creaza-ti blog
explorish

Dane, ne eşti dator.

Scrisoare pentru Dan Petrescu
.
Dane,
.
mai devreme sau mai târziu, în următoarele două săptămâni, gândul perfid se va strecura: “poate e mai bine să mergem în Europa League, e mai accesibilă, avem şanse mai mari la o performanţă de răsunet, faze superioare, poate chiar o finală, cine ştie.”
.
Dane, după seria asta de meciuri în care ne-ai făcut să visăm, ne eşti dator. Ne eşti dator să alungi acest gând, din mintea ta şi a băieţilor tăi formidabili. Deşi pare a fi vrabia din mână, Europa League e de fapt cioara de pe gard. Puteţi cădea cu alde Liverpool şi s-a zis, sau mai rău, puteţi cădea cu alde Slavia Praga şi să fiţi eliminaţi fără glorie. Nu ştii ce va aduce ziua de mâine, şi dacă încerci să-l păcăleşti, fotbalul te va pedepsi. Ar fi păcat, pentru că voi sunteţi singurii din ţara asta care nu l-aţi păcălit. Vă rugăm, n-o faceţi acum, la punctul culminant.
.
Vom veni la Stuttgart. Mulţi, puţini, vom fi acolo, în tribune, cu vocile la noi. Să vă uitaţi după bannerele noastre şi după pălăriile tricolore, în mareea roşie de pe Gottlieb Daimler Stadion. Iar dacă vom simţi că aţi dat tot ce aveţi mai bun în voi pentru un rezultat calificant, vom pleca mândri şi demni, privind nemţii drept în ochi, indiferent de cum se va termina. Ar fi cadoul vostru, care ar însemna mult pentru noi.
.
Am glumit, Dane. Nu ne eşti dator cu nimic. Noi îţi suntem datori, pentru încă o ocazie de a “scoate steagurile”, ocazie care nu credeam că va reveni prea curând. Ţi-am povestit doar despre cea mai grea misiune a ta în campania asta de calificare. Marele tău, marele vostru examen. It never ends… dar tu ştii asta deja.
.
Vă mulţumim anticipat, şi vă ţinem pumnii.
.

23 comentarii to “Dane, ne eşti dator.”

  1. alexx Says:

    SUPERB : )

  2. Luke Says:

    Suntem alaturi de voi!!!
    Felicitari Echipei Unirea Urziceni!!!

  3. sima Says:

    ne-ati facut mandrii ca suntem romani , felicitari Unirea Urziceni

  4. Gubylu Says:

    Felicitarri pt Unirea din partea unui DINAMOvist…asta mentalitate…asta antrenor.

  5. gaby calin Says:

    bv-ooooo Unirea,sunt mandru de voi,sunt un stelist infocat dar acum si voi sunte-ti in inima mea.

  6. marian Says:

    Felicitari unirii si jos palaria in fata lui Dan Petrescu

  7. coco6 Says:

    Bravo si FELICITARI UNIREA!!!de la un dinamovist si succes la Stuttgart!pt dan petrescu: macar in CL sa fie mai calm

  8. Ion Lupan Says:

    S-a vazut… unde e macar putin patriotism si demnitate, chiar nu mai conteaza banii deloc…de parca ar conta in general… Bravo UNIREA (frumos cadou pentru Marea Unire ce se apropie !), Bravo Bursucule (ce frumos poate sa sune o porecla cand posesorul ei are caracter). Superb articol !

  9. bamse Says:

    dupa meciul cu suedia ai fost dator, acum nu mai esti.FELICITARI.

  10. Wolf Says:

    Astia nu’s normali. Parca n-ar trai in Romania. Strica imaginea ligii lui Mitica. Bursucul ar trebui sa mute echipa in Anglia sau Germania. BRAVO Dan Petrescu si Unirea!

  11. radu Says:

    Recunosc, nu-mi place omul Dan Petrescu - va spun si de ce - atitudinea lui la meciurile interne, faptul ca este cu gura mare mereu, se tavaleste la marginea terenului si multe altele ( dar poate asa se face performanta la noi, cine stie?) in schimb imi place ANTRENORUL Dan Petrescu!!! este dedicat muncii, de fapt este o pasiune pt el, bun tactician si mai ales un bun conducator de osti…se vede ca nimeni nu-i iese din cuvant!!! si bine face!!!
    In schimb mi-as dori mai multa prestanta si eleganta pe banca din partea lui ( in Anglia se invata asa ceva si se si aplica) si mai putin scandal. Daca reuseste aceste lucruri, cu siguranta va ajunge la echipe mari. Daca nu, fiti siguri ca-si va irosi talentul prin campionatele est - europene. Si ar fi mare pacat!!!
    Felicitari Unirea si mai ales felicitari ANTRENORULUI DAN PETRESCU!!!

