga Campionilor se joacă un cu totul alt tip de fotbal unde trebuie să dai 150% din tine pe teren. Acest lucru uzează fizic şi psihic jucătorii, cu precădere pe cei ai CFR-ului care sunt la prima experienţă de acest gen. Iar când nu dispui de rezerve de aceeaşi valoare sau pregătire fizică şi mentală ca şi titularii nu poţi face faţă. CFR Cluj plăteşte tribut cu vârf şi îndesat pentru participarea în Champion League. Nu este o scuză ci doar o realitate. Jucătorii sunt aceiaşi, cu aceiaşi dorinţă de victorie, dar în zadar mintea doreşte dacă piciorul nu mai poate.

.

Personal cred că CFR Cluj a ajuns ca şi club cât şi ca echipă în faţa unei alegeri nedrepte şi foarte greu de realizat. Trebuie să decidă ce drum urmează, cupele europene sau campionatul şi Cupa României. Din nefericire, nu poate face faţă pe toate fronturile, s-a observat anul trecut, când CFR „scăpată” de presiunea Cupei UEFA a profitat de parcursul Stelei în cupele europene şi a câştigat titlul. Oboseala îşi spune cuvântul, tributul plătit fiind greu de digerat. Decât să ratezi toate obiectivele este de preferat să alegi unul şi să îl atingi. Eu aş opta pe o participare în primăvara cupelor europene şi asigurarea unui loc de Cupa UEFA în Liga I sau atacarea poziţiei a doua, în concordanţă cu Cupa României. Pare mai realist ca şi obiectiv. Este cinic, dar ar elibera atât pe jucători cât şi pe antrenori de presiunea titlului, care este foarte mare. În acest moment jucătorii îşi doresc enorm continuarea drumului în Liga Campionilor, dar în acelaşi timp sunt presaţi de obiectivul impus de conducere, titlul. Fizic şi psihic, jucătorii CFR-ului sunt în faţa unui examen adevărat de maturitate.

.

Dacă însă CFR ar reuşi să facă faţă cu succes pe toate planurile ar fi o performanţă extraordinară. Fotbalul prestat de clujeni este unul de calitate, frumos, fapt ce oferă speranţe întemeiate că totul este posibil.

.

Chefere

.

