Archive for April, 2008

O ALTFEL DE STATISTICA - cifrele etapei XXXII

Tuesday, April 29th, 2008

Dinamo obtine prima victorie contra uneia din echipele clasate pe locurile 1-7. Vasluiul si Bistrita sunt la primiul succes dupa 8 meciuri. Buzaul se afla la a 80-a infrangere in deplasare in istoria participarilor echipei din Crang in prima liga. Farul castiga al 10-lea meci in aceasta editie si ajunge pe cea mai buna pozitie in clasamentul general (locul 10). U.Cluj se afla pentru a 21-a runda pe ultima pozitie. Otelul obtine a 10-a victorie pe teren propriu si sunt la al 2-lea meci consecutiv in care inscriu 4 goluri. Ceahlaul pierde primul meci dupa 6 partide si ocupa penultima pozitie in ceea ce priveste numarul de goluri primite in deplasare. Dinamo conduce in clasamentul meciurilor disputate pe teren advers avand 1 pct peste CFR si Rapid si 2 peste Steaua. In acelasi clasament Iasiul ocupa ultimul loc, moldovenii nereusind sa obtina victoria. 40 de puncte a obtinut echipa din Ghencea in cele 15 etape ale returului, cu 12 mai mult fata de primele 15 runde. Mioveniul este la al 10-lea egal si la al 4-lea rezultat de 0-0. CFR este la al 5-lea meci in care nu reuseste sa inscrie si spre deosebire de primele 15 etape din tur cand a obtinut 39 de puncte, in retur ei au adunat doar 27 pct si ocupa atat in clasamentul general cat si in cel al meciurilor acasa, in deplasare si cel al returului pozitia a 2-a. UTA se afla la a 5-a infrangere consecutiva in timp ce Urziceniul a castigat cel de-al 5-lea meci in deplasare in aceasta editie. Rapidul pierde al 3-lea meci acasa cu scorul de 2-1 si al 7-lea la diferenta de 1 gol in editita 2007-2008 (cea de-a 8-a infrangere este 3-0 la cu Steaua).

rapiddd.jpg
Gazdele au castigat 4 partide (et. 10,11, 17, 20, 26 gazdele au avut acelasi nr de victorii). Pana in prezent 135 de partide au fost incheiate cu victoria echipelor de pe teren propriu. Un singur rezultat de egalitate, fiind pentru a 5-a oara cand se inregistreaza o singura remiza intr-o etapa (et.3, 6, 9, 25). Rezultatul de la Mioveni consemneaza cel de-al 75 –lea egal din acest campionat. Oaspetii s-au impus in 4 meciuri, astfel, pana in prezent acestia au obtinut 78 de victorii. In retur s-au inregistrat 58 de succese ale gazdelor, in 41 de meciuri s-au impus oaspetii si 36 de partide s-au incheiat la egalitate.
GOLURI MARCATE: 21, o medie de 2,33 goluri/meci. 5 echipe nu au inscris in aceasta etapa. 12 goluri au fost marcate de gazde si 9 de oaspeti; 10 prima repriza; 2 din penalty (Juala si Mara); 0 autogoluri; golurile au fost marcate in intervalele: 0-30: 5; 31-60: 11; 61-90: 5. 6 goluri au fost inscrise de jucatorii straini (3 pt gazde si 3 pt. oaspeti). 181 de goluri au inscris acestia in prima liga.

dayroo.jpg
Interesant este faptul ca toate victoriile oaspetilor au fost cu scorul de 2-1. Astfel, dupa desfasurarea acestei runde avem 72 de meciuri incheiate cu rezultatul de 1-0 si 52 cu 2-1 (42,3 % castigate de oaspeti). Vitoria galatenilor cu 4-1 a insemnat al 8-lea meci incheiat cu acest scor (7 victorii gazdele) iar victoria Bistritei a insemnat al 33 –lea rezultat de 2-0. Egalul de la Mioveni a fost cel de-al 24 meci incheiat fara gol.
4,78 este media cartonajelor galbene/meci. In aceasta runda s-au aratat 3 cartonase rosii. Jucatorii eliminati sunt: Djapka (Pandurii), Mitchell(U.Craiova) si Golanski (Steaua). Steaua este la primul rosu din retur si la al 6-lea in acest campionat.

INEDIT - ANTENA 1 TALISMANUL STELEI IN ACEST CAMPIONAT

Saturday, April 26th, 2008

Postul din Baneasa transmite azi, de la ora 17, partida care poate stabili campioana. O statistica inedita arata ca aceasta televiziune poarta noroc vicecampioanei Romaniei.
8 partide ale Stelei au putut fi vizionate pe Antena 1 in sezon 2007 - 2008. 6 din acestea au avut loc in Bucuresti. Echipa din Ghencea a pierdut doar 2 puncte, 0-0 cu Pandurii in runda 5. Cele 2 deplasari au avut loc in retur si ambele au fost castigate de bucuresteni, la limita, cu scorul de 1-0. Interesant este faptul ca Steaua nu a primit gol in cele 8 partide vizinate pe acest post de televiziune.
Steaua la Antena 1: 8 – 7 – 1 – 0 – (12-0) 22 P
Universitatea Craiova a fost televizata de 5 ori de Antena 1. In doua din partide oltenii au fost considerati gazde. Astfel, pe teren propriu juvetii au obtinut o victorie, 2-1 cu Poli T, si un egal, 1-1 cu Dinamo. Tot in fata telespectatorilor acestei televiziuni echipa din Banie a suferit cea mai drastica infrangere din acest campionat 1-4 la Cluj (CFR – et.20).
Universitatea Craiova la Antena 1: 5 – 1 – 1 – 3 (4-9) – 4 P.

antena-1.jpg
Partida din tur castigata de Steaua cu 1-0 prin golul lui Banel Nicolita din min.27 a fost transmisa de acelasi post de televiziune.
Ramane sa vedem daca astazi Antena 1 va mai purta noroc bucurestenilor….

