„Chivu, suspectat de blaturi în Italia”, „Senzaţie! Inter, acuzată că a făcut blaturi pentru a lua bani din pariuri” sau „A jucat Inter la două capete?” sunt doar câteva titluri apărute în presa românească după un articol publicat de cotidianul Il Giornale în data de 30 ianuarie. Din păcate, s-au trecut prea uşor cu vederea anumite aspecte, probabil din cauza dorinţei de senzaţional. Faptul că cele mai importante ziare de sport din Italia, Gazzetta dello Sport şi Corriere dello Sport, nu au scris un rând din scenariul pe care până şi Luciano Moggi ar fi fost invidios ar fi trebuit să dea de gândit. Dar lucrurile interesante abia acum urmează.

Unul dintre ele este că ziarul care a publicat ştirea care i-a pus pe jar pe fanii Interului face parte din imperiul media al lui Silvio Berlusconi. De prisos să mai spunem cine este personajul. Aşa că băieţii de Il Giornale şi-au adus aminte de o ştire de la jumătatea lunii mai 2008, au mai adăugat nişte lucruri, senzaţionale eventual, şi-au imaginat cum cineva i-a şoptit lui Materazzi să rateze penaltyul din meciul cu Siena, au împachetat-o frumos şi au livrat-o publicului.

Acum, nu ştiu câţi dintre voi au văzut meciul incriminat, dar Materazzi a avut atunci o bară şi tot el a obţinut lovitura de pedeapsă buclucaşă. Ce rost mai avea să obţină penaltyul respectiv? Doar aşa să se facă de râs şi să intre în gura fanilor?

Don Silvio şi-a imaginat probabil că dacă echipa pe care o patronează a fost odată retrogradată pentru legături cu mafia pariurilor, ar fi bine ca şi rivala de moarte să păţească la fel. Şi dacă tot avem un imens imperiu media, de ce să nu-l folosim? Din păcate pentru el, dar şi pentru fanii adversarelor, comunicatul Procuraturii din Milano a avut efectul unei lovituri de ciocan în moalele capului pentru cei care visau deja cum „nerazzurri” vor fi penalizaţi: „Precizăm că nu s-a efectuat nicio anchetă referitoare la sezonul 2007/2008 şi în special la clubul Inter”. End of story!

—————————————————————————————-

via INTER.RO

Motivul principal pentru care într-o seară de martie din 1908 câteva persoane au înfiinţat un nou club, Internazionale Milano, a fost acceptarea jucătorilor străini. În capitala Lombardiei exista deja Milan, dar conducătorii echipei doreau participare exclusiv italiană. De aici până la fondarea unei noi formaţii nu a mai fost decât un pas.

Cei care au pus bazele Interului au afirmat chiar din declaraţia de intenţie că aportul stranierilor este important pentru ei: „Numele clubului va fi Internazionale, pentru că noi suntem prietenii întregii lumi”. Nimic mai adevărat. În lotul care aducea primul titlu „nerazzurrilor”, în 1910, se regăseau şapte elveţieni. Unul dintre ei, Ernest Peterly I, va fi şi primul star din istoria echipei. În sezonul respectiv, fotbalistul din Ţara Cantoanelor a marcat de 25 de ori în 16 meciuri.

——————————————————————————————-

Străinii au fost în continuare bineveniţi la Inter pe parcursul celor 100 de ani de istorie „nerazzurro”. Jucători precum Nyers, Skoglund, Rummenigge, Matthaus, Bergkamp, Ronaldo, Zanetti sau Ibrahimovic au făcut istorie pe Meazza. Însă şi fotbaliştii italieni au avut un aport măcar la fel de important. Nu numai pentru echipa de club, ci şi pentru „squadra azzurra”. Nume ca Giuseppe Meazza, Giacinto Facchetti, Allesandro Altobelli, Roberto Boninsegna şi Walter Zenga au avut contribuţia lor la marile succese ale Italiei.

———————————————————————————–

În 1934, dar şi în 1938, atunci când Italia a cucerit primele sale titluri mondiale, „nerazzurri” au avut câte patru reprezentanţi în acele echipe. Singurul care a participat la ambele succese a fost marele Giuseppe Meazza. Allemandi, Castellazzi şi Demaria au participat la primul triumf, iar Ferraris II, Ferrari şi Locatelli la cel de-al doilea.

