Motivul principal pentru care într-o seară de martie din 1908 câteva persoane au înfiinţat un nou club, Internazionale Milano, a fost acceptarea jucătorilor străini. În capitala Lombardiei exista deja Milan, dar conducătorii echipei doreau participare exclusiv italiană. De aici până la fondarea unei noi formaţii nu a mai fost decât un pas.
Cei care au pus bazele Interului au afirmat chiar din declaraţia de intenţie că aportul stranierilor este important pentru ei: „Numele clubului va fi Internazionale, pentru că noi suntem prietenii întregii lumi”. Nimic mai adevărat. În lotul care aducea primul titlu „nerazzurrilor”, în 1910, se regăseau şapte elveţieni. Unul dintre ei, Ernest Peterly I, va fi şi primul star din istoria echipei. În sezonul respectiv, fotbalistul din Ţara Cantoanelor a marcat de 25 de ori în 16 meciuri.
——————————————————————————————-
Străinii au fost în continuare bineveniţi la Inter pe parcursul celor 100 de ani de istorie „nerazzurro”. Jucători precum Nyers, Skoglund, Rummenigge, Matthaus, Bergkamp, Ronaldo, Zanetti sau Ibrahimovic au făcut istorie pe Meazza. Însă şi fotbaliştii italieni au avut un aport măcar la fel de important. Nu numai pentru echipa de club, ci şi pentru „squadra azzurra”. Nume ca Giuseppe Meazza, Giacinto Facchetti, Allesandro Altobelli, Roberto Boninsegna şi Walter Zenga au avut contribuţia lor la marile succese ale Italiei.
———————————————————————————–
În 1934, dar şi în 1938, atunci când Italia a cucerit primele sale titluri mondiale, „nerazzurri” au avut câte patru reprezentanţi în acele echipe. Singurul care a participat la ambele succese a fost marele Giuseppe Meazza. Allemandi, Castellazzi şi Demaria au participat la primul triumf, iar Ferraris II, Ferrari şi Locatelli la cel de-al doilea.

A fost nevoie de trei decenii pentru ca „squadra azzurra” să revină în vârf. La Campionatul European din 1968, pe teren propriu, Italia avea să se încoroneze regină a continentului, nu fără emoţii. Burgnich, Domenghini, Facchetti, Guarneri şi Mazzola au făcut parte din acea echipă. Facchetti era căpitanul, iar Domenghini a contribuit decisiv la succesul gazdelor prin golul egalizator în primul meci al finalei cu Iugoslavia. Peste doar doi ani, la Mondialul din Mexic, peninsularii au fost la un pas de a cuceri şi titlul suprem, dar au fost opriţi în finală de probabil cea mai bună echipă a Braziliei din toate timpurile. Lido Vieri, Burgnich, Facchetti, Mazzola şi Boninsegna au fost interiştii care au făcut parte din lotul Italiei deplasat pe platourile înalte ale Mexicului.


În semifinala memorabilă de la acel turneu final disputată între Italia şi RFG, Boninsegna a deschis scorul, iar Burgnich a egalat la doi în prelungiri. Boninsegna s-a mai dovedit o dată decisiv, atunci când i-a pasat perfect lui Rivera pentru golul victoriei.
Vezi AICI rezumatul semifinalei Italia-RFG
———————————————————————————–
În Spania, în 1982, Altobelli, Bergomi, Bordon, Marini şi Oriali au făcut parte din echipa care cucerea al treilea titlu mondial pentru Italia. Altobelli avea să înscrie al treilea gol al „azzurrilor” în finala de la Madrid cu RFG.

Campionatul Mondial din 1990 i-a prilejuit lui Walter Zenga stabilirea unui adevărat record. Fostul mare portar al „nerazzurrilor” şi-a păstrat plasa neatinsă până în minutul 67 al semifinalei cu Argentina. Singura greşeală a „Omului-Păianjen” la acel turneu final avea să-i coste pe italieni calificarea în finală. În cele din urmă, Schilacci&co. s-au mulţumit doar cu medalia de bronz, chiar dacă erau gazdele competiţiei. Bergomi, Ferri, Berti şi Serena erau şi ei jucători ai Interului la acel moment.

Peste doar patru ani, în Statele Unite, Italia s-a numărat din nou printre protagonistele Campionatului Mondial. Cu Nicola Berti singurul interist din lot, „squadra azzurra” pierdea a doua finală în faţa Braziliei, la penaltyuri de această dată, cu lovitura decisivă ratată chiar de cel ce îi dusese pe italieni în spate tot turneul, Roberto Baggio.

Tot un un singur reprezentant a avut Inter şi în echipa Italiei care era învinsă în finala Campionatului European din 2000, desfăşurat în Belgia şi Olanda. Este vorba despre Luigi Di Biagio, mijlocaşul venit de numai un an pe Meazza, reuşind să înscrie un gol contra Suediei.

Tradiţia s-a respectat şi la ultimul mare succes al „squadrei azzurra”, titlul mondial din 2006, din Germania. Marco Materazzi a fost unicul jucător al Interului prezent la turneul final, dar contribuţia sa la triumful elevilor lui Lippi a fost extrem de importantă, poate chiar decisivă. Matrix a înscris două goluri la competiţia supremă a fotbalului, unul dintre ele chiar în finala cu Franţa. Cu acest bilanţ, fundaşul a fost golgeterul Italiei, la egalitate cu Luca Toni. Însă punctul culminant care l-a avut în prim plan pe Materazzi a fost în prelungirile ultimului act, atunci când l-a provocat pe Zinedine Zidane, francezul fiind eliminat după ce l-a lovit cu capul în piept pe apărătorul italian. Finalmente, peninsularii s-au impus la loviturile de departajare, acolo unde de asemenea jucătorul „nerazzurrilor” a punctat, cucerind al patrulea titlu suprem.

Vezi AICI gestul lui Zidane

——————————————————————————–
În ultima vreme, Inter nu mai dă un număr important de jucători la echipa naţională a Italiei, străinii acaparând tot mai mult primul 11. Marea promisiune, Mario Balotelli, întârzie să se impună, iar despre puştiul care abia a debutat, Davide Santon, nu se poate pune încă problema să ajungă în „squadra azzurra”. Este o situaţie cu care fanii campioanei Italiei vor trebui să se obişnuiască o vreme, pentru că Mourinho nu pare dispus să promoveze tinerii talentaţi din propria pepinieră. Până atunci, rămân legendele. Ele nu mor niciodată.
Vezi AICI o selecţie de goluri marcate de jucători ai Interului pentru naţionala Italiei
—————————————————————————–
via INTER.RO