Încă un meci la Euro. Parcă am aşteptat o viaţă clipa asta. Acum opt ani, Hagi părăsea terenul, aşa cum avea s-o facă şi Zidane peste ani, înfrînt şi sub umbra cartonaşului roşu, chiar în faţa Italiei.

Condusă acum de vedeta Fiorentinei, Adrian Mutu, România înfruntă din nou Italia. De data aceasta, “azzurri” sunt campionii mondiali în exerciţiu, dar se află în degringoladă.

“Piţi” a reuşit să obţină un punct vital în faţa Franţei. Un punct pe care toţi îl visam, dar în care nu credeam. A imprimat echipei un stil defensiv, acel veritabil cattenacio inventat chiar de adversarii noştri de azi.

Spulberaţi cu 3-0 de prietenii noştri olandezi, italienii au orgoliul rănit. Avem o ocazie unică să batem “Squadra Azzurra”. Înfrîngerea cu Olanda nu mă încîntă cu nimic. Italia rămîne Italia, chiar dacă Donadoni o macină şi o distruge pe zi ce trece.

Vreau astăzi să văd cum România învaţă Italia cum se ţine de rezultat. Vreau să văd cum se cîştigă un meci, mai ceva ca Italia - Germania la mondialele din 2006. Vreau să fim mai sus de loc 3, într-o grupă în care toţi ne vedeau pe 4.

Vineri 13 este al nostru! N-avem nevoie de golurile lui Boloni şi Sabău din trecut, avem nevoie de golurile voastre.

DND…PÎNĂ ÎN “CONSTITUŢIEI” SAU “REVOLUŢIEI”…DUPĂ LA “UNIVERSITATE”…

HAI ROMÂNIA!!!

Cînd s-a tras la sorţi grupa României la Euro2008, am simţit că nu e adevărat. Au trecut 8 ani de la ultima participare a “tricolorilor” la un turneu final. Grupa de atunci (Germania, Portugalia, Anglia) era la fel de puternică ca cea de astăzi (Franţa, Italia, Olanda), dar anii au trecut peste noi.

——————————–

Eram un simplu puşti atunci, dar ştiam un singur lucru: băieţii ăia conduşi de Hagi şi îmbrăcaţi în galben, ocazional roşu şi cu păr blond, trebuiau să cîştige. Altceva nu conta. Nu conta adversarul, nu conta ce tactică abordăm(ce e aia tactică?), nu conta cine joacă, acei băieţi erau favoriţii mei. De ce? Nici pînă azi nu stiu.

——————————–

E o vorba care spune ceva de genul: “În viaţa poţi să îţi schimbi nevasta, religia, dar niciodată echipa de fotbal!”. Cu timpul am înţeles-o. Nu am schimbat chiar nevasta, dar pe aproape, am studiat cele mai importante religii şi m-am debarasat de toate, dar niciodată nu mi-am schimbat echipele, Steaua, Lazio şi România.

——————————–

Am deviat… Uitîndu-mă înapoi, la meciurile pe care le-am jucat în Belgia şi Olanda, încă nu îmi vine să cred că am reuşit să trecem de ea. Totuşi, atunci păream sigur de calificare, acum doar sper. Sunt sceptic. Vreau să învingem Italia, dar ştiu că nu prea putem. Continui să sper…

——————————–

Am văzut luni, un meci urît şi lipsit de spectaculozitate. E genul de meci la care te uiţi doar pentru că ţii cu una din cele două echipe. De ce? Ştiţi cumva filmuleţele acelea de pe Youtube, în care doi luptători se lovesc în acelaşi timp şi cad amîndoi pe spate? Cam aşa fost şi acest meci. O Românie care avea ca obiectiv strict egalul şi o Franţa care îi ştia de frică pe “tricolori” şi încerca să atace timid, fără să neglijeze apărarea.

——————————–

Iată că aşa am obţinut un punct, deşi mai mult de 50% dintre suporteri nu credeau că o să-l obţinem nici măcar pe acesta. Lumea critică jocul, dar iată că acest joc ne-a adus ceva la care nici nu ne gîndeam. Urmează Italia şi Olanda… TRU scrie într-un articol de pe GSP că preferă “Rusia sfărîmată de Spania. Chiar de va fi să ieşim campioni europeni”.

