Torje a pierdut toate cele 3 mingi jucate pana acum. Emoţiile…

În schimb îmi place Dubarbier. Se vede calitatea. Se vede însă şi de ce joacă în România şi nu undeva în Vest, la faza bâlbâită în careu.

Îmi place şi cum „vede” Danciulescu. Genul „foarte bun” fără a fi fantastic. Poate de-aia n-a „explodat” mai „sus” in Europa… fizicul, oare? Rămâne oricum „foarte bun” spre „excelent” la nivel de Liga 1.

Ciudat meci. Nu simt intensitatea dintr-un CFR-Steaua, CFR-Rapid, sau Poli-Urziceni. Deşi faulturi dure sunt, vin aşa, pleoşc, pe fondul unui meci destul de încâlcit.

Şi mai ciudat gol. Nu l-am înţeles pe Loby cu ieşirea aia complet aiurea pe centrare. Chiar şi dacă nu se-mpiedica, n-o ajungea. Îngrijorător, în perspectiva Euro.

În sfârşit o acţiune frumoasă, şut bun Mărgăritescu, paradă Hirschfeld. Mie cheliosul mi s-a părut bun chiar şi cu Steaua, şi bănuiesc că autogoluri din alea nu-şi dă mai mult de unul la câteva sezoane. Andone e însă consecvent, greşeşti în poartă, laşi pe altu’. Nuş’ ce-a făcut Nuno Claro de nu joacă.

„Afară cu ungurii din ţară”, se aude clar din tribune. Ce să zică şi ei, din galerie. Se leagă de aspecte fotbalistice, desigur. Sau, poate vor să-l intimideze pe Culio. Sau pe Dorsin, că e mai blond.

Hopa, schimbare. Iese Ropotan – oare de ce? Aşa rapid, ca ce chestie? Ma rog, la 0-1, cu doi închizători nu eşti tocmai ofensiv… nasol pentru jucător, era dintre cei care a mai fugit. A intrat artistul Zicu, să vedem.

Torje nu e în meci… păcat. Hai, micutzule, adună-te.

„Vezi că-ţi dau galben!” I-a zis arbitrul, textual, lui Dani. Dani a părut că a înţeles :).

De mult nu l-am mai vazut pe Boştină. Alt artist, da’ leneş rău la fugă.

Crainicul le tot zice ceva de genul să nu mai înjure oficialii federaţiei, sau aşa ceva. Spectatorii schimbă targetul înjurăturilor.. crainicul iar intervine… şi tot aşa.

Lovitura liberă pregatită îndelung… eu cred că greu o să mai fie scos Hirschfeld din poarta clujenilor. Da’ mă rog, să nu ne grăbim.

Zicu n-a intrat in meci. A, ba da, un stop frumos.

GOL! Dănciulescu, cine altul. La locul potrivit pentru a devia un şut al lui Mărgăritescu, care a tras 90% din şuturile dinamoviste spre poartă până acum. Chiar voiam să zic, dar, ce să vezi, „nu mi-a permis meciul”.

Îmi place cĂ Dubarbier n-a lăsat mingea in out. Mă rog… facerea de bine… a fost faultat imediat, nesancţionat :).

Un jucător e jos, şi nu dau mingea afară. Nu-i frumos… mi-aduce aminte de cât s-a enervat Hizo când Omoduemuke a dat, sportiv, mingea afară într-o fază similară din Ceahlaul-CFR, parcă. Foarte nostimă faţa consternată a lui Omo când a văzut reacţia :D.

Între timp, meciul s-a animat. Spectatorii mai nou cânta înjuraturile, sperând probabil că astfel le camuflează.

Zicu joacă dintr-una… ceea ce e lăudabil, dar parcă nu se concentrează suficient, dă pase la limita neglijenţei. Aşa nu ajungi la Euro, băiete… şi e păcat, că speram să aduci o fentă proaspătă acolo, ceva… dar Piţi vrea fugaci, nu artişti, sau artişti-fugaci, dacă e sa fie. Probabil are şi dreptate… Excepţia e Dică, dar dacă nu se apucă de fugit, nu-l văd bine.

Ce şut a prins Dănciulescu! Uau. Paianjenii de la vinclu au băgat capetele între umeri.

Gol Semedo! Nici eu n-am fost atent, dar nici fundaşii dinamovişti… Iar Lobi… Măi Lobi, tu mai eşti răcit??

Pauză.

Am revăzut golul lui Semedo. Da, nu prea avea ce face Lobi, şutul a fost foarte bun.

Şi unul aproape la indigo! Doar ca de partea cealaltă a barei. Ocazie imensă.

Semedo, care tocmai şi-a luat o crampoană în cap, din alergare. La televizor pare nimic, dar cred ca doare de te…calcă.

Din păcate, nu mai ţin minte cum juca Dinamo în era Lucescu… dar recent, nu-mi aduc aminte să-i fi văzut vreodata jucând în viteză. Tehnici, da, dar joc mai static. Solid, în anii buni, slab, în anii răi. E drept, nu i-am văzut în anul lor de graţie trecut, dar mă îndoiesc că atacul N, D&G era de viteză, mai degrabă puternic, tehnic, cu presiune, ca de altfel întreaga echipă.
Aceste gânduri mi-au venit de la observaţia că, nici azi, Dinamo nu joacă în viteză. Tehnică individuală bună, dar accelerările sunt individuale (Bratu, Torje), şi deci, izolate. Cred că şi pe vremuri era aşa, cu Răducioiu responsabil cu viteza a 5-a, apoi Lupescu pe post de Mărgăritescu+Ropotan, Mateuţ un Torje mai precis, iar Lupu… era Lupu, că azi n-au jucător care să-i semene. Zicu ar avea materia primă, dar i-ar trebui capul mai sus şi lucrat mai mult la forţă.. din păcate, abia s-a refacut după accidentare, de unde forţă…

Intra Cristea! A, el ar fi mai aproape de ce era Lupu pe vremuri, dar mai rapid. Ceea ce e bine. Să vedem…

(aberaţiile de mai sus au fost mijlocite de faptul că meciul în sine nu mi-a atras atentia cu vreun lucru deosebit)

Atac Cluj 2 contra 2, Dubarb şi Semedo… ce greu s-a retras apărarea lui Dinamo! Aşa obosiţi or fi? Norocul lor că a driblat Dubarb prea mult.

