Fotbal politizat
Din nefericire am fost martor, alături de mulţi alţii, la partida din sferturile de finală ale a Cupei României Timişoreana între U Craiova şi CFR Cluj. La o judecată primară clujenii au învins înscriind un gol pe care l-au apărat cu dinţii în 10 oameni până în finalul unui joc în care Craiova s-a zbatut ca peştele pe uscat. De ce din păcate? Pentru că ce a urmat a fost peste puterea de înţelegere şi acceptabilitate a oricărui om cu bun simţ şi o elementară educaţie de acasă. Să le analizăm pe rând cu riscul de a fi acuzat de subiectivism. În acest caz îmi asum de la început acest subiectivism.
.
Controversatul arbitraj
.
Dacă tot obişnuim să analizăm totul sub lupă vă invit să facem pe nebunii, doar la acest lucru ne pricepem cel mai bine în România. Prin urmare, prima fază discutabilă pe bună dreptate. Golul înscris de U Craiova şi anulat pe motiv de offside. Urmărind imaginile de mai jos putem analiza faza compusă din două momente. În prima fotografie se observă momentul centrării lui Wobay către grupul de jucători din care făcea parte Şoavă, care apoi a şi recentrat, şi printre alţii Costea. Se observă că la momentul centrării Costea se afla în offside evident, fapt nesemnalizat de tuşier care pe bună dreptate a dorit să vadă dacă jucătorul aflat în poziţie afară din joc influenţează faza sau nu. Al doilea moment, momentul pasei cu călcâiul al lui Şoavă către Costea, pare să îl prindă pe acesta din urmă ori pe aceeaşi linie cu fundaşul clujean, ori o palmă în faţa lui, după cum poate fi observat în cea de-a doua imagine. Trebuie ţinut cont de faptul că imaginea nu a fost capturată de pe aceeaşi linie cu cei doi, astfel că este foarte greu de apreciat. Dacă geometria în spaţiu încă mă ajută, la o aliniere care poate fi uşor realizată în orice program de genul PhotoShop, Costea este înaintea jucătorului clujean. Întradevăr, imaginea este puţin deformată, dar nu este trucată! Putem trage o concluzie mai aproape de adevăr. Am realizat o astfel de rotire a imaginii pentru ca observaţia să poată fi făcută de pe linie cu cei doi…ups, trei acum jucători! Priviţi fotografia trei, unde linia albă indică alt jucător craiovean în offside (admitem că nu influenţa faza), dar nu Costea, apoi linia albastră punctată îl arată pe Costea în offside (după părerea de bun simţ a mea), iar linia galbenă punctată indică poziţia jucătorului clujean. Hmm…ce părere ai dom’ Mititelu?


.
Bun, acum să nu exagerăm şi admitem pentru liniştea acelora care vor sări ca arşi că arbitrul de tuşă a văzut în acea fracţiune de secundă mai mult tricoul alb decât cel vişiniu şi a considerat ca fiind offside din două motive: primul, Costea se afla în poziţie afară din joc la centrarea lui Wobay, care s-a reactivate la recentrarea lui Şoavă cu călcâiul deoarece niciunul din clujeni nu atinseseră mingea. Unii afirmă că regula cu reactivarea offside-ului s-a abrogat. Aşa o fi. Urmează apoi a doua fază în care, deşi greu de spus, pare mai mult offside, la limită ce-i drept, decât poziţie în joc. În astfel de faze se cuvine să dăm gir arbitrului, care poate lăsa faza să curgă în favoarea atacului sau, dacă este sufficient de convins, poate opri jocul. Poate cealaltă parte are dreptate şi nu a fost offside, iar golul a fost anulat eronat. Admitem şi această variantă, însă de aici, de la judecata unei faze foarte grele şi dificil de analizat în viteză şi până la a acuza CFR-ul de influenţă asupra unui arbitru ce poate să fi prins o zi slabă sau pur şi simplu să fie slab este cale lungă. Din nefericire însă, CFR-ul apare tot mai des în jurul unor astfel de discuţii, dar mai mult pentru că ele sunt create strategic şi doar într-o mai mică măsură pentru că într-adevăr abitrii greşesc cu buna ştiinţă. Poate unora li se va părea subiectiv sau patetic acest demers, însă mă interesează prea puţin. Vocali pot fi şi cei atacaţi, nu doar atacatorii!
.
Manipularea
.
Dacă tot s-a pornit într-un atac fără precedent, periculos contra unei echipe se cade să analizăm dacă şi mai ales de ce tocmai acum s-a întâmplat? Observaţi cât de uşor este să arunci vorbe, să acuzi, să manipulezi o ţară întreagă. Din nefericire, în România încă are dreptate cel care strigă mai tare, iar acest fapt face dovada nivelului de cultură la care ne aflăm. Cu toată tristeţea, în România unul strigă (ex. – Becali sau Mititelu) iar fanii respectivei echipe îi dau orbi crezare. Masă de manipulare fără judecată. Suporterii supăraţi pentru înfrângere şi pe fondul unei suspiciuni bine alimentate înainte de joc, tocmai pentru a ascunde neputinţa în caz de eşec, apleacă prea uşor urechea la spusele unor neaveniţi ca şi Becali, Mititelu (nume predestinat) sau Crăciunescu care s-a antepronunţat în preziua partidei afirmând că îşi doreşte Craiova învingătoare. Prin urmare părerea celui din urmă este nulă. La primul moment, golul Craiovei, a afirmat că nu a fost offside, la golul CFR-ului nu s-a pronunţat, iar eliminarea lui Traore pare-se a fost justă! Păi tovarăşe Crăciunescu, eşti vădit tendenţios. Cum poţi afirma tovarăşe că arbitrul de tuşă e la 2 metri în urma fazei când el stă pe linie cu ultimul apărător al Clujului? Golul CFR-ului îl valida orice arbitru cu mintea acasă, iar lui Traore cel mult un galben i se acorda, Tudor nefluierând iniţial nici măcar fault la acea fază.
.
Politică cu iz de praz de Dăbuleni
.
Adevăratul motiv al dejecţiei marca Mititelu&Co. este legat de politică în mare parte şi nicidecum de afirmaţiile făcute, pe care de altfel nici dânsul nu le crede. Nu că nu aş cunoaşte motivul pentru care este vestit Dăbuleniul, dar prazul este asimilat regiunii alături de vestiţii pepeni. Acum, ce are de a face Dăbuleniul cu fotbalul? Păi Geoană ce are de a face cu Dăbuleniul sau cu Oltenia? Dar cu Craiova? Dar cu Mititelu? Dar Mititelu cu Solomon? Dar alegerile prezidenţiale de peste câteva zile cu fotbalul? Păi vă spun de ce Mititelu chiar şi-a dorit un astfel de deznodământ, tocmai pentru a face campanie electorala mârşavă, neagra şi de joasă speţă, aşa cum este şi el ca personaj. În ultima perioadă de timp l-am ascultat, vrând, nevrând, pe brutarul Mititelu, cel căruia nici gura nu-i pute, declarând sus şi tare, alături de un alt eminent, valoare a poporului şi culturii româneşti, Gigi şi anume Becali, că CFR este echipa PDL-ului, sprijinită de Boc, Băsescu, DNA ş.a.m.d. ba mai mult, declara acelaşi negru mic şi urât că abia aştteaptă alegerea lui Geoană pentru a-l “mazili” pe Solomon, primarul Craiovei (nu că nu ar merita) şi pentru a înfunda CFR-ul! POFTIM?!? Omul a înnebunit de tot! Cum poţi să faci astfel de afirmaţii iresponsabile doar pentru a manipula o turmă de oameni de pe stadion şi nu numai înainte alegerilor prezidenţiale? Miercuri seara pe toate televiziunile se striga sus şi tare că CFR Cluj este echipa lui Băsescu, a lui Boc şi a DNA-ului, hoţii, laşii, nemernicii etc. Ce ţară bananieră! Adică votaţi Geoană! Dacă şi după 20 de ani de la revoluţie putem fi atât de uşori manipulaţi în România de personae interlope dovedite, care prin gălăgie (apanajul proştilor) îşi trag dreptatea de partea lor, atunci vă doresc dragi olteni, bucureşteni sau care doriţi, să mergeţi la vot şi să votaţi precum doreşte Mititelu. Fotbalul nu mai este pentru voi decât un mijloc de manipulare.
.
Iertată să îmi fie lunga pledoarie, însă sunt suprasaturat de inepţia de a lega numele CFR-ului de fiecare prestaţie a arbitrilor, sunt imun deja la invidia, prostia, scârba şi josnicia unora care sunt dezinformatori de profesie. Domnule Mititelu aţi reuţit să păcăliţi o regiune întreagă, ascunzând prin scandaluri mereu neputinţa voastră. Creaţi diversiuni pentru a distrage atenţia de la faptele penale de care sunteţi anchetat, de fuga din Craiova a echipei, de falimentul ce vă înconjoară. Vă doresc să rămâneţi înconjurat de vite fără judecată şi să fiţi sufleteşte liniştit. Pe noi nu ne păcăliţi! Despre singurul crainic suspendat pentru rasism, Gabriel Safta, care dejecta şi el la Telesport doar lături, adică creaţia minţii dânsului, nu mă obosesc să scriu. Este inutil.
.
Vă stă CFR-ul în gât? Da? Foarte bine, avem o satisfacţie! Da, s-a greşit în favoarea CFR-ului de multe ori, recunoaştem, nu suntem ipocriţi, însă în egală măsură, dacă nu mai mult, s-a greşit şi în defavoare. Să nu amintim că este al cincilea meci consecutiv pe care echipa clujeană îl joacă cu cel puţin un om în minus pe teren. Chiar bun ajutor de la arbitrii! Mai vrem!
.
Chefere






November 19th, 2009 at 3:02 pm
Sa-ti dea Dumnezeu bine si sanatate CheFeRe pentru tot ceea ce faci! SUS FRÂNARII ! Hai CFR CLUJ!
November 19th, 2009 at 3:17 pm
Sunt de acord în totalitate cu ce ai scris, dar mai ales cu modul de abordare a așa zisei probleme (arbitraj&CFR).
November 19th, 2009 at 3:23 pm
Buna Chefere!
Felicitari din nou! O intrebare am… Oare la cati dintre cei avizati ajunge mesajul Tau? Ar fi super, daca macar ar fi citit de cei in cauza…
Mult succes in continuare si HAI CFR!!!
November 19th, 2009 at 3:26 pm
Bun articol, bravo !
November 19th, 2009 at 3:37 pm
Problema e ca pe linga cei implicati si comentatorii plus realizatorii de emisiuni au depasit orice limita de bun simt in aprecierile lor !
November 19th, 2009 at 3:45 pm
Chefere, multumim ca dai forma scrisa iritarii si frustrarii pe care cu totii o simtim. Ca de obicei, o adevarata placere sa iti citim articolele.