La tragerile la sorţi pentru stabilirea grupelor pentru Champions League m-am rugat să nu fim plasaţi alături de vreo echipă din Franţa. Am ştiut de ce. Nucă tare francezii aceştia pentru fotbalul românesc. Temerile mi s-au confirmat în acestă săptămână nu o dată ci din nefericire de trei ori. Este adevărat că fiecare astfel de “confirmare” a avut istorii diferite, dar acest aspect contează mai puţin
.
Girondins şi-a jucat ultima şansă acasă la Bordeaux în faţa „sperietorii” grupei A. Agresivi, au împins jocul până la limita admisă de regulament, poate chiar depăşind-o. Disperaţi după cele trei puncte jucătorii francezi nu au ratat nicio şansă să termine partida în avantaj. De cealaltă parte CFR Cluj a mizat prin Trobetta şi jucătorii săi la o apărare italiană combinată cu înţepături pe contra-atac. Nu sunt de acord cu cei care afirmă că CFR şi-a propus puţin. Echipa a jucat inteligent, căci aruncându-te peste francezi doar de dragul spectacolului şi a ochilor privitorilor se autocondamna la pierzanie dat fiind viteza de joc a fotbalului francez.
.
Din nefericire norocul nu a fost astăzi de partea echipei noastre confirmând legea nescrisă că tot ce începe rău se termină şi mai rău. Echipa naţională a dat startul, cele două reprezentante ale României au confirmat negativ zicala. Dacă Bordeaux nu a strălucit, nereuşind să înscrie, a făcut-o nefericitul Cadu pentru ei. Spre disperarea colegilor săi căpitanul echipei prin execuţia nefericită nu a dat tonul siguranţei necesare echipei.
.
Cheia insuccesului a fost lipsa lui Dani din mijlocul echipei, acest lucru contând enorm. Peralta nu s-a ridicat la nivelul absentului pe motive medicale. Consecinţa a fost simplu de observat, echipa s-a rupt la mijloc. Implicit a fost necesară depunerea unui eform mai mare din parte jucătorilor, pasele au fost lungi şi imprecise tocmai pentru a sări peste mijlocul mai slab. Tot acesta a fost probabil şi motivul evoluţiei mai slabe la mijloc a lui Dubarbier. La toate acestea s-a adăugat oboseala ce riscă să devină cronică la echipa clujeană, ritmul nebun al partidelor şi mai ales imensa risipă de efort din derby-ul cu Dinamo spunându-şi cuvântul. Totodată lamentabila prestaţie a arbitrului de centru care a venit la această partidă pentru a acumula experinţă nicidecum pentru a o conduce bine, şi-a pus amprenta asupra jocului ambelor echipe în general.
.
CFR Cluj rămâne după trei partide în grupa A pe locul doi cu patru puncte, graţie partidei pierdute de AS Roma la Londra. Iar pentru aceste patru puncte clujenii merită aprecieri.
.
Returul de la începutul lunii noiembrie poate fi adjudecat de CFR Cluj, Bordeaux fiind o echipă de învins. De altfel, cele două partide de acasă cu francezii şi cu romanii sunt partide unde feroviarii au mari şanse să mai obţină puncte, crucială fiind însă adjudecarea cel puţin al unui punct cu francezii. Îmi este greu să cred că Girondins va învinge la Roma sau pe Chelsea în Franţa.
.
Din nefericire de ce ne-a fost frică nu am scăpat, înfrângerea venind practic dintr-un ghinion teribil. Să sperăm că vom îndrepta lucrurile în Gruia!
.
Greu cu aceşti francezi…greu şi cu ghinion. Au o energie clocotitoare şi o activitate neobosită în a ataca, calităţi ce le moştenesc încă de la Napoleon. Nu renunţă nicio clipă iar când nu reuşesc ce îşi propun te doboară.
.
Îmi este imposibil să închei cu şablonul „nu se putea astăzi mai mult”, căci asta denotă autosuficienţă, iar CFR Cluj nu doar că nu s-a resemnat astăzi ci dimpotrivă, s-a enervat. Frumoasă şi productivă atitudinea jucătorilor la finele partidei, aceştia lăsând impresia că sunt liniştiţi şi nicidecum dărâmaţi. Este doar o partidă pierdută, nimic mai mult. De supărare nici nu se pune problema! În fotbal eşecul este la fel de firesc ca şi victoria şi îţi asigură sentimente la fel de puternice, e adevărat diametral opuse. Vă invit să ne autodepăşim condiţia şi să ne încurajăm echipele cu aceeaşi frenezie şi la bine şi la rău.
.
Noi la Cluj îi aşteptăm pe francezi să jucăm fotbal. Voi?

.
Cu un plus de prospeţime, aportul publicului şi o organizare perfectă suntem încrezători în revanşa din Gruia.
.
Chefere