Toată lumea cere fault, vreo 5-6 în lanţ, nimeni nu primeşte. Foarte bine.

Moţi cred că i-a zis ceva in portugheză lui Semedo, lucru în sine distractiv, chiar dacă a conţinut un cuvânt care începe cu p şi se termina în „ta”, pus alături de „madre”. Se adaptează oamenii… să se simtă şi străinii ca acasă!

Intră şi Cămatăru, dar la ceilalţi. Fabbiani, cu jambierele lăsate pe jumătate.

….

(adică nimic, minute în şir).

Vorba comentatorului, suporterii găsesc partea placută (pentru ei) a acestui rezultat. Jucătorii… dau senzaţia de motor care se învârte în gol.

Intră Mureşan. Gabi a prins Nationala la un moment dat, de la Bistriţa. A atras atenţia mai puternicei CFR… un pas înainte, care l-a afundat rezervă. Cum e şi viaţa asta.

Ooo, şi arată cum de a prins Naţionala!! Ce acţiune! Dezinvolt, elegant, mă rog, ratează, da’ orişicât… nu era închizător de profesie?

Moţi a făcut un gest „a neputinţă”.

Ce a trosnit bara! Fabbiani, prin zid!

Fluier final. Atmosferă ciudată. Fanii dinamovişti nu sunt supăraţi prea tare pentru înfrângere… Sunt curios jucătorii. Era şansa lor pentru un loc de Ligă, alta decât a lui Mitică. De care, în această seară, ambele echipe au fost demne.

P.S. La sfârşit, tot stadionul i-a scandat numele lui Andone. La interviu, vocea i s-a gâtuit când a zis “am stat 10 ani aici”. Momente care nu pot fi regizate. Frumos. Pentru restul, există mastercard.

Ce meci, Italia-Spania!! Ideal de văzut acum, după euforia post-rusească. Te ia ameţeala, ce ritm, ce joc, ce jucători.

M-am uitat un pic la Austria-Olanda – nu puteam vizualiza acel 3-0 la pauză. Deja era 3-1 când am dat, şi, după nişte atacuri disperate ale olandezilor cârmiţi de bătrânul Seedorf, dar şi nişte contre destul de ţepene ale Austriecilor, a venit şi Luftul Monumental valsat în apărarea albroşie, gol simplu olandez, după o combinată henţ-pasă cu călcâiul a lui Van der Vaart. Am schimbat, dincolo Germania urca la 2-0 în elveţia, care probabil mor de ciudă că îi bate cel mai mare duşman fotbalistic, care este. Cât dau reluarea de la parada lui Buffon în faţa lui Fernando Torres (ce jucător…), ia să mă uit cât s-au terminat dincolo.

Au! Nemţii au bătut cu 4-0… Elveţienii nu ies mâine din casă. Ei visau la un „sfert” în care să bată Germania la Euro, aşa a prevăzut UBS… oops.

Incredibil. Austria-Olanda 3-4. De fapt, nu incredibil, ci pe undeva normal, dar îngrijorător… S-au enervat batavii (ce-o fi însemnând „batav”?).

Altă intervenţie Buffon. Ritmul n-a scăzut nici o secundă. Spaniolii atacă mai mult, dar au avut şi italienii nişte faze bune. Şi un gol anulat, Toni, pentru un fault cam nu prea în atac.

Cine e Senna? La spanioli. N-am auzit.

Stai, ca zic ceva italienii de noi. Au zis că toate adversarele au câştigat (Franţa-Anglia 1-0, olandezii 4-3, noi 3-0). Citez aproximativ – cel mai important mi se pare rezultatul României cu Rusia, pentru că nimeni nu dădea credit acestei formaţii pentru un astfel de rezultat, cu care atrage atenţia.

Sh*t. Am atras atenţia :D. Eh, asta e, mai important e moralul nostru. De-am atrage atenţia şi la vară… Rămân însă la părerea că băieţii ar trebui să vadă cât de curând meciul ăsta… Ocazie mare Italia, as we speak.

Am căutat „batav” şi am găsit „republica batavă”, 1795-1806, cred că ultima etapă „republicană” din istoria Olandei.

Mă duc la culcare. M-am lămurit cu Spania şi mai ales Italia. Sunt tari. (Signor Buffon iar a apărat o bombă din 5 metri). Ne aşteaptă o vară de poveste.

P.S. după o ratare a lui Camoranesi singur cu Casillas, un gol sen-za-ţio-nal al lui David Villa, voleu sub bară din marginea careului. Uuah!

După o pasă la adversar a lui Goian, cred, am avut 2 ocazii. Nu ştiu de ce îl simt pe Mutu că joacă cu o reţinere, de pe faţa lui, pare preocupat, mai ales după ce l-au trântit ruşii prima dată. Bună lovitura liberă, şi acţiunea următoare.

De la ruşi nu-l ştiu decât pe Akinfeev. De ani de zile n-am mai auzit de ei, de când le-au cam dispărut performanţele sau întâlnirile directe. Adică de vreo 20 de ani… (mi-e rău, cum trece timpul).

Apărarea cam găurită… dintr-una din găuri au dat un „cap” peste poartă.

Auau, un rus plin de sânge. Ce periculoase sunt săriturile astea cu mâinile împrăştiate… la televizor a părut că nici nu l-a atins Marica, dar în prim-plan era lovit rău.

Chivu mijlocaş stânga? Până acum se mişcă natural.

Iar o pasă la adversar în apărare… şi-au revenit ruşii după un început mai slab. Noi suntem pe contraatac.

