Perplexitate. Nimic mai mult. Este singura stare în care poţi ajunge după ce urmăreşti petrecerea dulăilor lui Borcea. Perplex fiind mărturisesc că nu reuşesc să aştern nici măcar un „articolaş”, darămite unul în toată regula. Din acest motiv rândurile de mai jos se constituie într-o pleiadă de întrebări la care pare imposibil de găsit răspunsurile potrivite şi pe placul tuturor. Voi ce răspunsuri aveţi? Le puteţi însă considera ca fiind retorice.

.

Nu reuşesc să îmi dau seama ce este mai trist, că Stelei i se compun manele sau că Dinamo le cântă? Că există manelele? Doamne, de ce ne-ai pedepsit?

.

Oare steliştii îşi cântă manelele? Oare dinamoviştii sunt invidioşi pe manelele Stelei? Cele dedicate Stelei sunt mai bune decât cele dedicate „câinilor? Aţi mai auzit de „trei câini behăind”, precum spunea genial Geambaşu? Parcă…

.

Maneaua ne defineşte? Sau pe cine defineşte? Maneaua sufocă Bucureştiul? Îl defineşte? Dacă nu, de ce în capitală se fac nunţi între blocuri în corturi imense pe muzică manelisto-lăutărească? Sau ne sufocă naţiunea? Aţi mai auzit de cazuri similare şi în alte oraşe? Nuuuu? Bamboo?

.

Ce este mai trist, că murim ca naţiune? Sau că ne moare cultura? Că devenim analfabeţi cu diplomă sau că nu mai reuşim să legăm 3 cuvinte la 25 de ani? Că s-au scumpit cărţile sau că nu le mai citim oricum? Că râdem ca şi descreieraţii de cei care merg la teatru şi la filarmonică? Că suntem poporul cu cele mai multe înjurături din lume sau că la fiecare trei cuvinte pomenim de morţii unuia sau altuia? Că nu ştim ce înseamnă spiritualitate? Că involuam sau că moralitatea nu e „trendy”? Mai avem valori? Valoare? Aur, Euro, Dolari sau bişniţari?

.

Pulhac e prost sau măscărici? Torje e recuperabil sau nu? Vă dau lacrimile de la prea mult râs sau de la prea mult plâns? Sunteţi distraţi sau trişti? Guţă sau Salam? Bach sau Beethoven? Borcea sau Gigi? Messenger sau Camil Petrescu?

.

Bucureştenii s-ar muta din capitala? Cei din provincie s-ar muta în Bucureşti?

.

Manelist sau ţăran? Şmecher sau gabor? Pădureanu sau Pinalti? UCL, PN-L, ANL, FRF sau LPF? BNR?

.

Săpun sau gel de duş? Nici unul? Fraier sau bazat?

.

Evoluăm? Nu! Involuăm! E singura întrebare căreia i-am găsit răspuns.

.

Bietul Noica din ce lume a plecat…lăsându-ne să îi desluşim vorbele „nu îmi place fotbalul, ci fotbalitatea”!

.

…”din partea mea…se ştieeeeee, ha, ha, ha”…

.

Chefere

.

*Notă: Acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.

Pandurii Târgu Jiu a obţinut o victorie indiscutabilă în faţa unei campioane oscilante în evoluţii. Vulcanicul Cârţu se dovedeşte a fi „naşul” CFR-ului din Cluj. A câta oară? Cu un joc ofensiv şi lipsit de inhibiţii, un presing agresiv la 20 de metri de poarta nefericitului Stăncioiu şi un plus de agresivitate faţă de oaspeţi, gazdele au reuşit în prima repriză să debusoleze o echipă clujeană adormită mai adânc ca „frumoasa din vestita pădure”. Suficient pentru a da bătăi de cap feroviarilor care însă au forţat revenirea în repriza secundă.

.

CFR-ul presta într-adevăr cel mai bun fotbal din campionat, dar taman când trebuia să confirme forma bună din ultima perioadă nu a reuşit decât să pară o echipă lipsită de idei. Ardelenii au încercat în a doua repriză să întoarcă jocul, au fost mai agresivi, dar le-a fost aproape imposibil . Povara celor două goluri cu care au început cursa de urmărire s-a dovedit a fi prea mare. Jucătorii de la care se aştepta mult au contribuit puţin la jocul campionilor, Deac fiind marea dezamăgire, alături de randamentul slab al lui Perreira. Oricât de înfocaţi suporteri am fi, trebuie să recunoaştem că rezultatul este unul just.

.

Clujenii, în afara accidentărilor, nu se pot agăţa de nicio scuză, Pandurii jucând pe acelaşi teren, pe aceeaşi vreme, cu aceeaşi minge. Lucrul evident în rândul ceferiştilor a fost lipsa de vitalitate, acest fapt fiind evidenţiat de lipsa motorului echipei, Tony. Agresivitatea şi angajamentul total al acestuia a lipsit astăzi echipei lui Trombetta.