  12. dinamovistu Says:

    ne-ati facut mandrii ca suntem romani , felicitari Unirea Urziceni

  13. iachint Says:

    sunt stelist si ma bucur enorm pt bursuc si l rog sa califice echipa si sa i de a o palma lui gigi care este depasit astazi de fotbal

  14. din Satu Mare Says:

    Si va vom stima si va vom iubi, chiar si atunci cand va veni, caci odata tot vine, si infrangerea.
    Dar stim ca ati dat tot, ca ati jucat cu suflet, si asta, e o victorie si mai mare!! De a iesi demn de pe teren, cu capul sus.
    BRAVO DANE, BRAVO UNIREA,
    SUNTEM MANDRI DE VOI

  15. gogu Says:

    “Iar dacă vom simţi că aţi dat tot ce aveţi mai bun în voi pentru un rezultat calificant, vom pleca mândri şi demni, privind nemţii drept în ochi, indiferent de cum se va termina”. … am plans. Sincer. Nu am mai simti asa ceva de la meciul cu suedia. Atunci nu aveam voie sa fim tristi din cauza lui prunea si sa suparam intregul lot. Acum nu avem voie sa fim tristi indiferent de ceea ce se intampla. In schimb, Dan si ai lui ne pot face sa fim mandrii. Asa cum nu au mai fost romanii de muuult de tot, si nu ma refer doar la fotbal. Imi aduc aminte de primul marinar al tarii care spunea “sa nu intram in UE in genunchi”. Cam asta e…

  16. ciuly Says:

    acum vreti europa league . ce cacati de oameni

  17. gogu filozofu' Says:

    LASATI-L IN PACE SA SE MANIFESTE CUM VREA !!! POATE DOAR ASA ECHIPA STIE CA E LANGA EI SI II INVATA CUM SA JOACE . MOURINHO CUM FACE PE MARGINE ? BENITEZ CUM SE EXTERIORIZEAZA? ASEARA SI GUARDIOLA STRIGA PE MARGINE. POATE UN PIC MAI MULT LA DAN DAR ASTA E FELUL LUI DE A MOBILIZA ECHIPA , DE A O IMPINGE DE LA SPATE. FII TU INSUTI DANE SI FA-NE IN CONTINUARE MANDRII CA SUNTEM ROMANI !!!

  18. vasscos Says:

    Apelativul Dane nu exista in limba romana asa ca ,inainte de a lansa un text, ar fi necesar sa ne punem la punct cu gramatica.

  19. alexandru Says:

    Bravo UNIREA!
    Dupa un asemenea rezultat e bine sa nu punem presiune asupra echipei si a antrenorului pentru meciul cu nemtii.Sunt sigur ca ei stiu mai bine ce au de facut.Pentru meciul castigat am apreciat cateva lucruri:strategia,disciplina si daruirea totala.Chiar daca nu sunt nume sonore, ECHIPA si ANTRENORUL au facut posibila o mare BUCURIE pentru noi.

  20. poli-TM Says:

    FELICITARI BURSUCULE!! BRAVO BAIETI!! Poli a venit cu un egal de la stutgart,voi a-ti putea chiar mai mult!!! HAI CA SE POATE!!!!!

  21. unStelist Says:

    Bravo Unirii si felicitari baietilor! sincer cred ca o sa aiba oferte serioase mai ales pentru Brandan, Frunza si Varga si sa nu-l uitam si pe Onofras :))

  22. criticul Says:

    Felicitari Unirea,ne-ati facut sa fi mandrii ca suntem romani, faceti-ne sa ne simtim mandrii ca suntem romani si dupa meciul de la Stuttgart de pe Gottlieb Daimler Stadion.

  23. adidas Says:

    asaeste noi ii suntem datori acestui om de la care toti avem de invatat

Adauga comentariu

Login
Username: Password:
 
 
Inregistrare
Am uitat parola