Astăzi debutează o nouă ediţie a campionatului italian. Una care se anunţă foarte disputată, probabil cea mai echilibrată de la „scandalul calciopoli” încoace. Juventus vrea să-şi recâştige coroana, Milan este dornică de revanşă după un sezon dezamăgitor, Roma se gândeşte că a venit timpul să-şi dovedească maturitatea, iar Fiorentina stă la pândă, gata să profite de paşii greşiţi ai granzilor.

După două sezoane în care a dominat autoritar competiţia internă, campioana Inter caută, mai mult decât un nou scudetto, triumful european după care suspină de 42 de ani. Numirea lui Mourinho pe banca tehnică garantează succesul. Portughezul a reuşit, cu o echipă în piuneze, să cucerească Supercupa încă de la primul meci oficial. Dar fostul tehnician de la Chelsea este conştient că a fost adus în primul rând pentru a câştiga Liga Campionilor. Orice altceva ar fi privit ca un eşec de fanii interişti. Şi nu numai.

Spre deosebire de rivale, Inter nu a dus o campanie de achiziţii impresionantă. Mai multe zvonuri decât transferuri. Totuşi, pe Meazza au sosit Mancini şi Muntari, se vorbeşte, ca de altfel toată vara, de iminenta venire a lui Quaresma pe ultima sută de metri, dar în mare lotul este acelaşi. Plus Adriano, revenit după împrumutul de la Sao Paolo. Atacantul brazilian s-a comportat bine în perioada de pregătire şi în amicalele pe care „nerazzurri” le-au disputat. Din păcate, va începe sezonul accidentat, astfel că probabil greul în atac, în startul de campionat, va cadea pe umerii lui Ibra sau a puştiului-minune Balotelli. Şi să nu uităm de experienţa lui Cruz.

Cu toate acestea, Inter este văzută ca principala favorită la titlu. Dar, aşa cum spuneam mai sus, continuarea hegemoniei interne fără confirmarea europeană va fi un eşec în ochii suporterilor. Iată de ce, pentru Mourinho, care a spus mereu că visează să antreneze în Italia, sosirea la Milano pare a fi provocarea carierei.

via inter.ro

Gigi Becali a anunţat revenirea în Ghencea a lui Ogăraru. Fundaşul dreapta care a plecat de la Steaua la Ajax pentru a juca în Liga Campionilor ar putea evolua în această competiţie tot în tricoul roş-albastru, cel pe care, a dovedit-o în multe rânduri, îl iubeşte atât de mult. „La gol mi-am trezit copiii din somn”, a fost declaraţia cea mai spumoasă de după meciul cu Galata. Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba.

Pe lângă faptul ca revenirea lui Ogă în Liga I este o lovitură de imagine, altceva este foarte plăcut pentru fanii Stelei. Produs 100% al pepinierei din Ghencea, George se alătură unei categorii foarte iubită de fanii vicecampioanei, cea a steliştilor adevăraţi. Lăcătuş, Rădoi şi Rică Neaga erau cei mai importanţi reprezentanţi ai acesteia. Sosirea lui Ogăraru întregeşte un careu de vis. De la astfel de oameni, care încă au credinţa că se poate juca cu inima, poate începe recucerirea Europei.

Bine ai revenit George! Ne-a fost dor de tine. Te aşteptăm să ne bucurăm din nou împreună. Mai ţii minte ce ţi s-a scandat când ai plecat? Te vom iubi, mereu!

Echipa Statelor Unite a câştigat turneul de baschet de la Beijing. Nimic ieşit din comun. După eşecurile de la ultima Olimpiadă şi de la ultimul Campionat Mondial, încă un insucces al americanilor ar fi fost o catastrofă. Kobe, Lebron&co. au meritat să învingă. Jocul lor de-a lungul întregii competiţii a fost foarte bun, pe alocuri strălucitor. După victoria categorică din faza grupelor în faţa Spaniei, toată lumea s-ar fi aşteptat ca finala să fie un nou galop de sănătate al marii favorite.