November 19th, 2009 at 3:49 pm
esty tare chefere ce sa mai…sa moara toti de invidie k CFR a castigat sh in gruia i batem iar de’i rupem:x:x
November 19th, 2009 at 4:03 pm
De ce nu înclini și terenul? De ce nu îl apleci și pe arbitru într-o parte?
Dă-o în durere de treabă. A fost gol valabil. Că arbitrul e prost, asta e altă mâncare de pește. Că Mititelu acuză, asta e obișnuință.
November 19th, 2009 at 4:03 pm
Bai, te-a platit cinevasa scrii asta, atunci de ce tusierul a indicat intial gol dupa care primind indicatii prin casca dupa vreo 7-8 secunde a anulat golul .Am fost la meci.
November 19th, 2009 at 4:05 pm
sa faci o analiza asemanatoare la golul cefereulu cu atacantul cefereului pe directia balonului … te rog .
November 19th, 2009 at 4:07 pm
nu isi avea rostul implicarea politicului . mizeria politica atinge din pacate cea mai frumoasa echipa din lume .
si sa nu credeti ca am uitat cum a intors fundul cefereul in 1973 pt 4-0 cu dinamo .
November 19th, 2009 at 4:10 pm
corect.
November 19th, 2009 at 4:10 pm
in sfarsit o analiza la rece
November 19th, 2009 at 4:12 pm
Stimabile,
Atatea cuvinte pentru un amarat de offside? Intreaba-te daca se merita!
Peace,
Doc
November 19th, 2009 at 4:12 pm
@CheFeRe:
Imi pare rau ca ai facut un articol de-a dreptul SUBIECTIV in ceea ce te priveste, pentru a EXPLICA UN FURT CLAR PE FATA FACUT IMPOTRIVA CRAIOVEI, chiar la ea acasa.Daca nu stii regula ofsaidului atunci iti spun ca daca un jucator este in spatele liniei de fund adverse cand primeste o pasa de la un coechipier (ceea ce la Florin Costea nu era cazul,el nefiind in momentul primirii pasei in ofsaid) sau cand sunt mai putin de 2 jucatori intre acel jucator si linia portii(iar nu era cazul) este ofsaid.Apropo,de ce n-ai pus golul,,regulamentar”al lui Dubarbier marcat in minutul 24 si sa-l,,studiezi”putin??Te-a durut mana sa postezi fotografiile de la acel gol in care un jucator de la C.F.R. Cluj era pe directia sutului lui Dubarbier??Despre acea faza ce ai mai fi comentat?? Daca esti OBIECTIV, iti cer s-o POSTEZI(sa le postezi) si sa le ,,diseci”!!!
P.S. Ce mare bucurie e la tine pe blog cand invingeti prin FURT!!Cred ca-ncepe sa devina o OBISNUINTA,nu-i asa???
November 19th, 2009 at 4:14 pm
@IN CE TARA TRAIM
nu mi-am permis sa te jignesc, sunt civilizat spre deosebire de tine. Nu, nu m-a platit nimeni, mi-am asumat subiectivismul la inceputul articolului, insa si asa, pe parcurs am fost de acord ca se poate afirma ca a fost gol valabil, daca citesti cu atentie, observi acest lucru. Toti stim striga, insa mai bine l-ati lua la rost pe Mititelu nu pe mine. Nu eu am blatuit meciurile Craiovei de anul trecut cu Steaua si vaslui din retur. A bien tot!
@Beleaua @IN CE TARA TRAIM
Vreau doar sa arat ca este extrem de usor sa analizezi fazele cu lupa, sa vorbim sofisticarii la tv si stop cadre si minuni si sa vorbim bullshit. Omul acela a si judecat pe stop cadre. Este una sa ai un arbitru prost sia lta e sa acuzi o echipa. Da, e usor de manipulat, mai ales cand esti inconjurat de vite, nu ma refer la voi, sincer o spun si cu tot respectul. Ma deranjeaza manipularea si atat!
@sud97
nu am de ce sa fac pentru ca este absolut clar ca Traore era in pozitie afara din joc, este cat se poate de clar, insa, precum al doilea jucator al Craiovei surprins in offside, dar pe buna dreptate nesemnalizat, nu a influentat faza de joc. Mingea a trecut prin spatele lui traore, nu prin fata acestuia, iar el chiar se indeparta de locul cu pricina. te rog fi obiectiv si nu te lasa influentat de comentatorii TV care vb aiurea si care erau vadit cu atitudine pro Craiova. Nu te lasa nici de mine influentat, gandeste doar tu singur si obiectiv. O zi buna!
November 19th, 2009 at 4:19 pm
La asa ceva ma asteptam! Felicitari! chiar nu mai am nimic de adaugat!
November 19th, 2009 at 4:19 pm
@criticul
mi-am asumat de la inceputul articolului subiectivismul, deci nu ma ascund. Da, acest aricol este subiectiv, dar nu si in discutarea fazelor litigioase ci doar ca tin partea CFR-ului in mod vadit in general in lupta contra gargarei politice.
Tu afirmi chestii ce nu le poti sustine cu dovezi, e doar parerea ta mai subiectiva decat acest articol. Pai ca sa scriu sa ascund un furt, inseamna ca acel furt este dovedit clar de instnte, apoi ca e dovedit ca eu as fi platit sa scriu sa ascund un furt, deci complice la asa ceva.
Te avertizez ca afirmatiile facute chiar si pe blog pot fi atacate in instanta, astfel incat te rog sa nu le faci la adresa mea doar daca ai dovezi si nu doar ca asa crezi tu.
Cu toate ca ma acuzi de a fi partas la furt, eu te respect si nu sunt nici macar suparat, sunt trist ca va lasati manipulati, insa si aceasta este alegerea voastra. O zi buna iti doresc.
PS - citeste regulamentul vizavi de regula offside-ului, nu ma judeca pe mine. Ai cuvantul meu de onoare ca sunt bine intentionat, nu incerc sa ascund nimic si nu fac pe prostul. Sunt doar realist, subiectiv in acest editorial, insa daca ai fi citit tot ce am scris de-a lungul timpului ai vedea ca atunci cand e cazul spun si ce nu e OK la CFR. Incerc sa fiu obiectiv mereu, insa astazi nu sunt!
November 19th, 2009 at 4:20 pm
Un articol de bun simt,tinand cont si de simpatiile fotbalistice…:)
Am doar doua comentarii:
1.Consider ca golul Craiovei a fost valabil,iar rosul lui Traore inexistent.
2.In ultimii 2 ani,statistic vorbind,CFR e echipa cea mai avantajata de greselile de arbitraj.Nu sustin ca nu au fost si contra,dar balanta inclina spre avantaj…
P.S.Nici conducerea CFR nu se dezice de aceste banuieli,intarind banuielile celor care va contesta(ex.refuzul arbitrajelor straine)
Succes in continuare!
November 19th, 2009 at 4:21 pm
Esti subiectiv si ca de obicei dupa ce obtineti victorii de acest gen umpleti forumurile de argumente pro CFR.Asta e trebuie sa fie cineva care sa fie agresiv si pe forum-uri.
November 19th, 2009 at 4:21 pm
Ce frumos e sa pacalesti lumea cu cuvinte frumoase si cu Photshop.
Hai traiasca cfr-ul care in 90 are 1 sut pe poarta si are pretentii de Champions League.
Sanatate si virtute. Sa fiti fericiti.
November 19th, 2009 at 4:23 pm
Comentatorii nu erau pro Craiova, ei erau anti CFR. Imi pare rau pentru ei, si-au dat in petec din nou. Nici nu imi vine sa cred ca e acelasi Mironica care striga “Gooool Culio!” cand CFR a castigat la Roma.
Nu e nimic rau in a fi subiectiv, cu exceptia profesiilor in care obiectivitatea e o conditie de baza.
November 19th, 2009 at 4:25 pm
@daniel
toata imaginea a fost rotita 3D si apoi deformata 2D. Nici nu a trebuit sa tin cont, imaginea a fost cu totul deformata nu doar anumite bucvati sau jucatori, astfel ca toti parametrii geometrici si de pozitie s-aiu deformat in acelasi timp cu restul, proportiile fiind respectate pe toata suprafata pozei. Apoi dc crezi altceva, este alegerea ta si o respect. Multumesc pentru comentriu. o zi buna!
PS - precum am afirmat mai sus, vreau doar sa arat ca este extrem de usor sa analizezi fazele cu lupa, sa vorbim sofisticarii la tv si stop cadre si minuni si sa vorbim bullshit. Omul acela a si judecat pe stop cadre. Este una sa ai un arbitru prost si alta e sa acuzi o echipa. Da, e usor de manipulat, mai ales cand esti inconjurat de vite, nu ma refer la voi, sincer o spun si cu tot respectul. Ma deranjeaza manipularea si atat!
November 19th, 2009 at 4:25 pm
la gandirea chefereului, gandire de franar, maine ma astept sa vad o noua “analiza” a celui mai “corect” gol din istoria preliminariilor cupei mondiale! Cu alte cuvinte ma astept ca acest chefere sa realizeze tot in photoshop golul regulamentart inscris de francezi in poarta Irlandei! Ce zici chefere, te bagi? Poate reusesti in photoshop sa il tragi de pantaloni pe Henry astfel incat sa se poata observa ca henry a avut mana lipita de corp! Sau poate reusesti sa-i maresti “instrumetul” lui henry astfel incat sa para ca acea minge a fost oprita cu p…a. Sincer chefere esti penibil cu un astfel de articol! Cu aceste poze nu faci altceva decat sa ingropi si mai mult arbitrii, pentru ca nu ai facut altceva decat sa demonstrezi ca A FOST GOL VALABIL! Bravo si te felicit pt aceste poze! Oricum, toata Romania a vazut ca a fost gol valabil, toata Romania va stie cum cfr fura si cum e ajutata de arbitrii. Nu te bucura ca ti-au dat dreptate 2-3 pe aici, pentru ca aia sunt fanii cfrului. Oricum RUSINE!
November 19th, 2009 at 4:25 pm
EU SINT DIN CLUJ SI NU MA INTERESEAZA CE ZIC ALTI DE C F R.DACA SINT MAI BUNI SA CISTIGE
November 19th, 2009 at 4:25 pm
@bogs dog
Multumesc pentru cometariu. O zi buna si o viata fericita!
November 19th, 2009 at 4:26 pm
Clujean fiind, impartasesc frustrarea voastra de a fi martor neputincios la atacurile unor patroni de cluburi, caracterizati de o prostie incomensurabila, si a presei (motivatia lor fiind lesne de inteles, accea de a fi de partea cluburilor cu mai multi suporteri care pot genera mai mult profit cumparand ziarul sau urmarind emisiunile TV).
