După un nou „semi-luft” al CFR-ului pe teren propriu în compania Oţelului Galaţi, suporterii campioanei, aflaţi deja în poziţia „cu mâinile în cap” de la precedentele partide, nu mai pot decât să murmure pesimist…Adio! Adio titlu, adio performanţă, adio speranţe, adio victorii! Mai mult, adio Liga Campionilor. Adio dorinţă, adio putinţă!

.

Dacă la pauza partidei dintre CFR Cluj şi Gloria Bistriţa am observat două forţe animate de indignare, nervi şi furie, Paszkany şi Mureşan, traversând terenul precum două locomotive duduind sub presiunea aburului pentru a-şi trezi la viaţa jucătorii, sâmbăta o umbră conducătorului ce promitea nu demult titlul pentru al doilea an consecutiv în Gruia, a refăcut traseul, gârbovit parcă de presiunea apostrofărilor venite instinctiv din tribune. Era doctorul Mureşan, preşedintele ce a revitalizat o echipă în comă profundă şi a adus-o la masa bogaţilor. Evident, alături şi sprijinit de Paszkany. Însă glasul tribunelor, precum deunăzi un bun prieten îmi reamintea citându-l pe Cristian Ţopescu, este instrumentul perfect de măsurare al trăirilor: „Publicul este un barometru perfect, un seismograf de cea mai mare fineţe. Falsa vedetă indispune, irită, stârneşte proteste. Ea n-are nic una din virtuţiile adevăratei vedete.”

.

Meritele doctorului Mureşan sunt şi vor rămâne recunoscute, cel mai probabil fără acesta banii patronului valorând mai nimic. Se pune însă întrebarea dacă „Il Presidente” nu şi-a atins limitele odată cu atingerea performanţelor de anul trecut? Până în prezent CFR-ul clujean a a avut o evoluţie, înscriindu-se pe un grafic ascendent, Iuliu Mureşan fiind suficient de priceput pentru a fi garantul din umbră a-l acestei perioade faste. Odată ajuns în acest punct de maxim este mai dificil să te menţii. Să fi fost acestea limitele unui om ce a intrat în istoria clubului? Sau dacă nu se pune astfel problema, de ce s-au scăpat din mână hăţurile la Cluj?

.

Faptul că unii jucători s-au pierdut pe parcurs şi sunt debusolaţi, unii sunt “fiţoşi”, încrezuţi, lipsiţi de încredere sau alţii dimpotrivă muncitori şi afectaţi de ceea ce se întâmplă denotă degringolada instaurată în curtea campioanei. Ce anume a condus la această situaţie? Probabil managementul defectuos, încrederea prea mare pe care conducerea a avut-o în jucători, naivitatea sau lipsa de experienţă, contractele prea mari pe care fotbaliştii le încasază fie că joacă, fie că nu ş.a.m.d.

.

Pe lângă toate acestea deranjant este modul în care preşedintele clubului tratează pe majoritatea celor care vin în contact cu dânsul, fie că este vorba de suporteri, fie că este vorba de angajaţi ori ziarişti. Enclavizarea forţată nu aduce după sine decât depărtarea de publicul care îşi achită biletul pentru a-şi susţine echipa din tribune, iar această stare s-a transpus în corul de fluierături din pauza partidei cu Oţelul. Suporterul e frustrat şi neputincios în faţa indolenţei jucătorilor, nereuşind să înţeleagă cum s-au comis atât de multe erori în decurs de doar câteva luni? Este vorba de transferuri ratate, management defectuos, apărarea nejustificată a jucătorilor în raport cu antrenorii sau chiar sacrificarea atâtor antrenori, degringolada sistemului de cantonamente, salariile exagerat de mari etc. Suporterul nu înţelege cum finanţatorul echipei mai permite atât de multe „fiţe” şi şantaje venite din vestiar?

.

Cert este că schimbarea este necesară şi că pluteşte în aer. A câta schimbare? Şi ce anume mai rămâne de schimbat? Nimic pesemne decât un simplu, dar răspicat, Adio! Adio jucători răsfăţaţi, adio false vedete, adio salarii uriaşe, adio prime grase, adio şantaj, adio toleranţă, adio schimbări repetate, adio transferuri ratate, adio „fiţe”, adio „codiţe”, adio „bisericuţe”, adio indiferenţa vizavi de suporteri, adio bandă rulantă…

.

Suporterii încă mai speră, mai cântă şi mai încurajează echipa. Mai sunt obiective de atins, iar cel mai important e Cupa României!

.

Suporterii mai au glas să spună „Adio fotbal, dar rămân cu tine CFR!”

.