Singurul motiv pentru care la finele partidei dintre CFR 1907 Cluj şi Dinamo tabela de marcaj consemna doar 1-0 în favoarea gazdelor a fost forma de excepţie a portarului naţionalei, Lobonţ, care a evitat proporţiile unui scor ce putea adânci prăpastia în care s-a situat echipa de pe primul loc în acest derby.
.
Superiori la toate capitolele ceferiştii clujeni au jucat mâncând pământul, muşcând din iarbă şi din adversar deopotrivă, agăţându-se de fiecare minge, luptând admirabil pentru recuperare, chinuind până la sadism apărarea „câinilor”. CFR Cluj nu face nicio diferenţă între partidele din Liga Campionilor şi derbyurile din Liga I, dovadă fiind jocul de excepţie prestat în faţa unei contracandidate la titlu. Echipa clujeană a jucat fotbal de Liga Campionilor surclasând echipa bucureşteană la toate capitolele, lăsând impresia unei mari diferenţe între cele două combatante. De cealaltă parte Dinamo şi-a arătat limitele, dând apă la moară acelora care afirmă că „echipa din Ştefan Cel Mare” este doar un lider de conjunctură. Privind o parte a casetei tehnice a jocului ne putem da seama că această afirmaţie nu pare deplasată.
.
Astfel, CFR Cluj a avut nu mai puţin de 22 (!!!) de ocazii de gol din care 9 clare de a marca, în timp ce Dinamo a reusit să ameninţe poarta gazdelor doar de 4 ori, de câte 2 ori în fiecare repriză, doar o singură dată cu şanse de a înscrie! Echipa clujeană a fost extrem de periculoasă pe tot parcursul jocului, cu un plus în prima parte când s-au consumat 12 din cele 22 de ocazii de gol. Priviţi însă frecvenţa nebună cu care CFR-ul a mitraliat efectiv apărarea câinilor în prima repriză. Ocaziile s-au succedat astfel: prima ocazie a clujenilor a venit după doar un minut şi 19 secunde de joc, apoi urmând altele în minutele 4, 5, 7, 13, 15, 16, 27, 28, 29, 35 şi 40 când s-a şi înscris unicul gol al partidei. De cealaltă parte prima ocazie a lui Dinamo a venit în minutul 10 când Bratu putea rezolva eficient o pasă excelent primită. Însă cu doar alte 3 ocazii de-a lungul partidei (min. 42, 59, 89) echipa bucureşteană nu avea cum să emită vreo pretenţie în faţa CFR-ului dezlănţuit.
.
În mitanul secund Dinamo a echilibrat jocul, însă doar aparent căci alte 10 ocazii s-au înscris în contul gazdelor, cele mai periculoase minute pentru o echipă Dinamo total debusolată fiind 60, 61 şi 62 când clujenii au avut nu mai puţin de 4 ocazii de a marca, Lobonţ refuzând pe rând golul lui Dubarbier, Culio şi Y. Kone. Nu mai rămâne nimic de spus din acest punct de vedere atât timp cât CFR Cluj a avut prima ocazie de a marca în minutul 2 şi ultima în minutul 94! Raportul cornerelor confirmă cele întâmplate, Dinamo având doar 2 cornere de-a lungul celor 90 de minute (min. 35 şi 83), pe când CFR-ul a bătut 17, primul în minutul 2. Raportul şuturilor la poartă este absolut zdrobitor în favoarea echipei feroviare, 25 – 7!
.
Jocul a fost destul de încrâncenat, raportul faulturilor fiind de 12-9 pentru clujeni. Greşelile de arbitraj au dezavantajat pe rând ambele echipe, echipei din Cluj fiindu-i însă refuzate două penalty-uri la henţurile comise în careu de apărătorii liderului la zi.
.
Datele statistice vorbesc de la sine despre ce s-a întâmplat la Cluj, fiind practic confirmate chiar de Dănciulescu, Rednic precum şi de alţi oameni de fotbal. Nu e mai puţin adevărat că nu aveam nevoie de astfel de confirmări pentru a ne da seama că CFR Cluj este practic cea mai bună echipă românească la ora actuală, jocul spetaculos al acestora fascinând privitorul. Iar dacă până şi subiectiv-orgoliosul şef din Pipera a recunoscut că CFR joacă într-adevăr fotbal, nu înseamă că a picat cerul, ci doar că evidenţa este atât de mare încât nu poţi decât să îţi scoţi pălăria în faţa unor astfel de jucători. Fascinant jocul campioanei!
.
Rednic spunea de asemenea că diferenţa a fost dată de experienţa echipelor în cupele europene. Corectă afirmaţie, în timp ce clujenii se luptau de la egal la egal cu Roma şi Chelsea, Dinamo traversa o pasă proastă, pierzând practic inexplicabil calificarea în grupele UEFA. Iar în momentul în care surclasezi Roma la ea acasa, esti egala lui Chelsea…nu te poţi speria de Dinamo.
.
Da! Diferenţa aici s-a consemnat! Jucătorii CFR-ului au intrat pe teren convinşi de valoarea lor, de cealaltă parte dinamoviştii au intrat timoraţi, unii dintre ei cu frică, precum chiar antrenorul dinamoviştilor afirmase după meci. Cine se gândea vreodată că Dinamo va intra pe teren la Cluj cu frică iar Steaua se va mulţumi cu egalul? Moment excelent pentru CFR Cluj care are toate atuurile să facă o partidă mare la Bordeaux, miercuri în compania lui Girondins.
.
Cu toate că au câştigat fără drept de apel derby-ul cu liderul la zi, clujenii la unison au afirmat prin vocile lui Tony, Mureşan şi Cadu că „Dinamo a jucat bine şi îşi merită locul în clasament..!” Dovadă de caracter şi profesionalism! În rest, clasă şi „NO COMMENT”!
.
Chefere
.