Hai că ne-au ieşit câteva atacuri. Meciul nu e rău.

Cociş nu se vede mai deloc…

GOL Marica! Frumos. Mai putin frumos ca dau reclama in loc de reluare… ma rog. Ah, ce şut. Din 17m, din întoarcere, după descotorosire de adversar (putea să cerşească un fault, frumos că n-a vrut), şut chirurgical jos lângă bară.. „ca la mondiale”, cum ziceam când eram mici. Bravo!

Pauză.

Au ieşit Mutu şi Chivu, e bine, menjaţi. Marius Niculae, eheheee, vremuri. E, acum să vă vedem, fără cei mai buni jucători. Momentul adevărului.

Atacul Niculae-Niculae are o prima ieşire la presing, bun. Am ratat însă, acum ruşii, Marius Popa iese aiurea la centrare… uf. Am scăpat.

Rădoi e din alt film. Neobişnuit la el.

Iar ruşii snt peste noi, sntem făcuţi arici. Scăpăm într-un târziu, ieşim bine.

Doi Petre, doi Niculae în teren.

Echipa fără „senatori de drept” pare un pic mai haotică, dar e bine că se fuge mult. Ce bine ar fi pentru moralul lor să dea un gol… să dea senzaţia că nu stăm doar în trioul Mu-Chi-Lo…

Centrările astea aiurea fix în adversar mă nedumeresc. Oare nu pot să o înalţe mai mult?..

OOOOO… GOOOOL! Gol marca Niculae-Niculae!! Pressing excelent al lui Marius, centrare foarte bună (că tot ziceam de centrări), luft hazliu al piticului atomic, şi un şut cu sete, izbăvitor, la rădăcina celeilalte bări (bare?), al lui Daniel. Bravo, fară ca la carte, aşa vă vrem.

A intrat Bălănel. Hai, Bălănele, fă un meci bun, tată, nu, nu preluarea asta în contratimp. Hai, că poţi. Aşa, contraatac, pasă luminoasă pentru Niculae, bun, călcâiul a fost cool, dar ineficient. Mai încercăm. Îmi place că jucătorii zâmbesc, şi Bănel, şi Niculae, chiar şi lui nea Piţi i-a mijit unul pe sub mina „trademark” morocănoasă…

Dar să nu ne grăbim, ruşii nu se mişcă rău deloc, atenţie…

Îmi place pressingul ăsta proaspăt, în terenul lor. Uu, de când n-am mai văzut. Foamea celor 2 Niculae, şi ceilalţi le ţin hangul. Micheteau. Lupii tineri. Aşa, mă.

Bară Marius!! Ce frumos ar fi să dea şi el un gol… nici nu îndrăznesc să „cer” prea mult, să nu supărăm Acolo Sus…Ocazie Dică! GOOOOOOOOOOL!!!!! GOL MARIUS!!! OOOO…. Frumos…Centrare de manual a lui Bănel, cea mai bună a lui din ultimii 2 ani, probabil. Spectatorii cântă, pentru prima dată seara asta. De mult n-am mai auzit spectatori cântând la un meci al României.

Piţurcă râde.

Aliuţă? Nu ştiam că a fost convocat. Vreodată.

Ogăraru, şi el pare în formă, na, cum l-am lăudat, cum a călcat pe minge.

Aliuţă a intrat imediat în meci, cu un „călcâi” de efect. Petre cel Lung recuperează tot… de mult nu i-am văzut jucând cu atâta AVÂNT. Presingul ăsta m-a uns rău la inimă..

Frumos că Piţi bagă toţi jucătorii, chiar şi Stanca. O chestie de moral.

Fluier final. O seară frumoasă, aşa da. Să ne bucurăm, că nu plouă cu seri din astea.

Pauză. Meciul nu m-a entuziasmat în prima repriză, oricum nu atât cât pe comentatori. Multe pase greşite, puţine acţiuni „colective” reuşite, joc fragmentat, jucătorii nu mi se par atât de în vână ca la un steaua-cfr sau poli-urziceni. Boya parcă îşi alege momentele când fuge, mai delăsător în joc faţă de alte dăţi. Mă aşteptam să „explodeze” în sfârşit Joao Paulo (nea Bălene, Joao Pinto era altcineva), dar nu. Se văd transferurile târzii, se vede handicapul unui start atât de greu. Ca o maşină de curse ambalate până peste cap înainte de start, încât când se pune verde… se îneacă motorul.

Steaua mi se pare că joacă la aşteptare, nici ei nu par 100% concentraţi… ori s-au temut de meciul ăsta mai mult decât era cazul, (n-au văzut ultimele meciuri din Giuleşti?) ori… pur şi simplu nu joacă cine ştie ce. Dau mereu senzaţia de „pericol”, dar greşesc ultima sau penultima pasă. Aici sunt de acord cu comentatorii, Lovin şi Ov Petre fac un meci bun. Cum se învârte roata… amândoi au fost la un moment dat în dizgraţie.

Să vedem repriza a doua. Despotovic?

Au, a ieşit Coman. Am emoţii pentru Euro….

Boya intră tare – nu-mi place cum joacă, foarte foarte dur.

Hop – prima fază sudamericană cu finalizare, ocazie imensă Dayro.

Simt un gol stelist. Au inceput tare de tot.

Iese Herea (mi-a plăcut, tehnic, fizic, fugă), intră Panco Italiano.

Intră Habib. Mi se pare o decizie corectă să-l ţină pe bancă, de fiecare dată intră cu mult aplomb.

Încep să înţeleg de ce îl ţin pe Nicolae Grigore în echipă, unul din cei mai „anonimi” jucători. I-a ieşit un dribling şi o pasă luminoasă, şi nu e prima dată. Joao (Paulo, Bălene) însă n-a fost bine poziţionat.

Crainicul intervine, zicând că nu e voie să adresezi „cuvinte injurioase”. Mă rog, în loc să fluiere crainicul, ar putea să strige „nu e” în loc de… ar înţelege ei ;).

