Egalul contra Italiei a fost special. Ca joc, ca rezultat, ca emotie. Romania a impresionat cu adevarat, etaland un joc nu doar defensiv, ci si ofensiv, demn de o mare echipa a lumii. Marti, 17 iunie, vom da inca o batalie decisiva pentru aceasta generatie considerata mereu de looseri. Adversarul ne va fi cea mai in forma trupa de la acest turneu final. Va mai amintiti cum ne-am calificat? Da, dupa ce am invins Olanda la Constanta. Ne va lipsi marcatorul de atunci, ne va lipsi Radoi. Dar ii avem in continuare pe Chivu, pe Lobby si pe Piti. Si mai presus de orice, il vom avea pe Mutu. Da, pe el, pe cel care ne-a adus de la extaz la agonie, pe cel care l-am hulit in atatea randuri, dar acelasi care ne-a scos din necaz de multe ori. La valoarea lui incontestabila se va adauga acum foamea de revansa. Iar episodul Chelsea ne-a dovedit ca atunci cand Mutu isi doreste o revansa, o obtine. Cu varf si indesat.

——————————————————————

Vom depinde doar de noi. E simplu. Invingem si ne calificam. Desi avem doua egaluri in doua meciuri, am castigat ceva. Am castigat dreptul de a spera, am castigat marile emotii care ne-au lipsit atata timp. Da, acesta este marele nostru castig. Vom avea emotii ca niciodata in ultimii opt ani. Ne-am recastigat nationala. Iar ea, si-a recastigat tara.

…îl înjuraţi pe Dică încă de la încălzire,

…aţi uitat că Dică este golgeterul Stelei încă de la prima jumătate de sezon în Ghencea,

…cereţi cu nonşalanţă ca Dică să plece,

…îi reproşaţi lui Dică orice, oricând şi oricum,

v-a răspuns în seara asta. Muntenegru nu a fost un adversar senzaţional. Nici nu avea cum să fie. A jucat mai puţin de 10 meciuri internaţionale, toate amicale. Dar “decarul” din Ghencea a dovedit că atunci când este lăsat să joace şi să o facă aşa cum ştie el, este unul din starurile României.

Au fost momente în care mă gândeam că suporterii Stelei nu merită un jucător ca Dică. Într-adevăr, e lent, pare apatic, dispare din joc, dar e genul care poate câştiga singur un meci. Sau chiar un campionat. Apropos, vă amintiţi returul sezonului 2004-2005? Mai ţineţi minte victoriile infinite cu 1-0? Dar marcatorul vi-l mai amintiţi?

Nu e cel mai bun jucător din lume. Nici cel mai spectaculos sau cel mai muncitor. Dar pentru tot ce a făcut, merită tot respectul nostru. Iar cei care vor să-l critice, ar trebui să se gândească bine înainte de a o face. Pentru că mulţi, foarte mulţi, încă privim cu emoţie şi plăcere faza aceea care a creat o expresie celebră, “Dică, du-te Dică!“.

Am facut si pasul decisiv. Revenim acolo unde am asteptat atata amar de timp sa fim. Ajutati si de ”fratii” albanezi. Sau ar fi mai corect sa spun ajutati chiar de bulgari? Nu mai conteaza. Ne-am calificat. In triumf, as risca sa spun. Ce ciudat suna triumf dupa un meci cu Luxembourg. Ma gandesc ca acum cativa ani bateam echipele mici cu scoruri astronomice si capatam sperante. Asta in timp ce echipele importante ale Europei bateau cu scoruri mici echipe mici. Si mi se pareau surprize. Abia acum am inteles. Constanta inseamna tot. Sa-ti dozezi efortul si sa obtii doar cat este necesar. Un 1-0 sau un 7-0 cu Luxembourg inseamna tot 3 puncte. Cel mai important e ca si baietii nostrii au inteles asta. Si-au dozat efortul, au fortat cat si cand a trebuit si s-au calificat. In sfarsit, ne facem planuri pentru un turneu final. Fara emotii pe final. Atipic poate pentru Romania. Parca nici nu e asa frumos. Dar ce mai conteaza? EURO…(re)venim!!!

A fost Constanta locul unde s-a nascut o noua mare echipa nationala. A fost meciul care ne-a dovedit ca Piturca este un specialist al preliminariilor. Sa ne amintim ca el a reusit ultimele calificari la turnee finale atat cu nationala under-21, cat si cu seniorii. Sa speram ca acum va putea sa-si conduca trupa frumoasa pe care a creat-o la turneul final. A fost Mutu, ajuns la maturitate deplina, care a alergat ca un nebun si a bagat materiale nebunesti. A fost Goian, fundasul care ataca la fel de bine cum se apara. A fost ”pisica” Lobont care a aratat din nou ca este cel mai bun portar din Romania. A fost Ogararu care i-a dat o palma lui Piti. Probabil ca pentru el a fost doar un meci in care si-a facut datoria. Si si-a facut-o minunat. A fost Chivu care e mai polivalent ca Sala Polivalenta. Au fost niste baieti care au stiut de ce au intrat in teren si au facut tot ce au stiut si au putut pentru a a obtine acel ceva. A fost meciul in care toate nereusitele au fost sterse cu buretele si toate frustrarile lasate in urma. A fost dupa mult timp NATIONALA ROMANIEI. MULTUMIM BAIETI! MAINE VA FI O ZI MINUNATA!

Meciul din aceasta seara de la Koln este mai mult decat un amical. In primul rand pentru ca jucam contra nemtilor, iar seriozitatea lor e deja proverbiala. Imi vine in minte acum doar meciul de retragere al lui Cruyff, cand Bayern s-a dus la Amsterdam si a stricat sarbatoarea olandezilor invingand cu 6-0. In al doilea rand, e clar ca nemtii nu au uitat ce au patit pe Giulesti acum 3 ani, dovada sta declaratia lui Hildebrand, astfel ca probabil vom asista la o revarsare de furie a gazdelor. Baietii nostri trebuie sa-si continue drumul ascendent, presarat cu un 2-0 contra Cehiei, un 1-0 cu Spania sau acel 0-0 cu Olanda, si sa dovedeasca faptul ca acel 5-1 din 2004 a fost un accident doar prin proportiile scorului, pentru ca oricat de optimisti am fi, nu pare posibila o noua victorie asa clara prea curand. Trebuie sa dovedeasca insa ca sunt mai buni ca nemtii. Poate astfel nu se vor mai plange gazdele noastre de astazi de faptul ca suntem peste ei la coeficientul UEFA. Poate vor invata sa ne trateze cu mai mult respect. Poate vor intelege ca nu intamplator in ultimii ani in cupele europene i-am batut mai peste tot. Dincolo de toate acestea, Romania trebuie sa invinga pentru ea. Aceasta generatie trebuie sa arate ca vrea, ca poate, ca stie sa trateze orice meci serios si sa-l joace la victorie. Iar pentru un asemenea test, un amical contra Germaniei este cel mai potrivit.