Chefere

După partida interzisă cardiacilor, Steaua – CFR Cluj 1-1, nu rămâne decât să ne întrebăm cui folosesşte rezultatul final şi apoi cum şi de ce nu s-a putut mai mult. De analizele tehnico-tactice se ocupă specialiştii, însă nu putem trece cu vederea câteva aspecte care ne-au zgâriat retina, „stelişti” sau „ceferişti” deopotrivă. Cert este că rezultatul final nu foloseşte niciuneia dintre echipe.

.

Steaua a dorit mult şi a obţinut puţin, mai puţin decât ar fi meritat dacă judecăm prin prisma faptului că, paradoxal, a jucat mult mai bine în 10 oameni decât în efectiv complet. Steaua plăteşte tribut indolenţei sau valorii îndoielnice a unor jucători, dând cu piciorul câtorva posibilităţi clare de a-şi adjudeca cele trei puncte. Momentan, vice-campioana depinde de multe prea multe echipe în „lupta la vârf” pentru a mai spera.

.

De cealaltă parte, CFR-ul clujean, s-a speriat de faptul că înaintea acestei partide depindea doar de propriile-i rezultate şi continuă să trăiască de pe urma acelui 1-2 pe Olimpico sau acelui 0-0 în Gruia cu Chelsea. Este o pâine de mâncat, însă oricât o drămuieşti de bine, la un moment dat, se termină. Oare nu le-a spus nimeni campionilor că pentru a juca din nou în grupele Ligii Campionilor trebuie să câştigi campionatul? Nu eşti invitat automat!

.

CFR Cluj depinde, din nou paradoxal, şi de Steaua. Dacă vice-campioana învinge în Ghencea pe Dinamo, iar CFR-ul învinge în „Groapă” s-ar putea spune că ardelenii au avut noroc. Însă este foarte greu! Iar cu un joc plin de „fiţe” mă îndoiesc de eligibilitatea acestei „scheme”.

.

Primele 30 de minute ale partidei au aparţinut în totalitate clujenilor, golul lui Culio venind natural, după o dominare clară. Ce a urmat însă mă face să afirm că jucătorii CFR-ului au tratat partida cu o lejeritate iesită din comun, uitând că nu evoluează pe teren propriu în faţa Gazului Metan ci în Ghencea în faţa Stelei, echipă rodată în Liga Campionilor şi obişnuită să nu renunţe, cu precădere, în derby-uri. Când te retragi în minutul 30 şi permiţi adversarilor să te domine copios nu ai cum să câştigi o partidă, care în mod normal trebuia să o gestionezi cu succes. Eşti fericit la final că nu ai pierdut-o, nimic mai mult!

.

Evoluând cu o falsă superioritate faţă de adversar, campioana a gândit, greşit, că după eliminarea lui Lovin, Steaua este la pământ. Eronat! Am fost martor la atât de multe partide în care unele echipe evoluau mai bine în 10 oameni decât în efectiv complet încât consider că trebuie să dispui de prea multe „aere de vedetă” să nu fi conştient de pericolul care te paşte. Această greşeală se repetă de prea multe ori, cu toate acestea se pare că nimeni nu învaţă din ea.

.

Singurele „bile albe” ale partidei au fost pentru „stelişti” faptul că Steaua pare a-şi reveni, iar pentru „ceferişti” faptul că în sfârşit s-a ajuns la un sistem 4-4-2, mai potrivit campioanei, şi de asemenea că Pereira a redevenit fundaş. „Bile negre” au fost suficient de multe pentru a lăsa suporterii frustraţi, însă nimic nu se compară cu indolenţa, autosuficienţa, îngâmfarea, „aerele de vedetă”, într-un cuvânt, fiţele care ne „prăjesc” retina. De ambele părţi…

.

România este o ţară frumoasă, însă are şi ea capcanele ei. „Străinii” s-au românizat periculos de mult, majoritatea „făcând pasul” de la profesionism la „semi-fiţo-profesionism”. Păcat de cei care într-adevăr muncesc pe teren. Păcat de bieţii cardiaci, păcat de fanii care nu încetează să spere!

.

Deşi suporterii campioanei nu şi-au ales mereu momentele potrivite pentru a-i reproşa jocul slab „gaffeur-ului” Stăncioiu, este necesar acum să i se reamintească domnului „portar” că mingea nu se opreşte în faţa lui doar privind-o! Probabil că domnul „portar” se confundă cu Neo, el defapt fiind Stăncioiu, uitând că nu face parte din Matrix ci din Liga 1, deşi uneori diferenţă prea mare nu este.

.