România–Franţa: 2-2 (2-1). Aceasta este România la ora actuală. Nimic mai mult, dar nici mai puţin. Echipa naţională şi-a atins punctul de maxim, nu avem cum pretinde mai mult. Evident, fiecare dintre noi şi-ar fi dorit mai mult, toţi visăm să ne calificăm, să câştigăm chiar World Cup 2010. De ce nu? Dar rămânând cu picioarele pe pământ trebuie să realizăm că generaţia actuală de fotbalişti, buni sau răi, în formă sau nu, tehnici sau puternici fizic, cu jocul în picioare sau lustruind băncile de rezerve, cu experienţă în cupele europene sau doar în Liga I, este limitată la prezent. Nimic mai mult.

.

Situaţia este comparabilă cu momentul în care ajungi la un anumit level la jocurile pe calculator şi oricât te străduieşti nu reuşeşti să avansezi la următorul, decât doar prin cheat-uri. La următorul nivel se află Franţa. Evident, am încercat să fim un David în lupta cu Goliat, am reuşit 45 de minute, apoi am căzut. Fizic, tactic, mental. Ne-am speriat de scorul de 2-0, gândindu-ne „dacă ne egalează şi ne înving?” în loc de „hai să le mai dăm două, sunt de bătut”! Dar acesta din urmă este un gând ce aparţine „the next level”.

.

La naţională au ajuns jucătorii care probabil au meritat cel mai mult. Să nu facem uz de mici răutăţi. Aceştia suntem. Diferenţa dintre noi si ei este nivelul actual la care se situează fiecare jucător. Analizaţi individual fiecare jucător român şi descoperiţi la ce nivel joacă fiecare şi de ce experienţă în jocurile internaţionale dispun. Experinţa jocurilor internaţionale la echipele de club este aur curat. Tupeul, încrederea în forţele proprii, tehnica şi fantezia se obţin în astfel de jocuri. Câţi dintre jucătorii români sunt titulari partidă de partidă şi câţi dintre ei prestează la nivel internaţional sau mai mult, şi câştigă? Acum faceţi comparaţia cu francezii. Este clar, suntem într-un oarecare dezavantaj. Pe de altă parte, mulţi ar acuza aria de selecţie a lui Piţurcă. Probabil un alt antrenor ar putea fi mai vizionar, ar putea face un altfel de selecţie etc. De ani de zile ne lamentăm după fiecare meci ratat în faţa unei echipe mari, afirmând că „puteam să îi batem”, „am fost peste ei”, „un pic de noroc”, „dacă” şi cu „parcă”…. După război suntem toţi viteji!

.

Este posibil să învingi o astfel de echipă precum cea a Franţei, au mai facut-o şi alţii, dar pentru asta este nevoie de o sumă de împrejurări favorabile ţie plus un angajament total pe teren. Noi fizic nu putem rezista 90 de minute într-o alergătură continuă. Echipa naţională nu este o echipă de club, unde există un lot închegat, unde poţi tranfera ce jucător doreşti, unde antrenorul poate induce o mentalitate şi un sistem de joc la antrenamentele zilnice ş.a.m.d. Fiecare jucător al naţionalei ajunge la lot cu propria imagine asupra jocului de fotbal şi pentru a se integra într-un sistem nou trebuie să se autodepăşească. Francezii au avut cel puţin 2-3 jucători explozivi, de creaţie, de fantezie în plus. Noi ne-am apărat, am încercat să fim vicleni şi să ucidem un Goliat cu scobitori în loc de săbii. Am reuşit parţial. Dar doar atât putem. Care ar fi fost deznodământul dacă nu înscriam cele două goluri surprinzătoare?