………

………

STEAUA:Steaua – Poli I 1-0 (a) et.3; Steaua – Pandurii 0-0 (a) et 5; Steaua – Vaslui 1-0 (a) et.9; Steaua – Universitatea 1-0 (a) et.15; Steaua – Farul 3-0 (a) et.19; Pandurii – Steaua 0-1 (d) et.22; Steaua – Universitatea Cluj 4-0 (a) et.29; Otelul – Steaua 0-1 (d) et.30.
UNIVERSITATEA CRAIOVA:Vaslui – U.Craiova 2-0 (d) et.8; U.Craiova – Poli T 2-1 (a) et.13; U.Craiova – Dinamo 1-1 (a) et.14; Steaua – U.Craiova 1-0 (d) et.15; CFR – U.Craiova 4-1 (d) et.20.

Universitatea Craiova - Steaua Bucuresti; cifrele care dau startul duelului

Friday, April 25th, 2008

70 de partide s-au incheiat in aceasta editie de campionat cu scorul de 1-0, in 41,4% castig au avut oaspetii.
74 de meciuri s-au incheiat la egalitate din care cele mai multe, 37 – s-au terminat cu rezultatul de 1-1; in 23 de meciuri nu s-a inscris.
Etapa 31 a adus prima victorie a oaspetilor cu scorul de 4-0 (in 4 partide s-a inregistrat acest rezultat).
74 de victorii au obtinut oaspetii in cele 31 de etape
. 39,2% din acestre succese au fost obtinute cu scorul de 1-0.
Cele mai multe goluri intr-un meci s-au marcat in partida Dinamo -Universitatea 4-4. Tot echipa din “Stefan cel Mare” are trecut in dreptul sau si urmatoarele 2 partide din topul cu cele mai multe goluri: Iasi –Dinamo 2-5 si Dinamo - Otelul 6-1.
131 de victorii au obtinut gazdele din care 31,3 % s-au incheiat cu scorul de 1-0 si 22,9% cu scorul de 2-1.
649 de goluri s-au marcat pana in prezent, o medie de 2,33 goluri/meci, gazdele inscriind 382 iar oaspetii 267 (incl.0-3 Rapid – Steaua).
Maine, la Craiova se intalnesc formatiile cu cel mai bun atac din retur, Steaua avand 27 de reusite, 1,93 goluri/meci (inclusiv 3-0 cu Rapidul) iar Universitatea 22, 1,57 goluri/meci. Etapa trecuta a fost pentru a doua oara cand oltenii au inscris 4 goluri in acest campionat iar stelistii au inregistrat primul rezultat de egalitate din retur.
In partidele din deplasare, echipa din Ghencea ocupa doar pozitia a 4-a cu 27 de puncte din 15 jocuri. Ei au reusit sa marcheze doar 17 goluri, o medie de 1,13 goluri/meci. In schimb, in retur, stelistii au castigat 18 punte pe terenul advers, ei ocupand astfel prima pozitie. 3 eliminati a avut Steaua in deplasare in timp ce adversarii au primit un singur cartonas rosu (Murgan; Mioveni- Steaua). Banel respectiv Hadzibulic au marcat autogoluri. Bucurestenii nu au inscris din penalty pe teren strain iar impotriva lor Edson este singurul care a fructificat de la 11m. In 3 partide Steaua nu a punctat in deplasare iar Timisoara este singura echipa care a castigat la 2 goluri diferenta. Iasul, U.Cluj si Poli T sunt singurele care au marcat 2 goluri in poarta stelistilor care au o medie de 0,73 goluri/meci primite in deplasare.
Universitatea Craiova ocupa pozitia 9 privind rezultatele inregistrate acasa, ea reusind sa obtina 26 de puncte, din care in retur 12. 1,4 goluri/meci este media reusitelor pe teren propriu., iar in retur a inscris 8 goluri in 6 meciuri disputate in Craiova. 0,93 goluri /meci este media golurilor primite acasa. Doar in doua meciuri oltenii nu au marcat pe teren propriu iar in 3 oaspetii nu au punctat. 1 singur rosu au primit acestia acasa in timp ce adversarii au avut 4 cartonase rosii. Juvetii nu au marcat din penalty (acasa); 1 singur gol (acasa) au primit din lovitura de pedeapsa (et.5-a). Prepelita si Park (U.Cj) au marcat autogoluri pe terenul Craiovei. Interesant este faptul ca toate egalurile de pe teren propriu s-au incheiat cu scorul de 1-1, 13,51 % din totalul partidelor terminate cu acest scor.

Maine, cele doua echipe se intalnesc pentru a 86-a oara, bucurestenii castigand pana acum 43, din care 10 pe terenul oltenilor, iar juvetii obtinand pana in prezent 23 de victorii din care 19 acasa.

