Triunghiul
Thursday, May 22nd, 2008.
Care e imaginea care mi-a ramas pe retina de la finala de ieri?
.
Au fost multe secvenţe memorabile, de la acel „BELIEVE” al peluzei roşii la deschidere, la capul lui Terry îngropat în umărul lui Avram Grant, expresia feţei lui Lampard după gol, fericirea haotica a lui Ferguson, silueta scunda a lui Bobby Charlton intre atâţia găligani, stopul abrupt al lui CRonaldo la penalty, schimbul de tricouri / uniforme dintre armata roşie şi armata roşie… însă iau ca reper prima imagine cu care m-am trezit azi-dimineaţă, şi a fost de fapt un „filmuleţ” care mi se tot derula în minte: Triunghiul.
.
Acel halucinant triunghi de pase, Rooney cu diagonala din propria jumătate peste tot terenul, CRonaldo stop din zbor, un pas, centrare imediat, cap Tevez. Pentru mine, faza meciului, faza întregului sezon. Perfecţiune, şi nu pe calculator, ci în plin efort, în ploaie, pe distanţa de câteva zeci de metri, în – cât, 5 secunde? Nu cred c-au fost 5 secunde.
.
Pase lungi s-au mai văzut. Şi centrări bune, şi lovituri de cap. Dar nu în combinaţia asta, în halul ăsta. Statistic vorbind, pasa lui Rooney n-avea cum să ajungă la Ronaldo. Distanţă, vreme, poziţie din întoarcere când a pasat, fundaş bine plasat. Şi totuşi a ajuns. La Ronaldo, odată reuşit stopul, mă aşteptam la o floricea-două-nouă, urmată de fault. Nu. O atingere, un pas, centrare. Tevez cel odată dolofan n-avea cum, teoretic, să vină ca un bolid peste jumătate de teren practic aproape la fel de repede ca mingea. Doar e argentinian, cine se crede? Ei, a fost acolo pentru a trimite ghiuleaua cu capul. De la înălţimea lui moderată, în faţa unor fundaşi ca Terry.
.
Nu, faza asta n-avea cum să fie. Pentru că a fost, e imaginea care îmi rămâne de la finală.
.
Pentru toate celelalte, există comentatori mai avizaţi :).
.