Daca pot intelege pe acei oligofreni care se cred atotputernici pt ca au furat atunci cand trebuia si au ajuns patroni de club, nu pot intelege prostitutia presei care se subjuga la randul lor acestora. Nu am sa fac analiza in photoshop sa demostrez ca nu a fost offside, cu toate ca argumentul e solid. Nu asta e problema mare. Probabil a fost offside, dar cate astfel de faze nu sunt pe etapa? De ce toti urla ca CFR a furat, pe cand eliminarea injusta lui Traore nici macar nu e luata in seama? De ce nu vorbeste nimeni de offside-ul Rapidului de 2 metri, dar in schimb toata presa e plina de un posibil penalty neacordat Rapidului? Sau precum a fost spus, ca suntem echipa cu cei mai multi jucatari eliminati (si suspendati pe baza probelor video ca aplauda ironic galeria Stelei - care are voie sa injure, nu-i asa?), la o distanta destul de mare de locul 2.
Sunt scarbit. Am ajuns ca, in loc sa ma bucur pentru victoria favoritilor, sa fac un recital de injurii la adresa comentatorilor PRO TV care mai aveau un pic si incepeau sa planga ca nu egaleaza oltenii…E clar ca ne luptam cu morile de vant; probabil cel mai bun raspuns e sa luam Cupa (din nou miticilor) si campionatul. Sau daca campionatul nu-l putem lua, macar sa-l ia Urziceniul! Hai noroc!
November 19th, 2009 at 4:26 pm
chefere eram in spatele tusierului la faza aia. Sa iti spun reactia lui.
Centrare Wobbay, calcai Soava gol Costea. LUmea se bucura Tusierul fuge spre centrul terenului. La un moment se opreste, Tudor se uita spre el, tusierul ridica fanionul pentru offsaid.
Culmea stii care mai e? Jucatorii cfr-ului erau deja in drum spre centru, unul nu a comentat nimic.
Asta ti-o zice, unul care acum 2 ani s-a bucurat cand ati castigat campionatul si unul care stie ce usor este de lucrat cu imaginiile.
La tv/internet/ziare ne puteti prostii, dar cand vezi cu ochii tai faza si reactiile celor implicati crede-ma ti se face scarba.
November 19th, 2009 at 4:26 pm
@Bitzinosu
Multumesc de asemenea pentru comentariu. Raspunsul la intrebarea ta il poti gasi printre alte postari de ale mele de aici. O zi buna!
November 19th, 2009 at 4:28 pm
HOTI HOTI HOTI si atat Sa-ti fie RUSINE ca iei apararea acestei echipe de HOTI si ORDINARI Imi pare rau ca nu pot scrie tot ce as vrea dar uit-te un pic in spate la trofeele castigate de c.f.r. si vezi cum le-a casigat SUBIECTIVULE.Ar trebui sa-ti fie rusine sa scrii asa ceva crezi ca banii care i-ai luat pentru acest articol sunt suficienti RUSINE HOTILOR
November 19th, 2009 at 4:31 pm
JOS PALARIA IN FATA TA,MAESTRE CHEFERE!! MA FACI SA MA SIMT SI MAI MANDRU CA SUNT FRANAR CLUJEAN!! IMI DORESC UN SINGUR LUCRU:SA LE STAM IN GAT miticilor CAT MAI MULT DE AZI INAINTE!!!
November 19th, 2009 at 4:31 pm
a fost furt . mingea a fost luata din poata cefereului si pusa prin furt in poarta craiovei .
traore influenteaza faza .
nu ma intereseaza ce se spune cum a castigat cefere cupa asta vara cu timisoara cum a castigat campionatu sau tampeniile politice spuse de mititelu aseara ( referitor la boc samd)
asera a fost furt . orice ipocrizie din partea voastra doar va acuza . iar pe cel ce a scris articolul il suspectez ca ar fi PR-ul cefereului .
oricum nu mai conteaza. nu puteti spala nimic in fata celor care au vazut meciul indiferent cu cine tin .
si inca ceva : dinamo steaua vor fi mereu echipe cu istorie odioasa iar iubirea pt ele nu va fi niciodata nobila sau sincera , acum si cefere s-a alaturat lor .
pt cei care nu merg la meci pt becali pascany mititelu borcea sau altii ca ei conteaza astfel de lucruri
November 19th, 2009 at 4:38 pm
nenea CHE dar piciorul aluia de la CFR nu il vezi ca e mai infata decat Costea…. las-o ca macane…. esti de la FRF???
November 19th, 2009 at 4:39 pm
Stimabile,
Revin. Omul e prin definitie subiectiv si aleatoriu. D’aia plecerile fiecaruia sunt diferite. Cum adica manipulare? Nu fiecare e capabil sa gandeasca ….. cu propriul creier? Ce legatura are votarea cu una si alta? Ce legatura are Boc cu CFR Cluj? Nici una. Sti insa de acel cetatean din Cluj care are adresa de mail a presedintelui. Insa stim si ca presedintele isi schimba foarte des optiunile. Ca doar e roman.
Ce dracu are legatura una cu cealalta? Au gresit? Sa stea pe margine! N-au gresit? Sa arbitreze. Astia sunt arbitrii. Noi nu suntem in stare sa gandim cu mintea noastra, dar acuzam pe altii ca ne manipuleaza. Sa lasam dracu toata mizeria asta.
“Un prost nu poate acuza faptul ca a fost prostit. Si prostia nu se vindeca!” Doc
PS. Pentru ca imi permit sa citez din mine.
Peace,
Doc
November 19th, 2009 at 4:41 pm
Daca nu-l da in judecata Muresan e un mare prostovan!… Eu i-as cere daune morale 500.000 euro! Sa-i plateasca sau sa faca puscarie! M-am saturat de toti papagalii si bisnitarii care croncane la tv!…
CFR a castigat pe merit si desi a fost dezavantajata prin eliminarea aiurea a lui Traore plus alte cartonase date dupa ureche, a stiut sa se califice! Ca oltenii sunt frustrati ca-s impotenti fotbalistic, nu ma intereseaza iar ca miticii fac spume la gura cand aud de CFR si de Cluj sau de Transilvania in general, ma bucura la culme! Poate si crapa si scapam de ei! hahahhaha
November 19th, 2009 at 4:42 pm
@doctorul
November 19th, 2009 at 4:44 pm
Bei desteptule tu nu vezi ca stop cadrul este facut cand deja mingea pleca de la soava spre costea , costea deja se pregatea sa se duca spre poarta …si cu centrarea a lui wobay, ce daca se afla costea in offside , daca mingea nu se ducea la el ….de golul lui cfr nu zici nimic ca si ala a fost din offside, fiindca jucatorul cfr-ului era pe directia mingi sutate de alt jucator de-al vostru si a influentat faza impiedicandul pe lung sa vada mingea ….hotie pe fata , normal ar fi meciul sa fie rejucat si arbitri de margine retrogradati in divizia de onoare; mai rau decat sa iti anuleze un gol si sa bage alt gol in poarta nu se poate, practic craiova a jucat din primul minut 11 la 13 (neinclus tudor) si dupa eliminarea cfristului 11 la 12 …degeaba le rotesti in 3d in 9d daca le rasucesti tot cfr a fost clar avantajata
November 19th, 2009 at 4:47 pm
prietene, lasa imaginile deformate cu photoshop sau cu alte programe…in imaginea 2, vezi la ce distanta se afla costea de linia de 6 m, si la ce distanta se afla fundasul ceferist…plus ca in imaginea modelata de tine. costea se afla cu vf cotului in off-side…oricum, aceste discutii sunt inutile, nu sunt de acord cu atacurile lui mititelu, admit ca traore a fost eliminat eronat, dar grseala ramane, si meciul se putea incheia altfel.
November 19th, 2009 at 4:48 pm
Excelent !Felicitari ! Gabi Safta a fost ieri penibil ,impreuna cu comentatorii Protv care au reinventat legea offsidului. Nu sunt in stare sa dea o reluare din mai multe unghiuri ,transmit meciurile ca in anii 70 in Italia. Ne dam cu caramida in piept dar nu suntem in stare sa analizam un meci cu probe video moderne! Rusine Romania!
Inca odata felicitari pt articol! Pe cand o televiziune de sport in Ardeal si Banat sa nu mai fim nevoiti sa inghitem minciunile sudistilor?
Din Atlanta, Cu respect !
November 19th, 2009 at 4:48 pm
@chefere:
Eu am spus ca a fost un FURT ceea ce au facut arbitrii,iar imaginile demonstreaza asta. In legatura cu reactivarea pozitiei de offside,ea nu mai exista,s-a scos din cate stiu eu.Iar afirmatiile n-au fost facute la adresa ta,ci a ceea ce s-a intamplat pe teren,fiindca acela A FOST UN FURT.Iti ceream sa postezi faza din care a marcat echipa voastra ca sa-ti dai seama ca GOLUL VOSTRU A FOST UNUL NEREGULAMENTAR,un jucator de la C.F.R.Cluj(Traore parca) era pe directia sutului lui Dubarbier)!! Asa cum ai putut,,diseca”faza golului nostru anulat puteai s-o faci si cu golul vostru NEREGULAMENTAR MARCAT,dar acordat!! Este vorba nu de faptul de a fi OBIECTIV sau SUBIECTIV,ci de a da dovada de ECHITATE in acest sens,in tratarea a DOUA FAZE DISTINCTE DE JOC care au influentat pana la urma rezultatul final si echipa calificata in semifinalele Cupei României ,,Timisoreana”la fotbal.Fiindca scorul final ar fi putut fi 1-0 pentru noi si am fi fost noi cei calificati in semifinalele Cupei Romaniei ,,Timisoreana”la fotbal si nu voi!! Sau ar fi fost 0-0 dupa 90 de minute,iar in prelungiri sau la loviturile de departajare(daca s-ar fi ajuns) s-ar fi putut intampla orice,oricare dintre cele doua echipe putand sa mearga mai departe.
P.S.Daca treci cu vederea o ASEMENEA MANIERA DE ARBITRAJ (daca-l putem cu ingaduinta numi asa) SA NU PLANGI PE BLOGUL TAU cand veti fi FURATI in acelasi mod voi altadata in campionat, ok??(iar in trecut stii bine ca ati fost dezavantajati si atunci stiu ca sareai ca ars pe blogul tau din acest motiv).
November 19th, 2009 at 4:51 pm
@sud 97
bine, asa a fost. respect parerea ta. o zi buna!
@kkk
mi-am asumat de la inceputul articolului subiectivismul pentru acest editorial. O zi buna!
@batranul_singuratic
1. Se poate sa ai dreptate, nu neg ceva ce nu stapanesc.
2. Ma dereanjeaza al naibii acest tred, din ce spui pari sa ai dreptate, insa CFR este usa de biserica fata de altii. Asta nu scuza cu nimic aceste evidente cand ele exista, dar si imaginea a fost minutios cladita si de altii cu gura si interesul mare.