O ALTFEL DE STATISTICA - cifrele etapei XXIX

Tuesday, April 15th, 2008

Steaua continua parcursul fara greseala si pastreaza pozitia de lider dupa ce reuseste a 9-a victorie consecutiva (inclusiv 3-0 cu Rapid) si al 15 meci (din tot atatea jucate) fara infrangere pe teren propriu.
Craciun 16 ani si Lung jr. 18 ani au debutat la U Craiova care a folosit in intalnirea cu Otelul 6 jucatori sub 21 de ani.

thumb_150_x_0_363-24181-silviu.jpg

Gloria Bistrita paraseste dupa 20 de etape pozitia a 8-a iar locul este ocupat de Otelul care ajung pe cea mai buna pozitie in acest sezon. Dinamo isi pastreaza locul de lider in deplasare. Pandurii reusesc al 7-lea meci fara infrangere. Pacurar marcheaza al 80-lea gol pentru Pandurii si totodata acesta este al 50-lea primit de Unirii in Liga 1.
Gazdele au castigat 5 intalniri, iar 4 partide s-au incheiat la egalitate – in toate inregistrandu-se rezultatul de 1-1 (doar in etapa nr.23 s-au inregistrat 4 rez de 1-1). Pana in prezent, acest scor s-a consemnat de 35 de ori. Doar in etapele 4 si 16 oaspetii nu au reusit sa obtina victorii.
CFR si Gloria Buzau sunt la al 4-lea succes cu 1-0, 63 de partide s-au incheiat cu 1 gol marcat in cele 29 de etape.

cfr-rapid-pirtenei.jpg
Farul este la prima victorie cu scorul de 2-1; pana in prezent acest rezultat s-a inregistrat de 46 de ori.
GOLURI MARCATE: 22, o medie de 2,44 goluri/meci – media campionatului este 2,32 goluri/meci; 16 gazdele – 6 oaspetii; 7 prima repriza; 4 goluri penalty; 0 autogoluri; golurile s-au marcat in intervalele 1-30: 6; 31-60: 4; 61-90: 12. In Ghencea s-a inregistrat a 3-a partida din aceasta editie de campionat incheiata cu scorul de 4-0, toate fiind castigate de gazde. Poli Iasi si Steaua marcheaza pentru prima data 4 goluri intr-un meci. Gmandia, Roszel, Ruiz si Golanski sunt la primele reusite in aceasta editie iar Plesan este la primul sau gol pentru Steaua in Liga 1.

plesan.jpg
CARTONADSE GALBENE: 40 de jucatori au fost avertizati cu cartonase galbene; 21 din fotbalistii gazdelor si 19 din echipele oaspete. 15,87% din fotbalistii care au evoluat in aceasta runda au primit avertisment.
CARTONASE ROSII: Luchin (Poli T), Brezinsky Poli T), Tilincă (Bistrita).
Aproximativ 74000 de spectatori au vizionat din tribune cele 9 intalniri. Cei mai multi au fost la Timisoara – aproximativ 25000.
EVOLUTIA STRAINILOR DIN LIGA 1

———
73 de straini, au jucat in aceasta etapa, 47 la echipele gazde si 26 la oaspeti. De mentionat ca 58 au fost titulari, 37 la gazde si 21 la oaspeti.Acestia au reprezentat 28,97% din totalul jucatorilor folositi.
7 goluri au marcat strainii, 6 pentru gazde si 1 pentru oaspeti, 2 din penalty. Gmandia, Ruiz si Golanski sunt la primele reusite in Liga 1.

__golanski_5.jpg

15 jucatori au fost avertizati cu cartonase galbene, 9 pentru gazde si 6 pentru oaspeti. Astfel, 20,5 % din strainii utilizati au fost penalizati. Brezinsky e singurul strain care a primit cartonasul rosu. CFR este echipa cu cei mai multi straini folositi –12, urmata de Poli Timisoara - 8 si de U.Cluj – 7. Gloria Bistrita este singura echipa care a avut in teren numai romani. Partida in care au fost cei mai multi jucatori de alte nationalitati este CFR – Rapid 16. In intalnirea de la Buzau au fost cei mai putini – 2.
27 de tari au avut reprezentanti in runda nr. 29. Acestea sunt: Portugalia 11, Argentina 9, Brazilia 9, Serbia 4, Slovenia 4, Australia 3, Columbia 3, Franta 3, Slovacia 2, Moldova 2, Guinea Bissau 2, Armenia 2, Nigeria 2, Coasta de Fildes 2, Lituania 2, Belgia 2, Ghana 1, Senegal 1, Bulgaria 1, Bosnia 1, Siera Leone 1, Muntenegru 1, Camerun 1, Tunisia 1, Lineria 1, Polonia 1, Peru 1 (lista jucatorilor poate fi gasita aici).

EXCURSIE PRIN ANII 80; “O iubire alb-albastra” - UNIVERSITATEA CRAIOVA 1982-1983

Sunday, April 13th, 2008

Rememorarea momentelor magice din fotbalul romanesc prezinta parcursul Universitatii in cel mai frumos sezon european al sau. A fost punctul maxim atins de fotbalul craiovean. Impulsul emis de aceasta echipa asupra publicului a dat nastere “CAMPIOANEI UNEI MARI IUBIRI”. Fenomenul produs de artistii din teren s-a numit “CRAIOVA MAXIMA”.

……..

15 septembrie 1982

… ziua cand oltenii pornesc sa cucereasca Europa. Prima oponenta – FIORENTINA – vicecampioana Italiei, echipa in a carei componeta se gaseau Passarella, Bertoni, Antognoni etc.
__craiova_-_fiorentina.jpg
Presiunea publicului impinge Craiova spre poarta aparata de Galli. Ticleanu trimite balonul in bara Contrar jocului, Bertoni puncteaza cu capul dintre funasii olteni. Stiinta nu se demoralizeaza, pesemne experienta din anul trecut contra celor de la Bayern isi arata roadele. Donose centreaza pentru Balaci dar mingea se incapataneaza sa nu intre in plasa, ea lovind pentru a 2-a oara bara, dar, balonul este recuperat si Ungureanu urcat in atac suteaza nemilos cu dreptul si… “Centralul” craiovean devine un vacarn. Italienii rezista greu iuresului impus de zburdalnicii antrenati de C-tin Otet. Vine min. 72 – portarul oaspete iese gresit la o lovitura de colt, Balaci recupereaza si ameteste 2 italieni, paseaza in centrul careului, mingea ajunge la Cartu si acesta nu iarta – 2 : 1 pentru Universitatea.