Ultimul cuvânt tot Neo-Stăncioiu îl are. Nu cu mult timp în urmă, la o dispută verbală cu fanii, tânărul „rocker” ne-a linistit pe toţi: „Băi, voi ştiţi de unde vin eu? De unde s-au inventat fiţele, aşa că aveţi grijă!” No comment! Îi promitem un cadou pe măsura prestaţiilor, un „Atlas de mitocănie urbană”. Campioana suferă capitolul „portari” în aceeaşi măsură în care este afectată şi de lipsa lui Tony şi Cadu, însă nu este singură, liderul campionatului, contracandidată a ardelenilor, având probleme din pricina accidentării lui Lobonţ.. Finalul va fi nebun, în ecuaţie probabil întrând şi retrogradări surpriză, puncte la masa verde şi alte „metode specifice”.

.

Chefere

Locomotiva clujeană a pierdut puncte importante în lupta pentru un nou titlu. Clujenii au avut parte de o partidă ce a alternat perioadele slabe cu cele ale fotbalului spectacol, cu tensiuni ce au atins cote de mult uitate în Gruia, cu goluri, bare, un penalty ratat, ocazii imense şi acuzaţii de lipsă de „fair-play”. Oaspeţii au jucat pe viaţă şi pe moarte reiterând „jocul nebun” scos de la naftalină la fiecare partidă împotriva „ceferiştilor” clujeni de la revenirea acestora pe prima scenă fotbalistică. Cinci momente au contribuit la rezultatul final al partidei contra „vampirilor”, deveniţi „personae non-gratae” în Gruia.

.

1. Istoria partidelor dintre CFR Cluj şi Gloria Bistriţa este una tumultoasă. Mereu „feroviarii” clujeni au avut parte în compania bistriţenilor de partide tensionate, „pe muchie de cuţit”. Rezultate favorabile împărţite de o parte şi de alta, remize cu cântec precedate sau urmate de scandaluri au fost consemnate mereu. Este cert, bistriţenii joacă cu CFR-ul clujean la sacrificiu, indiferent de situaţia în clasament. Cunoscând acest aspect, „partea română” a CFR-ului (preşedinte şi jucători) aveau datoria să avertizeze jucătorii străini, dar şi antrenorii mai puţini familiarizaţi cu această realitate, de faptul că vor avea parte de o partidă de foc. Au făcut-o sau nu, cert este că CFR-ul a intrat slab în joc, tratând cu lejeritate o echipă care părea a nu avea nicio şansă. Greşit!

2. Ratările se răzbună! Este o stereotipie, un clişeu atât de vechi şi de banal încât doar naivii nu iau în considerare pericolul ascuns de aceste cuvinte. În repriza a doua CFR-ul a început să joace frumos, reamintindu-şi practic de zilele de glorie, dar ratările au îngropat tot avântul „insuflat” la pauză de conducere! Un penalty ratat (e drept, se poate întâmpla oricui, lui Y. Kone neputându-i-se reproşa decât lipsa de concentrare, căci a fost unul dintre cei mai activi jucători de pe teren), o ratate cât dealul Gruii a lui Deac care se pare că nu îşi redescoperă cadenţa nicicum şi o bară păcătoasă (rezultat al hazardului) se transformă implacabil într-un gol în poarta ta. Şi mai frustrant, în ultimele secunde ale prelungirilor!

.

3. Nu mă erijez în antrenorul CFR-ului, căci sunt atâţi antrenori cât locurile de pe „Dr. Constantin Rădulescu”, dar sunt titularizări pe care nimeni nu pare a le înţelege. Personal nu înţeleg de ce Mara nu este titular, de ce E. Kone „bate tuşa”, de ce Traore nu joacă măcar 45 de minute, fiind clar că nu rezistă unei partide întregi, de ce Pereira activează vârf (defapt mijlocaş împins) când el a activat excelent pe post de fundaş stânga, fiind mai periculos din această postură, indiferent dacă se afirmă sau nu că este mijlocaş de meserie. De asemenea, nu înţeleg de ce G. Mureşan apare mereu în faţa careului advers lăsând descoperită apărarea, nu pricep ce se întâmplă cu De Sousa, dar nici cu Dubarbier. Sistemul 4-3-3 nu se potriveşte CFR-ului. Clasicul 4-4-2 a dat mereu roade, dar cu două vârfuri de „meserie”. În acest moment se joacă cu un singur vârf pur sânge, acela fiind Y. Kone, care şi aşa este nevoit să îşi culeagă singur mingile din zona mediană. Nu pricep!

.

