Un alt meci de la care aveam atatea si atatea asteptari. Sperante. Vise. De ce? De ce nu? De ce iar? De ce noi? De ce ei? Pentru ca… deoarece… si in cele din urma, d’aia. Incepem meciul. Singuri. Plutim deasupra ierbii, dar cand sa finalizam, cineva ne da peste picioare. Ne grabim in speranta ca un gol venit rapid ne va face munca mai usoara. Inspiram aer rece si expiram aer cald. Dar expirat. Ne luam capul in maini si ne intrebam obsesiv, De ce? De ce nu? De ce iar? De ce noi? In cele din urma se hotaresc si ei sa inceapa meciul. Pana sa ne dam seama, este deja 0-1. Ce trist.

.

Ne spunem ca am mai trecut prin asta si ca am revenit. Ne aducem aminte ca intalneam, acelasi adversar ca si astazi. Si totusi altul. Ne imaginam in mintea noastra bolnava ca, italienii joaca altfel in septembrie. Treziti-va fratilor ca afara zapada are cativa centimetri. Tot la cativa centimetri de gol este si Trica, dar acesta se sperie, loveste mingea gresit si trimite pe langa poarta. Vine lovitura libera a romanilor. Executa Francesco Totti. Stati putin. Omul asta seamna cu Juninho? Primesc si un raspuns: Ba esti nebun? Cum sa semene cu Juninho? Se face 2-0 si odata cu aceasta executie aflu raspunsul la mai multe intrebari. Avem nevoie de un portar si desi nu pare, nu sunt nebun. Italianul chiar are ceva din brazilian.

.

Ca sa revenim de la 0-2 avem nevoie ca un miracol. Cel putin. O luam de la capat. Din televizor se aude : “Totti alearga ca un batranel. Se zbate sa ajunga aceasta minge.”. Instantaneu, in mintea noastra apare un “Hai ai nostri!”. Il spunem, cu un calm vecin cu nebunia. Ca un facut, Pereira se pare ca ne-a auzit. Patrunde, suteaza, Doni respinge in fata, de unde Y.Kone timite cu capul in pamant. Din pamant mingea se duce in poarta. Clasa. Rafinament. Miracol. Pauza.

.

De la cabine, clujenii se intorc si mai furiosi. Noi, cei din fata televizorului, mai roadem la un covrig, mai bem un suc. In teren, Y. Kone continua sa ne dea sperante. Uitam ca am terminat covrigul si muscam din degete. De nervi si de ciuda. De ce? De ce nu? De ce iar? De ce noi? Dubarbier rateaza si el egalarea. Romanii se trezesc din asediu si mai lovesc o data pe contraatac. 1-3. Revansa starurilor. Adevaratii spartani.

.

La Londra, Chelsea nu reuseste sa ne ajute. Se incheie 1-1. S-a terminat. Parasim Europa. Miracolul mult asteptat, se dovedeste a fi doar o magie ieftina.

Steaua a pierdut la Munchen cu 3-0. Scor de neprezentare, cu prezentare. Echipa pacii, face pasi repezi catre un nou nivel : Echipa rusinii! Modul in care s-a desfasurat primul sfert de ora ne face sa ne intrebam : Ce ne lipseste? sau Ce avem de fapt? Am ajuns sa ne bucuram la fiecare interventie reusita a lui Zapata. Sentimentele care ne incearca sunt aceleasi ca atunci cand ascultam meciurile folosind imaginea radio. Va aduceti aminte de acel episod de pomina de la radio? Noi romanii am trait cu senzatia ca dadusem un gol. A fost nevoie de fluierul de final ca sa ne trezim din vis si sa ne lovim cu fruntea de realitate, mai ceva ca Marica in reclama de la Pepsi. Doar ca … Ilie Dobre avea farmec. Astazi a disparut. Bayern este imaginea perfecta a unei farfurii zburatoare. O vezi si apoi dispare. Steaua dispare si nu o mai vezi. Infrangerile sunt atat de multe, incat ar trebui salutate cu valuri sud-americane. Pentru atmosfera. Joc mai previzibil decat o reluare. Nimic nou, nimic care sa surprinda. E ca atunci cand incerci sa aprinzi focul, desi afara ploua cu galeata. Sinapse blocate. Mentalitatea talenta.