ggggollcartu.jpg

“Geniul” Craiovei reuseste sa-si rasplateasca efortul depus in acel meci prin golul inscris in min 86 ce a venit in urma derutei totale in care intrase apararea celor din Firenze.
Pe “Studio Communale”, doua saptamani mai tarziu, “tifosii” italieni spera la o minune. Arbitru André Daina (Switzerland) face cadou in min. 11 un penalty fructificat de Giancarlo Antoniogni. A fost meciul lui Lung care a inchis senzational poarta in fata reprezentantei din tara campioanei mondiale.
Universitatea - Fiorentina (tur – retur):
Lung (t/r) – Negrila (t/r), Tilihoi (t/r), Stefanescu (t/r), Ungureanu (t/r), Ticleanu (t/r), Donose (t/r), Balaci (t/r), Crisan (t/r), Camataru (t/r), Irimescu (min.83-t/r),Cartu (t), Ciupitu (min.58-t), Geolgau (min.80-r), Beldeanu (min.87-r).

………….

In turul 2 adverersara avea sa fie modesta echipa irlandeza Shamrock Rovers Dublin. Irimescu min.4 si Balaci min.59 rezolva calificarea chiar pe “Glenmaure Park” din Dublin. Returul s-a jucat intr-o singura directie – spre buturile portii lui O’Neill. Campbell in min.30 isi trimite mingea in propria poarta, iar Cartu in min. 53 si 67 finalizeaza pasele primite de la Balaci. Scor final 3-0.

…………..

Sortii sunt nemilosi – GIRONDINS BORDEAUX. Giresse, Tigana, Tresor, Lacombe, Raymond Domenech si Aimé Jacquet pe banca – o victorie in fata acestora ar fi insemnat GLORIE.
Meciul tur – 40000 de spectatori pe “Municipal” din Bordeaux asista la efortul depus de favoritii lor pentru a distrure reduta oltenilor. Jocul devenise crancen, dar, in min.50 Tigana plonjeaza rusinos, in urma unui duel cu Tilihoi, in careul lui Lung. Juvetii protesteaza dar portughezul Garrido este de neclintit – penalty – sut Giresse si 1-0. Acesta va fi si rezultatul final al intalnirii din orasul podgoriilor.
Universitatea: Lung, Negrila, Tilihoi, Stefanescu, Ungureanu, Ticleanu, Donose, Beldeanu (83 Crisan), Irimescu, Geolgau (85 Cartu), Camataru.
Intre cele doua examene Romania disputa partida din preliminariile EURO 84 in deplasare contra Italiei. 6 olteni incep titulari pe acelasi“Communale” si pleaca neinvinsi – erau egalii Campioanei Mondiale.
…………..

8 –decembrie –1982

Craiova geme de lume – toti iubitorii fotbalului astepta o noua primavara europeana pentru Universitatea. Antrenorul “cocosilor” din Bordeaux presimtise ce avea sa-l astepte in “Orasul Banilor”: “Romanii sunt o echipa tare, cu multi internationali. Nu intamplator in primul tur au eliminat Fiorentina. Dar altceva m-a pus pe ganduri, publicul. Atmosfera este fantastica. Am asistat la un derby al campionatului intern, stadionul a fost arhiplin, iar fanii CRAIOVEI creeaza o atmosfera sud-americana !”
Jucatorii sunt impinsi de la spate de tribunele pline. Balaci aliniaza toata partea stanga a francezilor, patrunde in careu dar trage putin pe langa poarta; urmeaza min 24 si balonul loveste bara lui Ruffier.
Min.39 – extrema Nationalei Aurica Ticleanu “prinde un trasor” ce nu poate fi oprit decat de plasa portii franceze; 1-0 pentru Craiova! Urmeaza un moment confuz – cap Camataru – asistentul arata gol dar centralul Kaiser (Olanda) lasa jocul sa continuie. Meciul merge in prelungiri unde “Ghorghita” Geolgau puncteaza in min 101 si declanseaza “REVELIONUL” cu 23 de zile inainte. Strazile “Orasului de pe Jii” sunt pline de oameni fericiti care incing petreceri marcate cu zaibar si praz.

bordeaux.jpg
Intors in tara, Jacquet declara presei: “Universitatea e cea mai puternica echipa dintre toate pe care le-am intalnit in ultimii ani, mai mare chiar decat S.V.Hamburg”.
Universitatea: Lung, Negrila, Tilihoi, Stefanescu, Ungureanu, Ticleanu, Donose (58 Geolgau), Balaci, Crisan (83 Cartu), Camataru, Irimescu.
“Stiinta” se califica pentru al 2-lea an consecutiv in primavara europeana unde dau, iarasi, peste o reprezentanta a fotbalului vest-german. “Bombardierul” din Kaiserslautern alinia la acea vreme jucatori ca Brehme, Bongartz, Alofs, Melzer sau Briegel.

……………

2 – martie – 1983
In deplasare, nemtii se napustesc de la inceput spre poarta lui Lung; min.24 Brehme suteaza puternic din afara careului si gazdele deschid scorul. Min 40: Alofs centreaza in careul craiovean mingea sare in Irimescu – autogol. Repriza a doua incepe cu un nou sut a lui Brehme care ridica scorul la 3-0. Aici poate a fost momentul cel mai important deoarece oltenii au continuat sa creada in sansa lor si in min.53 Beldeanu centreza iar Geolgau reuseste sa reduca din diferenta. Din acea clipa, Craiova recastiga increderea si incep sa toace marunt apararea germanilor. Min.72, Ticleanu, nerefacut complet dupa o problema de sanatate (intrat in min 64), il gaseste cu o pasa geniala pe regretatul Zoltan Crisan care din 15 m “trage cu sete” si-l invinge pe Reichel. 3-2 si toata lumea era increzatoare ca pe “Central” se va scrie o pagina din “Istoria marilor succese din fotbalul romanesc”. ASA A SI FOST…

………..