Cred că Pepe i-a zis nişte cuvinte injurioase lui Maftei, după un fault dur. Dar, în spaniolă, nu se pune.

Golul lui Săpunaru m-a lăsat fără aer. Ce execuţie! Braziliană curată!

Sunt curios dacă sună Rednic retragerea. Sau, jucătorii.

Auăleu, Pancu e plin de sânge pe jos. Şi Neşu. Şi arbitrul se ţine de cap!! Măi oameni buni, terminaţi cu prostiile.

F**k.

Se întrerupe meciul. Incredibil. Cât de idiot poţi să fii să arunci cu chestii când s-a spus că se întrerupe meciul la prima abatere? N-am cuvinte. Ce să mai zici – nimic.

…

Cea mai enervantă ruşine e cea pentru care nu eşti vinovat, dar o simţi, incontrolabil.

Încerc să-mi închipui ce-a gândit făptaşul. În primul rând, un “îmi bag ceva” exaltat, probabil. Apoi, când şi-a dat seama de ce-a făcut, nu-mi fac iluzii că i-ar părea rău - probabil, cu creierul lui alb şi faţa abrutizată, e mândru de ce a făcut. Va povesti nepoţilor că el, doar el, a avut “tupeul” să arunce “bricheta galbenă”. “Hăhăhă, au întrerupt meciul, să vezi frattee ce-am provocat, mnkaţaş. Ce tare am fost. Eu îi iubesc, eu îi omor.” (Asta presupunând că e rapidist. Dacă nu, cade ultima frază). Sunt momente când oamenii îşi pierd raţiunea, se lasă cotropiţi de instincte (auto)destructive. Se întâmplă.

Da, dar jucătorii ăia ce vină au? Noi ce vină avem? Iresponsabilu’ naibii. Să-l apuce instinctele destructive la el în cameră. Sta-ţi-ar în gât.

Atât Ceahlăul, aţoşi şi cu tupeu, cât şi Craiova, exuberanţi risipitori de ocazii, s-au încadrat în şirul destul de lung al echipelor „mici” care au făcut meciuri foarte bune împotriva primelor clasate.

Mi-au plăcut driblingurile Craiovei (Wobay şi Luţu), de fapt tot jocul lor variat şi combinativ, cu Baird (mai ales) şi Costea peste tot; paradele lui Coman (la „capul” lui Baird, în special, de pus la colecţie), din păcate singurele momente memorabile din partea Vişinie, unde m-au mirat neplăcut numeroasele „găuri din defensiv㔺i senzaţia de „ratangiu” lăsată de Joao Paulo.

Mi-a plăcut şi arbitrul, mai precis cum la faza eliminării lui Bozovic i-a explicat în amănunt de ce l-a dat afară, arătându-i obrazul a „mai şi protestezi, un pic de jenă nu-ţi e?”. Fază la care Bozovic n-a mai zis nimic şi a plecat, nu înainte de a merge la adversar să vadă dacă mai are falca la loc. Mi-a plăcut gestul, păcat că a fost nevoie de el după reacţia stupidă de dinainte care a cauzat eliminarea.

Ăştia micii arată că pot. De te şi miri cum de sunt aşa jos în clasament. Probabil că pot, dar nu tot timpul…

Un „Wunder von der Weser” aşteaptă cei de la Werder Bremen în meciul cu Glasgow Rangers din cupa UEFA. Scoţienii au câştigat în tur cu 2-0, dar Werder are în istorie câteva răsturnări de situaţie şi mai dramatice - un 5-0 după un 0-3 la Dynamo Berlin (pe vremea DDR-ului), şi un 4-0 după un 0-3 la Olympique Lyon. Weser e râul care trece prin oraş, care dă şi numele stadionului. Iar Wunder înseamnă minune.

În prima jumătate de oră au presat nonstop, cu calm, dar cu hotărâre. Scoţienii însă, cu o atitudine identică, rezistă. Abia acum au „muşcat” scurt ofensiv, după care s-au retras iar.

Meci interesant, ambele echipe joacă în viteză, necomplicat, „dintr-una”. Cred că sunt echipele cu jocul tradiţional cel mai puţin complicat dintre astea mai renumite.

Meciul nu e dur, dar dârz. Tocmai a ieşit un scoţian cu arcada spartă. Bineînţeles, păi, ce, avem carmere cu zoom degeaba?, a fost arătat de aproape. Brr, o tăietură urâtă şi roşie. Meciul continuă, concentrat.

Diego are clasă, se vede din mişcări, din cum îl ascultă mingea.

Dar, 0-0 la pauză.

În pauză am dat pe „Realitatea”, la emisiunea despre Costel Busuioc, cel care a câştigat Hijos de Babel în Spania, ieri. M-a impresionat o frază a unei doamne – zicea că omul voia să se apuce încă de acum, din seara asta, de lucru – să înveţe cântece, să se pună la punct. Pentru că e o responsabilitate foarte mare şi nu vrea să dezamăgească.

Atitudine. Ar fi bună de exemplu şi… altora.

Respect.

Am dat înapoi, a reînceput meciul, cu Werder tot în jumătatea scoţiană. Jocul la fel, simplu, pase dintr-una, şut la poartă din orice poziţie cât de cât favorabilă – odată tot tre’ să intre. Să vedem…

Uuu… tocmai ce ziceam, că a scos portarul una de sub bară. Din cornerul rezultat, un „cap” din viteză, puţin pe lângă.

Alt atac. Încearcă, alternând pase în adâncime cu acţiuni pe flancuri, dar scoţienii stau „arici” – cea mai clară ilustrare a unui „arici” văzută de mult timp. Strâng şi întind ţepii după cum se plimbă mingea.

Jvvmmm, încă un şut lângă bară.

Bombardament… dar trag ori pe lângă, ori în portar. Acum, una boxată.