.

Nu în ultimul rând, eterna comparaţie între Generaţia de Aur şi prezenta generaţie este doar timp pierdut. Generaţia de Aur a fost, dar nu mai este. Au fost alte vremuri, alte mentalităţi, alte conjucturi. Atât noi, cât şi francezii sau italienii, spaniolii şi englezii au avut câte o astfel de generaţie iar acum nu o mai au. Să trecem o dată peste această poveste şi să nu mai încercăm să imităm trecutul, mai degrabă să încercăm să ne depăşim condiţia, să ieşim o dată pentru totdeauna din această castă blestemată, „casta medium”, să trecem la următorul nivel. Cum, când sau cu ce, nu ştiu. Sper doar că este posibil.

.

În ciuda faptului că nu trebuie să ne mulţumim cu puţin, este necesar să admitem că rezultatul meciului cu Franţa este echitabil. Ne-am fi dorit, repet, un alt deznodământ, dar nu s-a putut. Câştigurile trebuie să le căutăm în altă parte. Au fost jucători care au evoluat bine sau foarte bine iar acest lucru trebuie să ne încânte. Mureşan este o evidentă soluţie permanentă pentru naţională. Goian este deja o certitudine, Petre a dat dovadă de inspiraţie şi Lobonţ, făcând abstracţie de greşeala de la al doilea gol, şi-a confirmă valoarea. Observaţi că discutăm cu precădere de jucătorii care apără poarta noastră nu de cei care ar trebui să o atace pe cea a adversarului?

.

Motivele pentru care unii jucători s-au prezentat mai slab la această partidă reprezintă subiecte pentru o altă discuţie.

.

Atât, nimic mai mult. Aceştia suntem, mai realişti decât ieri, mai visători decât vom fi mâîne. C’est la vie! C’est notre vie!

.

Chefere

.

“Allons enfants de la Patrie, Le jour de gloire est arrivé! (…) Aux armes, citoyens ! Formez vos bataillons!” ( sau într-o traducere aproximativă, “Ridicaţi-vă copii ai patriei, Ziua gloriei a sosit! (…) La arme cetăţeni! Formaţi batalioane!”) versus “Deşteaptă-te române din somnul cel de moarte…!” (în unele momente s-ar impune şi în acest caz o traducere…) Interesantă comparaţia între îndemnul francezilor şi cel al românilor. Pe de-o parte unii se îndeamnă la o luptă nebună şi cel mai important, perpetuă (popor de luptători dom’le!), pe de altă parte noi ne îndemnăm mereu la o deşteptare ce nu mai vine în ciuda frecvenţei îndemnului. Cu alte cuvinte, române trezeşte-te, ridică-te din pat şi du-te odată la lucru! Asta în timp ce franţujii s-au trezit de mult, şi-au băut cafeaua, şi-au mâncat croissantul şi deja sunt pe metereze. “Greu la deal cu boii mici!“ Poetul Florin Iaru descria la un moment dat suficient de plastic diferenţa de mentalitate: “Câtă vreme imnul francez cuprinde nişte versuri care-i îndeamnă pe francezi să îi înjunghie pe porcii de străini care le-au invadat ţara, părerea mea este că noi suntem mici copii. Şi, la urma urmelor, ce ne zice nouă imnul României? Să ne trezim odată! E chiar drăguţ.”

.

S-ar putea trata punct cu punct cele „10 motive pentru care România va învinge Franţa” sau cele “10 motive pentru care România va pierde cu Franţa“, ne-am putea agăţa de orice detaliu fără prea multe eforturi, însă socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Astfel mai potrivit este să privim realist lucrurile decât să batem câmpii cu graţie.

.