16 martie 1983

Inca de dimineata gara din Craiova era asaltata de suporteri iar intrarile in oras aratau ca un furnicar datorita lanturilor de autobuze ce aduceau din toate zarile Olteniei oameni ce doreau a fi martorii unei calificari de neuitat. Pentru toti acestia, jucatorii “Stiintei” erau mai presus de orice. Nimeni nu indraznea sa le interzica bucuria. Se nascuse o mare familie a carei energie declansase o REVOLUTIE in jurul acestui sport. Masina de fotbal nemteasca ajunsese sa-si “gaseasca nasul”. Reichel, portarul oaspetilor, face un meci mare!! Trece prima repriza fara gol. A doua incepe in aceeasi directie si in min. 82 Balaci executa cu dreptul un corner de pe stânga, scos de Camataru, iar Negrila suteaza “ca din tun” si înscrie un gol istoric ce declanseaza “o mare de caciuli – Alin Buzarin - Replay”. In acel moment crainicul radio SEBASTIAN DOMOZINA intervine peste Ion Ghitulescu si striga de 18 ori GOOL! Englezul Hackett fluiera finalul si UNIVESRITATEA CRAIOVA accede in premiera pentru Romania in semifinalele unei cupe europene. Ce a urmat pe urma – e greu de descris – oltenii - “dintre romani cei mai fierbinti”- au trait din plin “bucuria rara de care avura parte” pe strazile Craiovei pana tarziu in noapte. In fata Hotelului Jiul – poetul Adrian Paunescu – organizeaza un spectacol al “Cenaclului” si a dat nastere Imnului “Cantec pentru Oltenia”. Un vecin de-al lui Lung imi povestea cum suporterii veneau si cantau ore bune in fata locuintei. Asta se intampla cu fiecare jucator. Intr-o perioada in care regimul isi facea din plin prezent, pe 17 martie, dimineata, posturile de radio si televiziune au intonat imnul “alb-albastrilor”. A.Vochin spunea despre acel moment: “Aceasta e prima şi cea mai puternică amintire de microbist în cupele europene. De atunci am trăit alte performanţe, unele şi mai mari, dar aceasta mi-a rămas puternic impregnată în memorie.”
Universitatea: Lung - Negrila, Tilihoi, Stefanescu, Ungureanu - Ticleanu, Donose, Balaci - Geolgau (’75 Cîrtu), Camataru, Crisan (’46 Beldeanu).

__craiova_maxima_1983nou.jpg
Urmatorul adversar a fost Benfica Lisabona.

………..

6 aprilie 1983

…….

... pe “Estádio da Luz” oltenii dadeau piept cu Diamantino, Nene, Chalana, Humberto, Filipovici… C.Stefanescu, despre care marele Ioan Chirila scria: “Ai mereu impresia ca si-a uitat valiza-diplomat pe o masa de conferinta, la Geneva sau Stockholm” lipsea datorita cartonaselor, dar batranul Ciupitu nu a dezamagit. Partida s-a incheiat fara gol, insa, toata lumea se intorcea in tara avand impresia ca returul va aduce calificarea in finala.
Universitatea: Lung, Negrila, Tiliohoi, Ciupitu, Ungureanu, Ticleanu, Donose (77 Dumitru), Irimescu (56 Beldeanu), Geolgau, Crisan, Camataru.

……….

20 aprilie 1983

……….

“Pulsul tarii” se mutase la Craiova; masini cu nr.de Moldova sau Transilvania erau parcate pe strazile orasului. Intreaga Oltenie era un vulcan. Referitor la atmosfera acelor vremuri, peste ani, “magicianul” Balaci spunea ca o “surpriza era doar atunci cand stadionul nu era plin”.

benfica.jpg
“Printul” fotbalului romanesc marcheaza in min 16 un gol de generic. Urmeaza o ratare mare a lui Camataru…inexplicabil oltenii se retrag iar apararea raspunde cu greu insistentei lui Filipovici. Min.70 – “sfarleaza lusitana” suteaza sec si inscrie. Min.78: Ticleanu a sprintat pe extema si centreaza iar Z.Crisan a reluat din voleu cu piciorul drept. Bento, portarul Benficai era invins, dar mingea a izbit transversala si a revenit in teren. Doua degete mai jos … “A doua zi, doctorul Franculescu a masurat portile. Aceea era cu 8 centimetri mai scunda” Intr-o rememorare nr.7 al Universitatii spunea: “Probabil pana acolo ne-a fost scris sa ajungem”.
Universitatea: Lung, Geolgau, Tilihoi, Stefanescu, Ungureanu, Ticleanu, Donose (2 Beldeanu), Irimescu, Crisan, Camataru (61 Cartu).
Benfica: Bento, Pietra, Humberto Coelho, Bastos Lopes, Alavaro, Sheu, Strmberg (70 Bastos Lopes II), Diamantino, Chalana, Nene (50 Jose Luis), Filipovic.

TRISTETE, LACRIMI SI VISE SPULBERATE LA FINAL…
La sfarsitul sezonului oltenii primesc “un premiu”: o neglijenta a celor de la FRF face ca Universitatea sa nu poata fi inscrisa in Cupa Cupelor.
Z.CRISAN: “Lumea a fost de parere ca marea echipa a Craiovei s-a destramat cand jucatorii au inceput sa plece. Nu e adevarat. Craiova Maxima, asa cum ni s-a spus, a apus mult mai inainte, poate chiar dupa meciul cu Benfica, pe culoarul lung si intunecos care ducea la vestiar”.

