Steaua a invins la Vaslui. Un lucru normal, tinand cont ca formatia din Ghencea este cea mai galonata din Romania, iar moldovenii sunt abia la al treilea sezon din istorie in Liga I. Un lucru normal daca ne uitam la sumele investite de cei doi patroni. Un lucru normal daca aruncam o privire pe loturile celor doua echipe. Este adevarat, ros-albastrii au facut un meci cel putin mediocru in Moldova. Un sut pe poarta si un gol. Suficient pentru trei puncte.

Dar de aici pana la acuzele de blat ale mereu ofticosului Porumboiu este cale lunga. Fostul mare arbitru, stiu ca ii place aceasta titulatura, gaseste intotdeauna un tap ispasitor pentru insuccesele echipei sale. Acum a facut tot felul de legaturi astfel incat sa-l gaseasca vinovat pe Dorinel Munteanu. Un monument al fotbalului romanesc. Mai mult decat atat, asteapta demisia antrenorului care l-a dus la un pas de Europa. Pentru ca nu a vrut sa jure pe Biblie. Daca trebuie sa-l fortezi pe Dorinel la asa ceva pentru a-si dovedi loialitatea, inseamna ca ai probleme cu capul. Nea’ Adrian a declarat ca i-a cerut tehnicianului sau sa invinga neaparat Steaua. Inca de la inceputul campionatului. Stiu si de “iubirea” lui Porumboiu pentru ros-albastrii. Eram copil, dar inca imi amintesc celebrele sale arbitraje la eternul nostru derby, Steaua-Dinamo :).

De fapt m-am cam plictisit sa scriu de patronul Vasluiului. E acelasi care l-a catalogat pe Badea aurolac. De 1,2 milioane de dolari adaug eu. E acelasi care tipa in gura mare acum doi ani ca o semifinalista de Cupa UEFA a indraznit sa-l bata acasa si sa-si asigure titlul de campioana. Era vorba tot de Steaua. Si e acelasi care probabil vrea mereu sa fie in centrul atentei. Din pacate, reuseste.

Acesta este un raspuns pentru articolul domnului Marius Geanta din ziarul ProSport, din data de 21 martie 2008, articol ce are titlul “Fiara vesela”. Ardoarea cu care l-ati caracterizat intr-un mod negativ pe antrenorul Stelei este demna de o cauza mai buna. Daca din cariera lui Marius Lacatus, in palmaresul caruia s-au inghesuit mai multe trofee decat are Rapid in intreaga sa istorie, nu ati retinut decat faulturile asupra lui Camacho si Ardeleanu, orice discutie este de prisos. Sa nu uitam ca si marele Zizou a avut cateva iesiri urate de-a lungul carierei sale, dar lumea il tine minte totusi pentru ceea ce a facut pe teren. Lacatus inseamna, inaintea faulturilor dure, simbolul Stelei, sprinturile care lasau in spate adversarii, golurile memorabile pentru echipa din Ghencea si cea reprezentativa, inseamna tupeul in sensul bun al cuvantului, va amintiti executia penalty-ului din ‘86?, inseamna puterea de a trage dupa el o echipa.

Zambetul sau din Giulesti nu inseamna lasitate. Era mai mult jenat de ceea ce se intampla. Nu stiu ce ati vazut dumneavoastra asa penibil la Lacatus. Daca Marius a fost penibil, fanii si oficialii Rapidului cum sunt? Nu spune nimeni ca legendele nu pot fi criticate. E o tara libera, sau asa ne place sa credem. Dar sa facem asta doar pentru ca ne simtitm nebagati in seama este prea mult. Si inca ceva. Puneti fata in fata ce ai facut tu, domnule Geanta, pentru Romania cu ce a facut Lacatus. In cele 84 de selectii.

1908. Primul “scudetto”, 1910. Virgilio Fossati. Ernest Peterley I. 1920. Mussolini, Ambrosiana. 1930, 1938, 1940. Giuseppe Meazza. 1945, Carlo Maseroni, INTER. Benito Lorenzi, Wilkes, Skoglund, Nyers. 1953, 1955. 1955, Angelo Moratti. 1960, Helenio Herrera,catenaccio, Italo Allodi. 1963. Il Grande Inter. Picchi, Facchetti, Luis Suarez, Sandro Mazzola. 27 mai 1964, Inter-Real 3-1, Cupa Campionilor. 1965, Inter-Benfica 1-0, Jair, Cupa Campionilor. 1964, 1965, Cupa Intercontinentala. 1968. 1971. Boninsegna, Oriali, Altobelli, Beccalossi. Anii ‘80, Ernesto Pellegrini, Karl-Heinz Rummenigge, Hansi Muller, Andreas Brehme, Lothar Matthaeus, Jurgen Klinsmann, Giovanni Trapattoni. 1989. Walter Zenga, Giuseppe Bergomi, Nicola Berti, Aldo Serena. 1991, 1994, 1998, Cupa UEFA. Dennis Bergkamp, Pagliuca, Zanetti, Djorkaeff, Recoba, Zamorano, Ronaldo. 1995, Massimo Moratti. Roberto Mancini. 2006, Calciopolli. “Scudetto” dupa 17 ani. 2007, “scudetto” 15. Ibrahimovici, Materazzi, Stankovic, Cambiasso, Chivu.

Mai sus sunt ani si nume care au ramas in istoria Interului. In 100 de ani, s-au adunat mii de emotii. Dragoste, ura, umilinta, durere, furie, euforie, pasiune. Toate acestea implinesc astazi, 9 martie 2008, o suta de ani. LA MULTI ANI INTER!

Presiune, declaratii belicoase, ultima sansa pentru a mai conta la titlu sau lovitura decisiva in drumul spre Liga. Si un stadion plin. Cam acestea erau coordonatele unui derby nebucurestean. Cam straniu, nu-i asa?

Pentru cine s-a umplut stadionul? Cfr-istii se bateau cu pumnul in piept ca ei sunt “vinovati”. Fals! In Ghencea se vine pentru Steaua. Sau, in cel mai rau caz, pentru Real, Arsenal sau Lyon. Se vine pentru ca baietii erau intr-un moment greu si trebuiau sustinuti. Mai nou se vine pentru niste sud-americani care deja confirma. Se vine pentru Lacatus. Se vine pentru spectacol. Da, pentru spectacol. Nu rezultatele au lipsit atat de mult Stelei si mai ales suporterilor sai, ci show-ul. Amintirea marii echipe din anii ‘80 si a jocului sau au facut generatii intregi sa ia drumul stadionului din Ghencea. Intr-un meci cat un sezon, spectacolul, fotbalul s-a intors acasa. Steaua a fost minunata, condusa magistral de Dayro Moreno si Mendoza. Clujenii au fost ridiculizati pe alocuri. O greseala mare de aebitraj nu poate sa puna sub semnul intrebarii o victorie mai categorica decat o arata scorul. Suporterii au venit sa vada fotbal. Au venit sa vada Steaua. Si au vazut. Din plin. Apropos, la meciul cu Anorthosis cati spectatori au fost in tribune?