Bătrânul. Este omul care l-a lăsat pe marele Raul în afara lotului Spaniei. Este omul care l-a făcut pe Reyes ţigan. A fost criticat, i s-a cerut să plece, dar el a ţinut la ideile sale şi a mers mai departe. Cel mai departe. Atît de departe cum n-a mai fost Spania de pe vremea lui Suarez. Acum toţi vor să rămână. Dar probabil va pleca.

Copilul. Puştiul teribil al fotbalului iberic a intrat în cartea de istorie a fotbalului. După ce atâta amar de timp a ţinut în spate o echipă care nu câştiga nimic, după ce a avut un sezon de debut excepţional la Liverpool, unde din păcate iar nu a câştigat nimic, acum a oferit spaniolilor coroana europeană. Aflat de la începutul turneului în umbra lui Villa, Torres a marcat în ultimul act al Campionatului European golul carierei.

Piticii. Colegi la Barcelona, cele două zvârlugi din linia mediană a noii campioane a Europei, Xavi şi Iniesta, au făcut spectacol la acest turneu final, totul culminând cu finala competiţiei. Nu mă refer la uşurinţa cu care cei doi se găseau aproape la fiecare faza. Este de înţeles cât timp ei sunt coechipieri la echipa de club. Mă refer la tot ce au făcut de-a lungul întregului turneu, dovedind că tehnica şi pasiunea pot fi mai importante decât forţa şi talia. Iar pasa lui Xavi pentru Torres de la unicul gol al finalei nu mai are nevoie de nici un cuvânt în plus. Poate doar de un articol separat.

————————————————————————————-

Spania s-a impus meritat şi, ce mi se pare cu adevărat extraordinar, cu o uşurinţă dezarmantă. Felul cum au terminat meciul contra Germaniei, cu acel senzaţional joc de pase în jumătatea elevilor lui Low, dădea impresia că ibericii fac mişto de adversarii lor. Dar mă îndoiesc de faptul că acesta era obiectul spaniolilor. Ei pur şi simplu aşa înţeleg să joace fotbal.

“Plec cu un regret în suflet după ce suporterii Stelei s-au comportat foarte urât cu mine în ultima etapă de campionat.”

——————————————————————————————————

Scuza-ne Dicanio! Scuza-ne ca suntem atat de orbi incat aplaudam plecarea ta si o privim ca pe o usurare. Scuza-ne ca mereu te injuram inca de la incalzire. Scuza-ne ca-ti gaseam nod in papura chiar si cand ne faceai fericiti. Scuza-ne ca nu-ti apreciam raspunsurile. Cum ce raspunsuri? Pasele de lunetist, golurile marcate ca un atacant genial, golurile care aduceau calificari, executiile de generic, acele nebunii de goluri, golurile pe care le marcai acolo unde nu marcase nici Real Madrid, golurile memorabile. Dar sa stii ca si tu trebuie sa-ti ceri scuze pentru ceva. Pentru ca ai oferit toate aceste momente unor suporteri care nu te-au meritat.

Mă uit şi mă minunez. Dacă m-aş lua după toate zvonurile care circulă pe site-urile care se ocupă de transferuri, atunci Inter, varianta 2008-2009, ar trebui să fie o trupă mai galactică decât a fost vreodată Real Madrid. Cred că până acum au apărut zeci de nume de fotbalişti de care “nerazzurri” ar fi interesaţi, de la anonimul brazilian Fabricio, la mult mediatizatul Cristiano Ronaldo. Cu toate acestea, până acum nu a sosit nici un jucător nou pe Meazza.

Ultima ştire referitoare la campania de achiziţii a campioanei Italiei vine din Anglia. The Sun a anunţat că Mourinho şi-a scurtat vacanţa şi a sosit incognito la Milano cu un scop precis, plecarea spre Londra cu o ofertă concretă şi mărită pentru Frank Lampard. Spun mărită deoarece se vorbeşte despre o ofertă a Interului de 6,6 milioane de euro refuzată de Chelsea săptămâna trecută. Cele două cluburi mai au ceva în comun, conform aceloraşi surse, şi anume interesul pentru portughezul Deco. Se pare că site-urile şi agenţiile de presă specializate în mercato au făcut o obsesie pentru cei doi, spre deosebire de “Special One”, care a recunoscut că îi doreşte, însă nu îi va visa noaptea. Alt nume despre care se tot vorbeşte că ar putea ajunge sub comanda tehnicianului portughez este extrema Romei, brazilianul Mancini. În cazul lui, discuţiile sunt mult mai vechi, Moratti fiind un mare admirator al jucătorului. Iar lista poate continua.