Spania şi-a adus aminte însă că este campioana mondială en-titre, a strâns rândurile în jurul vedetei Pau Gasol, i-a încredinţat unui copil de 17 ani conducerea jocului şi s-a luat la trântă cu colosul american. Au fost momente în această finală când vedetele de milioane de dolari de la Lakers, Heat sau Cavaliers, păreau pierdute şi nu înţelegeau ce li se întâmplă. Lipsiţi de aportul lui Jose Manuel Calderon, ibericii s-au bazat pe „bombele” lui Navarro, pe pasele şi intercepţiile lui Ricky Rubio şi pe forţa lui Gasol. Americanii s-au desprins greu, abia pe final, Kobe şi Wade fiind cei care au tăiat elanul spaniolilor prin două reuşite de la trei puncte. Dar rămâne imaginea frumoasă lăsată de Spania, care a dovedit că titlul mondial din urmă cu doi ani nu a venit întâmplător.

Nu pot scrie un asemenea post fără a aminti de cele mai frumoase faze ale finalei. Rudy Fernandez a marcat un slam-dunk de lângă pivotul americanilor, Dwight Howard, un uriaş de 2,11 metri. Iar Kobe a plutit senzaţional în aer la o pasă de peste jumătate de teren.

„Lui Peppino nu îi plăcea să audă de tactică. El era o persoană normală care se transforma într-un rege atunci când intra în careu şi îi ieşea la iveală tehnicitatea comparabilă cu cea a lui Pele”

A fost unul dintre cei mai mari atacanţi ai Italiei. Poate cel mai mare. Cifrele din dreptul său vorbesc de la sine despre talentul imens al primului star adevărat din fotbalul peninsular. 288 de goluri în 408 meciuri jucate pentru Inter, două Scudetto şi o Cupă a Italiei, la acestea adăugându-se cele două titluri mondiale obţinute cu „squadra azzurra”. A fost primul fotbalist cu un sponsor personal. Şi-a pierdut tatăl la numai 7 ani, în timpul luptelor groaznice ale Primului Război Mondial. I-a umilit pe cei mai buni fundaşi ai epocii sale, fiind un jucător care pe lângă o tehnică sclipitoare, poseda şi un foarte bun joc de cap. Era un excentric, rămânând celebru episodul unei nopţi petrecute într-un bordel înaintea unui meci. A fost de trei ori golgeterul campionatului italian (1930, 1936 şi 1938). Conform unei legende, l-a umilit pe Giampiero Combi, marele portar al lui Juventus şi al naţionalei Italiei, care spusese că nimeni, nici măcar el, nu poate să-l dribleze pentru a-i marca un gol. Într-un meci Ambrosiana-Juventus, a croşetat întreaga defensivă a torinezilor, a rămas singur cu goalkeeperul „bianconerrilor”, a trecut şi de el şi a înscris în poarta goală. Combi s-a ridicat şi i-a strâns mâna. Alte vremuri, alt fotbal. Dar un fotbalist unic. Omul pentru care s-a inventat golul. S-a născut pe 23 august 1910 şi a intrat în Panteonul celui mai iubit sport din lume cu două zile înainte de a împlini 69 de ani.

Nu va fi uitat niciodată de fanii interişti, deşi a evoluat şi pentru rivalele de moarte, Milan şi Juventus. În semn de respect, după trecerea sa în nefiinţă, Stadio San Siro a devenit… GIUSEPPE MEAZZA.

via inter.ro

Site-ul oficial al Stelei a anunţat că pentru partida roş-albaştrilor cu Galatasaray mai sunt disponibile doar 1200 de bilete. Fără nicio îndoială, se vor epuiza şi acestea. Astfel, formaţia din Ghencea va evolua pentru a „n”-a oară cu casa închisă. Un bun prieten mi-a spus că „să fiu sincer,
aş vrea să spun că deja simt un pic de milă faţă de turci, dar chiar nu îmi e”. De ce milă? Iată o scurtă aducere aminte a atmosferei de pe stadionul Steaua la marile meciuri europene. Disputate toate cu casa închisă, evident.