Visul frumos s-a termiant – in urma a ramas “LEGENDA CAMPIOANEI UNEI MARI IUBIRI”… in acelasi an Oltenia avea sa-l piarda si pe cel care a scris romanul olteanului de pretutindeni – AMZA PELEA - (12 – dec – 1983) – dar noi continuam sa ne mandrim cu Marin Juvete…

200px-neamarin.jpg

(Pozele au fost preluate de pe siturile www.fcuniversitatea.ro si www.craiovamaxima.ro)

- a fost episodul nr. 8 din “Excursie prin anii 80″ -

O ALTFEL DE STATISTICA - cifrele etapei XXVIII

Friday, April 11th, 2008

Steaua revine dupa 25 de etape pe primul loc cu o diferenta de 2 punte fata de CFR – la fel ca in runda a 3-a. Feroviarii clujeni se claseaza pentru prima data pe locul 2 in timp ce UTA ajunge pe cel mai slab loc al sau in aceasta editie – 18.
Prima victorie a gorjenilor in deplasare contra granzilor capitalei (Steaua, Rapid, Dinamo) in prima liga. Primul succes cu 3-1 in deplasare pentru Steaua in aceasta editie si totodata pentru prima data s-a inregistrat scorul acesta in meciurile de pe terenul Gloriei in istoria intalnirilor dintre cele doua formatii. Vasluiul este la a 30-a infrangere in Liga 1 iar Buzaul se afla la al 40-lea rezultat de egalitate. Pandurii sunt la a 6-a victorie consecutiva si urca pe locul 3 in clasamentul returului iar Ceahlaul obtine primul succes dupa 11 etape.

bucurie-panfdurii-28.jpg
Gazdele au castigat 3 meciuri, oaspetii s-au impus in 4 intalniri iar 2 partide s-au terminat la egalitate.

bucurie-vict-st.jpg

Din cele 252 de meciuri 120 au fost castigate de gazde, 69 s-au termiant la egalitate si in 63 s-au impus oaspetii. Partida din Giulesti a insemnat al 10-lea rezultat de 3-0 (inclusiv Rapid – Steaua); cele mai multe partide din aceasta editie s-au terminat cu scorul de 1-0,de 61 de ori; rezultatul de la Mioveni a consemnat cel de-al 22-lea meci fara gol.
GOLURI MARCATE: 20, o medie de 2,22 goluri/meci; 11 gazdele – 9 oaspetii; 12 prima repriza (cele mai multe din retur in 0-45); in intervalul 0-30: 7; 31-60: 5; 61-90: 8; nu au existat goluri din penalty (la fel ca in etapele 11, 15, 17, 20, 27); Cristea (Dinamo) a ratat singura lovitura de pedeapsa acordata in aceasta runda; 2 autogoluri – ambele “reusite”de gazde (19 nr.total) - Hadzibulic si Amoreirinha; bistriteanul este al 4-lea jucator al Gloriei care-si marcheaza autogol.
CARTONASE GALBENE: 51 de jucatori au primit cartonas galben. 25 din acestia au jucat pentru gazde si 26 pentru oaspeti. Astfel, avem o medie de 5,67 cartonase pe meci. Cele mai multe au fost aratate in partida de la Urziceni – 8, iar cele mai putine in intalnirea de la Cluj –3.

cart-28.jpg
CARTONASE ROSII: - 0 (la fel ca in et 15, 22).
25000 de spectatori au vizionat din tribune meciurile etapei. Partida Rapid – Poli Iasi s-a desfasurat cu portile inchise (conform casetelor meciurilor din www.gsp.ro).
76 de straini, au jucat in runda cu numarul 28, 32 la echipele gazde si 44 la oaspeti. De mentionat ca 60 au fost titulari, 27 la gazde si 33 la oaspeti. Acestia au reprezentat 30,5 % din totalul jucatorilor folositi de cele 18 echipe. 6 goluri si 2 autogoluri au reusit strainii. Viglianti (Otelul) si Dani (CFR) sunt la prima reusita in Liga 1 iar Cernoch la primul gol pentru Ceahlaul. CFR 10, Ceahlaul 8, Vaslui si Timisoara 7 sunt echipele care au utilizat cei mai multi jucatori de alte nationalitati, iar Mioveniul, Buzaul si Bistrita au folosit cei mai putini – 1. In meciul de la Mioveni au fost cei mai putini straini pe teren –2, iar cei mai multi au fost in meciurile de la Vaslui – 15 si Urziceni – 14. 13 cartonase galbene au primit din care 8 pentru jucatorii echipelor gazde si 5 cei care au evoluat pentru oaspeti. Astfel 17,1 % din cei 76 au fost avertizati.
29 de tari au avut reprezentanti in runda nr.28. Acestea sunt: Portugalia 10, Argentina 9, Serbia 9, Brazilia 6, Australia 5, Moldova 3, Columbia 3, Slovacia 2, Franta 2, Guinea Bissau 2, Bulgaria 2, Armenia 2, Coasta de Fildes 2, Ghana 2, Nigeria 2, Sloveia 1, Belgia 1, Munenegru 1, Cemerun 1, Senegal 1, Siera Leone 1, Spania 1, Zimbabwe 1, Burkina Faso 1, Liberia 1, Lituania 1, Cehia 1, Peru 1, Polonia 1, Suedia 1 (lista jucatorilor poate fi citita aici).

