FOTOREPORTAJ: Galerie, suflet de copil
Thursday, December 18th, 2008
Vă amintiţi cât de sfioşi aţi fost la primul pas făcut pe poarta stadionului purtaţi drăgăstos şi mândru de tatăl ce vă boteza într-ale fotbalului? Mulţi dintre noi eram atât de mici încât ne aducem aminte probabil doar de frânturi ale „zbânguielii” printre băncile de lemn din tribune, ale legănatului obsesiv din picioare, ale frecatului la ochi şi a sorbirii unui „Frucola” printr-un pai colorat, a statului la coadă la toaletă printre „oamenii mari” sau a întrebărilor ce provocau zâmbete admirative? Dar de săritul peste gardul stadionului, când nu dispuneam de bani, împreună cu prietenii de la bloc pentru a privi un meci de fotbal vă amintiţi? Intratul prin gardul de sârmă ce împrejmuia terenul de antrenament pentru a plimba desculţi mingea prin iarbă vă este încă proaspăt în memorie? Urcatul în plopii ce împrejmuiau stadionul? Mingea de 35? Peticitul camerelor de „artex”? Partidele de fotbal jucate până la înserare? Trasatul terenului de „laptenis” cu creta pe aleea blocului? Vă amintiţi?
.
Mulţi dintre noi ne ducem acum copiii pe stadion, cu aceeaşi mândrie în suflet, cu aceeaşi dragoste, oferindu-le aceleaşi explicaţii complicate despre tactică şi probleme de lot pe care taţii le discutau cu noi în trecut ca şi cum am fi priceput vreo iotă. Mulţi ne echipăm copiii cu tot ce înseamnă material promoţional şi se poate îmbrăca, le mai dăm şi o trompetă şi ne bucurăm când îi privim cât de pricepuţi sunt, zâmbim părinteşte la reacţiile lor şi îi purtăm apoi pe umeri acasă.
.
Câţi dintre noi nu au cărat steaguri sau „mesaje” când am intrat în galerie sau câţi dintre noi nu au strigat timoraţi pentru prima dată între cei mari? Câţi dintre noi nu am scris cu creta pe pereţii stadioanelor sau mai nou cu spray-ul? Câţi dintre noi nu am fugit după autocarul jucătorilor? Câţi dintre noi nu am tânjit la un fanion, lucru rar pe vremuri?
.
Suporteri, fani sau „ultraşi”, bunici sau soţii, prietene sau domnişoare aranjate, galerii sau oaspeţi, cu toţii avem în comun un lucru simplu: putem merge la stadion. Putem ţipa şi cânta până ne pleznesc obrajii, putem sări, dansa sau plânge, putem sărbători pe stadion câştigarea unei cupe sau a unui titlu. Ce s-ar întâmpla dacă sufletul nostru ar trăi toate aceste sentimente dar nu le-am putea exprima, nu ne-am putea exterioriza?
.
Cum ar fi să trăim fotbalul dar să nu îl putem juca, să ne dorim să susţinem echipa dar să nu putem cânta, să ne dorim să fim prezenţi în tribune dar să ne fie fizic imposibil, să ne dorim să escaladam garduri sau să păcălim portarii de la stadion dar să fim ţintuiţi într-un scaun, cum ar fi să ne dorim să fim alături de prieteni în tribune dar să nu fim acceptaţi de cei din jur sau să ne dorim să strigăm la goluri dar să nu putem?
.
Este greu de imaginat… Noi suntem cei norocoşi. Noi putem face fiecare din aceste gesturi dar nu ştim să le preţuim. Din nefericire sunt mulţi copii privaţi de acest noroc, copii care şi-ar dori să se regăsească printre rândurile de mai sus dar din pricina deficienţelor neuro-psiho-motorii nu pot. Copii cu suflet mare, dar din păcate uneori respinşi de societate. Copii frumoşi dar cu probleme. Copii fericiţi când privesc o partidă de fotbal la televizor, sau bucuroşi că pot învârti o bilă pe abac sau radiind când reuşesc să ţină un creion colorat în mână. Copii care ştiu să preţuiască cea mai măruntă bucurie, cel mai firesc gest, cea mai mică atenţie.
.