——————————–

Pentru ce? Cum pot eu prefera o Rusie dezmembrată de David Villa, unei Românii care rezistă vicecampioanei mondiale? Cum pot prefera o Elveţie, care a jucat fenomenal, dar a părăsit competiţia încă din momentul în care Frei părăsea în lacrimi arena la meciul cu Cehia?

——————————–

Grecia a prestat în 2004 un joc senzaţional de urît şi a fost hulită pentru asta, dar a cîştigat un titlu european şi lumea era la picioarele ei. Italia a inventat apărarea şi datorită ei a cîştigat un titlu mondial. Mulţi au dat ochii peste cap, dar au aplaudat la sfîrşit şi s-au înclinat în faţa bravilor Buffon şi Cannavaro. Milanul îl are pe fantezistul Kaka, însă jocul ei este criticat de toată lumea. Dar cînd au învins în Ligă, s-au uitat glumele cu bastoane, cu “bătrînei” şi lui Maldini i se ridicau statui…

——————————–

Spuneţi-mi şi mie, cum să nu vreau să mă urască toată lumea, să mă critice, să mă înjosească, pentru ca la final să mă ridice în slăvi? Cum pot eu să nu mă apăra cînd defensiva este punctul meu forte? Cum să atac cînd ştiu că aş fi nimicit? Încîntă pe cineva că o să ne respecte Italia, după ce ne dă 3-0, că am jucat frumos? Aşa ziceam şi eu…

——————————–

Cînd totul se termină, lumea ţine minte învingătorul. Doar noi ne amăgim cu sferturi şi semifinale…

Mulţi şi-au pus această întrebare încă din momentul în care au auzit decizia lui Marcelo Lippi de a se retrage de pe banca naţionalei Italiei. Ca să pleci de la o echipă, imediat ce aceasta devine campioană mondială, necesită o doză de nebunie.

———————

Rezultatele din ultima vreme ale “Squadrei Azzurra” tind să confirme aceste zvonuri. Italia a prestat un joc slab în preliminarii, fiind învinsă de Franţa cu 3-1 şi remizînd 1-1 cu echipa modestă a Lituaniei. Au urmat 10 meciuri fără înfrîngere, dar în care nu au arătat că sunt cea mai bună echipă din lume.

———————

Retragerile la acea vreme ale lui Totti şi Nesta au slăbit enorm naţionala “cizmei”, iar pînă la Euro2008 restul echipei ar mai fi îmbătrînit cu 2 ani. Prin pierderea lui Totti, Italia îşi pierdea jolly-jokerul de la mijlocul terenului, iar prin retragerea lui Nesta, apărarea se baza doar pe Materazzi şi Cannavaro.

———————

Echipa s-a schimbat mult faţa de turneul final din 2006, dar spre rău. Odată cu venirea lui Donadoni, lucrurile s-au înrăutăţit. Lotul pe care el l-a convocat pentru Euro2008 este mult mai slab valoric, alegerile pe care le-a făcut nu sunt chiar cele mai bune, iar de primul unsprezece nu mai are rost să mai vorbim.

———————

În aceste condiţii, Lippi este văzut ca noul “Salvatore della Patria” al “Azzurrilor”. Rămîne de văzut dacă el se va implica în resuscitarea Italiei, sau dacă va rămîne în vacanţă în continuare.

După opt ani de pauză, naţionala României revine la un turneu final. Europenele din Austria şi Elveţia reprezintă şansa generaţiei Mutu-Chivu de consacrare. Este şansa pe care o primeşti o singură dată în viaţă de a deveni cineva. Au fost înjuraţi, scuipaţi, loviţi şi totuşi au tras mai departe. Au fost numiţi rataţi, “Generaţia Cocaina” şi cine mai ştie ce. Au stat atîţia ani în umbra “Generaţiei de Aur” a lui Hagi şi Popescu. Dar acum a venit clipa…

————————————————–

România - Franţa este primul pas spre gloria la care aspiră fotbaliştii noştri de atîta vreme. După victoriile cu Cehia şi Olanda, suporterii aşteaptă o nouă izbîndă. O nouă şansă de a goni spre Piaţa Universităţii. După 2000, primim o nouă grupă de foc. Acum nu mai sunt Germania, Portugalia şi Anglia, ci Franţa, Italia şi Olanda. La fel de greu, aceleaşi şanse…

————————————————–

Dacă nu pentru noi, atunci pentru voi. Pentru cluburile care vă cer bani pentru că au luat decizii imbecile, pentru antrenori care vă ţin rezervă ca să nu aveţi meciuri în picioare pentru naţională, pentru cei care nu vă lasă să plecaţi mai devreme acasă deşi v-aţi făcut datoria cu vîrf şi îndesat. Răzbunaţi-vă cum ştiţi mai bine. Noi ne vom face treaba. Vrem doar să strigăm: GOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOL!