O ALTFEL DE STATISTICA - cifrele etapei XXVII

Monday, April 7th, 2008

Steaua reuseste victoria cu numarul 1000 in prima liga si egaleaza CFR-ul la puncte (etapa a 5-a este ultima in care cele doua au avut acelasi numar de puncte). Spre deosebire de saptamana trecuta distanta dintre locul 2 si 3 s-a marit cu 2 puncte ajungandu-se la 10. Ceahlaul nu obtinre victoria in retur, in timp ce echipa din Ghencea ramane singura formatie fara infrangere pe teren propriu. Pandurii reuseste a 5-a victorie consecutiva si se distanteaza la 5 pct de locurile retrogradabile. Craiova este la al 7-lea meci fara infrangere si-si pastreaza pozitia a 3-a in clasamentul returului unde CFR-ul a adunat doar 16 puncte in cele 10 meciuri spre deosebire de tur cand castigase 24. Daca in clasamentul general Timisoara are cel mai bun atac, in retur Steaua ocupa primul loc cu 18 reusite. Prin victoria de la Galati, Dinamo trece pe locul 1 in clasamentul deplasarilor.
Gazdele au castigat 2 meciuri, oaspetii s-au impus in 3 intalniri iar 4 meciuri s-au termiant la egalitate. 48,1 % din meciuri au fost castigate in acest campionat de catre echipele care au jucat pe teren propriu. Din partidele desfasurate pana-n prezent 24,28% s-au incheiat 1-0, 18,1 % cu 2-1, `12,76% cu 2-0, 12,34% cu 1-1, si 8,64% s-au incheiat fara gol.
GOLURI MARCATE: 20, o medie de 2,22 goluri/meci (media pe campionat este de 2,31 g/meci); 11 gazdele – 9 oaspetii; 8 prima repriza; in intervalul 0-30: 3; 31-60: 9; 61-90: 8. 1 autogol (17 in total);

__cfr_pandurii1.jpg

Nu au existat goluri din penalty (la fel ca in etapele 11, 15, 17, 20); 9 goluri au fost marcate dupa ce mingea a fost lovita cu piciorul drept, 3 cu capul si 7 cu stangul (nu este luat in calcul autogolul). Primul rezultat de 2-0 pentru Steaua si a 3-a victorie (31 de meciuri s-au incheiat cu acest rezultat – 12,76% din cele 243 de meciuri) la 2 goluri diferenta.

gol-steaua.jpg

Echipa lui Lacatus ramane singura formatie cu mai putin de 20 de goluri primite (14).
48 de jucatori, 22 de la gazde si 26 de la oaspeti, au fost avertizati cu cartonase galbene (4 din acestia au primit 2 avertismente in acelasi meci). Astfel, avem o medie de 5,78 cartonase pe meci. 13 jucatori de alte nationalitati au fost avertizati cu cartonas galben, 9 de la gazde si 4 de la oaspeti. (16,9 % din strainii folositi).
CARTONASE ROSII 6 (3 gazde – 3 oaspeti): Edvan (U.Cluj), Lazar (Rapid), Jozici (Gloria Buzau), Cadu (CFR), Vitelaru (Ceahlaul), Zaharia (UTA).
40000 este numarul aproximativ de spectatori prezenti in tribunele celor 9 stadioane (partida U.Craiova – Gloria Bistrita s-a jucat fara spectatori).
77 de straini, au jucat in runda cu numarul 27, 46 la echipele gazde si 31 la oaspeti. Din acestia, 57 au fost titulari, 37 la gazde si 20 la oaspeti. Ei au reusit 4 goluri (toate pt gazde).

et-27.jpg

Pentru prima data 2 frati (gemeni) inscriu in acelasi meci in Liga 1. Galiassi marcheaza singurul autogol al etapei. 13 jucatori au fost avertizati cu cartonas galben, 9 de la gazde si 4 de la oaspeti (16,9 % din strainii folositi) si 3 au fost eliminati.

2 echipe au aliniat la start numai romani (Gloria Bistrita si Dacia); Bistrita a fost singura competitoare care nu a utilizat jucatori straini. CFR 11, Poli Timisoara 8, Ceahlaul si Rapid 6 au fost echipele cu cei mai multi jucatori de alte nationalitati in teren. Cei mai multi straini au jucat in partidele CFR – Pandurii (15 jucatori) si Poli T. – U.Cl (13) iar in meciul de la Craiova au fost cei mai putini (3 jucatori).
28 de tari au avut reprezentanti in runda nr 27. Acestea sunt: Portugalia 13, Brazilia 10, Argentina 9, Serbia 6, Austtralia 4, Franta 3, Moldova 3, Nigeria 2, Slovacia 2, Slovenia 2, Bulgaria 2, Armenia 2, Guinea Bissau 2, Belgia 2, Columbia 2, Burkina Faso 1, Ghana 1, Siera Leone 1, Liberia 1, Muntenegru 1, Camerun 1, Zimbabwe 1, Peru 1, Suedia 1, Canada 1, Cehia 1, Spania 1, Polonia 1 (aici gasiti numele jucatorilor).

EXCURSIE PRIN ANII 80 - sezonul 1982 - 1983

Sunday, April 6th, 2008

Editia 1981-1982 consemneaza ce-l de-al 10-lea titlu pentru Dinamo Bucuresti. Victoria cu 4-0 din etapa 30-a obtinuta in fata craiovenilor avea sa fie hotaratoare deoarece diferenta dintre acestea a fost de doar 2 puncte. Dinamovistii isi adjudecau in acel an si Cupa Romaniei dupa ce invingeau in ultimul act pe F.C.Baia Mare cu 3-2 (P.Iordache, Dudu Georgescu, Dudu Georgescu – Dragomirescu, A.Koller).
Scriitorul Eugen Barbu, un fin cunoscator al fotbalului romanesc spunea la sfarsitul acelei editii: “Era o victorie previzibila daca tinem seama de noile achizitii ale formatiie din Stefan cel Mare care tradau un ochi bine orientat si mai ales o cunoastere perfecta a punctelor slabe ale acestui unsprezece. Noii veniti: Moraru, Vlad, Orac si mai apoi Vaetus, demonstrau ceea ce sustin. Adaugati la toate acestea si forma foarte buna din acest an a lui Custov, Augustin, Dinu si mai ales revenirea lui Multescu, care alaturi de capitanul echipei, sunt la ora de fata cei doi conducatori de joc. …”.dinamo-1982.jpg