.

In trecut, pe maidane, antrenamentele aratau altfel. Nu exista 5 contra 2. Nu exista nici macar 2 contra 5. Exista in schimb un alt fel de joc. Se numea 11 contra 20. “Titulari” contra “sperante”. Se exersau traseele catre poarta adversa. Se invingea teama de a iti vedea adversarul “la dublu” pe teren. Nu mai era iluzia ca, ei sunt mai multi. Chiar erau. Trebuia sa te autodepasesti, sa iesi in evidenta, sa arati cat esti de bun. Factorul psihologic era extrem de important. Cine pierdea, isi lua jucariile si pleca acasa. Era un fel de silenzio stampa a vremurilor noastre. Inainte de a pleca, lasa-i 2-3 vorbe mostenire iar apoi incercai sa-ti dai seama singur unde ai gresit. Ca si astazi

.

Radoi era si atunci unul dintre titulari. Astazi, “Supravietuitorul”. Singurul capabil sa mai simta vreo emotie. Singurul care nu intra cu salteaua pe teren. Singurul care mai trage la poarta. In speranta ca o minge va ajunge pana pe Giuseppe Meazza si ca cineva il va trimite dupa ea. Ovidiu Petre este la randu-i “titularul-speranta”. Joaca un meci, ca sa lipseasca trei. Si asta doar in momentele de criza. Probabil ca tine de strategia de criza. Lovin? Mai bine intra la adversari. Totul este strict secret, motivatile, fie ele si disfunctionale, nu isi au rostul. Cei interesati, sunt invitati sa isi puna pofta-n cui. Asemenea lui Semedo, care nu a reusit la final sa puna mana pe tricoul lui Franck Ribery, desi s-a rugat de acesta minute in sir.

.

Civilizatia tipic mioritica si-a facut simtita prezenta si pe Allianz Arena. S-au dus cu Steaua, au dat lumina si au tras de buhai, spectacol neinteles de un “manunchi de nemti”, necunoscatori ai obiceiurilor prin care se alunga spiritele rele.

.

Articol realizat in colaborare cu Lywyu_2012

Episodul de azi seamana izbitor de mult cu “Tradati in dragoste” sau “Test de fidelitate”. O petrecere privata, devenita cu buna stiinta publica. Un filmulet este de ajuns pentru a arunca in aer atmosfera din Stefan cel Mare. Focul era deja aprins de cele doua infrangeri consecutive ale “spartanilor”. Nu a fost nevoie de 300 de spartani. Trei fac cat toti. Trei minti juvenile inecate in aburi de alcool. Un laptop, un telefon de proasta calitate si o melodie piratata. Marile bombe se fabrica, cu ajutorul lucrurilor banale. Bombele scumpe sunt de cele mai multe ori niste pocnitori. Lucruri ieftine.

.

Bizonul de ieri, muschetarul de azi, somerul de maine. Gabriel Torje. Va propun un exercitiu. Sa raspundem la doua intrebari :

.

1. De cate ori nu l-am invidiat pentru cati bani are?

2. De cate ori l-am invidiat si pentru cata minte are?

.

Este pueril sa spui ca acel filmulet este contrafacut, cum este la fel de pueril sa ne ascundem dupa deget. Cristi Pulhac joaca mai mult prin spitale decat pe teren. In schimb, el este omniprezent pe la petreceri sau prin cluburi. Este optiunea fiecaruia cum sa isi petreaca timpul liber, dar trebuie sa arati ceva in dreptunghiul verde. Fiecare are nevoie de un adversar pentru a fi mai bun sau mai prost. Adversarul de astazi a stat in cateva pahare de sampanie. D’aia ieftina, care te ia de cap. Cristi, ai urinat azi? Ca esti cam palid.

.