Francezii, naţie ce nu se culcă pe-o ureche vin în România cu respect. Mă rog, respectul impus de diplomaţie. Cu toate că şi-au cam arătat limitele la EURO 2008 în faţa României, ei nu concep o înfrângere la Constanţa. Aceleaşi declaraţii dezinvolte, dar complezente, le-am putea asculta de fiecare dată, indiferent de adversar, francezii fiind diplomaţi de felul lor. Relaxaţi şi încrezători îşi declară respectul din complezenţă şi vin în România să ne termine. Alor noştri pe de altă parte le cam tremură izmenele pe acorduri de deşteptare. În timp ce “les bleus” vor cele trei puncte fără lamentaţiile de rigoare, “tricolorii” se vor lupta în primul rând pentru un egal. „Franţa e Franţa”, „vicecampioană mondială„etc., lamentaţiile de rigoare şi îndemnuri de acum ori niciodată.

.

Este evident faptul că undeva la nivel mintal nu este bine la noi. De ce să nu fim convinşi că îi rupem pe francezi? De ce să nu ne considerăm favoriţi, doar jucăm pe terenul nostru, nu? Întrebări eterne fără niciun răspuns constructiv. Ar funcţiona „modelul CFR Cluj în Europa” de angajament şi încredere la naţională? Nu ştiu! Nu cred, deoarece naţionala este o sumă de individualităţi şi nu o echipă închegată. Sunt prea multe personalităţi, prea multe tipologii şi mentalităţi. Unii sunt deja realizaţi fotbalistic, ştiu cu ce se mănâncă fotbalul în afară, restul sunt fie la statutul de „eterne speranţe”, fie la statutul de „emoţii la debut”. Ar fi frumos să vezi naţionala evoluând cu aceeaşi determinare şi dezinvoltură precum CFR-ul la Roma, dar nu este posibil. Nu afirm că nu avem certe valori naţionale, forbalişti buni, însă aici nu mai este vorba de fotbal ci de perspectiva asupra fotbalului.

.

Nu pot însă să nu remarc că atmosfera la naţională este în sfârşit una normală, meritul selecţionerului este de a fi devenit om normal. Încearcă să ia presiunea de pe umerii jucătorilor, zâmbeşte, glumeşte, face show şi inspiră încredere jucătorilor. Foarte bine! Nu trebuie preaslăvită situaţia căci este vorba doar de normalitate, şi nu de ceva ieşit din comun. Salutăm însă revenirea la normalitate.

.

Selecţia naţională nu va mulţumi pe nimeni niciodată, indiferent de selecţioner, astfel încât nu o comentez. Apreciez totuşi implanturile în echipă a unor jucători din campionatul românesc care meritau într-adevăr să se lupte pentru tricolor.

.

Speranţa care ne rămâne este aceea că vom evolua pe teren la fel ca şi în parcarea hotelului unde sunt cazaţi tricolorii sau pe plaja din Constanţa, adică cu zâmbetul pe buze. Trebuie mai multă încredere în forţele proprii, trebuie să nu abordăm partida prin prisma obţinerii egalului. Nu! Luptăm şi ori murim, ori căştigăm! De egaluri apărate în „stil Verdun”, crispare, nervi şi teamă ne-am săturat. Tocmai evoluţia fără presiunea unui egal ţinut cu dinţii ar fi cheia meciului, plusul care va putea aduce victoria României. În definitiv jucăm acasă, prin urmare suntem favoriţi! Nu, băieţi?

.

Chefere

.

Vizionând la modul obsesiv repetat clipurile cu atmosfera din tribunele arenei „Dr. Contantin Rădulescu” din Gruia, acolo unde CFR 1907 Cluj a scris o nouă filă de aur în istoria sa de 101 ani fiind egala vicecampioanei Ligii Campionilor, Chelsea Londra, este imposibil să îţi stăpâneşti emoţiile, fericirea, admiraţia şi nebunia ce te învâluie într-o trăire transcendentă, departe de ceva palpabil.

.

CFR 1907 Cluj este o echipă mare! Dacă mi se permite folosirea unei expresii celebre, pot afirma cu mâna pe inimă că CFR 1907 Cluj este mai mult decât un club. Este pasiune, dăruinţă, suflet, iubire, gândire pozitivă, este Clujul, stadionul, suporterii, atmosfera, este „onoare muncii grele!”

.