1982 - 1983

———–

Sezonul european 1982-1983 readuce dupa 5 ani pe Dinamo in competitia campioanelor. Acestia intalnesc in turul preliminar pe Vaaleregen Oslo iar primul meci se desfasura pe un “23 August” plin. Dinamovistii se impun cu 3-1 prin dubla lui Dudu Georgescu dupa ce Augustin deschisese scorul.

dudu-georgescu.jpg

In retur, Custov marcheaza rapid, dar norvegienii revin si obtin o victorie de palmares cu 2-1. Faza urmatoare aduce pe campioana Cehoslovaciei Dukla Praga. Turul consemneaza victoria cu 2-0 prin reusitele lui Multescu si D.Georgescu. La Praga, echipa lui Vizek si Nehoda egaleaza rezultatul din tur, dar, Talnar puncteaza in prelungiri si consemneaza calificarea in turul 2 unde dau peste detinatoarea trofeului, nimeni alta decat campioana Angliei - Aston Villa. Duelul a fost fara istoric. Bremmer, Evans, Cowans, Gibson, Withe, Morley sau Shaw au transat calificarea inca din turul desfasurat in fata a peste 70000 de spectatori prin dubla ultimului enumerat. Returul de pe “Villa Park” a fost mai echilibrat, Multescu si Iordache au izbutit sa marcheze dar Shaw avea sa reuseasca sa-l invinga pe Moraru de 3 ori si Walters stabilea scorul final 4-2. Pompiliu Iordache spune ca cea mai frumoasa realizare a lui ca fotbalist la Dinamo este golul marcat pe terenul lui Aston Villa, in CCE: “A fost un gol englezesc, asa au scris ziarele de atunci. Un sut in diagonala de la 25 de metri, care a traversat careul si s-a oprit in vinclu”.
15 septembrie 1982 aducea in Baia Mare pe nimeni altii decat pe Real Madrid.

baiamare-real-amdrid.jpg

In fata a peste 20000 de spectatori baimarenii obtin un rezultat meritoriu: 0-0 contra echipei antrenate de Alfredo di Stefano si in lotul careia se aflau nume mari ca José Antonio Camacho, Uli Stielke, Juanito, John Metgod. Spaniolii au tremurat serios spre finalul intilnirii, cand “trasorul” expediat de Koller a nimerit transversala. Returul de la Madrid incepea cu o surpriza mare: Koller deschidea scorul in fata a 45000 de spectatori. In cele din urma, spaniolii se impun cu 5-2, rezultatul final fiind stabilit de Buzgau.
Echipa baimareana care a evoluat in Cupa Cupelor pe “Santiago Bernabéu”: V.Moldovan – V.Ignat, Hotico, Tataran, Koller, Pamfil, M.Sabau, L.Balan, Dragomirescu (Buzgau), Tulba, Ene (Rozsnyai).
O participanta surpriza in competitiile europene a fost Corvinul care in sezonul 1982-1983 se alinia la startul Cupei Uefa.

corvinul.jpg

Din lotul hunedorenilor faceau parte nume ce aveau, mai tarziu, sa aduca glorie fotbalului romanesc. Primul meci s-a desfasurat in orasul austriac Graz pe stadionul “Liebenau” unde R.Gabor deschide scorul in min 15. Rezultatul final avea sa fie 1-1. Returul a fost echilibrat doar in prima repriza deoarece in partea secunda Gabor, Klein si veteranul Florea Dumitrache aduc o victorie clara cu 3-0 si calificarea in turul urmator. Acolo dau peste o puternica echipa a acelor vremuri – reprezentanta Iugoslaviei - FK Sarajevo.

corvinul-2.jpg

In fata a 18000 de spectatori Corvinul a folosit urmatoarea echipa: Ioniţă - Rednic, Andone, Dubinciuc, Bogdan - Oncu, Mateuţ (88 Tîrnăveanu), Petcu, Gabor - Dumitrache, Nicşa (56 Klein) – Antrenor Remus Vlad.
Oaspetii marcheaza foarte repede 2 goluri in primele 17 min. Urmeaza o revenire spectaculoasa rememorata de Romică Gabor in interviul din “Sport Magazin”: “Am avut şase minute în care nu cred că vreo echipă din Europa ne-ar fi putut sta în cale.” In acest timp Florea Dumitrache, Andone si Petcu aduc Corvinul in avantaj. Repriza a doua debuteaza cu golul lui Mateut din min.54. Din pacate, de efortul depus profita adversarii care egaleaza prin Pasic si Lukic. Returul a fost fara istoric; Musemic il lobeaza pe Ionita din goltul careului mic, Jozic profita de marcajul slab facut de romani si ridica scorul la 2-0 cu un sut din 7 m in dreapta portarului nostru, Susic cu latul din careul de 16 m si Pasic cu un nou lob peste acelasi Ionita stabilesc rezultatul de 4-0 a unui meci in care Dumitrache si Gabor au fost eliminati in min 80.
Sezonul 1982-1983 este marcat de parcursul in Cupa Uefa a celor de la Universitatii Craiova care au dat nastere fenomenului numit “CAMPIOANA UNEI MARI IUBIRI”. Performantele europene ale Stiintei vor face parte din partea a doua a retrospectivei acestui an competitional.
(Pt. realizarea acestui articol am folosit sursele: www.romaniansoccer.ro, www.fcdinamo.ro, www.dinamo-online.net, www.dinamomania.net, www.fcbaiamare.ro, www.corvinulhunedoara.uv.ro).

- acesta a fost episodul nr.7 din “excursie in anii 80″ -

Login
Username: Password:
 
 
Inregistrare
Am uitat parola