—————————————————————–

Doar o parte din aportul suporterilor stelişti la succesele europene ale echipei. În această atmosferă va juca Galata la Bucureşti. Iar formaţia de start a Stelei va fi prezentată într-un mod care cu siguranţă vor face împrejurimile să se cutremure.

———————————————————————–

Dacă vă imaginaţi că turcii vor avea răspuns, amintiţi-vă ce s-a întâmplat în meciul tur, la ei acasă.

——————————————————————————-

Iar la sfârşit trebuie să sărbătorim aşa cum am făcut-o de multe ori.

—————————————————————————-

Cei care au prins bilet probabil abia aşteaptă meciul. Cei care au fost mai ghinionişti să stea însă liniştiţi. Se va face atmosferă şi pentru ei.

Bolt şi-a ridiculizat adversarii la sută, Phelps a luat cele opt medalii de aur pe care şi le-a propus, Constantina Diţă a fugit pentru a-şi anunţa izbânda, iar Sandra Izbaşa dovedeşte că gimnastica românească nu va muri niciodată. Citius, Altius, Fortius nu este doar un slogan pentru aceşti sportivi. Este o stare de spirit.

—————————————————————————

Usain Bolt a realizat cea mai rapidă cursă de 100 de metri din istorie. Acele cronometrului au înţepenit la un 9,69 istoric. Dar imaginaţi-vă ce ar fi fost dacă Bolt nu se distra pe ultimii 15-20 de metri ai cursei. Probabil că am fi asistat la prima sută sub 9,50. Dar probabil este mai bine aşa. Acum ştim că nu este imposibil. Şi aşteptăm acel moment cu înfrigurare.

———————————————————————-

Acesta este Mark Spitz. Până în această dimineaţă deţinea recordul de medalii de aur cucerite la o ediţie a Jocurilor Olimpice. Performaţa înotătorului american data de la Munchen, din 1972, atunci când acesta reuşea şapte titluri olimpice.

Acesta este Michael Phelps. Din această dimineaţă, este noul deţinător al recordului mai sus amintit. Din cele opt medalii de aur, şapte au fost obţinute cu recorduri mondiale. Orice comentariu în plus este de prisos.

——————————————————————————

Cursă solitară spre o victorie istorică. Constantina Diţă, noua doamnă a atletismului românesc, a adus primul aur tricolor la atletism la Beijing. Poate cea mai mare surpriză a actualei ediţii. Dar şi cea mai frumoasă.

————————————————————————

Graţie, frumuseţe, talent, voinţă. Toate puse în joc pentru glorie. Sandra Izbaşa a reuşit un exerciţiu perfect pentru a anunţa pe toată lumea că gimnastica românească este încă vie. Dacă se îndoia cineva de acest lucru. Acum aşteptăm scuzele de rigoare.

——————————————————————-

Sunt oameni şi performanţe pentru care s-au inventat Jocurile Olimpice. Iar noi nu putem decât să fim fericiţi că suntem contemporani cu asemenea momente.

La Jocurile Olimpice din 1992, de la Barcelona, anunţul că echipa de baschet a Statelor Unite va putea conta pe aportul vedetelor din NBA a creat o isterie în masă. Americanii şi-au denumit echipa Dream Team, beneficiind de o trupă cu baschetbalişti de excepţie. Michael Jordan, Magic Johnson, Larry Bird, Patrick Ewing, Scottie Pippen, Karl Malone sau Clyde Drexler au defilat în drumul lor spre aur. Într-adevăr o echipă de vis.

De atunci, la fiecare competiţie importantă, liga nord-americană şi-a trimis cei mai importanţi jucători, dar nicio echipă nu dădea impresia că-şi poate merita denumirea de Dream Team. Ultima olimpiadă şi ultimul campionat mondial au reprezentat adevărate coşmaruri pentru principala favorită la orice turneu baschetbalistic. Jucători valoroşi şi talentaţi, dar plini de fiţe şi care nu înţelegeau să se sacrifice pentru binele echipei, au transformat SUA în victima Greciei sau a Argentinei. Exemplul lui Michael Jordan din 1992 care, deşi era aşteptat să atragă toate laudele la Barcelona, a fost un adevărat om de echipă şi l-a lăsat pe Charles Barkley în prim-plan nu a fost urmat de noile staruri. Mai mult decât atât, unii dintre puştii teribili din NBA nu concepeau să-şi sacrifice vacanţele sau alte activităţi pentru a-şi reprezenta ţara. Astfel că, răsunătoarele eşecuri ale americanilor au venit logic.