Încă o centrare. Scoţienii nu leagă 2 pase. Încă un corner. Ratat, de puţin.

Mira-m-aş să nu se dea un gol. Ori unii, ori alţii. Scoţienii mai bagă un fundash. Motto-ul este: „Autobaza în poartă, fără jenă”. Zici că-i antrenează Sorinaccio.

GOOOOOOOOOL!!!! DIEGO!!!! CE GOL!!! Preluare pe piept la marginea careului, „saltă” 2 dintr-o mişcare, şi apoi un voleu în cros, jos, lângă bară – beautiful.

Cum, ţin cu nemţii?!?

Cu surprindere, da. Scoţienii îs prea sgârciţi la fotbal, mai dă-i încolo. Pân’ la 2-0, cu Werder. Apoi, vom vedea.

UAAAI, CE OCAZIE GLASGOW! 3 contra 2, în careu, au greşit centrarea! Ce 2-0… hop, şi a fost fază suspectă de 11m în careul neamţ la faza precedentă… atins mingea, dar luat cu fulgi cu tot.

Se joacă la-ntâmplare de ambele părţi. Emoţiile.

Încă o ocazie Glasgow, altă centrare pe jos, aiurea. Surprinzător la britanici.

De atunci, se joacă doar în jumătatea lui Rangers. Mai steril ca pân-acum, însă, cred că Werder trage aer pentru asaltul final. Scoţienii dau impresia de numeroase limite tehnice. Nu şi fizice. Acum sunt toţi în careul lor. Respinge unul, chinuit, din 2 timpi, apoi, altul. Din nimereală se naşte un contraatac. Eşuat. Înapoi. Toţi. Sorinaccio curat. Cum au bătut ăştia cu 2-0 în tur? Cu ce? Cu cine? Mare chestie, asta cu terenul propriu…

Mai snt 20 de minute. Nici n-am vrut să mă uit la meciul ăsta, că mă cam lasă rece ambele echipe. Dar m-a prins.

Cică 11 ocazii clare de gol au avut. Iar golul a venit din nimic, fabricat de Diego. Da… cunoaştem scenariul.

Acum, în minutul 82, aflu că joacă şi Mertesacker. Funaş. Până acum n-a avut treabă, n-a zis comentatorul de el deloc. Corner Rangers. Irosit.

BARĂĂĂĂĂ!!! Bară din 5 metri a nemţilor!! Incredibil ce noroc au flăcăii highlanderi!! A scos-o portarul în bară…

Încă un corner.

Şi încă unul. Al 17-lea. Iar se strecoară mingea la milimetru printre 18 jucători în careu, prin faţa porţii.

Acum un şut de la 25m, scos cu greu de portar, de lângă bară. Prinde şi cornerul. Mai sunt 2 minute jumate. Când a trecut?

Băi, treci de unul, răsare alt albastru ca din pământ în careu de se loveşte şutul-bombă de el.

Contraatac.

Echipele sunt ca 2 boxeri în repriza a 12-a. Abia mai fug ăia în atac, abia se retrag ăştia în apărare. Li se vede efortul în mişări.

Prelungiri.

(pen?)ultima ocazie. Mai e un minut din prelungiri.

Sorinaccii bubuie mingea, mai câştigă 10 secunde… vitale. Final. Glasgow Dacia Mioveni Rangers merge în sferturile UEFA. Şi, probabil, la o bere, acum după meci.

Partea bună e că un meci ca ăsta dă speranţe echipelor noastre. Se poate să elimini o echipă mult mai bună, practicând antifotbal elementar.

(bine, întâi trebuie să-i baţi, cum-necum, acasă, cu 2-0).

Suporterii lui Inter au început meciul cu Liverpool mulţumindu-le englezilor pentru finala de la Istanbul, câştigată de Liverpool împotriva lui Milan (dupa legendara revenire de la 0-3).

Cunosc un fan al lui Manchester United pentru care singura consolare pentru eliminarea echipei „lui” din Liga Campionilor anul trecut a fost faptul că nu a câştigat Chelsea, Liverpool sau, mai ales, Arsenal.

Pe de altă parte, un coleg a urmărit un meci al lui Bayern München în Cupa UEFA împreună cu nişte suporteri ai lui Hamburg, un oraş cunoscut pentru fani “anti-Bayern”. Toţi nemţii ţineau însă cu Bayern împotriva “străinilor”.

De aici întrebarea: ce arată mai mult caracter? Să ţii cu o echipă, mai presus de patriotism, sau să ţii cu echipele din ţara ta mai presus de “culorile de club”?

În primul caz, te afiliezi la o “cauză”, sau mai degrabă un grup, să zicem Inter Milano, şi îi rămâi fidel exclusiv, indiferent de circumstanţe şi mai presus de orice alt sentiment. Mai presus de patriotism. Dovada supremă de loialitate. Rezultatul poate fi să vrei ca, de exemplu, Milan să nu câştige, nici măcar cu “străini”, doar pentru că sunt “duşmanii” tăi din alt cartier.

În al doilea caz, patriotismul e mai presus, lăsând la o parte “micile neînţelegeri ale vieţii”, pentru ca “la greu să ţinem cu ai noştri, indiferent de culori”.

Dar ce înseamnă tărie de caracter? E a fi “patriot” dovadă de tărie de caracter, sau dimpotrivă, de slăbiciune ? De ce să ţii cu un român (italian, neamţ englez etc.) doar pentru că e român (…etc.), necondiţionat de ce fel de om e ? Nu are nici un merit în românismul său, dar are merite dacă e, de exemplu, un om, sau jucător, poftim, bun. De ce să nu fie asta măsura, şi nu apartenenţa la o naţie, sau, ca să ne întoarcem, la un club ?

Mulţi dintre noi avem nevoie, emoţional, de astfel de ataşamente, la diverse grupuri. Ideologice, sportive, sociale, de interese. E un simptom al expresiei “omul, animal social”. Ele ne împrumută, cum se spunea în această discuţie, o parte din identitate. Poate, pentru a compensa ceva care ne lipseşte, sau pentru a augumenta o parte pe care vrem să o impunem într-o sferă extinsă. Asta nu înseamnă, însă, că musai trebuie să fim mândri de asta.