PS - Muresan merge la informatia la gsptv de la 19,30 din cate am retinut unde va raspunde atacurilor.
@Alin
Respect opinia ta. CFR a facut exact ce facea orice echipa cu un gol avantaj si un om in mnus. S-a aparat! Rusinos? Imi amintes destule meciuri identice ale Milanului. Deci victorie italieneasca, nu mai comentez nimic de arbitraj. Craiova putea inscrie in 60 de minute de 100 de ori, insa doar cu mingi ploate in careu, fara un atac pozitional, fara un-doiuri in viteza, fara clar viziune si antrenor nu poti invinge CFr. Parerea mea. O zi buna!
@doctorul
prima parte a comentariului tau o inteleg, dar cred ca ai priceput prea bine ce am transmis. nu ma provoca te rog frumos. iti raman recunoscator. Cu a doua paerte, referitoare la arbitrii…total de acord. frumos citat though. Multumesc stimabile si o seara minunata!
November 19th, 2009 at 4:51 pm
prietene poti sa faci in orice program vrei u ,nu ai tinut cont de cea mai elementara recomandare data de fifa si uefa ,chiar daca e asa cum zici u se da credit atacantului si nu se ridica offsaid,
si apropo vezi ca liniile trase de programul tau sunt atata de paralele cu linia de la 16 m ca daca ar mai fi o imagine s ar uni ,asa ca nu mai intoxica cu imaginile tale ca nu are rost , ati castigat ,felicitari nu conteaza modul in care ati facut o ,asta e si dinamo si steaua au castigat zeci de campionate prin hotii ,asa ca totusi sa nu uitam ca traim in Romania si se vede valoarea fotbalului cand jucam cu amaratii aia din EUROPA.
o zi buna,
a si apropo programul tau nu trage linii si pt golurile cfr ului din offsaid?????????????
November 19th, 2009 at 4:51 pm
MI-a placut foarte mult articolul dumneavoastra,si eu gandesc la fel,unii oameni nu pot inghitii ca CFR-ul esre pe primul loc si ca a castigat si aseara,sa moare de ciuda toti dusmanii,HAI CFR,restul ciocu mic ca nu jucati foarte slab.
November 19th, 2009 at 4:52 pm
@ Clujeanul din Atlanta: asta spun si eu de mult timp. O televiziune doar pt. Transilvania. Catalanii si bascii au televiziunile lor si nu sunt nevoiti sa asculte ineptiile madrilenilor!…
November 19th, 2009 at 4:54 pm
@ducku
aceea este doar o recomandare a FIFa, nu o lege dintr-un regulament. arbitrul poate tine cont de orice varianta, precum e scris inarticol. eu nu afirm de ce a facut asa cum a facut, nu am fost in pielea si mintea lui pe teren! tu ai fost? stii cum a gandit si exact ce agandit? liniile sunt cat se poate de paralele. la ultima intrebare am mai raspuns. multumesc pentru comentariu. o zi deosebita iti doresc in continuare!
November 19th, 2009 at 4:55 pm
Pe tine nu te deranjeaza galagia lui Mititelu, dar ai gasit pretextul pentru a face politica pro Basescu! Si o faci de ii umfla risul pe cititorii mai putin avizati in materie de maniupulare. Sa traiesti bineeee! Altfel, CFR este o echipa buna, chiar daca Boc o foloseste in scopuri politice!
November 19th, 2009 at 4:59 pm
in fine sa presupunem prin absurd ca a fost offside la golul lui costea….. da ia fa u si o analiza la golul lui dubarbier sa vezi acolo offside de 1 m nu de 1 mm
November 19th, 2009 at 4:59 pm
este de-a dreptul iresponsabil un asemenea comportament. e revoltator.ai o imaginatie bolnava. sa stii baiete. ar tb. neaparat sa te duci la un control. daca te uiti atent la a 2-a poza ai sa vezi ca deja mingea pleaca din calciiul coechipierului si Costea nu e afla in oosaid. ala e momentul offsaidului, mai fraiere…mai invata. nu te apuca sa deschizi gura ca te umpli de….stii tu ce. numai prostii debitezi si ii pui si pe altii sa te asculte. ar tb fii amendat pt. atentat la bunurile simturi. vai de capul tau!!!! iarta-l Doamne si pe asta!!ca numai scapam de astia…se inmultesc ca sobolanii! Amin!
November 19th, 2009 at 5:02 pm
problema voastra e ca mereu simtiti ca toti au ceva cu voi.cand arbitrii gresesc in devafoarea voastra tipati si spumegati.toti vor sa scoata CFR-ul din campionat,au ceva cu voi,vor sa fa fure.cand arbitrii gresesc in favoarea voastra tunati si spumegati ca restul fac scandal,la fel cum faceti voi cand sunteti devaforizati.era mai simplu sa ies si sa recunosti ca arbitrul v-a ajutat si gata.si sa spui ca nu veti mai tipa cand veti fi devaforizati.
November 19th, 2009 at 5:02 pm
BAI ASTA CU CHEFERE ,A FOST FURT JAPCA PE FATA LA FEL CUM A FOST SI CU PANDURII,LA FEL CUM A FOST SI CU TIMISOARA DA VOI SUNTETI HOTI,PAI CUMITI PERMITI TU PURTATOR ILEGAL DE BULETIN ROMANESC SA NE FACI TURMA PE MILIOANE DE ROMANI SI SA NE PROSTESTI IN FATA ,DACA MITITELU ESTE INTERLOP PAZCANY CE ESTE,E ADEVARAT IMI DORESC SA DISPARA PIRATU SI CU EL SEFUL LUI PASCANY BOC CARE PENTRU PRIMA OARA IN ISTORIA ACESTEI TARI A TRIMIS MILIOANE DE ROMINI IN FARA PLATA LASINDUI FARA BANI DE SARBATORI IAR UNGURU ALA DE LA VOI SA MEARGA LA PUSCARIE IAR PE TINE SA NU MAI AIBA CINE SA TE PLATEASCA,IAR ECHIPA ASTA A TA SUROGAT TREBUIE SA SE MAI NASCA DE 1000 DE ORI SA AJUNGA SA AIBA TURME DE SUSTINATORI ASA CUM SPUI TU.LA REVEDERE SI TINE MINTE SFIRSITUL VA ESTE ATIT DE APROAPE SI LA FEL DE RAPID CUM ATI APARUT.
November 19th, 2009 at 5:06 pm
Intai de toate sa te uiti in ograda da ceferistule ,si dupa sa vorbesti.De ce nu analizezi si golul marcat de voi,1!!!Pardon esti ceferist. TREABA TA,
November 19th, 2009 at 5:07 pm
daca linia alba trasata de tine e paralela cu linia de la 16 vai de programul tau ,uitatea la coltul de sus ce dist e si uitate la coltul de jos al imaginii ce dist esteintre linii.
am zis ca e recomandare nu lege a celor de la fifa si uefa ,
November 19th, 2009 at 5:15 pm
Nu e NICIO coincidenta faptul ca patronii ultimelor 2 echipe care au castigat campionatul in Romania sunt apropiati ai pd-l-ului , ma refer la Paszkany apropiat al lui boc si la Bucsaru care e prieten apropiat al lui basescu.
Tare mi-as dori sa nu mai iasa basescu presedinte sa vedem atunci Cfr-ul cum se va mai descurca…. rusine mafiotilor !!!!
P.S. un articol de TOATA JENA !
November 19th, 2009 at 5:23 pm
Mri caractere la Cluj ! Va doresc sa jucati in semifinale cu Vaslui si sa-i invingeti si pe ei in aceeasi maniera ! Sigur atunci meciul se rejoaca ! Aveti o strategie beton ! Dovada parcursul impecabil an de an in cupele europene ! Aveti echipa de mercenari si sunteti zero ddin punct de vedere al caracterului ! Dinamo , Steaua sau Cfr cine imi explica diferenta ?
November 19th, 2009 at 5:25 pm
@eu
daca tot e sa itzi raspund nu votez Basescu si mi se rupe, asa pe ton neacademic, de PDL. Votez Antonescu, daca tot ma provoci. Nu e reclama electorala, dar asa, daca tot ii pomenim pe toti!
November 19th, 2009 at 5:25 pm
pentru toti profesionistii de pe aici: decizia se ia in fuctie de pozitia picioarelor, nu a corpului; exemplu : atacantul alearga spre poarta, fundasul catre centrul terenului; cand se intersecteaza, normal ca varful e inclinat, cu capul inainte, picioarele insa pot fi pe alta linie si niciun asistent cu bun simt nu ar da offside; mi’e prea lene si sila sa stau sa caut poze sau alte alea, multi de pe’aici sunteti copii crescuti in sufragerie; pana una alta, transmit multa #°;£ celor care implica in mizeria asta “campioana unei mari iubiri”; lasati’ne in durerea noastra
November 19th, 2009 at 5:28 pm
Inca ceva! La golul din offside al Stelei cand o turma intreaga era in offside s-a discutat 10 minute la emisiunile sportive iar maestrul Ioanitoaia ‘nu a vazut meciul in direct’….Trist ce se intampla in Romania. Foarte trist.Chefere, ce parere ai de o televiziune de sport Ardeal+ Banat?Sunt de zece ani in State dar atate jigniri si scandal cat vezi intr-o saptamana in Romania nu am vazut aici in zece ani. Si ma uit la NBA, la NHL, la NFL la Nascar,etc. Cu trei zile inainte de alegeri in Romania se discuta la infinit de ce nu se intalnesc candidatii la televiziune.Just unbelievable!
November 19th, 2009 at 5:31 pm
chefere…felicitari pentru ceea ce ai facut…dar sa stii ca nu ai judecat cum trebuie…..daca te uiti tu bine la cea de-a treia fotografie, vei vedea urmatoarele: uita-te la picioarele fotbalistilor si ai sa vezi ca sunt cel putin pe aceeasi linie daca nu cumva Costea e in spate. In aceste cazuri in regulament scrie clar: se da avantaj celui aflat in atac. Oricum felicitari pt munca depusa
November 19th, 2009 at 5:31 pm
@Avram iancu, ionut, smenari, pinto12, ADY, cleo, cleo, andreiutzu, Red Dog 4 Life, Stiinta, lorenzotns
va multumesc pentru comentarii. am raspuns cam la toate intrebarile voastre, inclusiv analiza golului clujenilor si pozitia liu Traore la acel gol in comentariile de mai sus, ma scuzati ca nu repet. va respect parerile, nu le impartasesc pe toate, dar suntem liberi sa credem fiecare ce dorim. este pozitia mea in acest editorial, este foarte simplu sa afirmati ca nu o impartasiti si sa ma contraziceti si este in regula. nu am probleme de niucin fel cu critica, dar va rog frumos sa o faceti civilizat. va multumesc inca o data. o seara deosebita si sanatate!