Deşi la Beijing echipa Statelor Unite a venit cu crema NBA-ului, iubitorii sportului cu mingea la coş se întrebau în ce măsură vor reuşi Lebron, Kobe, Wade şi coechipierii lor să-şi recâştige tronul. Primele două partide, victorii fără istoric la China şi Angola, nu puteau fi un etalon. În schimb, succesul în faţa Greciei, 92-69, ne-a arătat o echipă americană senzaţională. Spectacolul, lăsat în seama vedetelor James şi Bryant, s-a îmbinat cu truda unor adevăraţi salahori, Paul sau Bosh. Sunt semne că Argentina şi Spania, campioana olimpică, respectiv mondială, se pregătesc să abdice în faţa fostei regine a baschetului. Iar DreamTeam-ul din ‘92 pare a-şi fi găsit copia.

Peste două săptămâni vom fi acolo, în Ghencea, şi vom crea şi noi un infern. Mai fierbinte decât cel al turcilor. Vom fi prezenţi visând reeditarea primului sfert de oră de la Istanbul, sperând că reuşita lui Bănel se va repeta, având încredere că Zapata va redeveni îngerul nostru păzitor, fiind convinşi că Toja va erupe, iar Dayro va marca din nou. Vom merge la meci la fel de hotărâţi să facem spectacol şi să ne bucurăm împreună. E vremea noastră, dar mai ales a voastră.

Vom fi acolo, pentru culori, şi pentru ale noastre valori!

Pe 27 august 1995, debuta în tricoul Interului un tânăr fotbalist argentinian transferat de la Banfield. Meciul disputat contra Vicenzei, şi câştigat cu 1-0, avea să fie începutul unei poveşti care se va transforma în mit.
——————————————————————–
Şase partide îl mai despart pe Javier Zanetti de clubul select al celor care au peste 600 de meciuri în tricoul Interului. Adică Bergomi şi Facchetti. Astăzi, simbolul actual al campioanei Italiei împlineşte 35 de ani. Orice încercare de a schiţa o poveste a carierei sale ar fi de prisos. Cifrele şi datele sunt prea reci şi prea seci pentru a înţelege ce reprzintă acest jucător unic în istoria recentă a “nerazzurrilor”. Rămîn trofeele câştigate, rămân cursele sale incredibile, rămâne golul de poveste din finala Cupei UEFA de la Paris, rămâne imaginea unui jucător exemplar şi cu o inimă care simte “nerazzurro”.

—————————————————————–
Recent, Zanetti şi-a prelungit contractul cu Inter până în 2011. Atunci va avea 38 de ani şi probabil se va retrage. Acela va fi unul dintre momentele când o poveste ajunge la final pentru a intra în legendă.
———————————————————————
BUON COMPLEANNO IL CAPITANO!

via inter.ro

Alina Dumitru a adus primul aur pentru România la Jocurile Olimpice de la Beijing. Judoka de 26 de ani, pe care îi va împlini pe 30 august, a dat marea lovitură a unei cariere care numără cinci titluri europene şi două bronzuri mondiale. Iar pentru ca triumful să fie total, sportiva legitimată la Steaua, a învins-o în semifinale pe dubla campioană olimpică, japoneza Ryoko Tani, o legendă a judo-ului. Finala categoriei 48 kg nu a avut istoric. Fata noastră de aur a strâns în puţinele sale kilograme toată frustarea, toată voinţa, tot tupeul şi tot norocul care i-au lipsit în urmă cu patru ani la Atena. Lacrimile ei de atunci ne-au impresionat. Cele de acum ne-au făcut să fim mândri că suntem români.