Sunt fanul unei echipe, şi, în campionat, mă distrează insuccesele “rivalilor”. În acelaşi timp, când rivalii joacă cu “străini”, ţin cu ei, din “patriotism”. Consider că dau, în ambele cazuri, dovadă de slăbiciuni de caracter.

Dar mi le asum. Pentru simplul motiv că …e plăcut să fii “suporter”, e fain să fii “patriot”. Ai parte de bucurii (şi necazuri) colective la un nivel emoţional imposibil de atins “în individualism”.

Ar trebui însă să nu uităm, mai ales cei mai “exaltaţi” dintre noi, ce înseamnă de fapt asta – slăbiciuni de caracter. Şi, dacă tot le avem, dacă tot sunt plăcute, să le savurăm cu bună-dispoziţie şi bun-simţ, deoarece cu cât le manifestăm mai agresiv, cu atât arătăm mai clar şi mai hâd cât de goi suntem pe dinăuntru.

În timp ce Inter-Liverpool stă să înceapă, pe alt post e un meci interesant din campionatul elveţian de hochei, am apucat să văd vreo 5 minute. Sunt nebuni oamenii în Elveţia după hochei. Au un campionat mic, de 12 echipe, dar săli pline mereu. Săli de… 16000 de locuri, de exemplu, în Berna, care şi acum e plină. Ba nu, e la Fribourg.

Echipa din Berna, SCB, a câştigat detaşat sezonul „regulat”, şi e mare favorită la titlu. Ceva în genul New England Patriots anul acesta în NFL. 50 meciuri, 111 puncte, golaveraj +75. Următoarea clasată, Geneva, a avut 89 puncte. A început play-off-ul, adică eliminatorii, cel mai bun din 7. locurile 1 cu 8, 2 cu 7, 3 cu 6 etc.

În primul tur din playoff Berna joacă deci cu Fribourg, ultima calificată, in extremis, cu 1 punct în faţa locului 9, 70 puncte (41 diferenţă faţă de primul loc!) şi golaveraj -31 (minus treizecişiunu). Fribourg are cei mai buni 2 jucători ai lor accidentaţi, iar vedeta nr. 3 a fost suspendată din meciul 2 pentru ceva fault rău. Ei bine, cu un portar cică fenomenal, Fribourg conduce cu 3-2 după 5 meciuri!! Acum e prima repriză din meciul 6, 0-0, cu Berna în atac nonstop. Să vedem…

…

Pauză la Inter, dau înapoi la hochei – 3-2 pentru Fribourg, în repriza a doua!! Şi ooo, ce contraatac Fribourg! La un pas de 4-2! Aiaiai… spectatorii cântă nonstop(impresionant!), bat din tobe şi din tot ce au sonor la ei. Sala e plină ochiochi.

Se termină repriza, mai e una, e 3-2. Bate Fribourg, merge mai departe! Noi ne întoarcem la Inter-Liverpool. Scuze, dar tricoul lui Chivu ne e mai aproape decât al bernezilor sau free-burghezilor.

…

Inter-Liverpool 0-1, mai sunt vreo 2 minute, am dat înapoi la hochei. Tot 3-2 pentru Fribourg. Incredibil. Mai sunt mai putin de 3 minute… GOOL!! Gol Berna!! 3-3!!

Prelungiri. Fribourg şi-a câştigat toate cele 3 meciuri în prelungiri până acum… dar au fost la 3 minute de „bonheur”, s-ar putea să lase urme pisihologice… portarul lor-fenomen, Caron, a scăpat mingea în poartă la ultimul gol…

S-a reluat meciul. Încrâncenat, Berna domină, Fribourg contraatacuri. Tocmai a rămas un Friburghez pe jos, scuipând ceva lichid închis la culoare… brr… eliminare 2 minute un bernez, pe chestia asta. Spectatorii strigă şi cântă într-una, zici că e finală de campionat mondial, incredibil.

Fribourg domină copios acum, în superioritate. Ratează… încă o dată. GOOOOL!!! GOOOL FRIBOURG!!! Aşa a fost de rapid că nici n-am văzut! Printre picioarele portarului! Ca să folosesc un clişeu, dar care se aplică total – SALA E ÎN DELIR.

A, şi acum înţeleg de ce. E gata!! Meciul e gata! Deci se joacă după regula „golului de aur”! Cine înscrie, câştigă! Incredibil. Cenuşăreasa a învins. Bernezii n-au rezistat presiunii de a fi favoriţi. Nu le vine să creadă. Au dominat sezonul normal suveran – m-am uitat pe net, de documentare, cică ar fi, dat fiind contextul, cea mai mare surpriză din istoria play-offului. Şi a fost. Oamenii plâng, cântă, sar şi aplaudă în tribune. 16000 de oameni într-o sală, agitându-se, unii peste alţii. Fantastice imagini.

Se tot spune „play-offul e altceva”, se pleacă de la zero, sezonul regulat nu mai contează. Iată că a contat, dar doar punând presiune pe favoriţi.

Frumoasă poveste. Cu aceste, noapte bună.

Mai sunt vreo 10 minute. 80000 de oameni pe Giuseppe Meazza. Scandează numele jucătorilor. Mă chinui să disting, poate-poate aud un „CHIIIIVUUU”, dar nu poţi să-ţi dai seama. Sandro Mazzola co-comentator. Clar, mă uit pe italieni.

Fanii lui Inter cică au început prin a mulţumi lui Liverpool pentru finala de la Istanbul (cea câştigată de engleji în faţa lui Milan la 11m, după ce au revenit de la 0-3).

Hopa! Deja Chivu bate corner. Al doilea. „Di nuovo larga la soluzione di Chivu”.