Singura certitudine până în acest moment legată de lotul Interului pentru sezonul următor este că sârbul Dejan Stankovic va pleca. Se părea că la Juventus, dar valul de proteste al suporterilor torinezi şi diferenţa dintre cerere şi ofertă au oprit pentru moment această tranzacţie. Indiferent de ceea ce se zvoneşte, un lucru este sigur. Vom avea un Inter schimbat sub conducerea lui Mourinho. Dar până în prezent, totul se află în stadiu de proiect. Şi toată suflarea interistă aşteptă prima mutare a noului antrenor. Adică ceva concret, nu doar zvonuri.

via inter.ro

Astăzi se împlinesc 86 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai importanţi jucători ai Interului de după cel de-al doilea război mondial, Osvaldo Fattori. Mijlocaş defensiv, dar cu un important aport în atac, Fattori a fost una dintre figurile importante ale pieţei de transferuri din Italia anilor ‘40 atunci când Sampodria a plătit Vicenzei 10 milioane de lire pentru a-l achiziţiona. Se întâmpla în 1946. Ca o paranteză, Torino plătise pe marele său star, Valentino Mazzola doar un milion de lire în 1941.

———————————————————————-

Osvaldo Fattori s-a născut pe 22 iunie 1922, la San Michele Extra, lângă Verona. A desluşit tainele fotbalului la Audace San Michele, echipa din oraşul natal. Odată cu transferul la Vicenza, în 1941, va debuta în Serie A. La echipa alb-roşie va rămâne până în 1946, perioadă în care va evolua de 83 de ori şi va marca 3 goluri. Evoluţiile sale bune au atras atenţia mai multor cluburi, Sampdoria şi Inter ducând o luptă dură pentru a-l înregimenta. Va semna în cele din urmă cu trupa genoveză, dar va evolua pentru Doria numai un sezon (35 de meciuri, 0 goluri). În cele din urmă va sosi în curtea “nerazzurrilor”, în 1947. Va juca la Milano 7 sezoane, primul meci pentru Inter disputându-l la 14 septembrie 1947, 1-1 cu Modena. Va strânge în total 178 de jocuri pentru “nerazzurri”, ultimul în 1954, Genoa-Inter 1-3, reuşind şi 7 goluri. Va participa la Campionatul mondial din 1950, jucând în victoria Italiei contra Paraguayului, însă nu va aduna decât 4 selecţii în “squadra azzurra”. Ultimele două sezoane la Inter îi vor aduce şi singurele titluri din carieră, 1952/53 şi 1953/54. La 32 de ani va prefera să se transfere la Brescia, unde va juca 5 ani în Serie B, în ultimele patru îndeplinind şi funcţia de antrenor.

————————————————————–

La 86 de ani, Osvaldo Fattori încă se bucură de respectul fanilor şi conducătorilor interişti, fiind invitat la majoritatea acţiunilor organizate de “nerazzurri” în sezonul centenarului.

via inter.ro

“A interpretat rolul de libero într-un mod sublim”
Tarcisio Burgnich
———————————————————————-
Dacă un nemilos cancer nu l-ar fi luat dintre noi la numai 36 de ani, Armando Picchi poate ar fi împlinit astăzi 73 de ani. În momentul morţii sale, 26 mai 1971, era antrenor la Juventus, dar marile realizări dintr-o viaţă prea scurtă le-a avut ca jucător al Interului. A cucerit în tricoul “nerazzurro”, pentru care a evoluat din 1960 până în 1967, trei titluri de campion al Italiei, două Cupe ale Campionilor şi două Cupe Intercontinentale. A strâns în total 257 de partide pentru Inter, marcând doar două goluri, unul în Serie A şi unul în Cupa Italiei. Interesant este faptul că ambele reuşite au venit în primul sezon la Milano (1960/61).
Picchi a evoluat de 12 ori şi pentru “squadra azzurra”, marele său regret fiind că o accidentare l-a privat de participarea la Campionatul European din 1968, atunci cînd Italia s-a încoronat regina Europei.