A fost nevoie de trei decenii pentru ca „squadra azzurra” să revină în vârf. La Campionatul European din 1968, pe teren propriu, Italia avea să se încoroneze regină a continentului, nu fără emoţii. Burgnich, Domenghini, Facchetti, Guarneri şi Mazzola au făcut parte din acea echipă. Facchetti era căpitanul, iar Domenghini a contribuit decisiv la succesul gazdelor prin golul egalizator în primul meci al finalei cu Iugoslavia. Peste doar doi ani, la Mondialul din Mexic, peninsularii au fost la un pas de a cuceri şi titlul suprem, dar au fost opriţi în finală de probabil cea mai bună echipă a Braziliei din toate timpurile. Lido Vieri, Burgnich, Facchetti, Mazzola şi Boninsegna au fost interiştii care au făcut parte din lotul Italiei deplasat pe platourile înalte ale Mexicului.

În semifinala memorabilă de la acel turneu final disputată între Italia şi RFG, Boninsegna a deschis scorul, iar Burgnich a egalat la doi în prelungiri. Boninsegna s-a mai dovedit o dată decisiv, atunci când i-a pasat perfect lui Rivera pentru golul victoriei.

Vezi AICI rezumatul semifinalei Italia-RFG

———————————————————————————–

În Spania, în 1982, Altobelli, Bergomi, Bordon, Marini şi Oriali au făcut parte din echipa care cucerea al treilea titlu mondial pentru Italia. Altobelli avea să înscrie al treilea gol al „azzurrilor” în finala de la Madrid cu RFG.

Campionatul Mondial din 1990 i-a prilejuit lui Walter Zenga stabilirea unui adevărat record. Fostul mare portar al „nerazzurrilor” şi-a păstrat plasa neatinsă până în minutul 67 al semifinalei cu Argentina. Singura greşeală a „Omului-Păianjen” la acel turneu final avea să-i coste pe italieni calificarea în finală. În cele din urmă, Schilacci&co. s-au mulţumit doar cu medalia de bronz, chiar dacă erau gazdele competiţiei. Bergomi, Ferri, Berti şi Serena erau şi ei jucători ai Interului la acel moment.

Peste doar patru ani, în Statele Unite, Italia s-a numărat din nou printre protagonistele Campionatului Mondial. Cu Nicola Berti singurul interist din lot, „squadra azzurra” pierdea a doua finală în faţa Braziliei, la penaltyuri de această dată, cu lovitura decisivă ratată chiar de cel ce îi dusese pe italieni în spate tot turneul, Roberto Baggio.

Tot un un singur reprezentant a avut Inter şi în echipa Italiei care era învinsă în finala Campionatului European din 2000, desfăşurat în Belgia şi Olanda. Este vorba despre Luigi Di Biagio, mijlocaşul venit de numai un an pe Meazza, reuşind să înscrie un gol contra Suediei.

Tradiţia s-a respectat şi la ultimul mare succes al „squadrei azzurra”, titlul mondial din 2006, din Germania. Marco Materazzi a fost unicul jucător al Interului prezent la turneul final, dar contribuţia sa la triumful elevilor lui Lippi a fost extrem de importantă, poate chiar decisivă. Matrix a înscris două goluri la competiţia supremă a fotbalului, unul dintre ele chiar în finala cu Franţa. Cu acest bilanţ, fundaşul a fost golgeterul Italiei, la egalitate cu Luca Toni. Însă punctul culminant care l-a avut în prim plan pe Materazzi a fost în prelungirile ultimului act, atunci când l-a provocat pe Zinedine Zidane, francezul fiind eliminat după ce l-a lovit cu capul în piept pe apărătorul italian. Finalmente, peninsularii s-au impus la loviturile de departajare, acolo unde de asemenea jucătorul „nerazzurrilor” a punctat, cucerind al patrulea titlu suprem.

Vezi AICI gestul lui Zidane

——————————————————————————–

În ultima vreme, Inter nu mai dă un număr important de jucători la echipa naţională a Italiei, străinii acaparând tot mai mult primul 11. Marea promisiune, Mario Balotelli, întârzie să se impună, iar despre puştiul care abia a debutat, Davide Santon, nu se poate pune încă problema să ajungă în „squadra azzurra”. Este o situaţie cu care fanii campioanei Italiei vor trebui să se obişnuiască o vreme, pentru că Mourinho nu pare dispus să promoveze tinerii talentaţi din propria pepinieră. Până atunci, rămân legendele. Ele nu mor niciodată.

Vezi AICI o selecţie de goluri marcate de jucători ai Interului pentru naţionala Italiei

—————————————————————————–

via INTER.RO

La finalul sezonului 1992/93, după aproape două decenii, Rapid obţinea biletele pentru Cupa UEFA, la capătul unui campionat pe care l-a terminat pe locul 4. Bucuria fanilor giuleşteni s-a mai temperat în momentul în caree s-a aflat numele adversarei din primul tur, Internazionale Milano.