4. Riscând o ipoteză ce mi-ar putea atrage critici probabil justificate, afirm că, paradoxal părerii multor cititori, CFR-ul clujean trage ponoasele „perioadei” Andone. Absolut, fără discuţie, Andone are meritul de a fi adus primul titlu şi prima cupă din istoria CFR-ului în Gruia! Nimeni nu va putea contesta acest lucru şi mereu acesta va fi o imagine emblematică succesului clujean. Fără discuţii! Însă, fiecare succes îşi are şi partea mai puţin „luminată”, preţul pe care trebuie să îl plătească. În opinia mea, sistemul de joc cu doi închizători, încercat timid şi de Bergodi, dar desăvârşit de Andone, a adus apărarea „ceferistă” în degringoladă! Cum? Simplu, în perioada Andone s-a format cu adevărat „apărarea redutabilă” a CFR-ului, Tony şi Cadu „şi-au dat drumul”, maturizându-se şi devenind piloni ai echipei. Însă, apărarea Clujului s-a format având mereu doi închizători în faţă, considerându-se mereu protejaţi de G. Mureşan şi Dani! În momentul în care s-a renunţat treptat la acest sistem cu doi închizători, apărarea a devenit vulnerabilă. Tot mai vulnerabilă! Un singur închizător dă bătăi de cap lui Galiassi, defapt fundaşilor centrali, oricare ar fi ei, care de multe ori nu realizează că cei doi închizători nu mai „filtrează” pericolul. Cert este că sistemul cu închizători e depăşit, în fotbalul modern lipsind cu desăvârşire. Îţi conferă un oarecare sentiment de siguranţă, te ajută uneori să impui un pressing sufocant la mijlocul terenului, dar te ucide pe faza ofensivă, iar apoi imediat pe cea defensivă. Iar când ajungi să joci pe teren propriu cu un singur vârf de meserie, în condiţiile în care eşti obligat să învingi, nu ai cum realiza mai mult decât s-a consemnat în repetate rânduri. Este posibil să mă fi înşelat, însă sistemul cu doi închizători a format la Cluj o apărare care a rămas acum descoperită! În plus, s-a ajuns ca fiecare fază fixă în apropierea careului clujean să fie la fel de periculoasă ca şi un penalty. Lucru de neacceptat!

.

5. Nu în ultimul rând, trebuie amintită lipsa de FAIR-PLAY care se pare că domină, cu unele mici excepţii, fotbalul românesc. Ceea ce a făcut Bistriţa la faza ultimului gol se numeşte lipsa de bun simţ, lipsă de FAIR-PLAY! Iar fotbalul este un sport fundamentat pe acest spirit de sportivitate! Dacă în locul lui Tony s-ar fi aflat alt jucător al campioanei puteam afirma că într-adevăr s-ar fi încercat tragerea de timp. Însă, în acest caz jucătorul incriminat este tocmai portughezo-francezul Tony, monument de FAIR-PLAY, bună creştere şi sportivitate. Este probabil cel mai emblematic jucător din Liga I în acest sens. Deşi accidentat serios acesta a ţinut să participe la joc revenind în teren după prima intervenţie a medicilor, dovedind nu doar ataşament faţă de club, ci şi spirit sportiv. Apoi, jucând cu o ruptură musculară!!!, a avut nevoie de alte îngrijiri, solicitând revenirea pe teren cât mai curând posibil. Tot respectul! Însă mingea trebuia oferită înapoi clujenilor după degajarea ei în afara terenului. Lipsă de FAIR-PLAY! Păcat de spectacolul s-a oferit în partea a doua a jocului. Trebuie însă menţionat că această ultimă fază controversată nu poate fi considerată o scuză pentru semi-eşecul campioanei.

.

Bistriţa speră la salvarea de la retrogradare, deşi nu îmi dau seama cât merită acest lucru, iar CFR-ul aşteaptă paşii greşiţi din lupta oarbă, nebună, a echipelor pretendente la locurile fruntaşe. Iar „paşii greşiţi” vor domina etapele rămase, căci lupta pentru campionat este mai crâncenă ca niciodată. Campioana a ajuns în braţele hazardului.

.

Chefere

.

CFR Cluj pierde categoric la Craiova, 4-1, echipa pare măcinată de pseudo-revolte, câştigă apoi, tot categoric, cu 3-0 în faţa altei revelaţii, FC Vaslui, Uhrin este demis, unii jucători exultă, alţii „lăcrimează”, Paszkany are strategie, Mureşan este încrezător, fanii sunt debusolaţi, dar obiectivele rămân aceleaşi. „Feroviarii” clujeni devin încet-încet pentru mulţi dintre microbişti, nu „musai” fani asociaţi echipei, un capitol a „Poveştii fără sfârşit” (n.b. – „Die unendliche Geschichte”) a lui Michael Ende.

.

Conform „cărţii”, Fantasia este cel mai fascinant tărâm de basm din poveştile pentru copii: „are luminiţe rătăcitoare cât o minge, mâncători de pietre care sunt în stare să-şi ronţăie până şi propria bicicletă de foame şi balauri-noroc imenşi, dar uşori şi simpatici ca un norişor de vară. Când lumea poveştilor e în pericol, atacată fiind de refuzul oamenilor de a mai crede în basme, este nevoie de un erou. Un erou făra puteri magice şi făra pretenţii de viteaz (…) care descoperă că devene personaj al poveştii pe care o citeşte, reusind să salveze, prin imaginaţia şi inocenţa sa, această lume”.