“Think sport, live football!” („Gândeşte sport, trăieşte fotbal!”), noua filosofie a CFR-ului clujean se traduce prin conştientizarea valorii fotbalului, atât pentru club cât şi pentru suporteri. Iar acest lucru a fost lesne de observat în partida din grupele ligii Campionilor contra stelelor din Londra. Este vorba în definitiv de o mentalitate care te ajută să te bucuri de un spectacol sportiv, să te simţi suporter adevărat, să te simţi într-adevăr jucător pe teren, te ajută să nu minţi fotbalul, sportul, să nu te minţi pe tine însuţi.

.

Fără a fi considerată exagerată, afirmaţia că am fost martorii celui mai frumos spectacol fotbalistic din ultimii 20 de ani, dacă nu şi mai bine, oferit de o echipă românească pe un stadion din România, este în totalitate acoperită. CFR-ul a jucat ca o echipă mare, o echipă adevărată, în prima parte a jocului fiindu-ţi practic imposibil să deosebeşti valoric cele două combatante. CFR-ul a confirmat încă o dată, dacă mai era nevoie, că nivelul la care a ajuns nu este unul întâmplător ci dimpotrivă că este rezultatul unei munci asidue şi a respectului faţă de acest sport, faţă de valoare, faţă de muncă, faţă de spectatori.

.

Atmosfera, cu adevărat de Liga Campionilor, comparabilă cu cele de pe marile arene ale Europei ne determină să aplaudăm cu ovaţii, în picioare, clubul şi pe conducătorii acestuia, organizarea, publicul extraordinar şi galeria fantastică.

.

Echipa vişinie a strălucit precum un diamant de multe carate, fiecare faţetă a acestui diamant reprezentând câte un jucător. Se pot scrie cu uşurinţă pagini întregi despre evoluţia fiecărui jucător de pe teren, clujean sau londonez, căci în această partidă am avut 2 echipe de staruri. Dacă Lampard, Drogba, Anelka sau Cech ne-au arătat de ce sunt considerate valorile lui Chelsea, Tony, Cadu, De Sousa, Pereira, Trică, Mureşan, Dubarbier sau Kone ne-au dat o lecţie de fotbal, nouă, celor care nu văzusem pănă acum astfel de „stele” decât pe micile ecrane, în alte campionate. Au dat o lecţie de fotbal, dar şi de viaţă acelora care puneau la îndoiala valorarea şi calităţile lor, fiind la doar un pas să producă şocul suprem. Bravo băieţi!

.

Pe de altă parte, nu risc să par deplasat dacă afirm că Trombetta este un antrenor mare. Un mare necunoscut, devine încet, încet un mare antrenor. Nu ignoram nicio secundă meritul incontestabil a lui Andone de a fi construit acestă unitate la echipă, acestă famnilie, de a fi adus eventul în Cluj şi implicit de a ne fi deschis poarta spre partidele din Liga Campionilor, însă acest italian apărut practic din neant face minuni. Magician sau foarte bun tehnician scolit la Coverciano, „Mister” reuseşte un lucru extraordinar: reuşeşte să pună în valoare fiecare jucător în parte, neafectând jocul în echipă. Implicit prin aşezarea pe teren, prin descifrarea perfectă a jocului adversarului, dar şi prin încrederea ce o insuflă elevilor lui, el practic deschide calea fiecărui jucător spre afirmare. Inteligent, rafinat, modest şi muncitor, patru cuvinte definitorii pentru Maurizio Trombetta. Sincere felicitări!

.

Toată admiraţia pentru conducerea clubului şi pentru organizarea perfectă, toată admiraţia pentru echipă, pentru public, pentru stadion! Am ajuns la momentul în care putem spera la mai mult, şi sunt convins că se poate obţine mai mult. Aşteptăm cu sufletul la gură următoare partidă, pe terenul rănitei Girondins. Nu va fi deloc uşor, dar vom merge la Bordeaux să câştigăm cel puţin un punct şi să trăim din nou o mare bucurie. CFR 1907 Cluj ne-a dovedit cu prisosinţă că ştie să ne aducă bucurii, ştie să ne facă fericiţi!

.

Prefaţând totodată, închei cu un binemeritat „Notre respect, CFR Cluj!”

.

Chefere

.