———————————————————————————
Picchi s-a născut pe 20 iunie 1935, la Livorno. Acolo a şi început fotbalul, debutând pentru trupa granata în Serie A în 1954. În 1959 s-a transferat la SPAL, pentru ca un an mai târziu să sosească la Inter. În acelaşi timp cu Helenio Herrera. Tehnicianul argentinian va revoluţiona fotbalul datorită sistemului catenaccio, sistem care va transforma echipa lombardă în regina Europei şi a lumii. Picchi va deveni primul libero din istoria fotbalului şi va fi, alături de Facchetti, Burgnich, Corso sau Mazzola, unul din punctele fixe ale “Marelui Inter” din anii ‘60. Primul meci în care Picchi va fi folosit pe postul care îl va face celebru a fost contra Bologniei, la finalul campionatului 1961/62, întâlnire câştigată de “nerazzuri” cu 2-0. Experimentul lui “Il Mago” a reuşit şi astfel jucătorul de 27 de ani va face primul pas care îl va duce în istoria fotbalului. Va deveni liderul unei defensive impenetrabile şi, după plecarea lui Bolchi, purtătorul banderolei de căpitan. Calităţile care l-au făcut celebru au fost un extraordinar simţ de anticipaţie şi o bună cunoaştere din punct de vedere tactic a fotbalului. În 1967 va pleca de la Inter la Varese, acolo unde a evoluat ultimii doi ani ai carierei, în ultimul îndeplinind concomitent şi rolul antrenorului. Se va întoarce pentru un an acasă, la Livorno, pentru a antrena clubul din oraşul natal, iar apoi va prelua pe Juventus, pe banca torinezilor găsindu-şi sfărşitul la doar 36 de ani, răpus de cancer. În memoria sa, stadionul din Livorno îi poartă numele din 1990.

———————————————————————————-

Rămâne de discutat daca Picchi, primul libero al fotbalului, este şi cel mai bun. Dar este sigur că nu va putea fi scos din galeria marilor nume ale Interului. Banderola care i-a stat pe braţ în cea mai prolifică perioadă din istoria “nerazzurrilor” i-a oferit necondiţionat accesul printre legendele jocului cu balonul rotund.

via inter.ro

Se spune că trebuie să fii un pic nebun pentru a fi portar. Îţi trebuie puţină nebunie şi inconştienţă să te arunci la picioarele atacantului. Genunchiul primit în plină figură de Isaksson la meciul cu Spania a dovedit-o încă odată. De păţania lui Cech, care a fost la un pas de moarte, ne amintim cu toţii. Urmele acelui groaznic accident se vad şi acum.

Cu toate acestea, portarii continuă să aibă un rol decisiv în evoluţia echipelor de fotbal. La actualul Campionat European, jocul unor apărători ai buturilor a dovedit încă odată acest lucru cât se poate de clar. Gafele lui Lehmann sau Nikopolidis, devenite proverbiale de la o vreme, au privat Germania, respectiv Grecia, de rezultate mai bune în etapa a doua cel puţin. Însă la turneul final sunt şi goalkeeperi care nu numai că şi-au făcut cu brio datoria, dar au păstrat pentru echipele lor şansele de calificare. Sau, vom vedea în cazul lui Van der Sar, au oferit liniştea în apărare pentru dezvoltarea unui atac letal.

