Echipa Statelor Unite a câştigat turneul de baschet de la Beijing. Nimic ieşit din comun. După eşecurile de la ultima Olimpiadă şi de la ultimul Campionat Mondial, încă un insucces al americanilor ar fi fost o catastrofă. Kobe, Lebron&co. au meritat să învingă. Jocul lor de-a lungul întregii competiţii a fost foarte bun, pe alocuri strălucitor. După victoria categorică din faza grupelor în faţa Spaniei, toată lumea s-ar fi aşteptat ca finala să fie un nou galop de sănătate al marii favorite.

Spania şi-a adus aminte însă că este campioana mondială en-titre, a strâns rândurile în jurul vedetei Pau Gasol, i-a încredinţat unui copil de 17 ani conducerea jocului şi s-a luat la trântă cu colosul american. Au fost momente în această finală când vedetele de milioane de dolari de la Lakers, Heat sau Cavaliers, păreau pierdute şi nu înţelegeau ce li se întâmplă. Lipsiţi de aportul lui Jose Manuel Calderon, ibericii s-au bazat pe „bombele” lui Navarro, pe pasele şi intercepţiile lui Ricky Rubio şi pe forţa lui Gasol. Americanii s-au desprins greu, abia pe final, Kobe şi Wade fiind cei care au tăiat elanul spaniolilor prin două reuşite de la trei puncte. Dar rămâne imaginea frumoasă lăsată de Spania, care a dovedit că titlul mondial din urmă cu doi ani nu a venit întâmplător.

Nu pot scrie un asemenea post fără a aminti de cele mai frumoase faze ale finalei. Rudy Fernandez a marcat un slam-dunk de lângă pivotul americanilor, Dwight Howard, un uriaş de 2,11 metri. Iar Kobe a plutit senzaţional în aer la o pasă de peste jumătate de teren.

Bolt şi-a ridiculizat adversarii la sută, Phelps a luat cele opt medalii de aur pe care şi le-a propus, Constantina Diţă a fugit pentru a-şi anunţa izbânda, iar Sandra Izbaşa dovedeşte că gimnastica românească nu va muri niciodată. Citius, Altius, Fortius nu este doar un slogan pentru aceşti sportivi. Este o stare de spirit.

—————————————————————————

Usain Bolt a realizat cea mai rapidă cursă de 100 de metri din istorie. Acele cronometrului au înţepenit la un 9,69 istoric. Dar imaginaţi-vă ce ar fi fost dacă Bolt nu se distra pe ultimii 15-20 de metri ai cursei. Probabil că am fi asistat la prima sută sub 9,50. Dar probabil este mai bine aşa. Acum ştim că nu este imposibil. Şi aşteptăm acel moment cu înfrigurare.

———————————————————————-

Acesta este Mark Spitz. Până în această dimineaţă deţinea recordul de medalii de aur cucerite la o ediţie a Jocurilor Olimpice. Performaţa înotătorului american data de la Munchen, din 1972, atunci când acesta reuşea şapte titluri olimpice.

Acesta este Michael Phelps. Din această dimineaţă, este noul deţinător al recordului mai sus amintit. Din cele opt medalii de aur, şapte au fost obţinute cu recorduri mondiale. Orice comentariu în plus este de prisos.

——————————————————————————

Cursă solitară spre o victorie istorică. Constantina Diţă, noua doamnă a atletismului românesc, a adus primul aur tricolor la atletism la Beijing. Poate cea mai mare surpriză a actualei ediţii. Dar şi cea mai frumoasă.

————————————————————————

Graţie, frumuseţe, talent, voinţă. Toate puse în joc pentru glorie. Sandra Izbaşa a reuşit un exerciţiu perfect pentru a anunţa pe toată lumea că gimnastica românească este încă vie. Dacă se îndoia cineva de acest lucru. Acum aşteptăm scuzele de rigoare.

——————————————————————-

Sunt oameni şi performanţe pentru care s-au inventat Jocurile Olimpice. Iar noi nu putem decât să fim fericiţi că suntem contemporani cu asemenea momente.

La Jocurile Olimpice din 1992, de la Barcelona, anunţul că echipa de baschet a Statelor Unite va putea conta pe aportul vedetelor din NBA a creat o isterie în masă. Americanii şi-au denumit echipa Dream Team, beneficiind de o trupă cu baschetbalişti de excepţie. Michael Jordan, Magic Johnson, Larry Bird, Patrick Ewing, Scottie Pippen, Karl Malone sau Clyde Drexler au defilat în drumul lor spre aur. Într-adevăr o echipă de vis.

De atunci, la fiecare competiţie importantă, liga nord-americană şi-a trimis cei mai importanţi jucători, dar nicio echipă nu dădea impresia că-şi poate merita denumirea de Dream Team. Ultima olimpiadă şi ultimul campionat mondial au reprezentat adevărate coşmaruri pentru principala favorită la orice turneu baschetbalistic. Jucători valoroşi şi talentaţi, dar plini de fiţe şi care nu înţelegeau să se sacrifice pentru binele echipei, au transformat SUA în victima Greciei sau a Argentinei. Exemplul lui Michael Jordan din 1992 care, deşi era aşteptat să atragă toate laudele la Barcelona, a fost un adevărat om de echipă şi l-a lăsat pe Charles Barkley în prim-plan nu a fost urmat de noile staruri. Mai mult decât atât, unii dintre puştii teribili din NBA nu concepeau să-şi sacrifice vacanţele sau alte activităţi pentru a-şi reprezenta ţara. Astfel că, răsunătoarele eşecuri ale americanilor au venit logic.

Deşi la Beijing echipa Statelor Unite a venit cu crema NBA-ului, iubitorii sportului cu mingea la coş se întrebau în ce măsură vor reuşi Lebron, Kobe, Wade şi coechipierii lor să-şi recâştige tronul. Primele două partide, victorii fără istoric la China şi Angola, nu puteau fi un etalon. În schimb, succesul în faţa Greciei, 92-69, ne-a arătat o echipă americană senzaţională. Spectacolul, lăsat în seama vedetelor James şi Bryant, s-a îmbinat cu truda unor adevăraţi salahori, Paul sau Bosh. Sunt semne că Argentina şi Spania, campioana olimpică, respectiv mondială, se pregătesc să abdice în faţa fostei regine a baschetului. Iar DreamTeam-ul din ‘92 pare a-şi fi găsit copia.

Alina Dumitru a adus primul aur pentru România la Jocurile Olimpice de la Beijing. Judoka de 26 de ani, pe care îi va împlini pe 30 august, a dat marea lovitură a unei cariere care numără cinci titluri europene şi două bronzuri mondiale. Iar pentru ca triumful să fie total, sportiva legitimată la Steaua, a învins-o în semifinale pe dubla campioană olimpică, japoneza Ryoko Tani, o legendă a judo-ului. Finala categoriei 48 kg nu a avut istoric. Fata noastră de aur a strâns în puţinele sale kilograme toată frustarea, toată voinţa, tot tupeul şi tot norocul care i-au lipsit în urmă cu patru ani la Atena. Lacrimile ei de atunci ne-au impresionat. Cele de acum ne-au făcut să fim mândri că suntem români.