.

Deopotrivă toţi cei implicaţi în proiectul CFR Cluj, de la jucători la finanţator, doresc reeditarea succesului de anul trecut. Suporterii cu atât mai mult. CFR-ul a fost şi încă este pentru mulţi un fel de „Fantasia” unde multe lucruri se pot întâmpla, ajunge doar să crezi. Se întâmplă, precum spuneam adineaori, ca unii să înceteze să creadă. Atunci intervine „eroul”. Acesta trebuie însă căutat. Pretendenţi şi înscrişi pe listă sunt mulţi. Unii dovedesc, dar nu confirmă, alţii nu se adaptează.

.

Afirmam nu de mult, cum bine mi-a atras atenţia un comentator stimabil, că Uhrin „este un profesionist fanatic” sperând, ca de altfel mulţi dintre noi, că va reuşi să „mângâie orgoliul fiecărui jucător”, impunându-se printre atâtea personalităţi. Probabil conducerea clubului gândea în aceeaşi notă. Nu a fost să fie, Uhrin nu a fost eroul căutat, însă „Fantasia” speră. Scurt şi amiabil ca la divorţ, „nepotrivire de caracter”. Comentariile ulterioare, analizele şi părerile sunt împărţite şi vin „pe surse”.

.

Cum a fost cu Uhrin? Simplu. Probabil nu s-a adaptat la CFR. Dacă unui jucător i se acceptă o perioadă de timp necesară adaptării, antrenorului nu. Preiei totul din mers şi ungi mecanismul. Este Uhrin un profesionist? Cu certitudine. Şi-a făcut treaba? Absolut, însă în forma gândită de el. Se potrivea Uhrin „Latino CFR-ului”? Se vede treaba că nu. Mergem mai departe? Da! Hotărăşte Paszkany pe banii lui? Da! No comment! Restul e filozofie, ca să nu îi spun „gargară”.

.

Mulţi afirmă că CFR-ul a jucat slab la Craiova intenţionat, „săpându-şi” antrenorul. Îmi e greu să cred, vorbim totuşi de profesionişti care primesc bani pentru prestaţia lor, însă alţi „oameni de fotbal” au remarcat „caracterul ciudat” al „prestaţiei feroviare”. Apoi la partida cu Vasluiul am observat personal că echipa a jucat „de capul ei”, nerespectând aproape nicio indicaţie venită de la Uhrin. Pun totul pe seama faptului că echipa a dorit să îşi demonstreze „capacităţile” în sistemul gândit de jucători. Şi a reuşit. Prin urmare echipa are valoare, şi nu sunt singurul care afirmă acest lucru. Şi aici se sfârşeşte orice discuţie. Noul antrenor, portughezul „Toni” va trebui să se adapteze echipei, clubului şi nu invers. Un nou venit se adapteaza unui grup, nu întreg grupul noului venit. Paszkany are dreptate!

.

Nu pot afirma dacă este sau nu bună strategia gândită de conducerea ardeleană, însă într-un final, toate mişcările lor de până acum s-au dovedit a fi de succes, indiferent dacă au fost dese sau nu, dacă au părut spectaculoase sau nu, dacă au lăsat pe toţi cu gura cască sau nu.

.

CFR-ul joacă marţi la Iaşi. Noul antrenor nu îţi poate pune amprenta asupra jocului într-un timp atât de scurt, dar vom putea urmări atitudinea echipei. Vom înţelege probabil „de ce”.

.

Chefere

Becali în arest! S-a întors pământul cu susul în jos sau s-a reîntors dreptatea printre noi? Decizia magistraţilor este justă în cazul în care probele la dosar sunt inatacabile. Tind să cred că acestea sunt concrete şi de necontestat, magistraţii nu ar fi riscat o astfel de decizie dacă probele nu ar fi fost “beton”!

.

Ce anume deranjează este decizia televiziunilor care fac în prezent lobby puternic pro-Becali. Este inimaginabil cum, după ce singuri şi-au pus cenuşa în cap nu cu mult timp în urmă, considerând că propria lor creaţie, latifundiarul, a întrecut măsura şi hotărând la unison să acţioneze după dictonul „eu te-am făcut, eu te omor”, în prezent îl poartă din nou pe braţe, creând un fals „martir”.

.

Este absolut necesar ca opinia publică să înţeleagă că nimeni nu este mai presus de lege. Nici măcar Becali. Dacă dânsului i se poate „mulţumi” că a prins infractorii ce i-au furat limuzina, i se poate imputa faptul că i-a sechestrat sau a instigat la sechestrare.

.