————————————————–

DND… Plecat la “Universitate”!

Euro2000 a însemnat pentru România o grupă infernală. Anglia, Germania şi Portugalia erau adversarele “tricolorilor”, iar soarta noastră părea pecetluită.

———————————

Primul meci a fost în faţa Germaniei. În mod surprinzător, Viorel Moldovan deschidea scoru chiar în primele minute ale meciului, dar Mehmet Scholl. Un egal neaşteptat obţinut de naţionala noastră în faţa uneia dintre cele mai bune echipe ale lumii, iar lumea începea să ne ia în seamă.

———————————

În celălalt meci al grupei, Figo şi ai lui dezmembrau Anglia. După ce britanicii conduceau cu 2-0 în minutul 20, pînă la final Portugalia avea să întoarcă scorul şi să trimită Anglia pe ultimul loc. Englezii s-au remontat în faţa Germaniei, pe care au învins-o cu scorul de 1-0 prin golul lui Alan Shearer. Noi reuşeam să trimitem Portugalia în sferturi, pierzînd în minutele de prelungiri, cînd Stelea s-a văzut învins de Costinha.

———————————

Ultima etapă. Portugalia ne întindea o mînă de ajutor, umilind tripla campioană europeană, scor 3-0. O triplă de zile mari reuşită de lazialul Sergio Conceicao trimitea Germania în genunchi acasă. Noi înfruntam Anglia lui Shearer. Ei aveau nevoie de un egal, noi trebuia să batem.

———————————

Incredibilul se producea. La un atac al românilor, mingea ajungea în colţul careului la Cristi Chivu. Acesta trimite o centrare către Viorel Moldovan, dar balonul intră în plasă. 1-0 pentru România şi visul părea mai aproape ca niciodată.

———————————

Englezii sunt englezi pînă la urmă. Indiferent că vrem sau nu, ei au inventat fotbalul şi ei ştiu cum să rezolve problemele de genul acesta. Shearer, omul care nu a ratat un penalty în toată cariera sa, nu putea să rateze nici acum. Owen scapă singur cu Stelea, în prelungirile reprizei secunde, şi aproape îşi pierde cînd portarul nostru încearcă să-l blocheze. La pauză 1-2…

———————————

Anglia trebuia doar să ţină de rezultat şi se califica în sferturile de finală împreună cu Portugalia. Imediat după pauză englezii rămîn mască din nou. O ieşire greşită a lui Martyn, mingea ajunge la Dorinel Munteanu la marginea careului. Acesta preia cu pieptul şi şutează puternic cu piciorul stîng. Adi Ilie lasă capul jos în ultima secundă, iar scorul devine 2-2.

———————————

Ce a urmat? Anglia, una dintre cele mai valoroase selecţionate din lume, se apăra în faţa “tricolorilor” noştri. Asalt după asalt la poarta lui Martyn, dar totul era în zadar. Dan Petrescu şutează de la distanţă spre final, încercînd să recreeze minunea din ‘98, dar nu reuşeşte să înscrie.

———————————

Minutele de final. Viorel Moldovan pătrunde în careu, Phil Neville intră prin alunecare şi îl ia cu fulgi cu tot pe atacantul nostru, iar Urs Meier arată penalty. Cine ar fi avut oare curajul să acorde în ultimul minut un penalty pentru România în faţa Angliei?

———————————

Dar ce mai contează? Ganea confiscă balonul şi îl aranjează cu grijă pe punctul cu var. Îşi ia un elan de 3-4 metri şi pleacă spre minge. Portarul e trimis “la seminţe”, iar Ionel Ganea sprintează şi sărbătoreşte prima şi unica victorie de pînă acum a “tricolorilor” la Europene.