.

De cealaltă parte am văzut o echipă hotărâtă să ţină piept campioanei, cu un Piţurcă jr. în mare formă şi un jucător foarte inspirat, Florin Stângă. O echipă suficient de compactă şi de ordonată tactic pentru a surprinde echipa din Cluj.

.

CFR a avut o zi proastă, un joc slab în prima repriză şi multă nervozitate în cea secundă. Mai există şi astfel de accidente, dar pentru clujeni acesta a venit tocmai când nu trebuia. Ediţia de campionat 2008-2009 se dovedeşte încă o dată a fi cea mai disputată, cu o frecvenţă a surprizelor peste media normală. Marin Condescu declara la finele partidei că „şi anul trecut i-am bătut pe clujeni şi au ieşit campioni. Aşa se va întâmpla şi anul acesta.” Vom avea parte de un retur incendiar!

.

Trombetta trebuie să facă vrăji pentru a scoate din joben formula perfectă pentru partida de miercuri cu AS Roma. Precum antrenorul italian afirmase, puncte s-au pierdut şi înaintea partidelor campionilor din cupele europene, dar uzura apărută în urma acestora a decimat pur şi simplu lotul „feroviar”. „Plombele” nu confirmă, echipa pierzându-şi din consistenţă şi implicit exprimare în teren. Campionii au nevoie de întăriri în pauza competiţională, dar şi de revenirea accidentaţilor.

.

Pierzând trei puncte importante în economia campionatului, lui CFR Cluj nu îi mai rămâne nimic de făcut decât să îşi dovedească încă o dată forţa miercuri, în Liga Campionilor. Şi nu doar din orgoliu, ci datorită şanselor reale pe care le mai are de calificare în primăvara europeană (cu toate că ocupă ultimul loc în grupa A este singura echipă din toate grupele pe această poziţie care a acumulat 4 puncte) şi mai ales că pentru că dispune de suficiente resurse.

.

Chefere

.

Bucureşti. Stadion Dinamo, amical România–Georgia, scor final fără importanţă. 2000 de bilete vândute din 10.000 puse în vânzare într-un oraş-capitală cu peste 2.000.000 locuitori şi 3 echipe în primul eşalon fotbalistic! Cam la acest aspect se reduce toată discuţia referitor la interesul capitalei pentru echipa naţională. Într-o zi în care scopul caritabil al acestui amical l-a depăşit pe cel sportiv, absenţa suporterilor tricolorilor din capitală a fost mai mult decât dezamăgitoare.

.

Evident, la capitolul „scuze” suntem campioni, mereu este prea frig, prea cald, prea ceaţă, stadionul ar fi prea departe, biletul prea scump şi mai important, nu prea ai avea ce face acolo. „De ce să merg la un meci al naţionalei să-l văd pe indolentul X că se plimbă pe teren, să-l văd pe băiatul de bani gata Y cum îşi dă pe stângul în dreptul, pe fiţosul Z că face mofturi ş.a.m.d.”, ar spune comentatorii. Pur şi simplu pentru că joacă echipa naţională, formula în care evoluează pe teren contând mai puţin, în aceeaşi măsură în ar conta şi numele adversarului într-o partidă amicală. Pentru că joacă echipa care reprezintă România. Acea Românie din care facem parte. Şi nu îi ultimul rând pentru că unele familii ce trăiesc zilele acestea o tragedie aveau nevoie de ajutor. Este facil sa te autoproclami din spatele tastaturii „cel mai român dintre pământeni” şi să îi etichetezi pe restul ca fiind ba bănăţeni „aşa”, ba unguri „nu ştiu cum”, ba ardeleni „invers”, ba moldoveni „nu mai contează cum” sau generic „provinciali frustraţi” iar la partidele naţionalei disputate in capitală să te contopeşti cu fotoliul. Cei din categoria „restul” au umplut însă stadioanele şi au susţinut România.

.

O comparaţie cu situaţia din ţările din vest este inutilă, diferenţa fiind astronomică şi deprimantă. Mentalitate diferită într-o „lume” străină nouă unde prezenţă în tribune nu este condiţionată nici de selecţie, nici de numele antrenorului, nici de tactica echipei sau succesele ei atâta timp cât reprezintă ţara respectivă. Astfel că zăbovind în „spaţiul carpato-danubiano-pontic”, pentru că tot apreciem clişeul, observăm cu stupoare că afluenţa de public la partidele naţionalei de fotbal a României este cu mult mai mare în oricare alt colţ de ţară, indiferent de stadion, preţ al biletelor, starea vremii etc. decât în Bucureşti.