Adrian Ropotan, baiatul prezent mai mult in visele erotice ale pitipoancelor decat in comentarile analistilor de sport, sectiunea plusuri. Alaturi de Cristi Pulhac, mondenul echipei. De astazi, impreuna cu Torje, mondenii echipei. Daca esti dinamovist, supraevaluarea acestor baieti te face sa te simti ca atunci cand suni la linia erotica si esti nesatisfacut. Ai vrea banii inapoi, dar nu se poate. Justificarile isi pierd rostul, de data asta, trebuie sa platiti costul. Impreuna cu al patrulea muschetar, sau al cincilea. Fara numar…

.

Rusinea este prea putin si in general, nu va caracterizeaza. Bravo baieti!

23 Noiembrie 2008. Romania. Urziceni. Noul lider al Ligii 1 primeste vizita unei echipe care joaca fotbal pe mai multe fronturi. Pe teren si prin tribunale. Totul pentru un vis, totul pentru dreptate. Meciul incepe cum nu se poate mai bine pentru echipa gazda, baietii lui Dan Petrescu si MM Stoica reusind sa deschida scorul inca din minutul 4, cand Mara il gaseste cu un exterior fermecat pe Onofras, punandu-l in situatie de unu la unu cu portarul timisorean Pantilimon. O simpla formalitate si Unirea conducea pe Timisoara cand inca nu se asezasera toti spectatorii pe scaune. Timisoara nu cedeaza, iar Gigel Bucur se ia la tranta cu Galamaz sau Mehmedovici, aratant inca o data ca dimensiunea poate si compensata prin daruire. Unirea trece pe langa 2-0, dar Onofras rateaza desprinderea si cel mai probabil, inchiderea meciului.

.

Dar cum fotbalul si in principal tabela, nu tine cont de probabilitati, Timisoara reuseste sa restabileasca egalitatea. In minutul 30, Poli reuseste o faza legata. Atat de legata incat mingea scutura plasa lui Arlauskis dupa ce acesta o respinsese in bara, la un sut din apropiere a lui Borbely. Autorul golului este nimeni altu’ decat omniprezentul si mereu insistentul Gigel Bucur. Timisoara respira, iar Unirea asteapta pauza. Putea fi 2-1 pentru Poli, dar Goga, aproape ca il gaureste pe Arlauskis.

.

De la cabine se intorc doua echipe total schimbate. Unirea pare reincarcata si capabila sa tina mijlocul terenului. Inca din minutul 60 Timisoara incepe sa arate ca ar fi multumita si cu un rezultat de egalitate. Unirea vine metru cu metru peste adversar, introducerea lui Frunza in locul absentului Apostol, dand un plus de viteza actiunilor formatiei gazda. Galamaz trimite slab, iar Pantilimon respinge. Tot Pantilimon scoate de sub bara, un sut din unghi. Pe final de meci, acelasi Frunza nu ajunge la o minge pe care scria gol.

.

Un meci care si-a respectat statutul de derby. Derby-ul adevaratilor lideri.

Un meci jucat in orb. E bine sa faci pressing ofensiv, dar cine continua faza?

.

La U Craiova, aproape totul se joaca din entuziasm si din bucuria nebuna a fotbalistului care nu are ce pierde. U Craiova este un fel de Unirea Urziceni, cu mentiunea ca, ialomitenii au mai multa luciditate la finalizare si pe deasupra, au si un obiectiv. La U Craiova se vede placerea fotbalui in cel mai pur stil oltenesc. Chiar daca iese nunta sau daca iese inmormantare, important e sa ne simtim bine. Niciodata un rezultat negativ al Universitatii nu va lasa urme adanci. O vorba din popor spune ca, prostii se supara, iar nebunii rad. Nebunia se declanseaza la Craiova meci de meci, fie ca e vorba de adversari redutabili sau de orgolii. La U Craiova poti sa ajungi nu mingea in careu si sa te impiedici in ea. Tribunele se vor intreba : Ar fi fost 1-0 daca nu s-ar fi impiedicat? Si tot ele ar raspunde : DA.

.