Infractorii, hoţii, sunt o parte a problemei, ce VA TREBUI rezolvată de către Poliţie urmându-se calea legală şi alta este fapta lui Becali. O faptă „bună” nu îţi dă dreptul într-o societate normală, democratică să îţi faci dreptate cu parul. Latifundiarul a greşit! Era de lăudat dacă acesta îi preda Poliţiei pe cei incriminaţi după ce i-a prins. Demonstraţia de putere a clanului Becali, ajutat evident de toţi „zmărăndoii” adjutanţi, nu poate decât să le aducă privarea de libertate. Hoţii cu siguranţă vor fi acuzaţi şi condamnaţi de fapta lor iar „Pipera man” îşi va primi „felia” rezervată lui.

.

Iar dictonul „prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul” se potriveşte de minune. Becali a apărut în urmă cu ceva zile la o anumită televiziune recunoscându-şi practic vina. Pe de altă parte, ceea ce ar putea să îi incrimineze şi să îi condamne pe hoţi s-ar putea întoarce împotriva normalului. De ce? Din simplul motiv că aceştia ar putea, justificat, invoca faptul că declaraţiile prin care şi-au recunoscut fapta au fost obţinute sub presiune şi împotriva voinţei lor.

.

Nu ţin partea infractorilor, care TREBUIE să îşi primească pedeapsa, însă fiecare are drepturile lui, iar în acest caz, Becali nu îşi poate justifica acţiunile prin dreptul la autoapărare.

.

Constituie sau nu Becali un pericol public? Este justificată decizia de arestare pentru 29 de zile? Urmăriri ca în filme, focuri de armă, răpire, sechestrare şi violenţă. Este justificată? După ce l-aţi auzit ani de zile ameninţând, înjurând, lovind, deposedând ziariştii de telefoane, umblând cu cioara vopsită, fugind cu teancul de bani prin Bucureşti după unii jucători pentru a-i „premia”, după ce a aruncat cu „brichete”, „deaconi”, „tudori” şi „valize” în stânga şi dreapta, după ce l-aţi urmărit înmulţindu-şi dubios averea an de an VĂ LAS PE VOI SĂ RĂSPUNDEŢI.

.

În ciuda faptului că este posibil ca în urma recursului Becali să fie eliberat din arest, perioada petrecută de acesta în spatele gratiilor poate fi considerată un succes, o dreptate. Este necesar să înţeleagă acest domn că toţi cetăţenii acestei ţări sunt supuşi legilor! Cel mai probabil vor urma şi alţii.

.

Singurul deficit al acestei pledoarii este faptul că justiţia este strâmbă. Din nefericire nu se aplică cu aceeaşi măsură în cazul tuturor celor bănuiţi sau învinuiţi. Această eroare însă nu trebuie să stea în calea hotărârilor juste.

.

Vorba stimabilului şi regretatului Traian Tomescu, “aveţi grijă…se strânge laţul”, ar trebui să le provoace spaimă multora din fotbal!

.

Chefere

Stimabile nene Caragiale, scuză-mi neobrăzarea ce urmează, dar bine îi ţineai de vorbă pe onorabilii din vremurile dumitale explicându-le multe ce nu le pricepeau şi nu se procopseau. Aşa atunci, aşa acum. Nu s-a schimbat nimic stimabile, s-au schimbat doar numele. Nu mai avem un Farfuridi sau un Caţavencu, însă avem destui Popeşti, Mitici sau Naşi. Lume nouă, obiceiuri vechi.

.

V-aş ruga onorabili cititori a nu mă ocărî, următorul pamflet nu îmi aparţine în totalitate, este doar un text al inegalabilui I.L. Caragiale, modificat cu ruşine mare pe ici pe colo şi publicat pentru a întelege unde am fost şi unde am ajuns şi mai ales de ce nu se va fi schimbat nimic, niciodată. Parol!

.

Prin urmare, propun mai jos „stenograma“ şedinţei Comitetului Executiv al FRF, unde se vrea a discuta demiterea încăpăţânatului Piţurcă. Se discută în dulcele stil românesc şi nu se rezolvă nimic.

.

Aşadar:

.

