Cunoşteam cu toţii echipa CFR-ului, forţa şi jocul ei. Însă privind partidele amicale ale campionilor din primul stagiu de pregătire, suntem îndreptăţiţi să afirmăm că echipa clujeană este mai mult decât imaginea pe care şi-a proiectat-o până acum.

.

Pentru prima dată CFR-ul, în timpul unui stagiu de pregătire, lasă o puternică impresie de echipă solidă, foarte disciplinată tehnic şi tactic, bine organizată. Lejeritatea cu care aproape toţi jucătorii din lotul „feroviarilor” îşi execută sarcinile de joc, lipsa de crispare dar si siguranţa afişată sunt aspecte uşor de observat de către fiecare privitor.

.

Antrenamentele sunt dure, trei pe zi, concurenţa foarte mare şi valoarea incontestabilă. Partidele de verificare sunt tratate cu maxim de concentrare, observându-se dispariţia „glumelor” din lotul clujenilor, relaxare ce afecta în trecut prestaţiile din meciurile oficiale. Atmosfera este aceeaşi, jucătorii tot ca şi o mare familie sunt percepuţi, dar spre deosebire de trecut, campionii sunt mult mai concentraţi.

.

Este vorba de acea disciplină de profesionist desăvârşit, disciplină pe care cu certitudine Uhrin a reuşit să o impună într-un timp foarte scurt la echipă. Nu afectează nici relaţiile de joc, nici pe cele din afara terenului, însă schimbă radical datele problemei la antrenamente şi totodată în jocul campioanei. Cehul a pus piciorul prieteneşte în prag, iar antrenamentele nu mai sunt prilej de „Copacabana” ci uz de profesionalism pur.

.

CFR-ul încântă literalmente, iar aceasta încă din primul stagiu de pregătire. Achiziţiile „feroviarilor” clujeni par a se acomoda mai repede ca niciodată, cu excepţia lui Viana care mai „solicită” răgaz pentru adaptare, Frangipane dă impresia că va face uitată lipsa lui Trică din primul 11, Flores pare că joacă dintotdeauna în centrul apărării clujene, iar juniorii E. Kone, Viera, dar mai ales, impresionantul Traore se dovedesc a fi soluţii excelente. Se observă că fiecare jucător se regăseşte în locul preferat pe teren, fiecare „pune capul în pământ” şi „trage tare”, profesionist. Combinaţiile între jucători merg aproape unse, iar titularii de drept îşi confirmă valoarea. În plus, echipa campioană mai are doi aşi în mânecă, doi juniori foarte talentaţi incluşi în lotul deplasat în Antalia, Bujor şi Hotico, care cu toate că până în prezent nu am avut posibilitatea să îi urmărim la echipa mare, au făcut furori alături de Traore la CFR II. Viitorul „sună” bine pentru campioni!

.

Uhrin îşi arată valoarea la Cluj şi CFR-ul pare că a evoluat, afişând tot mai evident imaginea de echipă europeană profesionistă din toate punctele de vedere. Se vorbeşte puţin, se „cântă” în aceeaşi proporţie, se munceşte mult şi se „prestează” aproape ca la carte. Este aproape imposibil să îţi imaginezi un prim unsprezece la CFR care să nu facă furori în Liga 1. Titularii de drept se mişcă excelent, Tony va reveni şi el printre titulari, iar noii veniţi se întrec în evoluţii foarte bune.

.

După cel de-al doilea cantonament in Turcia şi încă pe atâtea amicale reuşite în care să corecteze micile probleme, campionii vor fi cu siguranţă o echipă extrem de greu de depăşit în campionat, dacă nu imposibil. Obiectiv, dintre toate contracandidatele la titlu, CFR Cluj pare a fi, cel puţin în prezent, cu un pas înaintea celorlalţi, fiind practic cel mai puternic adversar al lui Dinamo în lupta pentru câştigarea titlului.

.

Dacă veţi da atenţie numărului mare de jucători tineri realmente talentaţi din lotul CFR-ului, 8 la număr (Pereira, Dubarbier, Deac, Trore, E. Kone, Viera, Bujor, Hotico), veţi înţelege că politica clubului clujean nu este tocmai gândită la o sindrofie ci pare mai degrabă o „super-strategie”. O strategie ce va permite clujenilor să arunce pe masă nu doi aşi în acelaşi timp, ci chiar patru.

.

Mâna lui Uhrin impune respect şi un profesionalism aproape fanatic, formează jucători, dar cel mai important, mângâie orgoliul fiecărui fotbalist în parte. Transformarea este pozitivă şi tangibilă. Returul va fi „nebun”!