.

Evident nu putem generaliza, nu toţi locuitorii capitalei sunt lipsiţi de interes faţă de echipa României. Unii probabil şi-ar fi dorit să fie prezenţi la această partidă dar din diferite motive le-a fost imposibil să o facă, alţii nu au dispus de banii necesari pentru bilet ş.a.m.d. Aceleaşi probleme se pot regăsi cu uşurinţă şi în provincie, dar cu toate acestea acolo tribunele nu suferă de singurătate la partidele naţionalei.

.

În definitiv, cine este cel mai român dintre pământeni? Probabil fiecare dintre noi. Ar fi momentul să ajutăm echipa naţională, nu doar să pretindem de la ea. Doar ne reprezintă, nu?

.

Chefere

.

Desigur, cunoaşteţi cu toţii campania “Hoo cu tata!” a celor de la Top Gear, campanie sprijinita de Gazeta Sporturilor şi care luptă împotriva “bizonilor” din trafic. Ei bine, am putea da startul unei campanii similare, inspirată din cea a colegilor, care să lupte împotriva “bizonilor” de pe stadioane.

.

Un slogan de genul, deşi parţial împrumutat, “Hoo cu tata, bizon pe stadion!” s-ar potrivi de minune situaţiei în care fotbalul românesc riscă să ajungă.

.

“Bizonii” de pe stadioane reprezintă o parte din cei care fals se auto-intitulează “ultraşi”, acei pe care îi vedem, din nefericire, la fiecare partidă de fotbal făcându-şi dreptate (care dreptate ?!?) cu pumnul, acei pe care îi auzim înjurând mereu, acei care vin la stadion doar cu defularea-n gât, spectacolul fotbalistic din teren fiind un lucru total străin lor. Cu amărăciune observăm că aceleaşi probleme apar la nesfârşit şi cam pe aceleaşi stadioane. Din nefericire, ultimul episod, cel de la partida dintre Steaua şi FC Timişoara, apare pe fondul inflaţiei de imagini frumoase surprinse pe alte stadioane ale tării, unde observăm că tot mai mulţi suporteri aleg să urmărească din tribune o partidă de fotbal împreună cu familia, copiii, ba chiar mai mult, tocmai când se constata creşterea afluenţei de doamne şi domnişoare în tribune.

.

În momentul în care observi, fie şi la televizor, pe aceşti descreieraţi „făcând legea” în tribune îţi vine să renunţi la mersul la stadion, din silă şi din frică. Indivizi situaţi la limita inferioară a civilizaţiei şi educaţiei şi care pătează cu sânge un sport frumos, indivizi fără discernământ şi lipsiţi de orice logică în gândire, indivizi cu ochii injectaţi de frustrări şi violenţe s-ar constitui într-o primă categorie a „bizonilor” de pe stadioane.

.

O altă categorie de „bizoni”, căci din nefericire există mai multe categorii, este constituită din acei „lei paralei”, „zmărăndeşti”, oameni cu „bastonul în mână” care din nefericire, fie din rea voinţă, fie din slaba lor pregătire, „intervin” în rândul gălăgioşilor cu pumnul, ranga, bocancul ş.a.m.d. Din nefericire nu există pe stadioane o forţă care să intervină eficace în rândul recalcitranţilor, să îi separe de cei non-violenţi, şi să îi evacueze în linişte. Nu, la noi se intervine cu bocancul în faţă, vinovat sau nevinovat tăiem şi spânzurăm la comanda preaslăvitului „Lojă împărat”. Aceşti „bizonaşi” nu reuşesc decât să agite şi mai mult minţile deja tulburi ale „nebunilor” care provoacă mereu scandal. Trebuie intervenit, chiar şi în forţă, dar inteligent, nu la întâmplare…şi în orice caz nu pentru o fumigenă aprinsă. Pentru acest gen de conduită există stewarzi, jandarmi şi pompieri care pot invita civilizat persoana respectivă în afara incintei stadionului pentru a fi pedepsiţi contravenţional şi eventual pentru a le fi ulterior interzis accesul pe stadioane.

.

Şi nu în ultimul rând fotbalul românesc dispune şi de „bizoni de lojă”, alţi „paralei” devianţi care prin comportamentul lor suburban, limbajul violent şi gesturile necontrolate instigă la violenţă, inducând starea lor de spirit atât jucătorilor din teren cât şi suporterilor cu probleme. Când te loveşti zilnic de astfel de „bizoni de loja” (aka. patroni) nu poţi să nu observi că şi comportamentul pe stadion al suporterilor se aseamănă cu al acestora.

.