———————————

România se califica în sferturi, iar englezii se prăbuşeau. În sferturi, Italia a defilat în faţa României, învingînd cu 2-0, goluri Totti şi Inzaghi. Dar imaginea cu Ionel Ganea este ceva ce nu vom uita niciodată. Şi chiar dacă o vom face noi, englezii tot nu vor înceta să aibă coşmaruri cu el.

Pare de neconceput lista favoritelor la un turneu final fără Spania. De la Gaiza şi pînă la Gento, de la Di Stefano pînă la Arconada, de la Butragueño pînă la Luis Enrique şi de la Cañizares pînă la David Villa, spaniolii au fost mereu formaţia care inspiră teamă atunci cînd intră pe teren.

———————————

Ibericii sunt însă urmariţi de ghinion. Naţionala lor nu a mai cucerit un trofeu de 44 de ani. Valorile individuale nu lipsesc din nicio generaţie, dar succesele de la turneele finale ale juniorilor se lasă aşteptate de aproape cinci decenii şi la seniori.

———————————

Dar cum au reşit ei să cîştige pînă la urmă un trofeu? Povestea începe în noiembrie 1962 pe Stadionul “Santiago Bernabeu” într-un meci Spania-România. “Tricolorii” nu au avut nicio şansă în faţa ibericilor, după 20 de minute scorul fiind deja 4-0. Pînă la final aceştia au mai punctat de două ori, asigurîndu-şi calificarea în faza următoare încă din meciul tur. În manşa a doua, România a început fenomenal. Două goluri în primele 10 minute ne readuceau speranţa. În minutul 61, scorul devenea 3-0, iar revenirea părea posibilă. Dar spaniolii au punctat 4 minute mai tîrziu prin Veloso şi au scăpat de emoţii.

———————————

În optimi, ibericii au înfruntat Irlanda de Nord. În tur au remizat, scor 1-1, iar britanicii deveneau favoriţi la calificarea în sferturi. Gento a adus victoria în retur şi a trimis Spania în primele 8 echipe ale lumii. Sferturile le-au adus o nouă echipă britanică, Irlanda. Pradă uşoară pentru trupa lui Amancio. După un 5-1 în tur, Irlanda a capitulat şi la Dublin, încasînd două goluri de la Zaballa.

———————————

Turneul final s-a organizat în Spania, la Madrid şi Barcelona. Aici se întîlneau Spania - Ungaria şi Danemarca - URSS. “Sovieticii” au trecut la pas de danezi, scor 3-0, dar prima întîlnire a beneficiat de ceva mai mult dramatism. Conduşi încă din minutul 35 de spanioli prin golul marcat de Pereda, vecinii noştri au egalat in extremis prin Bene. Meciul a intrat în prelungiri, unde Amancio califica Spania în finala Campionatului European.

———————————

Victoria cu 2-1 în faţa Ungariei nu îi ajuta însă cu nimic. În finală întîlneau campioana europeană în exerciţiu, URSS. Finala a început fulminant. În minutul 6, Pereda deschidea scorul pe “Santiago Bernabeu”, dar publicul era imediat redus la tăcere de execuţia lui Khusainov. Minutul 85 ridica cei 79.000 de spectatori în picioare. Marcelino îl învingea pe marele Lev Yashin (foto). O nouă victorie cu 2-1. Astfel poposea primul şi ultimul trofeu major în vitrina RFEF.

———————————

La 44 de ani distanţă, spaniolii speră într-o minune. Cu cîteva zile în urmă, vedetele de azi s-au întîlnit cu campionii de atunci. Dacă au învăţat ceva băieţii lui Luis Aragones, vom vedea peste cîteva zile.

Fiecare țară are legenda ei. România este cunoscută în lume datorită lui Gheorghe Hagi, Michel Platini este sinonim cu Franța, iar Davor Suker a pus Croația pe harta fotbalului mondial. Dar ce te faci cînd nu ai parte de un astfel de jucător? Ce te faci dacă ai trei superstaruri în loc de unul în aceeași generație? Cîștigi!

———————————

Puțini sunt cei care nu au auzit de acești trei jucători care au devastat Europa. Este imposibil să nu îi recunoști. Poveștile cu cei trei circulă din tată în fiu. Sclipirea din ochii taților și bunicilor, cînd își amintesc de un dribling fin sau un gol de excepție al acestor jucători, este de ajuns să regreți că nu ai apucat să îi vezi la lucru pe teren.