November 19th, 2009 at 5:32 pm
@Stiinta
Cat faci pana la Turnu Severin?
November 19th, 2009 at 5:32 pm
@Clujeanul din Atlanta
cred ca acea zi in care vom vedea si propunerea ta realizata va veni inevitabil…
November 19th, 2009 at 5:33 pm
s-a scris mai sus ceva despre subictivism si de aceea nu mai scriu despre acest subiect.
pentru mine cel mai deranjant e ca multi care comenteaza pe tot felul de bloguri ,siteuri sunt oameni care multi dintr ei nu cred ca au dat cu piciorul intr-o minge in viata lor,dar stau cu ochii pironiti toata zia in televizor sau pe siteuri de sport si isi dau cu parerea despre orice si oricine.si nu asta ar fi cea mai mare problema., ci faptul ca ei folosesc un limbaj de mahala si se lasa influentati de oricine apare pe acolo si oricine striga tare .a doua problema e ca acesti oameni nici macar nu stapanesc cateva cuvinte de baza din limba materna si cred ca de aceea si folosesc limbajul pe care il folosesc. in rest cu privire la articol ai dreptate in mare parte dar asa cum zicea cineva mai sus trebuia sa analizez si golul cfr-ului dar si cartonasul rosu primit de traore.
P.Ssunt clujean tin si cu cfr si cu u (da e posibil)am jucat la juniori la ambele echipe .
November 19th, 2009 at 5:33 pm
Ce sa zic hai sa analizam fazele am analizat doar una, care ne`a convenit noua sa o punem sub lupa, restu lasa ca merge asa. Referitor la declaratiile lui Mititelu nici nu ma intereseaza, il respect pe om ca a fost singurul care a avut curajul sa ia echipa cand era in prapastie si s`o aduca unde este, da Craiova trece printr`o pasa proasta si da aseara a fost dezavantajata voit sau nu de arbitri. Sustin ce zice un baiat mai sus ca tusierul acordase gol valabil dupa cateva secunde schimbandu`si decizia dupa indicatiile din casca, am fost pe stadion. Articolul este plin de subiectivism, chiar daca ti`l asumi tu la randul tau manipulezi pe unul si pe altul prin subiectivismul tau, legat de propaganda electorala mititelu este cu geoana si o stiu toti, gsp este cu basescu o arata articolul asta si reclamele de pe site de langa articolul asta. Sunt mult mai multe interese in fotbal decat pute noi intelege suporterii de rand. Eu merg la stadion pentru iubirea alb-albastra nu pentru mititelu, nu pentru geoana sau basescu.
November 19th, 2009 at 5:36 pm
@optu
am afirmat apoi in articol ca este posibl sa nu fie offside si am spus ca acceptam si aceasta posibilitate cat se poate de apropriata de adevar. nu ma leg neaparat de dreptatea mea. am dorit sa arat cat de usor este sa analizam la lupa faze discutabile. daca s-a gresit de catre arbitru, imi pare foarte sincer rau pentru Craiova, dar nu avem noi de ce sa ne cerem scuze. sa o faca cei care au gresit. insa nu accept sa ni se toarne pe gat dejectii “mititele” si sa ni se arunce praf in ochi. nu toti suntem prosti si orbi. Multumesc de comentariu. o zi buna!
November 19th, 2009 at 5:40 pm
@flaviu
multumesc pentru comentariu. am scris in comentariile mele postate mai sus despre golul CFR-ului. Faza este cat se poate de limpede si clara. O seara faina!
November 19th, 2009 at 5:47 pm
@ Dorin: ceea ce a scris chefere, chiar daca are o doza normala de subiectivism, e nimic pe langa ce au latrat la multe posturi tv si prin ziarele miticesti!… Acest articol nu are cum sa echilibreze parerile pro si contra in aceasta disputa. E o lupta inegala!
Dar oftica miticilor si chiar si a majoritatii sudistilor pe Transilvania e mai mult decat evidenta si are radacini mult mai adanci decat cele fotbalistice! Problema e ca se va ajunge in curand la limita tolerantei reciproce si ce va urma nu va fi bine deloc pentru nici una dintre parti!…
November 19th, 2009 at 5:50 pm
@Clujeanul din Atlanta
Pai sunt 100 de km cel putin distanta de Craiova… Doar ca eu traiesc de la virsta de 5 ani in franta, si am refuzat dubla cetatenie din multe motive printre care faptul ca sunt oltean, mitic cum zici tu, si mai tin si cu stiinta. Crede-ma ne despart multe, la fel cum multa cultura desparte Franta de SUA prietene.
@chefere
Imi pare rau de termeni duri, dar cu aceeasi moneda te-ai exprimat. Va voi acorda un pic de legitimitae cind veti avea o identitate, fie ea ardeleneasca sau chiar maghiara…Respect bascii si bretonii foarte mult de exemplu. Pina atunci nu prea contati, sunteti ca nationala frantei, niste hibrizi bizari.
Ne vom revedea oricum in curand cu arme egale sper. Am intrat din intimplare aici si scriu rar pe internet, am facut o exceptie pentru ca mi-a trimis linkul un alt suporter craiovean.
Vreau sa-mi explici doar ce identitate iti transmite aceasta echipa? Eu nu vad nimic si orgolios ca un oltean va spun ca o s-o furati chiar si de cumparati tot campionatul argentinei.
November 19th, 2009 at 5:50 pm
Mersi mult chefere… imi pare bine sa vad ca in romania mai traiesc si oameni inteligenti, nu ca si acest individ ( mititelu). Mersi pentru acest articol, jos cu palaria in fata ta!!! NU TE LASA!!! MAI VREM ARTICOLE
November 19th, 2009 at 5:56 pm
“…admitem pentru liniştea acelora care vor sări ca arşi că arbitrul de tuşă a văzut în acea fracţiune de secundă mai mult tricoul alb decât cel vişiniu…”
Aceasta este o aberatie!
Corpul lui Costea este integral acoperit de jucatorul CFRului, interpus intre oltean si tusier. Sunt convins ca tusierul nu l-a observat deloc pe Costea. De altfel, intre CFRist si tusier se afla alt oltean, acesta si el pe linie cu aparatorul clujean…!
Este foarte adevarat insa, tusierul a vazut numai alb-albastru in fata ochilor: este vorba de cel de-al doilea jucator oltean, ce nu influenteaza faza, se afla pe linie cu Cabrera deci nu este in
offside si nu este mascat de nimeni in campul vizual al tusierului!
Altfel spus, convingerea mea este ca tusierul nu a prea vazut cuplul Costea-Cabrera! Iar pe Costea, cu atat mai putin…
Se mai poate observa si faptul ca ambele picioare ale lui Costea, aflate pe teren, sunt mai apropiate de centrul terenului decat piciorul stang al lui Cabrera!
Dar, cea mai importanta in judecarea fazei este pozitia lui Tudor, cel care a decis c-ar fi fost offside! Este evident ca acesta se afla la o distanta mult mai mica de cuplul Costea-Cabrera decat tusierul, iar pe aceasta distanta nu se interpune nici un jucator!!!
Concluzia: Tudor a gresit cu intentie, golul a fost valabil si la 1-0 meciul putea sa-si urmeze sensul de pina atunci, adica o singura directie, spre poarta CFRului si, poate, spre o noua victorie detasata a Stiintei. De ce nu?
Faza golului clujean este, insa, infinit mai simpla.
Este evident pentru toata lumea, mai putin pentru tusier si Tudor, ambii “nemascati” si la aceasta faza, ca Traore se afla in offside si pe directia sutului lui Dubarbier, desi nu atinge mingea.
Consider insa ca acest gol a fost valabil. De ce?
Pentru ca, asa cum a fost plasat in momentul sutului, Lung nu este mascat de Traore, sau altfel spus acesta nu se afla pe linia dreapta “trasata” intre Dubarbier si Lung, deci nu Traore este vinovat ca Lung a vazut tarziu mingea! Cei trei se afla pe aceeasi linie dreapta abia dupa momentul saltului efectuata de Lung catre minge, in momentul in care atinge terenul.
Apoi, Traore s-a ferit in mod evident sa nu fie atins de minge, deci constientiza faptul ca se afla in posibila pozitie de offside. Mingea insa, ar fi trecut oricum pe linga el, a fost insa un gest instinctiv.
Toata lumea insa omite un aspect: Dubarbier a preluat, si-a asezat si a plesnit in draci mingea, deci nu a avut nici o intentie de a pasa! A fost sut la poarta! In aceasta situatie, pozitia celorlalti jucatori, prezenti in careu, nu mai prezinta interes din punct de vedere al aplicarii regulamentului, daca mingea nu-l atinge pe nici unul dintre ei. Cu atat mai mult cu cat Traore nu era lipit de Lung, nici macar in suprafata de protectie a acestuia nu se afla si nici pe directia Dubarbier-Lung.
Tudor putea anula golul doar daca tusierul i-ar fi semnalizat pozitia de offside, ceea ce nu s-a intamplat, daca considera ca Dubarbier a pasat si nu a tras la poarta si numai daca ar fi considerat ca Traore ar fi avut intentia sa joace minge. In acest caz, s-ar fi considerat ca este acoperit de regulament.
Insa, Tudor a intrat in teren cu ordine clare, iar anularea golului CFRului ar fi contrazis “judecata” de la golul lui Costea.
Eliminarea lui Traore confirma aceasta supozitie.
Este adevarat ca olteanul si-a spart nasul, sau gura. Insa, parerea mea este ca Traore nu a lovit, ci s-a protejat cu bratul drept, a “tinut” distanta fata de oltean, iar acesta a dat efectiv cu nasul sau gura in bratul ivorianului. Pentru…sangele varsat, Tudor putea cel mult sa acorde un galben pentru imprudenta, sau joc periculos, si indirecta. Era momentul insa ca Tudor sa ia o masura in compensatie pentru ca, pina in acel moment, nu facuse altceva decat sa schimbe cursul firesc al jocului.
De eliminat trebuia eliminat Dubarbier, intr-o faza in care violenta interventiei nu poate fi contestata, argentinianul neavand nici o treaba cu balonul.
CheFeRe, nu cunosc si nici nu ma intereseaza motivatia ta. Esti suporter al CFR, ai tot respectul meu pentru asta.
Nu-mi cere, insa, sa ignor evidenta, nu deforma realitatea. Tudor v-a ajutat cu varf si indesat si in Giulesti, acum o luna. Si o face de un an si jumatate (de la penaltyul neacordat pe Ghencea, lui Semedo) indiferent cu cine sau unde jucati.