La Steaua insa, problemele sunt altele. La Steaua sunt numai si numai reesapati, adusi pe bani extrem de multi. Cand o sa intelegem ca Otelul nu e Steaua si ca un meci amical e total diferit de unul oficial? Cand o sa intelegem ca niciodata nu vom avea rezultate notabile daca ne aruncam orbeste in atac? Ce trebuie sa faca Ochirosii ca sa intre mai mult pe teren? Cate mai trebuie sa faca Semedo ca sa iasa odata din echipa? De cate meciuri mai are nevoie Dorinel Munteanu ca sa fie “nemultumit de lot”? La ce suporteri faci apel, cand tu, antrenorul echipei lor favorite, dupa meciul cu Timisoara ai declarat ca erai prea concentrat la meci ca sa vezi ce se intampla in tribune, tribune care in acele momente erau macelarite de oamenii lui Zmarandescu?

.

Cate intrebari, atatea raspunsuri. Cate drumuri deschise, atatea perspective false.

.

Haideti sa va zic o gluma:

.

“A venit sfarsitul lumii? Nu va panicati. Veniti in Romania. Suntem cu 50 ani in urma.”

.

Asa ca suporterii Stelei mai au 50 ani de speranta. Speranta ca, candva, peste 50 de ani, echipa lor va ajunge in prezent. Din pacate pentru ei, prezentul nu o sa mai fie prezent.

Mare meci mare, in Stefan cel Mare. Liderul intalneste echipa de pe locul 2, Unirea Urziceni. O lupta incinsa, fiecare decis sa castige. Copii teribili ai lui Dan Petrescu si MM Stoica au venit hotarati sa se agate de orice sansa. Pregatire fizica de invidiat si trasee care sunt exersate pana tarziu in noapte. O echipa care trebuie luata in seama. O echipa care s-a cocotat pana in varf, dar cu niste oameni care raman cu picioarele pe pamant. Se pare ca au gasit niste scari, care intotdeauna urca. Au inceput tare, dupa care au cedat pentru o perioada, centru terenului. Dan Petrescu a vazut ca Mara este inca neconectat la meci si a inclinat terenul pe partea cealalta. Ialomitenii au carat mingea cu rabdare, pana in pozitii de centrare. Daca nu iesea centrarea, exista mai mereu un om pe respingerea adversarului. La Urziceni, viata se traieste ca un miracol.

.

De partea cealalta Dinamo a aratat o imagine perfect ironica, cu starea in care se afla. Dinamovistii au cazut de pe calul alb cu care au defilat acum o saptamana la Timisoara, aratand inca o data ca jocul lor nu merge. Traseele lui Dinamo au inghetat, sub apasarea fricului din Capitala. Au parut lipsiti de vlaga si de idei. Miranda a redevenit Miranda. Tamas s-a speriat de minge si Bilasco a catapultat-o in plasa unui Lobont care a parut ca a plonjat, pentru fotografi. Danciulescu a parut singur. Si asa a si fost. Blay este cu gandul la plecare si joaca, ca si cum ar fi plecat deja. Torje a aratat ca este totusi un copil. A miscat si Adrian Cristea ceva, dar prea putin.

.

Rednic se framanta si cauta sa-si raspunda. Intrebarile se aduna. In timpul asta, Vasile Turcu ne explica, ca arbitrul Avram e prea scund .

Aseara in Ghencea s-a disputat unul dintre cele trei “derbyuri de conjunctura” ale etapei. Dupa U Craiova - Rapid 0-0, iata ca a venit randul altora sa piarda puncte. Un meci frumos in teren si un spectacol sinistru in tribunele stadionului si dincolo de ele. La Steaua se asteapta de mult timp o victorie. De prea mult timp, am putea spune. Echipa joaca bine. Este ca un pictor de geniu, care dupa ce deseneaza o opera de arta, mazgaleste plansa si o mototoleste. Aceasta sfarseste inevitabil in cosul de gunoi. De aici incolo, e treaba antrenorului. Un antrenor care etapa de etapa, invoca ghinionul ca sa-si acopere slabiciunile. E si asta o arta. Sa vedem cat il va tine. Pana acum, sa spunem ca a avut un alibi. De aici incolo, nu mai exista scuze. Dorinel Munteanu sa nu uite ca, doar antrenorii slabi se ascund sub aripa protectoare a ghinionului. Iesirile nervoase ale lui Radoi si Ogararu de dupa meci, spun multe. Pentru cine are urechi sa auda.