„O demisiune pierdută!“*

ACTUL III

Scena I

.
Sandu: (de la tribună) Daţi-mi voie (se uită peste ochelari) Daţi-mi voie! (Rumoare.)
.
Dragomir: (trăgându-şi clopoţelul) Stimabili! Onorabili! (afabil) faceţi tăcere! Sunt chestiuni importante, arzătoare la ordinea zilei… Aveţi puţintică răbdare… (cătră Sandu.) Mirceo, pardon, stimabile, aveţi cuvântul!
.
Sandu: (cătră adunare) După ce am tăcut, din punctul de vedere de drept, voi încheia cât se poate mai scurt…
.
Borcea: Parol?… Numai dacă t-ei ţinea de vorbă. (râsete în partea unde sunt Mureşan, Altmayer, Anghelache.)
.
Sandu: Rog, nu mă-ntrerupeţi, daţi-mi voie…
.
Dragomir: (cătră partea unde e Borcea) Stimabile, nu-ntrerupeţi…
.
Sandu: După ce am vorbit din punctul de vedere de drept, voi încheia, precum am zis, cât se poate mai scurt. (bea o sorbitură de întăritor, apoi, reluându-şi răsuflarea, rar ca şi cum ar începe o poveste.) La anul două-mii-opt… fix… (Rumoare şi protestări în grupul lui Mureşan: A! A! A!)
.
Dragomir: Dacă ne-ntoarcem iar la 2007 fix, ne-am procopsit. (rumoare şi protestări.)
.
Sandu: Daţi-mi voie… La două-mii…
.
Toţi: (în cor, cu tonul lui) Şapte fix… (rumoare şi protestări.)
.
Sandu: Daţi-mi voie.
.
Dragomir: (clopoţel) Stimabile, onorabile! Nu întrerupeţi… Aveţi puţintică…
.
Mureşan: Ce răbdare, venerabile domnule prezident! Ceasurile sunt înaintate. Sunt şi alţi oratori înscrişi să vorbească…
.
Toţi din grup: Da! Da!
.
Mureşan: Onorabilul orator a promis să încheie cât se poate mai scurt: apoi ce fel de scurt este asta, s-o luăm a doua oară de la 2007? A! A! A!
.
Toţi din grup: A! A! A! (rumoare.)
.
Sandu: Daţi-mi voie…
.
Dragomir: (cătră Sandu cu dulceaţă, ridicându-se peste masă cătră tribună) Stimabile… eu gândesc că nu ar fi rău să sărim la 2008…
.
Mureşan: (strigând) Mai bine la 2008…
.
Toţi din grup: Da! Da! La 2008…
.
Sandu: (ridicându-se ca şi când ar consulta adunarea) Adică… la “sufrajiu”?
.
Toţi: Da, la “sufrajiu”! (zgomot.)
.
Sandu: (întorcându-se cu spatele spre adunare şi cu faţa la prezident) Daţi-mi voie, domnule prezident; mi-aţi acordat cuvântul: îmi pare că un prezident o dată ce acordă cuvântul…
.
Dragomir: (sculându-se şi punând, peste masă, mâinile pe umerii lui Sandu, mângâietor) Dacă mă iubeşti, stimabile, fă-mi hatârul… să trecem la “sufrajiu”… dorinţa adunării!…
.
Sandu: Dar, domnule prezident…
.
Dragomir: (şi mai rugător) Să trecem la “sufrajiu”! (îl întoarce binişor de umeri cu faţa spre adunare.)
.
Toţi: (cu putere) Da! La “sufrajiu! La “sufrajiu!
.
Sandu: (soarbe o dată şi cu aerul resignat) Ce ziceam dar? La 2008, vine, mă-nţelegi, ocaziunea să se pronunţe adunarea printr-un “sufrajiu… Să vedem însă mai-nainte… să ne dăm seama bine de ce va să zică… de ce este un “sufrajiu”…
.
Borcea: Ştim ce este “sufrajiu”! Mersi de explicaţie!
.
Toţi: Nu trebuie explicaţie… (rumoare.)
.
Sandu: (cătră întrerupători) Daţi-mi voie! (cătră Dragomir.) Domnule prezident!…
.
Dragomir: (clopoţel) Stimabilii, onorabilii, rog nu întrerupeţi pe orator, (foarte afabil) faceţi tăcere; sunt cestiuni arzătoare la ordinea zilii; aveţi puţintică răbdare. (cătră Sandu.) Aveţi cuvântul, stimabile, daţi-i înainte!
.
Sandu: (luând vânt) Când zicem dar 2008, zicem “sufrajiu”, când zicem “sufrajiu”, zicem 2008… Ştim, oricine dintre noi ştie ce este azi 2008, să vedem ce este “sufrajiul”… (cu tărie începând fraza.) “Sufrajiul”!…
.
Mureşan: Aci nu e vorba de “sufrajiu”…
.
Sandu: Daţi-mi voie; (discutând cu Mureşan) mi se pare că atunci când zicem 2008… (cu energică convingere) şi să nu căutaţi a încerca măcar să mă combateţi; vă voi dovedi cu date scrise că toate formaţiunile trebuiesc a avea un 2008 al lor…
.
Mureşan: Daţi-mi voie; nu e vorba de 2008. (rumoare aprobativă pentru Mureşan.)
.
