creaza-ti blog

Archive for August, 2009

I-a LASSat masca: Real invinge Depor in primul meci al sezonului

Sunday, August 30th, 2009

Parca dorindu-si ca Realul sau galactic sa porneasca asa cum o face ‘fulgerul’ jamaican Usain Bolt, presedintele madrilen, Florentino Perez l-a invitat la primul meci oficial al sezonului pe multiplul campion mondial. Bolt a fost aplaudat in picioare de peste 80 de mii de spectatori, a dat lovitura de incepere si s-a ‘rastit’ catre o camera de filmat: ‘Hala Madrid!’ a strigat Bolt, iar Raul et comp au inceput reprezentatia.

lass_felicitado_por_sus_compayeros.jpg

Realul galactic al lui Florentino Perez a inceput meciul puternic, in primele doua minute, superstarurile Kaka’ si Cristiano Ronaldo sutand catre poarta lui Aranzubia, primul dupa o pasa sublima a lui Lass, cel de-al doilea dupa o folha seca marca inregistrata. Pellegrini a inceput meciul cu sase debutanti in primul unsprezece si foarte important, in absenta lui Ramos, Pepe si Metzleder cu trei fundasi care au jucat impreuna pentru prima data in aceasta pretemporada: Arbeloa, Albiol si Garay. Cu excelentii Lass si Xabi Alonso la inchidere, El Inginerio a lasat faza ofensiva pe seama lui Kaka, Cristiano, Raul si Benzema. Si n-a gresit…Capitanul a fost in zi mare, prima repriza evidentiind un Raul Gonzalez parca intinerit. A fost o prima repriza in care madrilenii au dominat la capitolul posesie, avand in Xabi Alonso si Kaka doua piese de rezistenta. Brazilianul a incercat din nou poarta oaspetilor, dar sutul sau superb din minutul 19, a ocolit de putin bara din stanga lui Aranzubia. Primul gol al meciului a fost inventat insa de magicul Kaka’. Pasa geniala a brazilianului, s-a strecurat printre picioarele lui Rodriguez si l-a gasit pe Benzema, sutul francezului intalnindu-l pe Aranzubia si apoi bara pana s-a oprit in piciorul fermecat al Capitanului, iar Florenteamul prelua conducerea: 1-0. Real prinde aripi si dupa doua minute, centrarea perfecta a lui Xabi Alonso este reluata cu capul de Cristiano Ronaldo, putin peste. A venit insa minutul 30, cand Marcelo l-a faultat pe Pablo Álvarez, iar executia surprinzatoare a brazilianului Juca a surprins defensiva madrilena si inaltul Riki l-a invins fara probleme pe Iker Casillas: 1-1.

Dupa numai cinci minute a iesit din nou la rampa Raul. El Sie7e a primit o pasa la marginea careului de 16 metri, a incercat sa-l depaseasca pe goalkeeperul oaspetilor insa a fost agatat, iar Fernando Borbalan a dictat penalty. Cristiano Ronaldo a executat perfect si a inscris primul gol oficial in tricoul ‘alb’: 2-1. Real incheie prima repriza in atac insa actiunea pornita dupa ‘bijuteria’ lui Cristiano este reluata de Raul exact in bratele portarului galician. Ultima ocazie a primei parti ii apartine lui Garay, argentinianul reluand cu capul dupa centrarea lui Xabi, insa putin pe langa poarta.

Repriza secunda incepe insa cum nu se putea mai prost. Batranul Juan Carlos Valeron primeste o minge la marginea careului de 16 metri si suteaza imparabil in dreapta lui Iker: 2-2. Madrilenii incearca sa reintre rapid in joc si Cristiano Ronaldo suteaza superb putin pe langa poarta lui Aranzubia. Lotina a gandit foarte bine meciul pentru Depor. A renuntat la Lafita si a cedat mijlocul terenului, dar i-a lasat libertate de miscare lui Valeron, cel care a aparut foarte des in joc ciuda anilor care au trecut peste el. Asa s-a intamplat si in minutul 57 cand Guardado a centrat excelent din banda stanga si Valeron a fost aproape de dubla, dupa ce a reluat din sase metri pe langa. Golul vine insa in poarta galicienilor. Lass preia superb, isi face mingea pe piciorul drept si suteaza senzational in dreapta lui Aranzubia: 3-2. Imediat, Benzema trimite in bara dupa sutul puternic al lui Xabi Alonso, iar Pellegrini muta: iese Raul, intra Granero. Cristiano Ronaldo iese din nou in evidenta in minutul 70 cand il pierde pe drum pe Rodriguez, insa Aranzubia se opune dublei.

Pana la final Cristiano mai trece odata pe langa gol, iar Higuain (intrat in locul lui Benzema) si Marcelo cer penalty, insa Fernandez Borbalan lasa jocul sa continuie. Debut cu victorie pentru Manuel Pellegrini si galacticii sai in fata unei echipe mai slabe ca alta data dar in nici un caz cuminte. Chiar daca jocul madrilenilor nu a entuziasmat asa cum toata lumea asteapta, cele trei puncte obtinute si linistea pe care o ofera ‘galacticii’ la fiecare contact cu mingea ne pastreaza convingerea ca anul acesta, “FlorenTeamul” ne poate aduce bucurii. Totul este insa sa avem rabdare.

Fisa tehnica

Real Madrid: Casillas, Arbeloa, Albiol, Garay, Marcelo, Lass, X.Alonso, Kaká (Guti 79’), Ronaldo, Raúl (Granero 66’), Benzema (Higuaín 72’)

Deportivo: Aranzubia, Laure, Ze Castro, Lopo, Filipe, Juan Rodríguez, Juca, Pablo, Guardado, Valerón (Iván Pérez 68’), Riki (Mista 72’)

sursa: http://realmadrid.footballclub.ro

Login
Username: Password:
 
 
Inregistrare
Am uitat parola