Am putea crede ca Tudor incearca, inca, sa se revanseze dupa acel furt ordinar…
Dar, pentru voi au furat si Balaj, de vreo 4-5 ori, in finalele de cupa v-au dus numai arbitrii, pe ultima ati luat-o cu japca, in campionat aproape ca nu conteaza unde jucati, peste tot fluierasii trag cu CFR.
Si motivul este UNUL singur: Basescu-Boc-Morar-Paszkany!
Si instrumentul, de asemenea, unul singur: DNA!
Haide, zau, ca nu mai poti minti pe nimeni, CheFeRe!
Nici tu, nici Albu din Sibiu, nici Zshiodya si nici oricare dintre voi, altfel, simpatizanti onesti dar naivi, cred, ai CFR DNA Cluj…
November 19th, 2009 at 6:01 pm
NEAGOE VS MANDORLINI
Trebuie sa recunoastem ca a fost un meci intre Neagoe si Mandorlini, condus din primul si pana in ultimul minut de Mandorlini. Nu doresc sa vorbesc despre arbitrii fiind convins ca fiecare dintre noi este un arbitru mai bun decat cei care au arbitrat acest meci. Unde ei au dat noi nu am fi dat si unde ei nu au dat noi am fi dat (fault, ofsaid, cartonas, etc) si astfel puteam realiza si noi o emisiune de doua ore la orice post TV. Cea ce ma surprins a fost cat de repede a reusit Mandorlini sa ii invete pe clujeni un stil pe care l-am mai vazut la Juve si Milan (scuzati comparatia, recunosc ca diferenta este mare), adica obligarea adversarului sa iasa cu mingea in tusa si sa centreze de acolo intr-un careu supra aglomerat. De fapt ce sa jucat dupa eliminarea lui Traore. Wobay cu mingea la picior perpendicular pe poarta are in fata trei clujeni iesiti din careu care nu il lasa sa traga la poarta sau sa patrunda frontal si il conduc si obliga sa trimita mingea la tusa ( extrema este lasata deliberat libera pentru a putea primi mingea), fara a incerca deposedarea (nici un fault perpendicular pe poarta timp de 60 de minute). Extrema Costea , Firtulescu sau cine o mai fi fost este intampinat de fundasul lateral de pe partea respectiva si pana pregateste centrarea cei trei clujeni din fata careului au intrat inapoi in careu. Toate centarile au fost plouate si au gasit in careu 9 clujeni ( fara Traore eliminat si fundasul lateral iesit la intampinare). Au fost zeci de centrari. Sa vedem pe cine au craiovenii in careu la aceste centrari. De fapt este mai simplu sa stabilim cine sigur nu este in careu: Silviu Lung +3 fundasi la aproximativ 35m de poarta =4, + Wobay in fata lor la recuperare=5 +cele doua extreme=7. Daca scadem 7 din 11 si matematica nu ma insala in careu la cele cateva zeci de centrari plouate se aflau 4 craioveni si 9 clujeni dintre care unul in afara de faptul ca are peste doi metri avea voie si cu mainile. Consider ca daca se continua asa s-ar fi putut juca trei zile si trei nopti si nu s-ar fi inscris un gol decat cu totul accidental. Ma intreb ce s-ar fi putut intampla daca Neagoe il chema pe Costea si il spunea sa joace in centru langa Wobay cu un doi-uri patrunderi frontale si suturi la poarta (niciodata nu se stie unde se duce mingea dintr-o deviere intr-un careu aglomerat), dar asta ar fi fost un alt meci.
PS. Toate celelalte referitoare la central, asistenti, gazon, nocurna, ploaia, soare, spectatori, etc sunt praf in ochi pentru a acoperi neputinta. La o echipa mare asa cum as dori eu sa fie Craiova trebuie neaparat un antrenor pe masura.
November 19th, 2009 at 6:02 pm
1. gol valabil craiova
2. gol cu offside cfr
3. cartonas rosu aiurea cfr
numai ca acel cartonas a venit dupa ce scorul stabilit era si pe tabela. e o gluma sa spui ca cfr a jucat in 10; de fapt, n-a vrut sa joace nimic. a refuzat complet jocul, s-a pus pe careu si a degajat. e greu spre imposibil sa marchezi in astfel de situatii.
ps atentie la ce ziceti de mititelu (gluma cu ‘numele predestinat’ e penibila), ca a mai luat niste amenzi fiindca i-a atacat fara dovezi pe penescu si compania.
November 19th, 2009 at 6:07 pm
@kily
1. daca Tudor a hotarat offsideul, nici nu mai incape in discutie. este clar ca a gresit, el nu are ce cauta in deciziile tusierului. ai dreptate!
2. ai dreptate si la golul clujenilor, bine argumentat comentariul.
3. pot fi de acord si cu o oarecare tema a lui Tudor
4. Tudor, ca si altii ne-au mancat destul pana acum, in cam egala masura in care ne-au si ajutat. alte echipe sunt mult, mult mai ajutate si au fost de-a lungul istorie decat noi, dar asta nu scuza nimic o prestatie anapoda a unui arbitru
5. chestia cu Basescu-Boc-Morar-Paszkany da-mi voie sa o consider deplasata. este parerea mea.
6. de DNA nu spun nimic concret…Urzica mi-a demosntrat ca e posibil orice campionatul trecut
7. Haide, zau, ca nu mai poti minti pe nimeni, CheFeRe! - e o gluma buna si te lupti cu morile de vant. eu nu mint pe nimeni dragule, este opinia si expunerea mea, am dreptul la ea asa cum oricine are dreptul la una contrara crezului meu. Da sunt subiectiv in acest editorial, am si asumat acest demers la inceputul articolului ca fiind subiectiv. Cand ai citit acest lucru puteai sa refuzi lectura si sa te dezici de un articol subiectiv. Dina cest motiv mi-am asumat subiectivitatea la inceput si nu la sfarsti.
8. domnule, stimabile, iti multumesc pentru comentrariu, mi-a facut placere, cu sinceritate iti spun ca este parerea mea…tehnic nu are cums a fie o minciuna si sa mint, caci nu are cum - e dor o parere si o interpretare a unor fapte vazute de toata lumea, deci nu o relatare mincinoasa a ceva ce dumneata nu ai vazut, dar iti povestesc eu. Asa cum tu vezi un lucru si il consideri corect, tot dreptul tau, asa si eu am alta parere, este la fel dreptul meu. nu este nici macar obligatoriu sa ne intalnim la mijloc ci doar sa fim civilizati, iar pentru asta iti multumesc!
O seara placute si numai bine stimabile!
November 19th, 2009 at 6:09 pm
@adi53
ah, comentariul tau este o gura de oxigen binevenita. multumesc pentru analiza, indiferent care ar fi fost deznodamantul acesteia. iti doresc o zi placuta in continuare. numai bine!
November 19th, 2009 at 6:53 pm
Ba’ da’ cum sa incerci sa ne prostesti in halu’ asta…ce offside activat,ce imagini in dunga…clujeanu’ e cu un picior mai aproape de poarta fata de oltean si tu ne spui povesti…voi tot imaculati,nedreptatiti,onesti.
November 19th, 2009 at 6:56 pm
Minciuna: “Admitem şi această variantă, însă de aici, de la judecata unei faze foarte grele şi dificil de analizat în viteză şi până la a acuza CFR-ul de influenţă asupra unui arbitru ce poate să fi prins o zi slabă sau pur şi simplu să fie slab este cale lungă.”
Minciuna: “Din nefericire, în România încă are dreptate cel care strigă mai tare, iar acest fapt face dovada nivelului de cultură la care ne aflăm.”
Minciuna: “POFTIM?!? Omul a înnebunit de tot! Cum poţi să faci astfel de afirmaţii iresponsabile doar pentru a manipula o turmă de oameni de pe stadion şi nu numai înainte alegerilor prezidenţiale?”
Adevar: “Miercuri seara pe toate televiziunile se striga sus şi tare că CFR Cluj este echipa lui Băsescu, a lui Boc şi a DNA-ului, hoţii, laşii, nemernicii etc.”
Minciuna si manipulare: “Ce ţară bananieră! Adică votaţi Geoană! Dacă şi după 20 de ani de la revoluţie putem fi atât de uşori manipulaţi în România de personae interlope dovedite, care prin gălăgie (apanajul proştilor) îşi trag dreptatea de partea lor, atunci vă doresc dragi olteni, bucureşteni sau care doriţi, să mergeţi la vot şi să votaţi precum doreşte Mititelu. Fotbalul nu mai este pentru voi decât un mijloc de manipulare.”
Minciuna: “Iertată să îmi fie lunga pledoarie, însă sunt suprasaturat de inepţia de a lega numele CFR-ului de fiecare prestaţie a arbitrilor, sunt imun deja la invidia, prostia, scârba şi josnicia unora care sunt dezinformatori de profesie.”
Minciuna: “Pe noi nu ne păcăliţi! Despre singurul crainic suspendat pentru rasism, Gabriel Safta, care dejecta şi el la Telesport doar lături, adică creaţia minţii dânsului, nu mă obosesc să scriu. Este inutil.”
Minciuna: Vă stă CFR-ul în gât? Da? Foarte bine, avem o satisfacţie! Da, s-a greşit în favoarea CFR-ului de multe ori, recunoaştem, nu suntem ipocriţi, însă în egală măsură, dacă nu mai mult, s-a greşit şi în defavoare. Să nu amintim că este al cincilea meci consecutiv pe care echipa clujeană îl joacă cu cel puţin un om în minus pe teren. Chiar bun ajutor de la arbitrii! Mai vrem!”
ADEVAR: Basescu-Boc-Morar-Paszkani
INSTRUMENT: DNA
REALITATE: CFR DNA 1907 CLUJ ESTE O FACATURA MARINAREASCA
Si un sfat: nu mai promovati xenofobia si regionalismul desantat! Nu va convin Romania si sudistii, prazarii, vasluienii si porumbacii Ei, carati-va de-aici! Noi, nu va retinem, pentru ca avem si treaba…
November 19th, 2009 at 7:27 pm
Mie mi s-a parut ca a fost gol valabil , dar conteaza mai putin . Important e ca CFR a stiut sa castige , chiar si in zece oameni . Cred ca au castigat meritat (greselile de arbitru fac parte si ele din joc - daca sunt doar greseli ) . Faptul ca se discuta atat de mult despre CFR e de bine , crede-ma . Ai prefera sa nu va ia nimeni in seama ? Nu cred .
PS Am vazut meciul la hotelul lui Dragomir . La masa vecina erau Bogdan Dragomir (baiatu’ lui Mitica e de nota zece , jos palaria!) si Ioan Horoba , mana dreapta a lu’ tata Jean . Stiai ca Horoba tine cu CFR-ul ? Ditamai “membru cooperator” , mai tata !