Sandu: Daţi-mi voie… (Toate colochiile şi întreruperile se fac avocăţeşte, cu multă vioiciune şi cu tonul înţepat şi volubil.) Domnule prezident!…
.
Dragomire: (clopoţel) Stimabile, onorabile, faceţi tăcere… avem chestiuni arzătoare…
.
Mureşan: (ridicându-se în capul băncii) Cum, domnule prezident? De unde până unde 2008 chestie arzătoare la ordinea zilei? Dacă nu mă-nşel, îmi pare că suntem în anul de graţie 2009… Ce are a face? Chemaţi pe onorabilul orator la chestiune…
.
Dragomir: (ridicându-se iar peste masă şi atingându-l pe umere pe Sandu) Stimabile… (afabil şi rugător) să lăsăm “sufrajiul”, dacă mă iubeşti; să trecem la chestiune.
.
Sandu: (obosit de întreruperi, întorcându-se cu faţa spre Dragomir şi cu spatele la adunare) Domnule prezident, aţi binevoit a-mi acorda cuvântul… Eu cred c-ar trebui…
.
Mureşan: (strigând) Nu trebuie, onorabile!
.
Toţi din grup: Nu, nu trebuie!
.
Dragomir: (punând mânile, peste masă, pe umerii lui Sandu, şi foarte dulce) Mă rog, dacă mă iubeşti, fă-mi hatârul… dorinţa adunării, stimabile… (îl întoarce de umeri binişor cu faţa spre adunare.)
.
Toţi: Da! La chestiune! La chestiune!
.
Sandu: (foarte obosit, soarbe şi se resignează) Ajungem dar la chestiunea reviziunii Regulamentului şi Legii Previziunii şi a Demisiunii…
.
Toţi: (cu satisfacţie) A! Aşa da!
.
Dragomir: (asemenea) A! (clopoţel.) Ei! Acu aveţi puţintică răbdare… (cătră Sandu.) Scurt, stimabile, scurt, dacă mă iubeşti: dorinţa adunării.
.
Sandu: (asudă, bea şi se şterge mereu cu basmaua) Mă rog, daţi-mi voie! Ştiţi care este opinia mea în privinţa revizuirii?
.
Toată sala: Nu!… Să vedem!… Spune!
.
Mureşan: Să vedem opinia stimabilului Sandu. (Dragomir clopoţeşte.)
.
Sandu: (asudă mereu şi se emoţionează pe văzute) Opinia mea este aceasta: e vorba de revizuire, da?
.
Toţi: (puternic) Da! Da!
.
Sandu: (emoţionat şi asudând) Atunci, iată ce zic eu, şi împreună cu mine (începe să se înece) trebuie să zică asemenea toţi aceia care nu vor să cază la extremitate (se îneacă mereu), adică vreau să zic, da, ca să fie moderaţi… adică nu exageraţiuni!… Într-o chestiune “sportifă”… şi care, de la care atârnă viitorul, prezentul şi trecutul ţării, a formaţiunii naşionale, a însuşi balonului cela denumit rotund… să fie ori prea-prea, ori foarte-foarte… (se încurcă, asudă şi înghite) încât vine aci ocazia să întrebăm pentru ce?… Da… Pentru ce?… Dacă Europa… să fie cu ochii aţintiţi asupra noastră, dacă mă pot pronunţa astfel, care lovesc soţietatea, adică fiindcă din cauza zguduirilor… şi… idei subversive… (asudă şi se rătăceşte din ce în ce) şi mă-nţelegi, mai în sfârşit, pentru care în orce ocaziuni solemne a dat probe de tact… vreau să zic într-o privinţă, poporul, naţiunea, România, naţionala… (cu tărie) ţara în sfârşit… cu bun-simţ, pentru ca Europa cu un moment mai nainte să vie şi să recunoască, de la care putem zice depandă… (se încurcă şi asudă mai tare) precum, - daţi-mi voie - (se şterge) precum la 2004, daţi-mi voie (se şterge) la 2007, la 08 şi eţetera, întru cât ne priveşte… pentru ca să dăm exemplul chiar surorilor noastre de ginte latine însă! (foarte asudat, se şterge, bea, iar se şterge şi suflă foarte greu. Dragomir a urmărit cu mâna tactul sacadelor oratorice ale lui Sandu. Bravo şi aplauze în fund, conduse de Anghelache; râsete şi sâsâituri în grupului lui Mureşan. Clopoţelul lui Dragomir de abia se mai aude. - După ce s-a mai oprit zgomotul, cu multă aprindere.) Daţi-mi voie! Termin îndată! Mai am două vorbe de zis. (zgomotul tace.) Iată dar opinia mea. (în supremă luptă cu oboseala care-l biruie.) Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale… Din această dilemă nu puteţi ieşi… Am zis!

.

Acestă alocuţiune cu bun-şimţ este un pamflet şi trebuieşte considerat ca atare, stimabililor… Am zis!

.

*După “O Scrisoare pierdută”, ACTUL III, SCENA I, I.L.Caragiale, 1884.

.

Chefere

.