Meci închis, luptă surdă, din primele 15 minute nu înţeleg nimic. Se luminează brusc cu 2 călcâie măiestre din zbor ale lui Ibrahimovici, în aceeaşi fază.

Imediat, la cealaltă poartă, soluzione risssschiosa di Chivu, după ce Fernando Torres s-a făcut simţit în careu. (Chivu joacă fundaş central? Parcă ziceau ziarele că va juca pe stânga, să-şi menajeze umărul… nu prea aduce a „stânga” zona unde îl văd că mişună…)

„Caut”, cu accent pe a, la comentatorii italieni, e Kuyt. În caz că întreabă cineva. Ca în „finta di Chivu su Caut”.

Scivola Cambiasso! Bănuiesc că înseamnă „alunecă”. Mare ocazie Fernando Torres, care s-a descurcat foarte bine în careu. Meciul s-a mai aerisit, imediat a fost o fază la poarta cealaltă. Aşa mai da. OOOO, ce ocazie Cruz! „Geniale l’assistenza d’Ibrahimovic!”

Am avut impresia că a zis „Zenga” de două ori, comentatorul. O fi Walter?

Şivola anche Chivu! Ce tot alunecă ăştia? Ocazie Liverpool.

Torres salta Chivu, după ce a mai săltat unul pe drum. Ce jucător… nu l-am văzut niciodată jucând, că a fost tot la Atletico, pe care nu i-am văzut, şi de când a venit aici n-am văzut Liverpool. Până acum, înţeleg tamtamul pe seama lui.

„Inter gioca bene come squadra, ma fa errori individuali”. Mda.

Bravissimo Cruz ha fatto una cosa grande. Adică un călcâi spontan, din întoarcere, la 1m de poartă. În Reina.

Se vede treaba că ambele echipe şi-au impus, de la cabine, calmul. Asta a fost lecţia cu care au venit de acasă – nu ne stresăm, aşteptăm pomana greşelii adversarului. Deci, 0-0 la pauză.

Dau pe hochei, unde e un meci interesant din campionatul elveţian. Dar despre asta, în alt reportagiu.

Reluare.

Ocazie Vieira. Vieira nu pare în formă. Cred că vine după o accidentare, dacă am înţeles bine.

O-ooo… Burdisso are un galben, e pe jos, se plange de niste crampoane pe gamba.. dar degeaba… a intrat cu talpa ca un nebun… galben… roşu. Se complică situaţia.

Lovitură liberă, Chivu. Am sperat… solo la potenza. Păi, da, că mingea e în tribună.

Liverpool e pe ei acum… salva tutto Chivu, cu 2 “roşii” în spate.

Chivu acum scoate o lovitură liberă la marginea careului lor, şi un galben la fundaş. Benitez se agită pe margine. Ibrahimovic, în forţă, fuori.

CE RATARE!! La grande şansa!! Recuperare la marginea careului, intră în careu, în unghi, şi în loc să-i paseze lui Cruz, liber la 11m, trage la 10cm de bară… afară.

Zanetti trage echipa după el (asta deşi are mereu nişte “roşii” în cârcă). Meciul se încinge. Parcă joacă mai bine Inter în 10. mai concentraţi. Încă o semiocazie Cruz!

Imediat, scapă Babel dincolo, Rivas, foarte bun până acum, îl dă jos la 17m lateral, un metru în afara careului. Gerrard……. Scoate Julio Cesar de sub bară. Ha intuito.

Gol Torres. Şut curat, precis „pe gaură”, la colţul scurt. De lângă Chivu. Nu cred însă că avea ce face Cristi. N-a fost timp, Torres a mişcat perfect.

Adesso una partita molto facile per Liverpool, il morale dei giocatori dell’Inter e andato sotto terra.

Ocazie Gerrard. Se pregăteşte să intre bătrânul vrăjitor Figo. (paranteză - de fiecare dată când îl văd, îmi aduc aminte de el tânără speranţă venită cu Sporting şi eliminată de Dinamo prin golul lui Gerstenmayer… Figo şi Peixe erau cele 2 tinere vedete. Doar una „s-a ajuns”…)

Cruz, încă o lovitură liberă peste.

Dincolo, Benayoun, care a apărut şi el în locul lui Babel, îl pune la treabă pe JCesar.

Chivu a avut o ieşire bună din apărare, dar Ibra a pierdut apoi mingea în stil românesc.

Intră până la urmă Pelé (!), nu Figo, în locul lui Vieira, fluierat, dar încurajat generos de il capitano Zanetti. Ce om, ăsta… jos pălăria.

Pasă extraordinară „printre” a lui Chivu!! Ibrahimovic, singur în careu, lateral, se împiedică, trage mult peste… E schimbat imediat, cu capul în pământ. Încurajat, din nou, de Zanetti.

Salva tutto Chivu, din nou ultimul apărător. Min. 84, e cam gata. Zenga (cred că el e comentator) zice hai, măcar să nu pierdeţi! Zanetti şi, iată, Chivu, care ia un galben, par singurii cu această mentalitate.

Liverpoolii plimbă mingea… da. Olé-uri din tribune. Dau la hochei. Adiă la celălalt reportaj.

Revin pentru final. Prelungiri… gata, îi las. Dincolo la hochei e dramatic. Chivu a jucat binişor, un pic peste nota echipei, aş zice, deşi a făcut şi nişte greşeli. Asta e, ironia sorţii. A plecat de la Roma la Inter să câştige trofee… Inter iese, Roma merge mai departe…

L’avventura Europea della squadra con il scudetto sulla maglia e finita. Torres sopra tutti, aş adăuga eu.

Şi da, a fost Walter Zenga la microfon. Nu ştiam că vorbeşte aşa repede :).

Arrivederci, legătura la hochei.

Începe Rapid-Poli, frumos, cu imnul, şi cu declaraţii de prietenie între suporteri. Nu ştiu exact de unde vine tradiţia asta, dar e o pată de verde viu pe scena ultra-încrâncenat suportericească.