.

De partea cealalta, Poli Timisoara s-a prezentat in Ghencea hotarata sa spele rusinea de etapa trecuta. S-a asezat cuminte in jumatatea ei de teren, a cedat deliberat mijlocul terenului, aducand acolo doar trei oameni si si-a propus sa joace la asteptare. Au vrut sa ii enerveze pe stelisti si au reusit. Au jucat pe contraatac si pentru ca stiau 100% sigur ca stelistii se vor arunca in atac inca din primele minute. Faptul ca au trecut cu bine peste “inceputul de foc” al adversarilor a reprezentat un avantaj pentru ei. Au inceput sa urce si sa creeze panica printre fundasii adversi care jucau fiecare minge cu teama de “a nu o da in bara” . Si au dat-o. Nu o data, ci de doua ori.

.

Ambele echipe au crezut in sansa lor si in final au fost rasplatite cu cate un punct. Punctul mort.

Articol scris de Doctorul si Iulian1923

Ceea ce se intampla zilele astea la Rapid, pare desprins dintr-un film. Un film in care un frumos tren de epoca a fost oprit intre statii, de banditi gata sa il lase fara incarcatura. Paradoxal, acesti banditi poarta haine de sarbatoare. Un fel de perdea care sa le ascunda intentiile. In tren, oameni si oameni. Unii mai creduli, altii mai sceptici. Seful bandei nu avea de unde sa stie ca de fapt ii fusese intinsa o capcana. Conductorul de tren pare extrem de amabil cu raufacatorii. O vorba din popor spune “sa nu te increzi in primul om care se da cinstit”.

.

Toate bune si frumoase. Propuneri, negocieri, in final angajamente. Lacrimi de iubire. Oamenii din tren, deja nu mai au sentimentul unei rapiri. Toate incep sa se incadreze in spirit. Glasul rotilor de tren se aude dincolo de munti si vai, dincolo de campii sau de blocurile socialiste. Trenul prinde viteza, dar nimeni nu se gaseste sa intrebe daca mai sunt carbuni. Si daca mai sunt, pana unde se poate ajunge? Se apropie Capitala, iar aplauzele de pe peron se aud deja. Oamenii incep sa se bucure si sa isi scandeze bucuria.

.

Nimeni nu banuia ceea ce avea sa urmeze …

.

Rapidul a fost intotdeauna trenul fericirii si al sperantei, trenul nebunilor in stare de orice sacrificiu pentru a fi mereu in Grant, mereu in alb-visiniu. 85 ani incarcati cu spectacol si fantezie, dar si multi altii care vor urma. O istorie nepatata, care trebuie sa fie continuata dupa acelasi tipar. Nu exista final, ci doar trecut, prezent si viitor. Nu exista capat de drum, ci doar piedici in calea absolutului.

.

Haosul care a cuprins trenul si vechea “Potcoava”, nu poate fi decat de scurta durata. Plecarea lui Copos si a lui Zotta este iminenta, falimentul este doar o fabulatie a adversarilor, amenintarile si indolenta unora sunt doar vechi practici cu care Liga lui Mitica este obisnuita. Banditii au destabilizat, dar nu pot distruge un club indestructibil. Nu pot sa scoata de pe scena, farmecul si autenticitatea visului giulestean.

.