GRUPA B. Polonia este pe ultimul loc în această grupă, dominată clar de Croaţia, şi mai mult ca sigur va părăsi competiţia. Lovitura de la 11 metri acordată Austriei în ultimul minut al meciului cu “leşii” a dat verdictul. Însă până la acel penalty, Polonia se putea gândi la calificare. Şi asta datorită portarului său, Artur Boruc. În partida contra gazdelor, goalkeeperul lui Celtic a apărat senzaţional, austriecii nereuşind să-l învingă nici măcar din situaţii de unu la unu. Patru intervenţii de senzaţie în startul confruntării au menţinut Polonia în joc, dar decizia arbitrului Howard Webb din final a năruit speranţele coechipierilor lui Boruc

3 goluri a primit Boruc la Euro 2008/7 intervenţii salvatoare/42% procentajul paselor reuşite

—————————————————————————————–

Rămânem în grupa B şi mergem acum la liderul grupei. Croaţia, condusă magistral de Slaven Bilic, a primit doar un gol în două partide, şi acela pe finalul confruntării cu Germania. În afară de excelenta organizare tactică a urmaşilor lui Suker, mai există o explicaţie pentru faptul că învingătorii Manschaftului primesc greu gol, Stipe Pletikosa, portarul lui Spartak Moscova. Fostul elev al lui Mircea Lucescu de la Sahtior nu a avut evoluţii ieşite din comun, însă constanţa care îl caracterizează este foarte folositoare echipei sale. Siguranţa pe care a arătat-o contra nemţilor a fost punctul de plecare pentru o altă victorie mare a croaţilor.

1 gol a încasat Pletikosa/9 intervenţii salvatoare/49% procentajul paselor reuşite

—————————————————————————————–

GRUPA C. Cea mai grea grupă de la acest Campionat European. S-au îngrămădit aici 5 titluri mondiale şi 4 europene, cum bine observa Emil Grădinescu. Alături de ele, România şi portarul său, Bogdan Lobonţ. “Pisica” din poarta tricolorilor a făcut nenumărate meciuri memorabile, peste tot unde a evoluat. A avut şi gafe care probabil îl vor urmări toată cariera. Însă la acest Euro, întregul său talent a ieşit la iveală. Paradele sale din meciul contra Italiei au adus României un egal şi prima şansă la calificare dintr-o serie ce o consideram cu toţii imposibilă. Dacă va evolua la fel şi în partida decisivă cu olandezii, suntem cu un pas între primele opt echipe ale Europei.

1 gol a primit Lobonţ/4 intervenţii salvatoare/62% procentajul paselor reuşite

—————————————————————————————–

Dacă Lobby a fost decisiv pentru noi în meciul cu deţinătoarea titlului mondial, acelaşi lucru se poate spune şi despre Gianluigi Buffon. Cu toate că a primit deja 4 goluri la turneul final, goalkeeperul lui Juventus are meritul de a menţine în viaţă speranţele de calificare ale “squadrei azzurra”. Penalty-ul apărat împotriva României şi senzaţionalele parade la şuturile lui Mutu sau Tamaş i-au dovedit încă odată valoarea incontestabilă celui considerat în continuare numărul unu în lume pe postul său.

4 goluri a primit Buffon la Euro/8 intervenţii salvatoare/70% procentajul paselor reuşite

—————————————————————————————–

Olanda pare la acest turneu final copia echipei care a jucat două finale mondiale consecutive sau măcar a celei care a cucerit titlul european în 1988. Viteză, spectacol, talent, forţă şi goluri. Mai ales goluri. Multe goluri. După ce au întâlnit campioana şi vicecampioana mondială, “batavii” au un golaveraj incredibil, 7-1. Toată această ofensivă totală a portocaliilor se bazează însă pe un portar călit în lupte grele, Edwin Van der Sar. Goalkeeperul lui United oferă Olandei siguranţa defensivă necesară pentru atacurile în valuri care fac victime indiferent de adversarul aflat în faţă. Golaverajul de invidiat al elevilor lui Van Basten nu înseamnă că Franţa sau Italia nu au avut ocazii. Ba din contră, au avut. Dar îngerul păzitor al buturilor olandeze, ajuns la 37 de ani, a închis poarta. Statistica turneului final ne arată că, echipa cea mai ofensivă, Olanda, are unul dintre cei mai întrebuinţaţi portari. Numai Akinfeev, goalkeeperul Rusiei, are mai multe intervenţii decisive decât Van der Sar. Când ai un astfel de portar, e şi normal să ataci precum o fac olandezii.