November 19th, 2009 at 7:28 pm
@kily
iti recomand cu insufletire un DEX si insusirea sensurilor cuvintelor. Spun asta pentru ca nu imi dau seama cum cataloghezi tu o parere drept minciuna. Nu denatureaza adevarul ci este parerea mea. ma rog… In rest, iti multumesc inca o data pentru comentarii si iti doresc o seara palcuta! Numai bine!
November 19th, 2009 at 7:32 pm
@franaru basinos
pai la cata gargara facurati, facui si eu un text asa care zgrandari nitel orgoliul vostru. Good night sau cum se spune acolo la voi in Las Vegas? Multumesc pentru comentariu!
November 19th, 2009 at 7:34 pm
daca te uiti bine la poza a 2 a piciorul jucatorului de la cfr era mai in fata, costea fiind in aceeasi linie cu aparatorul
si oricum cadrul e facut putin dupa pasea lui soava….si costea a venit din spate la acea faza
deci daca in poza ta costea nu e in offside in momentul exact al pasei sigur nu era in offside
November 19th, 2009 at 7:34 pm
@adi_stelistul
impartasesc opinia ta. multumesc pentru comentariu. Horoba nu mai e de mult mana lui tata jean, a fost, dar a plecat, nu iti spun de ce ca imi sar altii in cap, dar sa spunem ca nu mia impartaseau aceleasi pareri.
De Bogdan Dragomir chiar nu stiu nimic, dar daca tu spui ca e OK, asa este. O seara placuta si numai bine!
November 19th, 2009 at 7:37 pm
V-a spart Sparta !
Adieu primavara europeana . Ce mai jale ,ce mai zbucium ! Saracii cheferisti :((((((((((((((((((((((
November 19th, 2009 at 7:37 pm
@maximus
se poate sa ai dreptate, eu nu neg si nu sunt incapatanat. de reactivarea primului ce spui? mai este posibil?
November 19th, 2009 at 7:40 pm
@franaru basinos
vad ca cel mai zbuciumat esti dumneata oltenica, nu noi.
vrei sa fim zbuciumati? ei, hai, iti fac pe plac. suntem zbuciumati! Voi doar visati de cam multiani la participari in cupele europene, la campionate si cupe…ei vezi? nu va lasa bau-baul vostru CFR sa va realizati obiectivele. cata nerusinare!
November 19th, 2009 at 7:42 pm
Domnul meu ( ca sa adopt stilul tau ) pe aici faci pe decentul si pe cfrmania iti bagi ****. Hmmmm ! rusine !huoooooooooooo
November 19th, 2009 at 7:45 pm
@franaru basinos
ei nu mai spune. deocamdata vad ca ti-am raspuns cat se poate de civilizat. si pe cfrmania chiar daca sunt mai acid acolo sunt decent. faci o pasiune pentru mine?
November 19th, 2009 at 7:52 pm
@franaru basinos
stiu ca asa este, nu neg evidenta in ceea ce priveste fanii. Si mie imi place Craiova, nu trebuie sa ii promovezi tu. Dar deja ce e prea mult strica…gata cu distractia sau “mistoul”. A bien tot!
November 19th, 2009 at 7:54 pm
CHEFERE…esti la obiect cu Mititelu, care vb. mizerabil, ii frustrat ca nu poate echipa mai mult..! si eu sant suparata pe CFR dupa jocul prestat de ceva vreme..dar nu acuz, cealata echipa..! Si noi am fost furati chiar si in Europa L. si ce sa facem..? Traore nu trebuia eliminat, calar..si tot jucam in 10de ceva vreme..! Mititelu are probleme cu comportamentul de mahala, si ce exmplu da la baieti..am vz. cum Costea se comporta, si nu merita banderola de capitan..asa ca se ne scuteasca Mititelu…se fac de ras…Pacat de unii suporteri, pe vremuri tineam si eu cu Craiova, si ce a ajuns cu astfel de conducator..!
November 19th, 2009 at 8:02 pm
@daniaania voi mereu ati fost in criza de identitate si ati tinut cu altii , iar bietul cfr se zbatea prin noroaiele judetene
Deja fluiera vantul prin tribune , le umpleti doar cand vine Steaua sau Dinamo
Apropo , v-a spart Sparta 
November 19th, 2009 at 8:18 pm
Hai sa fim corecti:
1. la centrarea lui wobay mingea nu ajunge la costea care nu influenteaza faza deloc - decizie corecta: nu e offside
2. pe imaginea a doua daca te uiti bine si luand-o de la stanga la dreapta intai se vede jucatorul cfr-ului apoi costea plus unghiul din care este luata imaginea rezulta clar ca jucatorul craiovei este in pozitie regulamentara de joc si nu pe linie cum spui tu ci chiar in spatele fundasilor clujeni, plus ca mingea este deja plecata din piciorul lui soava si nu exact in momentul pasei, decizie corecta: gol valabil
3. daca tot e sa fii corect si sa dai lectii; pe imaginea trei nu trebuie sa o rotesti dar daca asa ai vrut fie ca tine (asta este abureala pentru a distrage atentia de la ce este important) trage liniile pe teren si nu in aer unde inaltimea jucatorile iti poate influenta acuratetea pentru ca tu esti in plan (2D) si nu in spatiu (3D). Deci trage liniile la nivelul terenului paralele cu linia careului de 6 metri. O sa vezi ceva ce iti va zdruncina principiile.
Iar daca e vorba de manipulare, nu spun ca esti singurul, dar tu intreci orice masura, si iti spun de ce:
Tu spui ca s-a gresit in favoarea clujului (dupa un studiu 12 greseli pentru, niciuna impotriva) dar in mod egal si impotriva cfr-ului (nimeni nu a gasit vreo gresala impotriva - cu toate ca sunt convis ca exista una si tu o vei gasi dar iti spun ca nu mai multe de una).
Da-mi voie sa iti spun ca daca ati jucat 3 meciuri sau mai multe in inferioritate nu inseamna ca sunt GRESELI impotriva cfr-ului ci ca din cand in cand se mai iau si decizii corecte, ca atare incercati sa va obisnuiti ca ce este corect se poate intampla si cfr-ului (iti spun eu - tine de exercitiu acesta obisnuinta).
P.S. In politica sa nu intram si sa vedem cine ar influente si unde… castigati detasat… crede-ma.
November 19th, 2009 at 8:29 pm
Iata si DEX-ul:
Minciuna: “Admitem şi această variantă, însă de aici, de la judecata unei faze foarte grele şi dificil de analizat în viteză şi până la a acuza CFR-ul de influenţă asupra unui arbitru ce poate să fi prins o zi slabă sau pur şi simplu să fie slab este cale lungă.”
Nu a fost deloc o faza grea si nici dificil de luat decizia corecta, GOL VALABIL. Asta este doar in inchipuirea unui CheFeRist. Influenta CFR-ului asupra lui Tudor, Balaj, Dumitru, Valcea junior si altii de care nu-mi amintesc acum este dovedita deja, pe toate site-urile si blogurile de sport, de toate publicatiile sportive. Si nu este contestata decat de FRF, LPF, capii lor si 99% din CheFeResti.
Calea, deci, la adevar este scurta. Daca ai ochi s-o vezi…
Minciuna: “Din nefericire, în România încă are dreptate cel care strigă mai tare, iar acest fapt face dovada nivelului de cultură la care ne aflăm.”
Stimate domn, in Romania “striga cel mai tare” cei ce nu au copiilor sa le puna o paine pe masa. Ar fi ingrozitor pentru dumneata sa constati ca, majoritatea acestora, au un nivel de cultura peste al domniei voastre. Ba, mai fac si educatie copiilor vostri…
Minciuna: “POFTIM?!? Omul a înnebunit de tot! Cum poţi să faci astfel de afirmaţii iresponsabile doar pentru a manipula o turmă de oameni de pe stadion şi nu numai înainte alegerilor prezidenţiale?”
Corect, pentru ca:
Adevar: “Miercuri seara pe toate televiziunile se striga sus şi tare că CFR Cluj este echipa lui Băsescu, a lui Boc şi a DNA-ului, hoţii, laşii, nemernicii etc.”
Minciuna si manipulare: “Ce ţară bananieră! Adică votaţi Geoană! Dacă şi după 20 de ani de la revoluţie putem fi atât de uşori manipulaţi în România de personae interlope dovedite, care prin gălăgie (apanajul proştilor) îşi trag dreptatea de partea lor, atunci vă doresc dragi olteni, bucureşteni sau care doriţi, să mergeţi la vot şi să votaţi precum doreşte Mititelu. Fotbalul nu mai este pentru voi decât un mijloc de manipulare.”
Romania este tara bananiera?! Se pare ca traiti multumitor in Ea, daca va permiteti posta electronica… Sau este bananiera doar in afara Ardealului?!
Are Geoana treaba cu fotbalul si cu Mititelu?! Ai vazut, stimabile, ce a facut primarul PDL-ist al Craiovei, in prezenta lui Vaporeanului si a lui Boc, pe scena de la Cetate?! Ai vazut cum l-au umilit pe Dinescu?! Ai observat cum isi trag dreptatea de partea lor, in autobuze cu numar de Tg. Jiu, dar fa ra…numar?! Mititelu, Becali, Turcu, Iancu si altii sunt mai interlopi decat Paszkani?! Sau, sunt interlopi pentru ca au mai multi bani ca dumneata, stimabile?! Mititelu a facut o echipa adevarata, din copii olteni talentati sau nu, dar romani, nu a luat pe bani grei, din lumea intreaga, jucatori de mina a treia! Manipuleaza Mititelu, cu Stiinta lui, ardelenii sa-l voteze pe Basescu?! Sau pe Geoana?! Ii linge Mititelu in cur pe Sandu si Dragomir, asa cum o face Muresan?! Este Mititelu vinovat, in fata voastra, pentru ca este oltean?! Sau eu, pentru ca sunt bucurestean si tin cu o echipa ce nu mai exista, Progresul?!
Minciuna: “Iertată să îmi fie lunga pledoarie, însă sunt suprasaturat de inepţia de a lega numele CFR-ului de fiecare prestaţie a arbitrilor, sunt imun deja la invidia, prostia, scârba şi josnicia unora care sunt dezinformatori de profesie.”
Aceasta fraza, nici DEX-ul nu o poate “explica”! Nu este minciuna?! Bine! Atunci, este adevarul, cu curul in sus…
Stimate domn, te intreb iar: De ce suntem noi scarbosi, prosti si josnici pentru ca observam cum CFR DNA 1907 Cluj fura, meci de meci, cu arbitrii si avem “tupeul” sa afirmam asta?! Cu ce dezinformam daca “strigam” evidenta: Basescu, Boc, Morar si instrumentul lor, DNA, sunt in spatele “performantelor” CFR?!
Sti care este diferenta intre epoca ceausista si cea basesciana?
Acum putem striga toti in gura mare, insa acum exista si o mina de nesimtiti ce sfideaza crunta realitate!