——————————————————————————————

„Nerazzurri” formau în acel moment o echipă în schimbare. Legiunea germană, formată din Matthaus, Brehme şi Klinsmann, plecase. Rămăseseră Zenga sau Bergomi, alături de care jucau noile vedete ale Olandei, Dennis Bergkamp şi Wim Jonk, rusul Igor Shalimov sau golgeterul Campionatului Mondial din 1990, Toto Schillaci.

La Rapid jucau fotbalişti rămaşi mereu în sufletele fanilor din Giuleşti: Toader, Stanciu, Vameşu, Iulian Chiriţă, Andraşi sau Ţâră. Pe banca tehnică a vişiniilor s-a aflat, la debutul sezonului 1993/94, Marcel Puşcaş, secondat de Teofil Codreanu.

—————————————————————————————-

Manşa întâi a disputei dintre Inter şi Rapid a avut loc pe Giuseppe Meazza, pe 15 septembrie 1993. Avea să fie meciul „olandezului zburător” Dennis Bergkamp, autor al unui hattrick, dar şi meciul în care, pentru 14 minute fanii rapidişti de pe impunătoarea arenă milaneză au visat frumos. Fără experienţă europeană, românii au început stingheri meciul, iar în minutul 12 „nerazzurri” aveau să deschidă scorul din penalty. Era numai începutul recitalului oferit de Bergkamp. Până la pauză, elevii lui Puşcaş au reuşit să ţină piept cu brio mult mai celebrilor adversari, astfel că după 45 de minute tabela arăta numai 1-0.

Şi, în debutul părţii secunde, Rapid dă lovitura prin Andraşi, atacantul giuleşten trimitând cu capul peste Zenga şi alergând până la peluza opusă pentru a se bucura alături de suporterii români. Descătuşarea pe care alb-vişinii o aşteptau de aproape 20 de ani. Inter nu a acceptat afrontul şi s-a aruncat asupra buturilor lui Toader. Ocazii peste ocazii, însă fie bara, fie goalkeeperul rapidist, au păstrat rezultatul egal de pe tabelă. A venit însă minutul 66, atunci când centrarea lui Shalimov a fost reluată în poartă de Bergkamp, care a marcat cu o semifoarfecă. Un gol fabulos. După încă 13 minute, olandezul avea să stabilească rezultatul final, cu un lob elegant peste Toader.

Vezi AICI rezumatul meciului de la Milano

————————————————————————————–

Partida retur nu a fost decât o formalitate pentru italieni. Battistini (75) şi Jonk (82) pecetluind soarta unei calificări decise la Milano de geniul lui Bergkamp. Însă rapidiştii au rămas cu visul frumos al celor 14 minute în care au fost egalii Interului.

Pentru „nerazzurri”, dubla cu Rapid a fost doar începutul drumului care avea să se termine cu al doilea triumf din istoria echipei în Cupa UEFA, după succesul din finală cu austriecii de la Casino Salzburg.

——————————————————————————————

via INTER.RO

Partea a doua a interviului acordat în 2002 de Giacinto Facchetti pentru RAI rememorează finala Campionatului European din 1968. Fostul jucător şi preşedinte al Interului povesteşte sentimentele prin care au trecut el şi coechipierii săi şi îl consideră pe antrenorul „squadrei azzurra” din acea perioadă, Ferruccio Valcareggi, unul dintre principalele motive pentru care Italia a reuşit rezultate bune la cumpăna dintre anii ‘60 şi ‘70.

————————————————————————–

Şi a venit finala cu Iugoslavia, care a trecut în avantaj prin golul lui Dzajic. V-aţi temut că nu veţi reveni?
Ne-am temut la început. Presiunea apăsa pe noi. Jucam acasă, iar Iugoslavia nu era văzută ca o echipă puternică, în ciuda faptului că eliminase Anglia, campioana mondială, în semifinale. Noi eram obosiţi, jucasem acea semifinală dramatică împotriva Uniunii Sovietice. A fost greu după ce am primit gol, dar ne-a salvat execuţia din lovitură liberă a lui Domenghini. Mulţi au spus că arbitrul ne-a ajutat, dar eu cred că o lovitură liberă de la aproape 30 de metri nu poate fi considerată ajutor.

———————————————————————————–

Rejucarea a fost mult diferită, asta şi pentru că au apărut cinci jucători noi. Italia a preluat conducerea cu un gol marcat dintr-o poziţie suspectă de offside.
Ştiu, s-a spus şi atunci şi mai târziu ca a fost offside. Însă tehnicile noi au dovedit că Riva a fost ţinut în joc de un jucător al Iugoslaviei.

————————————————————————————–

Cât de mare a fost meritul lui Valcareggi în acea perioadă?
În primul rând, calităţile sale umane au contat enorm. Putea înţelege caracterul tuturor jucătorilor. Când antrenezi un club este mai uşor, deoarece stai zi de zi cu fotbaliştii. La naţională e altfel. Trebuie să treci peste handicapul de a te vedea cu jucătorii doar câteva zile pe an. Plus că te loveşti de cei mai buni din ţară.