.

Chefere

Cimitirul elefanţilor este acel loc fictiv spre care, conform legendei, elefanţii bătrâni se îndreaptă instinctiv în momentul în care ajung la o anumită vârstă. Aceştia îşi găsesc apoi sfârşitul în acest loc, singuri, departe de semenii lui.

.

Conform unui material care scris fiind într-un stil coşbucian veritabil, prezenta mai degrabă viziunea personală a autorului despre elefanţi decât o cercetare ştiinţifică şi pe care cu totul întâmplător l-am parcurs „elefantul este un mamifer din ordinul proboscidienilor, cele mai mari animale terestre de azi, cu pielea groasă… (…) Mai mult decât atât, elefantul este o fiinţă. (…) Elefanţii bătrâni trebuie să moară singuri şi să ajungă singuri la cimitir, iar datoria noastră este să le arătăm drumul cel mai scurt către cimitir…”. (n.a. - vă asigur că împărtăşesc perplexitatea voastră)

.

Deşi asocierea acestei legende intens exploatată de industria cinematografică cu realitatea fotbalistică actuală pare deplasată, dar şi, paradoxal, „clişeu”, există campionate de fotbal pe această „planetă a maimuţelor” care pot fi considerate, în opinia multora, veritabile „cimitire ale elefanţilor”.

.

Zona golfului Persic este considerată, oarecum pe bună dreptate, un adevărat cimitir al elefanţilor fotbalişti, al vedetelor din lumea fotbalului care îşi aleg locul de moarte al carierei, „cimitirul”, locul sigur, bine plătit, la soare, la mare ş.a.m.d. Este locul unde mergi dar de unde nu te mai întorci, unde fiecărui jucător, ajuns la oricare dintre echipele şeicilor doldora de bani, li se dă la semnarea contractului un cui, un cui de aur. Este cuiul de agăţat pentru totdeauna ghetele, locul de agăţat personalitatea, dorinţa, convocarea la naţională…fotbalul.

.

Numitul simbol al Stelei Bucureşti, Mirel Rădoi, neînfricatul naţionalei, eternul căpitan, „spaima vestiarului”, „finul naşului”, şi-a găsit locul sub soare, ispitit de cuiul de aur bătut în diamante. Nu suspinaţi sughiţat, Rădoi se gândeşte la familie şi bine face! A stat sub dictatura naşului prea mult timp, fiind la rându-i suveran al vestiarului, astfel că nu suntem în măsură să-l judecăm prea aspru.

.

Departe de a fi un fan al „căpitanului” nu pot să nu vă împărtăşesc totuşi uluiala mea. După ani şi ani de intoxicări şi mega-transferuri ale tânărului subiect, a ajuns taman în mijlocul mijlocului cimitirului de elefanţi. Iar noi, „maimuţele”, ţipăm agitat ca şi cum nu am pricepe. Mă aşteptam sincer (sau naiv?!?) să se fabrice şi pentru el un transfer in Europa occidentală. Acest transfer la Al Hilal este un „mega-transfer” doar datorită materializării lui (în sfârşit), astfel telenovela încheindu-se după 13.458 de episoade.

.

Relaxare plăcută, cocktail-uri cât mai multe şi succes la noua echipă! Dacă consolează pe cineva următoarea informaţie, vă anunţ că şi Italia este considerată, ironic ce-i drept, de către jurnaliştii britanici un nou cimitir al elefanţilor, doar printre transferurile anului trecut se numără Mellberg, Senderos, Ronaldinho, Riise, Bianchi, Sevcenko şi mai nou Beckham.

.

Este foarte probabil să mă înşel, dar în opinia mea Steaua nu cred că mai va mai conta în lupta directă pentru titlu. Ar avea puterea necesară, dar probabil va avea probleme de ordin disciplinar. Cu toate că plecarea „căpitanului” ar da şanse celorlalţi să se impună iar tinerilor să se afirme, va exista, în cel mai dulce stil românesc, o bătălie, tacită în primă instanţă, pentru supremaţia în vestiar ce acum nu îşi are stăpân. Deşi în principiu acest transfer ar trebui să ajute Steaua, paradoxal va ajuta doar la rătăcirea ei. Nu i-aş dori-o, dar teoretic nu dezlegi un astfel de jucător decât în momentul în care ai un înlocuitor pe măsură. Iar vicecampioana nu îl are.

.

Mă întreb retoric cine şi-a făcut datoria de a-i arăta lui Rădoi drumul spre cimitir? Şi de ce?

.

Chefere