Este absolut necesar să se schimbe ceva. Nu îmi dau seama exact de unde s-ar putea porni pe acest drum al normalizării atmosferei în tribune, cert este că suntem nevoiţi să scăpăm de partea urâtă a spectacolului de la stadion, iar acest lucru trebuie început, azi, acum. Astfel putem salva un spectacol şi plăcerea de a fi prezenţi la stadion. Noi începem prin a ne ralia ideii Top Gear, aceea de a manifesta împotriva „bizonilor”, oricare ar fi ei!

.

Precum avertizează şi campania Top Gear, atragem şi noi atenţia: bizon pe stadion, „mai uşor, altfel ai să ne omori!”

.

Chefere

.

MySport susţine campania Top Gear, „Hoo cu tata!”

.

Bordeaux a fost echipa mai bună. A avut mai multă prospeţime, mintea mai limpede şi norocul mai mare. CFR a pierdut la Cluj-Napoca cu 2-1, bifând astfel două partide ratate în Liga Campionilor. Afirmaţia de după partida cu Chelsea cum că greul de abia acum începe pentru „feroviari” a fost, din nefericire, una cât se poate de realistă.

.

CFR a crezut în şansa ei, a luptat până la final contra francezilor, chiar dacă nu la fel cum ne obişnuise până acum, dar a luptat. Putem spune că a avut parte şi de ghinion, pe lângă faptul că a jucat slab, obosit. Au existat cel puţin două situaţii când portarul sau fundaşii lui Bordeaux au reuşit să evite două goluri ca şi marcate. Ratările, fie ele şi puţine, se răzbună mereu, cu precădere atunci când în faţa ta se găseşte un adversar al „şcolii franceze de fotbal”. Au fost peste noi iar acest lucru nu mai merită comentat suplimentar.

.

Nu am să fac nici analiza jocului, tot privitorul a observat cu certitudine oboseala echipei, sterilitatea la mijlocul terenului, lipsa de luciditate etc.. Aş risca să fiu acuzat de „scuze”. Şi cum „scuza, te acuză” mă opresc aici. A fost doar o partidă de fotbal pe care am pierdut-o, din varii motive, nimic mai mult. Fotbalul este un sport ce se practică cu ardoare şi care va continua să existe şi în ziua de mâine, şi peste două săptămâni ş.a.m.d.

.

În definitiv CFR-ul are patru puncte într-o grupă grea, trebuie respectată pentru performanţa de până acum şi nu în ultimul rând trebuie încurajată să creadă în continuare în şansa ei. Mai sunt două partide foarte grele de disputat, cu AS Roma acasă şi cu Chelsea în deplasare, şase puncte în joc, orice rezultat fiind posibil.

.

Am apreciat atitudinea jucătorilor clujeni la finalul partidei, aceştia rămânând încrezători, dar realişti. Riscând să nu fiu în asentimentul tuturor, mi-a plăcut CFR Cluj în partida cu Bordeaux. Asemenea lui Tony, mi-a plăcut atitudinea, echipa a dorit, s-a zbătut, s-a luptat, iar asta spune totul. Că nu s-a reuşit mai mult…este o altă discuţie. Gândindu-mă că Chelsea a fost umilită la Roma îmi dau seama ce rezultat mare este cel al Clujului de pe Olimpico.

.

În continuare va fi foarte greu, dar nu imposibil. Urmează partida cu AS Roma care a devenit crucială. S-ar putea ca Roma să ne desconsidere a doua oară după cele două eşecuri cu Bordeaux. Nu cred că ar putea face aceeaşi greşeală de două ori, ar fi o sinucidere pentru ei, dar în fotbal… Dacă îi învingem pe italieni încă o dată va fi minunat. Dacă nu, rămânem cu bucuria de a fi văzut partide de Liga Campionilor în Gruia, de a fi avut două echipe în grupele competiţiei supreme, de a fi văzut fotbal. Este un început, nu un dezastru.

.

Personal sunt profund dezamăgit de atitudinea pseudo-microbiştilor care jubilează acum după pasul greşit făcut de CFR Cluj. Păcat că indivizii respectivi nu pricep că acesta este un spectacol fotbalistic şi că singura bucurie trebuie să fie cea a trăirii unor partide de excepţie. Când vor înţelege acest lucru vor fi cu siguranţa mai câştigaţi.

.

Situaţia în grupa A s-a complicat, dar aşteptăm următoarea partidă cu încredere. Jucăm fotbal, iar acesta este motivul pentru care sunt încrezător în echipă. Le mulţumesc că îşi dau viaţa pe teren, că în continuare cred în şansa lor. Nu contează că nu reuşim mereu să învingem, tot ce contează este că respirăm aerul Ligii Campionilor.

.

Greu în Liga Campionilor, al naibii de greu, dar foarte frumos. Cu bine, cu rău mergem înainte şi luptăm!

.

Chefere