———————————

Cine sunt ei? Foști mari jucători, acum antrenori. Unul conduce naționala, altul antrenează în State, iar celălalt este de doi ani campion al Europei și ca antrenor. Ei au fost cei care au adus Olandei singurul trofeu major, Campionatul European din 1988. Reuniți la AC Milan de Silvio Berlusconi, cei trei au răsplătit încrederea președintelui rossonerilor, aducînd clubului trei titluri și trei supercupe în Italia, două Ligi ale Campionilor, două Supercupe ale Europei și două Cupe Intercontinentale în doar 6 ani.

———————————

Frank Rijkaard, Ruud Gullit și Marco van Basten sunt cele trei glorii care au adus titlul european Olandei în 1988. Ei au revoluționat fotbalul, reinventînd parcă jocul. Fără ei, probabil că Olanda nu ar fi avut acum în vitrină cupa pe care o are acum. După un început timid, 0-1 cu URSS, Olanda răbufnit. La Dusseldorf, Olanda trecea la pas de Anglia, scor 3-1, cu ajutorul unui hat-trick marca van Basten. Cu o etapă înainte de finalul grupelor, Irlanda și URSS conduceau grupa cu trei puncte, urmate de Olanda cu două puncte și Anglia cu 0 puncte.

———————————

Irlandezii s-au aflat la 8 minute de semifinale, dar visul lor a fost spulberat de reluarea norocoasă cu capul a lui Kieft. Olanda obținea cele două puncte și trimitea acasă ambele echipe britanice ale grupei. În semifinale, ”portocala mecanică” a dat peste RFG. Arbitrați de o brigadă 100% românească (Ioan Igna, Dan Petrescu și Ion Crăciunescu), olandezii au provocat surpriza, eliminînd gazdele. Meciul se apropia de prelungiri, scorul era 1-1 după goluri marcate de Matthaus și Koeman. Cine putea salva situația? Marco van Basten înscria pentru calificarea Olandei în finală.

———————————

Învinși în grupă cu 1-0 de URSS, ”portocala” spera sa își ia revanșa. După două finale de campionat mondial ratate, o altă finală pierdută ar fi fost de-a dreptul dramatică. ”Trioul mecanic” își făcea datoria și de această dată. Mai întîi Gullit deschidea scorul în minutul 32, iar van Basten îl majora printr-un gol de senzație în minutul 54. Rijkaard nu a marcat, dar nu mai conta. Misiunea fusese îndeplinită - Olanda era Campioana Europei!

———————————

Special pentru lywyu2012

Îl ştiţi cu toţii. Acum este preşedintele UEFA şi pregăteşte o nouă revoluţie în fotbalul modern. A decis să meargă pe mîna cluburilor din est, iar acestea nu l-au dezamăgit. Zenit St. Petersburg a cîştigat Cupa Uefa, iar pariul său pare ca şi cîştigat.

———————————-

Dar să ne întoarcem în urmă cu aproape 24 de ani, la Euro1984. Franţa, ţara organizatoare, condusă de Michel Platini, se afla în grupa 1, alături de Iugoslavia, Danemarca şi Belgia.

———————————-

Surprinzător, aceasta era doar a doua participare a Franţei la un Campionat European, precedenta avînd loc în 1960, cînd competiţia s-a desfăşurat tot în “hexagon”. După ce au atins semifinalele la “mondialele” din urmă cu doi ani, francezii se aflau printre principalii favoriţi la cucerirea trofeului.

———————————-

Debutul a fost unul timid în faţa Danemarcăi. Ţinuţi în şah timp de 78 de minute, francezii au reuşit să înscrie prin Platini, după o gafă a apărarii adverse. Platini – Golul 1.

———————————-

Franţa îşi asigura calificarea în semifinale după o victorie categorică în faţa Belgiei. Platini deschidea scorul în minutul 4, iar pînă la pauză, Giresse şi Luis Fernandez punctau şi ei. În repriza secundă, acelaşi Platini îşi completa hat-trickul după un gol din penalty şi o lovitură de cap. Platini – Golurile 2, 3 şi 4.