Hopa! Joacă Burdujan şi Buga. Şi Ionuţ Stancu! Adică Rapid II de acu’ câteva săptămâni. Iar dincolo joacă Gemenii Karamyan. Cosmin Băleanu cică sunt imposibil de deosebit. Hm… or juca cu acelaşi număr pe tricou?

Primele 7 minute se joacă în jumătatea Rapidului, cu o singură incursiune dincolo. Acum a doua.

Asta cu lovitura indirecta din careu n-am înţeles-o. Păi, ori e fault, deci unşpemetri, ori nu e fault, şi atunci nimic. Ce-a fost, juma’ de fault? Trebuie consultat regulamentul, probabil îl acoperă pe Balaj dar nu ştiu eu. Oricum au dat-o peste. [later edit: a fost indirecta din cauza pasei inapoi la portar, deci nu din pricina unui ipotetic fault]

Milhazes ăsta (dacă îşi găseşte o timişoreancă şi rămâne aici se va transforma în Mihălzeş) parcă aduce cu Gică Popescu în tinereţe, la faţă. Deşi mi s-a spus că nu le prea „am” cu asemănările dintre oameni.

Ce mă impresionează la Poli nu e neapărat valoarea individuală a jucătorilor (excepţie Karamyan cel Bătrân, pardon, că sunt la fel de bătrâni, mă refer la Artiom), ci faptul că par a fi „făcuţi pentru posturile pe care joacă” (poate cu excepţia lui Marius Popa, care parcă s-ar vrea atacant ;p). Bănuiesc că asta înseamnă aşezare în teren cumsecade. Asta înseamnă antrenor.

Fază nostimă, un căpitanul legând şireturile portarului. Leading by serving.

Poli mişcă bine. Vişiniii - alo, trezirea!

În sfârşit o fază frumos legată, terminată cu “cap Buga”. Meciul, altfel, nu mi se pare slab deloc, chiar şi fără ocazii de gol. Un alt 0-0 care nu plictiseşte.

I-am văzut pe Karamyeni unul lângă altul. Au numerele 10 şi 11, în rest sunt IDENTICI, chiar şi numele e A. Karamyan pe spate la amândoi :).

Îmi place cum mişcă Burdujan. Nu, că n-a făcut mai nimic azi, pur şi simplu…. O! gol. GOL Karamyan…2! Cel cu 11 pe tricou! Arman(d)! Vezi dacă nu eşti atent! Ce m-a găsit să scriu de Burdujan…

Între timp, un cadru inspirat, cu cei 2 fraţi indigo alergând cu exact aceeaşi expresie a bucuriei pe faţă.

La reluare, la centrarea lui Bădoi Cel Fluierat, se vede că mingea a ieşit „cu întreaga circumferinţă” în afară, cum ar scrie la carte. Hmmm…

„Rapidul scârţâie la construcţie”, zice nea Băleanu. Mda.

La Rapid impresionează valoarea jucătorilor, nu şi colaborarea „în colectiv”. Pancu, ce pasă cu călcâiul! Burdujan – mda, şut anemic. Cesinha - centrare aiurea… (ce am zis de valoarea jucătorilor?)

Abiodun a luat un galben. Acasă îi vor spune părinţii, măi Agunbiade, măi, asta nu-i treabă.

Iată, vişiniii s-au trezit. Dar nu s-au spălat pe ochi, ai zice, după anemia şuturilor la poartă.

Pasă a lui Grigore pentru Grigorie… …alt şut anemic.

Pauză.

Reluare.

Ce ocazie Bucur!! Măi, Gigele, dacă aşa faci şi la Euro…

Altă ocazie dincolo, după nici un minut. Meciul s-a făcut intens-intens, şi decent de curat, până acum. Da, aşa ne place. Şi tribunei, care cântă. Micheteau.

Mai puţin micheteau că n-au dat mingea afară cât era Aliuţă căzut. Mi-ar fi plăcut.

Meciul te ţine cu răsuflarea tăiată. N-a mai fost timp de scris.

Au intrat Boya şi Paulo. Ritmul s-a iuţit. Au apărut ocaziile cât roata Carului Mare, precum cea a lui JPaulo. Marius Popa şi-a scos pârleala loviturii indirecte de la început.

„N-am văzut!” s-a văzut clar cum a zis arbitrul de tuşi. Despre henţul lui Cânu de la marginea careului. Avea o faţă atât de sinceră, încât cred că l-au crezut şi jucătorii, care veniseră ca uliii, dar au plecat relativ repede de la proteste. N-a văzut, ce să-i faci, iar Balaj, s-a văzut la reluare, era mascat. Se cheamă ghinion.

Min. 75. Tribuna cântă.

Cu exceptia şutului de acum al lui Constantin şi de ocazia lui Paulo, am avut senzaţia că jucătorii Rapidului au făcut mereu ceva în plus în faţa porţii. Ori un pas, ori o pasă. I-a costat.

Cât pe-aci să dea gol Geamănul, Artiom Titularul, aflat însă azi în umbra fratelui.

Final. 0-1.

Meciul lui Arman „Assante” Karamyan, cel luat „la umplutură” cu fratele mai celebru, şi care a ţinut să demonstreze umplutură de calitate.

Mereu am văzut în Poli o Fiorentină a României – păstrând proporţiile, au tradiţie, suporteri, performanţe internaţionale puţine, dar memorabile. Şi, desigur, sunt violeţi. Iar sezonul acesta chiar că seamănă cu al Fiorentinei. În clasament, mereu în preajma podiumului, cu privirea aţintită în sus. Ca personalitate a antrenorului – modest ca persoană, nu vorbăreţ, nu presă, nu scandal, nu vedetă, dar extrem de dibaci, ştie să scoată multe din (ori)ce jucători are.

Rapid?…. eeei… s-o lăsăm aşa, cu semn de întrebare.

Una peste alta, un final pe măsura unei etape… originale.