1 gol a încasat Van der Sar/13 intervenţii salvatoare/64% procentajul paselor reuşite

—————————————————————————————-

Aceştia sunt doar o parte a portarilor de la Euro. Ei au fost cu adevărat decisivi pentru echipele lor sau au avut evoluţii care au impresionat. Lipsesc nume mari, Casillas sau Coupet. Sau reprezentanţi ai noului val, Akinfeev sau Isaksson. Ultimii doi au avut evoluţii foarte bune contra Spaniei. Rusul nu a reuşit să limiteze proporţiile scorului, ibericii câştigând cu 4-1, dar este portarul cu cele mai multe save-uri de la Euro (14), în timp ce portarul lui Manchester City a fost învins greu, abia în minutul 92. Suedezul are şi el un număr impresionant de intervenţii salvatoare în această competiţie, 13. Iar în ultima etapă din grupe, cei doi se vor afla faţă în faţă într-un meci care va hotărî a doua echipă din grupa D care va merge în sferturi. Evoluţiile lor ar putea fi decisive pentru soarta calificării. Şi ar putea reprezenta consacrarea lor definitivă.

Egalul contra Italiei a fost special. Ca joc, ca rezultat, ca emotie. Romania a impresionat cu adevarat, etaland un joc nu doar defensiv, ci si ofensiv, demn de o mare echipa a lumii. Marti, 17 iunie, vom da inca o batalie decisiva pentru aceasta generatie considerata mereu de looseri. Adversarul ne va fi cea mai in forma trupa de la acest turneu final. Va mai amintiti cum ne-am calificat? Da, dupa ce am invins Olanda la Constanta. Ne va lipsi marcatorul de atunci, ne va lipsi Radoi. Dar ii avem in continuare pe Chivu, pe Lobby si pe Piti. Si mai presus de orice, il vom avea pe Mutu. Da, pe el, pe cel care ne-a adus de la extaz la agonie, pe cel care l-am hulit in atatea randuri, dar acelasi care ne-a scos din necaz de multe ori. La valoarea lui incontestabila se va adauga acum foamea de revansa. Iar episodul Chelsea ne-a dovedit ca atunci cand Mutu isi doreste o revansa, o obtine. Cu varf si indesat.

——————————————————————

Vom depinde doar de noi. E simplu. Invingem si ne calificam. Desi avem doua egaluri in doua meciuri, am castigat ceva. Am castigat dreptul de a spera, am castigat marile emotii care ne-au lipsit atata timp. Da, acesta este marele nostru castig. Vom avea emotii ca niciodata in ultimii opt ani. Ne-am recastigat nationala. Iar ea, si-a recastigat tara.

Croaţia a învins Germania în urma unei evoluţii încântătoare pe alocuri. Jocul elevilor lui Bilic emană forţă, talent şi tupeu, în special pe faza ofensivă. De acum începe discuţia, cât este surpriză şi cât certitudine în ceea ce îi priveşte pe croaţi?

De la declararea independenţei la începutul anilor ‘90, Croaţia a lipsit de la un singur turneu final, Europeanul din 2000. Printre reuşitele ex-iugoslavilor se numără un loc 3 la Campionatul Mondial din 1998 şi faptul că au dat un golgeter al celei mai importante competiţii fotbalistice, l-am numit aici pe Davor Suker. Croaţii sunt cei care au lăsat Anglia acasă învingând-o pe Wembley într-un moment în care erau deja calificaţi. Slaven Bilic are la dispoziţie jucători care evoluează pentru Dortmund, Werder Bremen, Schalke 04, Portsmouth, Manchester City sau Tottenham. Apropos de londonezi, ei sunt cei care au plătit peste 20 de milioane de euro pentru tânărul Modrici. În aceste condiţii, “boacănele” croaţilor nu ar mai trebui să mire pe nimeni, iar victoriile precum cea obţinută contra principalei favorite la titlul european să fie privite ca certitudini, nu ca surprize.