Minciuna: “Pe noi nu ne păcăliţi! Despre singurul crainic suspendat pentru rasism, Gabriel Safta, care dejecta şi el la Telesport doar lături, adică creaţia minţii dânsului, nu mă obosesc să scriu. Este inutil.”
Stimate domn, dumneata cum iti permiti asemenea afirmatii?! Safta nu are dreptul la opinie?! De ce nu ai schimbat postul?! Ai merita sa fi scuipat, in ochi, de Safta pentru aceasta afirmatie! Si nu numai de Safta…
Minciuna: Vă stă CFR-ul în gât? Da? Foarte bine, avem o satisfacţie! Da, s-a greşit în favoarea CFR-ului de multe ori, recunoaştem, nu suntem ipocriţi, însă în egală măsură, dacă nu mai mult, s-a greşit şi în defavoare. Să nu amintim că este al cincilea meci consecutiv pe care echipa clujeană îl joacă cu cel puţin un om în minus pe teren. Chiar bun ajutor de la arbitrii! Mai vrem!”
Eroare! Nu CFR DNA 1907 Cluj ne sta in gat! Acesta nu ar fi existat, daca Basescu nu ar fi ajuns presedinte! El ne sta in gat! El si Boc! Boc si Morar! Morar si DNA, ce ne-au patruns dinou in case, in suflete si in intimitate! S-a gresit de zeci de ori mai mult in favoarea CFR decat in defavoare! Nu in egala masura! CFR are cel mai dur joc din Liga I ! Cadu, Culio, Dubarbier si Deac ar trebui suspendati pe termen nelimitat! Acesta este adevarul!
Omule, l-ai vazut pe Adam jucand?!
Eu, da!
Sincer, ma jenez de nerusinarea voastra fara limite!
Aveti in Cluj o echipa adevarata!
Si voi “sustineti” mizeria CFR DNA 1907 Cluj…
November 19th, 2009 at 8:43 pm
@kily
repet…DEX-ul este baza nu aprecierile tale pe care le respect, dar nu le insusesc. manipulare faci dumneata. Nu reusesti sa intelegi ca fiecare este indreptatit la propria opinie. Sunt mincinos ca nu adopt pozitia ta? Toti trebuie sa iti dea tie dreptate? Daca nu reusesti sa treci de acest prag, nu este problema mea. restul sunt doar frustrari pe care nu le comentez. este dreptul tau sa le ai.
Ultima oara iti multumesc pentru comentarii si iti doresc o seara placuta!
November 19th, 2009 at 8:56 pm
@ CheFeRe
Multumesc si eu…
November 19th, 2009 at 9:02 pm
O întrebare: din ce motive s-a opus CFR ca partida programată luni la Vaslui, extrem de importantă pentru clasamentul de toamnă al Ligii I, să fie condusă de arbitri de peste hotare, cum au solicitat moldovenii?! În ce fel să ne explicăm că echipa cu cei mai mulţi străini, ba şi antrenată după despărţirea de Andone numai de străini, nu vrea arbitri străini? Răspunsul e uşor de intuit. Deoarece aşteaptă, ca în atîtea alte ocazii, să fie favorizată de către români. Mai ales de către asistenţi
November 19th, 2009 at 9:07 pm
Tulai, Rozi, ce de comentarii. @chefere, te apropii de performantele lui @EO.
Parerea mea:
1. gol Craiova valabil. Tudor s-a bagat in seama fara rost.
2. gol CFR valabil. Tudor a gindit bine, Traore nu a influentat faza.
3. eliminarea lui Traore a fost in compensatie pentru golul anulat aiurea.
4. Craiova a avut 2 ocazii intr-o ora, cu un om mai mult pe teren. Costea a dat pe linga minge, iar Dina a tras in portar. Ambii au ratat din 5 metri, si sint mai vinovati decit Tudor de eliminarea Craiovei din cupa.
5. Intreaga presa centrala parca a innebunit. Furt, jaf, rejucare. Te doare mintea. Noi sa fim sanatosi.
November 19th, 2009 at 9:12 pm
Voi sa fiti sanatosi ca oricum va elimina Vasluiul
November 19th, 2009 at 9:13 pm
Ador zbaterile cfr-ului in Europa fara Balaj & Tudor . Parca ii Dinamo fara Corpodean
November 19th, 2009 at 9:39 pm
Felicitari pentru munca ta patriotica….Personal din anul in care am castigat campionatul si baietii destepti anticfr acuzau ca echipa noastra este cea mai favorizata.Am sustinut ca ar fi bine ca cei din conducere sa aiba o persoana care sa contabilizezegreselile impotriva noastra.Cei din capitala atacau din toate pozitiile in timp ce ai nostri taceau….
Ramai in alerta maxima agent 907.Du la indeplinire misiunea incredintata chiar daca mijloacele tale sunt net inferioare,sau lupta pix contra marlanie!
November 19th, 2009 at 9:41 pm
sa fi gresit eu explicatia de mai sus?
intrebarea este binenteles retorica
As mai avea ceva de adaugat:
- mititelu greseste mult… in modul de abordare a problemei, nu in fondul ei, sa nu uitam ca e singurul care a avut sezonul trecut sa afirme stie sigur ca il fura arbitrii, a luat 2 miliarde amenda ca apoi sa se confirme ca a avut dreptate, iar cfr-ul este singura echipa care nu vrea arbitrii straini (oare de ce??? - retoric din nou)
- ce s-a intamplat ramane istorie iar jocul nu se va mai rejuca (vorba lui turcu - demersul acesta are sansa porcului de craciun), plus ca nici nu cred ca imi doresc acest lucru ci mai mult sa plateasca cine a gresit (pe langa retinerea de la delegari arbitri ar trebuii sa plateasca primele jucatorilor sa vada ce inseamna sa aduci bani de acasa - asta ar fi o lectie bna data celor care gresesc, iar acum ca sa fiu rau - oricum au de unde platii ca le-a dat muresan suficienti sa le mai si ramana)
- eu cat de mult as tine cu echipa mea dupa un asemenea meci nu cred ca as mai comenta, in cel mai bun caz as zice sa se rejoace meciul cu arbitrii straini (inca odata nu doresc acest lucru).
In cazul in care nu v-ati dat seama al carei echipe sunt fan:
Hai CRAIOVA!!!
November 19th, 2009 at 10:12 pm
hehe
stersesi comentariile despre xxxxxxxxxxx si Craiova Maxima .
[Moderator: Nu CheFeRe a șters, noi am șters. Nu aveau nici un rost referirile și atacurile tale, denotau lipsă de respect.]
November 19th, 2009 at 11:26 pm
OOOOOOOO ! salutare frumosii mei adormiti
cam greu v-ati trezit … nu prea mai aveti ce face pe aici … cel mult sa adunati cioburile care au mai ramas din Mysport ….
November 20th, 2009 at 12:33 am
@ adi_stelistul: pai cu cine ai vrea sa tina Horoba, fiind ardelean? Cu oltenii??… Ia gandeste-te putin…
November 20th, 2009 at 12:41 am
@ iulian: poate ne povestesti si cum a vandut meciul Mititelu Sfarait ciobanului albanez Becali. Asta ca sa vedem cat de justitiar si corect e bisnitaru Costita Rumenita.
November 20th, 2009 at 10:37 am
cât de adevărat este titlul … dar nu în sensul explicat în textul de mai sus … yes, it’s true
November 20th, 2009 at 11:34 am
Bravo chefere. articol de bun simt. Cat priveste injuriile ce le aduc unii echipei CFR e vorba de diferenta de “aluat” si cultura.
November 20th, 2009 at 11:50 am
Ca de obicei foarte obiectiv in subiectivismul tau. Felicitari pentru articol si te invidiez pentru rabdarea care o ai fata de comentarii ce fac sa se ” deschida brisca in buzunar”. Hai CFR impotriva tuturor !!!
November 20th, 2009 at 12:59 pm
Cred ca nu-si are rostul efortul de a scrie atat de mult despre un parvenit de joasa speta cum e acest Mititelu, un manelist fara directie si autovandut intereselor politice. Am mai scris si cu alte ocazii ca fotbalul romanesc duce lipsa de 2 lucruri: suporteri adevarati care au fost inlocuiti cu turme manipulate pentru 1 sticla bere si 1 sandwich; patroni civilizati inlocuiti cu acesti parveniti bisnitari marca Becali si Mititelu.
November 20th, 2009 at 2:15 pm
Bun articol… ai din nou dreptate. Ma bucur ca esti si obiectiv. Bravo si hai CFR!
November 20th, 2009 at 5:49 pm
@ CFR Campioana
Doar nu-ti imaginezi ca , fiind ardelean , e musai sa tina cu CFR ? Crede-ma , sunt multi ardeleni care tin cu Craiova , cu Dinamo sau chiar cu Steaua (unul tocmai ti-a raspuns aici) .
November 20th, 2009 at 6:10 pm
Bravo Chefere! Simplu, corect si la obiect! Frustratii ne acuza!
Cand primesti un gol din offside (la Rapid) tot tu ai furat ca nu a dat Tudor 2 penaltyuri!!!!! Cand la Alba Iulia in ultimul minut nu primesti un fault clar si dupa aceia esti egalat tot noi am furat…..dupa ce in cinci meciuri jucam cu 10 oameni tot noi am furat, dupa ce in fiecare etapa primim min. 5 galbene tot noi am furat……Deci noi furam iar voi sunteti cei mai corecti! De aceia arata superb Bucurestul, acolo nu se fura, de aceia Oltenia e foarte dezvoltata, pt acolo nu se fura!!!! ….iat Banatul e fruncea numai din pacate a ajuns mizeria din Bucuresti( Iancu)!! Deci fustratiilor gura mica si joc de glezne…..a si elore Debrecen!
November 20th, 2009 at 6:15 pm
Muresan are gripa porcina dar nu va ingrijorati ! Gripa este una banala, a devenit porcina doar cind a luat-o Muresan, ca tot ce se atinge de el, inclusiv fotbalul cheferist.
November 20th, 2009 at 6:55 pm
Mie imi place galeria cfr-ului : 3 muieri , 2 mosi si 3 pustani acneeci
Doar cand vine Steaua la Cluj se umple stadionul, ba mai mult ,se inchiriaza ferestrele si balcoanele cu 1 milion /ora 
November 20th, 2009 at 7:42 pm
off topic sau poate nu
“A oprit balonul cu o mînă şi l-a potrivit cu cealaltă”. asta zice ionitoaia pe blog-ul lui referitor la hentul lui henry. omul asta da verdicte , are emisiune de profil si se comporta de parca ar detine adevarul absolut? in cre di bil.
November 22nd, 2009 at 12:15 am
Cate minute a jucat Craiova cu un om in plus? Neputinta e mare… dar e mai simplu sa acuzi decat sa recunosti.