————————————————————————————

După golul al doilea, al lui Anastasi, rămăseseră încă 60 de minute de joc până la cucerirea trofeului.
Începusem să fim conştienţi de asta. Partida s-a încheiat în cele din urmă şi îmi amintesc faptul că, la finalul ei, am fost abordat de Dzajic, cel ce deschisese scorul în primul meci. I-am spus că Iugoslavia ar fi meritat să câştige atunci. Ăsta era adevărul. Dar nu întotdeauna cine joacă mai bine învinge. Se întâmplă des în fotbal.

————————————————————————————

Cât de mare a fost emoţia ridicării trofeului?
Au trecut mulţi ani dar cu siguranţă aceasta a fost cea mai mare satisfacţie personală în tricoul albastru al naţionalei. Mulţi au spus că cel mai mare succes al acelei generaţii a fost locul doi la Mondialul din Mexic, din ‘70, dar nu sunt de acord cu asta. La fel şi mulţi coechipieri de-ai mei din acea echipă.

—————————————————————————-

O concluzie despre perioada petrecută la naţională?
Cred că jucătorii care au evoluat la naţională în perioada 1966-1974 ar fi meritat să câştige mai mult decât au făcut-o. Finala jucată în Mexic a fost un rezultat bun, am pierdut în faţa Braziliei, o echipă extrem de puternică atunci. Dar chiar şi aşa, sunt de părere ca Italia acelor ani ar fi meritat un titlu mondial. A fost o mare echipă naţională, dar nu s-a exprimat mereu la adevărata valoare.

——————————————————————————–

Citeşte AICI prima parte a interviului

———————————————————————————

Imagini de la Euro 1968 AICI

via INTER.RO

Un talent incontestabil, Adriano nu mai reuşeşte de câţiva ani să-şi arate adevărata valoare, fiind implicat mai mult în scandaluri şi mondenităţi de duzină. Din momentul în care şi-a pierdut tatăl, „L’Imperatore” şi-a pierdut şi tronul. Din atacantul care marca pe bandă rulantă, brazilianul s-a transformat într-o eternă problemă.

Ultimul episod care l-a avut protagonist pe Adriano s-a înregistrat chiar la primul antrenament al Interului pe 2009. La reunirea de pe 2 ianuarie, jucătorul nu a fost prezent, alimentând astfel zvonurile conform cărora nu ar mai fi interesat să evolueze în continuare pentru „nerazzurri”. Presa italiană, la fel de iubitoare de scandaluri ca oriunde, a imaginat pe loc tot feluri de scenarii şi de explicaţii pentru care brazilianul nu a participat la dezmorţirea de după Revelion. Adevăratul motiv a ieşit la iveală a doua zi, când Mourinho şi atacantul său s-au întâlnit şi au discutat face-to-face în cantonamentul echipei de la Appiano Gentile. Clubul a uitat să-i cumpere bilet de avion sud-americanului, astfel că, pentru a se întoarce din Brazilia, Adri a fost nevoit să-şi ia singur tichetul de zbor. Discuţia cu tehnicianul portughez a lămurit lucrurile pentru moment. Mai mult decât atât, lusitanul a negat din nou un eventual transfer al „Împăratului”: „Adriano la Flamengo? Ce să facă acolo? Doar în vacanţă merge la el în ţară”.

Cu toate acestea, mulţi încă se îndoiesc de faptul că Adriano va continua pe Meazza. Pe forumurile interiste, fanii sunt împărţiţi între cei care aşteaptă o decizie a conducerii şi cei care acuză presa de tot felul de informaţii false, argumentând că, în ultima perioadă tot mai multe zvonuri neadevărate au fost prezente în diferite publicaţii. Iar ultimul exemplu este cel în care nu doar „decarul” campioanei Italiei a fost acuzat că ar fi venit beat la antrenament, ci şi conaţionalul său, Douglas Maicon, un tip cunoscut ca un om liniştit în afara terenului.

În aceste condiţii, lui Adriano nu îi mai rămâne decât să dovedească tuturor că nu este un jucător terminat. Şi nu trebuie să părăsească Interul, aşa cum îi recomandă Kaka. Susţinerea fanilor o are în continuare, în cea mai mare parte. Sunt aceiaşi care l-au adoptat de la început şi care s-au ridicat din fotoliu la evoluţia sa memorabilă de pe Mestalla din urmă cu câţiva ani, într-un meci contra Valenciei din Liga Campionilor. Pentru astfel de oameni, „Împăratul” trebuie să-şi recâştige tronul.

———————————————————————–

via INTER.RO