Zlatan Ibrahimovici este jucătorul care a fost decisiv pentru Inter în ultimele două sezoane. Atunci când el nu a fost în formă sau nu a jucat, campioana Italiei a suferit, iar ultimul exemplu este dubla din acest an cu Liverpool din Liga Campionilor. Cu toate acestea, el nu mai înscrisese pentru echipa naţională a Suediei de mai mult de doi ani. Pentru un atacant, această perioadă este o eternitate. Dar la fel cum a făcut-o în ultima etapă din Serie A în acest campionat, Ibra a fost providenţial pentru Suedia în meciul de aseară cu Grecia.

Până în minutul 66 al partidei cu deţinătoarea trofeului, nordicii nu au ieşit prea mult în evidenţă. Dar în acel moment al înfruntării, Ibracadabra a scos din joben o nouă execuţie care îi este caracteristică. S-au adunat în acel şut toate frustrarile ineficacităţii din ultimii doi ani, toate certurile cu selecţionerul şi tot talentul cu care este înzestrat atacantul scandinav. Ibra îşi făcuse datoria şi şi-a anunţat revenirea în reprezentativa ţării sale. Peste patru minute avea să fie înlocuit cu Elmander. Trebuia menajat. La fel cum a făcut-o la Parma, şi aseară intrase incomplet refăcut pentru a-şi ajuta echipa. Răsfăţatul de acum câţiva ani pare a se fi maturizat. Iar Suedia pare a-şi fi găsit liderul. Henrik Larsson se poate retrage liniştit.

“Vă pot spune în mod foarte clar că regulamentul UEFA nu interzice premierile. În mai multe ţări se practică aşa ceva şi nu e considerat ilegal. În momentul de faţă, pentru UEFA nu există nici un caz Steaua. La FC Porto a fost vorba despre nişte acte de corupţie în afara oricărui dubiu”.

Cuvintele de mai sus îi aparţin lui Thomas Giordano, şeful departamentului de presă al forului continental, şi au fost rostite într-o discuţie telefonică purtată de acesta cu reporterul Gazetei Sporturilor, Daniel Scorpie. Este, dacă îmi permiteţi o părere, cel mai bun interviu publicat în presa românească în ultima vreme. Însă, ce este mai important, această discuţie înseamnă recunoaşterea oficială a acestor practici de stimulare a oponentului principalului rival. De la acest interviu practic, începe apărarea Stelei. Nu vreau să deschid aici o discuţie legată de moralitatea faptei. Ar însemna să mă întind prea mult. Vreau să vorbim cât de legal este ceea ce a făcut Gigi Becali

Cel mai bun exemplu este Spania. Nu cred că neagă cineva faptul că spre finalul ultimelor sezoane, aceste practici au fost folosite în Primera. Ele au apărut şi în presa de la noi. Şi dacă nici ibericii nu au un fotbal dezvoltat… Apoi să ne amintim de meciul Anglia-Croaţia din preliminariile actualului Campionat European. Cu toţii am auzit de premiile care urmau să ajungă de la Moscova la Zagreb. Şi să fim serioşi, lista poate continua. Vă amintiţi de vreo decizie luată în aceste cazuri?

Nu sunt nici dintre cei care văd în această decizie mâna masoneriei sau mai ştiu eu a cărei organizaţii secrete care are ca scop pedepsirea roş-albaştrilor. Cred, sau îmi place să cred, că a fost vorba doar de exces de zel. Nu sunt însă de acord cu unele reacţii venite dinspre Giuleşti sau dinspre Cluj. De domnul acela de la Timişoara care a fost condamnat şi acum încearcă să ne ţină lecţii de moralitate nu vreau să aduc vorba. Mai presus de orice, nu mă număr printre cei care îi cântă în strună patronului stelist. Ba dimpotrivă. Dar de data asta, consider că nu a greşit. Nu a făcut nimic ilegal. A cerut unei echipe să joace corect. Şi ar fi premiat-o pentru un rezultat favorabil Stelei. Restul, iarăşi părerea mea, e doar can-can.

“Chiar dacă Steaua a fost depunctată, ca şi FC Porto, putem decide ca ea să nu fie exclusă din Liga Campionilor pentru că sunt cazuri diferite”.