Printre cele câteva şcoli cu program de recuperare pentru copii cu deficienţe neuro-psiho-motorii severe şi disociate din ţară se numără şi cel din localitatea Baciu, de lângă Cluj-Napoca, „Şcoala Specială Transilvania”. Galeria KVSC a echipei CFR 1907 CLUJ şi-a făcut un obicei frumos din a nu neglija suflete ce tânjesc după o viaţă normală. An de an, în preajma sărbătorilor, dar şi cu alte multe ocazii, membrii galeriei se dedică fericirii acestor copii oferindu-le cadouri, vorbe frumoase şi prietenie. Iar cum mulţi dintre aceştia se bucură şi la succesele echipei CFR CLUJ, fiind fani declaraţi, le sunt oferite şi materiale cu însemnele clubului favorit şi ale galeriei pentru a se simţi aproape de tribune, de cântecele de pe stadion, de mirosul ierbii sau mingea julită, de steagurile fluturate la coregrafie. Pentru unii din aceşti copii este un chin, la propriu vorbind, să privească o partidă de fotbal la televizor, pentru alţii este mai uşor, unii dintre aceştia bucurându-se de o vizită la club sau de un tur al stadionului.
.
Sunt copii cu suflet frumos şi o căldură aparte. Unii dintre ei sunt chiar membrii ai galeriei „cu acte în regulă” susţinând echipa în măsura posibilităţilor. Poate părea un gest neînsemnat, mărunt şi insuficient, dar este un dram de bucurie adus unor copii ce doar visează la petecele din „artex”. Iar galeria nu-i neglijează pe simpatizanţii speciali ai CFR-ului din Cluj.
.
Noi, restul, suntem prezenţi pe stadion, sărim şi cântăm, din nefericire ne şi înjurăm, ne lovim, urâm, suntem nerecunocători, ne comportăm precum animalele, înjurăm şi ameninţăm. Ei doar privesc la „un pătrat de sticlă” şi reuşesc cu greu să îşi manifeste bucuria, chicotesc şi zâmbesc, aplaudă sacadat şi sunt fericiţi, uneori incoştienţi de problemele lor reale.
.
Am afirmat că noi suntem mai norocoşi? Probabil… Cu siguranţă ei sunt mai fericiţi, reuşesc să se bucure cu adevărat de un spectacol la care paradoxal este atât de uşor să ajungi şi în acelaşi timp atât de greu.
.
Reprezentanţii galeriei au declarat cu această ocazie că “deşi marea majoritate a jucătorilor CFR-işti sunt plecaţi, unii la mii de kilometri, alţii prin ţară, au fost reprezentaţi de Alin Minteuan, care a dorit să transmită din partea jucătorilor “Sărbători fericite” şi a înmânat copiilor cadouri. Pentru că suntem o mare familie CFR, au răspuns la apelul nostru şi Andrei Boroştean, jucător la echipa CFR II, precum şi juniorii Andrei Petrean şi Paul Dirjan. Pentru aceşti copii, de fiecare dată prezenţa reprezentanţilor galeriei şi a clubului CFR a reprezentat adevăratul cadou de Moş Crăciun. Tony şi Cadu, de exemplu au fost printre cei care s-au ataşat cel mai mult de aceşti copii minunaţi şi au sprijinind la rândul lor iniţiativa noastră cu sume importante de bani, ca de fiecare dată. De asemenea, a sprijinit iniţiativa noastră şi dl. Rareş Răcăşan, secretar al clubului CFR 1907 CLUJ. (…) Am fost foarte impresionaţi, copiii ne-au întâmpinat cu imnul CFR-ului, interpretat din suflet ca de fiecare dată.”
.
O urare postată pe site-ul şcolii speciale şi un colaj foto „No comment” asemeni unui film mut, dar suficient de „grăitor”, încheie această poveste.
„Bradul e împodobit,
Moşul încă n-a sosit.
Începeţi să colindaţi
Şi pe el să-l aşteptaţi.
Va veni la fiecare
Cu cadouri şi-o urare:
Un Crăciun plin de iubire,
Mult noroc şi fericire
Şi ani mulţi de împlinire.”
.
(Foto 1)
.
(Foto 2)
.
(Foto 3)
.
(Foto 4)
.
(Foto 5)
.
(Foto 6)
.
(Foto 7)
.
(Foto 8)
.
(Foto 9)
.
(Foto 10)
.
(Foto 11)
.
(Foto 12)
.
(Foto 13)
.
(Foto 14)
.
(Foto: Galeria KVSC şi Şcoala Specială Transilvania)
.
Chefere
.
)
)