Asa cum in viata necazurile ne fac sa apreciem clipele de bucurie, asa si la clubul feroviar scandalurile ii motiveaza si mai mult pe suporteri sa fie alaturi de echipa, sa o sustina neconditionat si sa astepte o noua gara in aceasta calatorie, in acest film, in aceasta cautare a Farmecului Vietii …

Un meci anost pentru suporteri, dar un adevarat regal pentru cei ce vad fotbalul, dincolo de prestatia din teren. E adevarat ca ambele echipe s-au temut sa nu piarda, iar in final a pierdut doar una singura. Si aceea este Rapid. Formatia giulesteana, nu numai ca a pierdut doua puncte la adevar, dar a pierdut sansa confirmarii ultimelor rezultate. Aici a castigat Steaua. Pentru echipa din Ghencea, perioada “de foc” din noiembrie cladeste un moral solid si o echipa care va creste, pentru ca in final sa ajunga sa se bata la varf, pentru titlu. Egal la CFR Cluj, Dinamo si Rapid. Rezultate care nu spun nimic, dar care muta presiunea din retur pe umerii adversarilor. Atunci, Steaua va fi scapat deja de oboseala Ligii Campionilor, iar Dorinel va avea deja o amprenta solida pe ideea de joc a echipei. Daca echipa din Ghencea reuseste sa iasa “pe plus” din aceasta perioada cu meciuri multe si dese, atunci ea va ataca mult mai lejer “avansul” celor de la Dinamo. Pe Bega, Dinamo s-a impus lejer si a jucat foarte bine, doar pentru ca Poli s-a prezentat extrem de slab. Urziceniul e o “nuca tare”, care va pune probleme atat Stelei cat si Rapidului.

.

Rapid si-a aratat cateva “puncte slabe” chiar in meciul cu Steaua. Problemele la fundasii laterali exista. Dovada ca astazi linia de fund a fost compusa din patru fotbalisti care au la baza pozitia de fundas central. Si pe centru Rapid a aratat unele slabiciuni, Kapetanos reusind ce cateva ori sa creeze pericol, aproape de unul singur. Problemele din loja, ajung pana pe banca tehnica si se transmit in teren. In momentul in care l-a schimbat pe Costin Lazar, Peseiro a cedat tot ceea ce, macar vizual, castigase pana atunci. Mijlocul terenului.

.

Ce a castigat Rapidul la prima schimbare a Stelei? A inclinat terenul spre dreapta, pe partea lor de atac, asta pentru ca Munteanu a creat in stanga o pereche Dayro Moreno - Petre Marin extrem de vulnerabila. Primul nu alearga nici 30 metri, iar al doilea nu mai este la varsta la care sa alerge, compensand insa printr-un plasament exceptional. Practic Petre Marin joaca mai mult din cap decat din picioare. Si e normal sa fie asa. Daca sunt probleme in banda stanga, de ce nu este jucat Ochirosii? Ar fi un real pansament pentru “Jair”.

.

Ce ramane in urma meciului? O echipa care isi joaca in continuare sansa reala si o alta care darama cu o mana, ce construieste cu cealalta.

Stadionul “Valentin Stanescu” din Giulesti, va erupe in momentul in care echipele vor intra pe teren. Aplauze si fluieraturi. Meciul in care “arbitru” a devenit Dinamo. Doua echipe care se cauta si care nu se regasesc. Se cunosc, dar nu se recunosc. Munteanu contra Peseiro. “Sraini” contra “romani”. In Cupa Uefa am aratat ca putem sa ne respectam reciproc, pentru ca cineva statea cu ochii pe noi. Baietii de la Uefa nu stiu de gluma. Acolo cine calca pe bec, e aspru pedepsit. Paradoxal, inainte de derby este liniste. Poate si pentru ca echipele au hotarat sa isi raspunda pe teren. Lipseste farmecul lui Copos si rasul aproape nebunesc al lui Gigi Becali. Lipseste si Deaconu, asta pentru ca a fost delegat Alexandru Tudor. Aici nu pot exista semne de intrebare, Tudor fiind genul de arbitru care nu se lasa impresionat de prima adriere de vant care aduce miros de trinitrotoluen.

.

Sa lasam toate prostiile acasa si sa ne bucuram de un meci care va da aripi unei echipe si i le va frange celeilalte.

.

Sa vedem, zise orbul.