———————————-

Ultimul meci în grupă pentru “Les Bleus” avea să fie în faţa Iugoslaviei. Cum Franţa se calificase deja, iar balcanicii nu mai aveau nicio şansă să avanseze în semifinale, se anunţa o partidă amicală. Sestici deschidea scorul în minutul 32, iar Iugoslavia intra în avantaj la cabine. Ce a urmat după? Minutele 59, 62 şi 77 l-au găsit de fiecare dată pe Platini într-o singură ipostază. Bucurîndu-se după ce îl îngenunchea pe portarul Simovici. Stojkovici a redus din diferenţă din penalty spre final, dar soarta partidei era pecetluită. Platini – Golurile 5, 6 şi 7.

———————————-

Semifinalele aduceau în faţa Franţei Portugalia. Domergue deschidea scorul în minutul 24, iar francezii păreau că se îndreaptă spre prima finală de Campionat European, la doar cea de-a doua participare. Asta pînă în minutul 74, cînd Rui Jordau trimitea partida în prelungiri. Tot el îi reducea la tăcere publicul de pe Velodrome prin golul marcat în al optulea minut de prelungiri. Finala se îndepărta. Miracolele sunt posibile. Am văzut deja asta. Cu şase minute înainte de final, acelaşi Domergue egala la 2. Loteria loviturilor de departajare se apropia rapid. Dar nimic nu îl sperie pe Michel. În ultimul minut, Platini trimitea Franţa în finală! Platini – Golul 8.

———————————-

Finala mult aşteptată. Franţa şi Spania se înfruntau pe Parc des Princes pentru supremaţia în fotbalul european. După o primă repriză echilibrată, Platini şi-a scos la rampă din nou magia. O lovitură liberă din preajma careului de 16 metri îl surprinde pe Arconada, care scapă balonul în poartă. Spaniolii au încercat să egaleze, dar tot gazdele au rămas mai periculoase. În ultimul minut, Bellone îl loba pe Arconada, după un contraatac şcoală al francezilor. Franţa era noua regină a Europei, iar Platini devenea rege. Platini – Golul 9.

———————————-

Cinci meciuri şi nouă goluri marcate, 2 hat-trickuri consecutive (în ambele marcînd cu capul şi atît cu piciorul drept, cît şi cu piciorul stîng), a înscris în fiecare meci, şi-a condus echipa spre trofeu… Acesta este Michel Platini. Omul care a marcat un număr imposibil de goluri într-o singură ediţie de Campionat European! Omul care a revoluţionat fotbalul ca jucător şi care doreşte să o facă şi din postura de conducător.

Într-un fotbal dominat de “marile puteri”, devine din ce în ce mai greu pentru echipele mici să iasă la suprafaţă. Totuşi, din cînd în cînd, mai avem parte şi de surprize. EURO2004 a readus fotbalului speranţa. Speranţa că echipele mici mai au o şansă să răstoarne clasamentele.

——————–

Grecia a reuşit în 2004 să spulbere orice previziuni. Luaţi drept outsideri, elenii s-au răzbunat cum ştiu mai bine, pe teren.

——————–

După un început dezastruos în preliminarii, două înfrîngeri consecutive, cu Spania şi Ucraina, calificarea părea compromisă. Orgoliul grecilor a răbufnit. Şase victorii consecutive, incluzînd aici şi o victorie în faţa Spaniei, la Zaragoza, propulsau Grecia la EURO2004 de pe primul loc în grupă.

——————–

La tragerea la sorţi, grecii au dat din nou de iberici. Atît Spania, cît şi Portugalia, se numărau printre adversarele elenilor, alături de Rusia. Şocul a venit încă de la debut. Portugalia avea să fie prima victimă. Karagounis deschidea scorul încă din minutul 7, iar trupa lui Otto Rehhagel se retrăgea în defensivă. În minutul 51, Cristiano Ronaldo le făcea cadou un penalty, transformat de Basinas, iar gluma nu mai părea aşa amuzantă. Degeaba a mai redus din diferenţă acelaşi Ronaldo în prelungiri, răul era făcut. Grecia obţinea o victorie de excepţie.

——————–

A doua partidă reedita duelul din preliminarii. Spaniolii vroiau să-şi asigure calificarea în sferturi cu o victorie în faţa grecilor, dar lucrurile nu au stat aşa. Deşi Morientes a deschis scorul în minutul 28, grecii au avut puterea să revină în repriza secundă prin golul lui Angelos Charisteas. 1-1, iar Grecia îşi asigura calificarea în sferturi cu o etapă înainte de final.

——————–

Rusia înfrunta Grecia în încercarea de a spăla din ruşinea celor două înfrîngeri cu Spania şi Portugalia. Cum elenii erau deja calificaţi mai departe, ruşii nu au întîmpinat nici o problemă în obţinerea celor 3 puncte. Două goluri în primele 20 de minute pentru ruşi şi partida era încheiată. Vryzas a punctat spre finalul primei reprize, dar meciul avea să se încheie cu victoria esticilor, 2-1. Spania era lăsată acasă.

——————–

În sferturi a venit Campioana Europeană en titre Franţa. După un mondial ratat, francezii veneau în Portugalia să spele ruşinea eliminării timpurie din Coreea de Sud şi Japonia. Otto Rehhagel să dovedit a fi din nou un tehnician desăvîrşit. A reuşit să ţină în şah vedetele Franţei, iar în minutul 65 a dat lovitura. Charisteas înscria şi ducea Grecia în semifinale.

——————–

Cehia nu a fost un adversar facil. Cele 90 de minute s-au scurs, iar scorul rămînea în continuare 0-0. Cînd toată lumea se aştepta la penalty-uri, Dellas scotea în stradă suporterii greci. O lovitură de cap bine plasată pe finalul primei reprize de prelungiri şi visul imposibil devenea realitate. Grecia juca finala cu Portugalia.

——————–

Ultimul meci de la Europene, Portugalia - Grecia. Gazdele porneau ca favorite. Generaţia fantastică a lusitanii putea aduce primul trofeu la seniori. Din păcatele speranţele lui Figo s-au năruit într-o secundă. Charisteas înscria în minutul 57 pentru 1-0, iar apărarea de fier a grecilor rezista pînă la final. Grecia devenea noua Campioană a Europei.

Campionatul European din anul 1996 este unul pe care fanii naţionalei României nu îl vor uita niciodată. După ce au uimit o lume întreagă la World Cup ‘94, ajungînd pînă în sferturi, la doar un pas de o semifinală de vis cu Brazilia, românii erau văzuţi printre favoriţi.

—————————–

În grupe, “tricolorii” reîntîlneau adversara din preliminarii, Franţa, Spania şi Bulgaria. O grupă destul de dificilă la prima vedere, dar după performanţa din urmă cu doi ani nimic nu mai era imposibil.

—————————–

Primul adversar avea să fie Franţa. După 0-0 şi 1-3 în preliminarii, România încerca să obţină prima victorie din această campanie în faţa trupei lui Blanc, Deschamps şi Zidane. Dugarry a deshis scorul în minutul 25 cu o lovitură de cap, dar replica românilor a întîrziat să apară. Astfel, după egalul dintre Spania şi Bulgaria, România ocupa ultimul loc în grupă.

—————————–

După prestaţia dezamăgitoare din prima partidă, românii sperau că vor reuşi să învingă cealaltă senzaţie a mondialului din SUA, Bulgaria. Nici măcar nu se aşezaseră bine în ghete jucătorii că tabela se şi modificase. Hristo Stoitchkov deschidea scorul din minutul 3 şi practic trimitea acasă România. S-au mai ratat cîteva ocazii, iar românii au avut şi gol valabil la un şut al lui Dorinel Munteanu, mingea lovind transversala şi intrînd aproape doi metri în poartă înainte de a ieşi, dar totul a fost în van.

—————————–

Fără puncte, dar şi fără goluri, după primele două meciuri, România înfrunta Spania în ceea ce putea fi meciul care spăla ruşinea de la acel Euro. Norocul ne-a lipsit şi la această partidă. Spaniolii au deschis repede scorul prin Pereda, în minutul 11, iar scenariul din primele două partide părea să se repete. În minutul 29, Răducioiu înscria primul gol al României la Euro, dar şi ultimul. Cînd meciul părea să se îndrepte către un sec 1-1, Amor Martinez înscria golul victoriei.

—————————–

Trei înfrîngeri şi un singur gol. Acesta este bilanţul României la Euro 1996.