Fotbalul copilariei
Ce amintiri aveti dela miutsele care se faceau duminica in curtea scolii sau pe maidanul de langa bloc? In conditiile in care nu prea aveai ce sa faci, copil fiind duminica (poate in afara de lectii:) ), pt baieti, fotbalul era un modurile de afirmare in cercul de prieteni sau chiar in cartier.
Tin minte ca duminicile incepeau invariabil cu statul la coada la paine; de fiecare data ma duceam plin de speranta intai la centrul de paine si apoi la fabrica Titan, sperand sa gasesc o coada mai mica, sau in principal sa aiba paine, neaparat calda (va mai aduceti aminte ca cine nu gasea paine calda, cadea de fraier:)? ).
Dupa ceva ore de stat la coada (care treceau usor daca mai intalneam vreun tovarash), fugeam spre casa, imi puneam tenesii sau ce gaseam, rupeam un colt de paine (doamne ce bun era!) si fuga pe maidan! de aici incepea totul: mergeam la cel care avea minge toti copii si ii strigam puternic sub balcon “mama lu’ Ionel! il lasati pe Ionel afara?”, si daca nu il lasa, ne rugam de toata famili lui sa ne lase si noua mingea.
Mingea acelor vremuri era ceva special. Am prins mult timp mingiile pe cauciuc (de 35), iar cine avea “Artex”, de obicei aduse de rudele “din Germania” era cunoscut in toata zona.
Mingiile se descoseau, unii le coseau, se vedeau camera prin ele, mergeam cu ele la vulcanizare sa le umflam sau sa le punem petice.
Binenteles, am inceput sa bat mingea pe maidan; in scoala am ajuns cand eram mai mare, in scoala jucau “aia mari”. Cei mari erau pt cei mici un fel de semizei ai fotbalului: trageau tare in minge, se loveau, jucau cu “Artex”, ne trimiteau pe noi “pustimea”, sa le scoatem mingea din gradini.
MAIDANUL MEU sau “pe camp” era chiar in capatul blocului (acum e o Biserica pe fostul teren…): era destul de mare, era langa strada, avea copaci, boscheti, iarba si funingine (ardeam cauciucuri pe el), era delimitat de borduri. Insa cel mai important lucru erau cei doi copaci pe care ii foloseam ca poarta in lateralul terenului; ma gandesc cu nostalgie la cei doi copaci prin care am dat poate sute de goluri si imi dau lacrimile, acel loc mai exista dar e cotropit de garduri, NU MAI SUNT COPII…as vrea sa mai simt odata praful acela si chiotele prietenilor in vacanta de vara!
Cineva spunea ca fotbalul e nedrept, insa dragi prieteni, timpul se pare ca e mult mai ticalos!
Pe acel teren ne adunam cam din 3 zone: eram noi, cei de peste strada si aia “dela capat” (capatul lui 102, 70, 79, etc.), insa rar jucam intre noi. Din grupul meu eram 6-7 insi ce stateam si 7 ore in vacante pe teren si faceam legea acolo; binenteles eram cam toti stelisti.
Tin minte ca priveam cu jind la cei care aveau tricouri cu numere, sau foarte rar, tricouri dela vreo echipa, restul ne scriam noi cu pixul numere sau nume de fotbalisti.. Cei mai invidiati erau cei cu ghete. Insa cei mai nesuferiti erau baietii ce se ofticau si isi luau mingea si plecau acasa daca nu castigau sau nu ne lasau mingea daca ii chemau parintii.
Crescand, am ajuns cu trupa si in scoala, eram printre cei mari! trecand dela porti din caramida sau BCA la porti adevarate ne facea sa fim modesti fata de cei vechi din scoala, insa jucam cu mare ambitie contra celor mai mari; satisfactia era extraordinara cand ii bateam! Acolo in scoala veneau in general 3 echipe insa de multe ori ajungeam pe pe la 5; ne ofticam mult cand stateam pe bara, se juca 10 minute sau doua goluri.
Apoi undeva pela 20 de ani s-a spart gasca, eu m-am mutat din Titan, lumea s-a luat serios cu munca si familiile…
July 31st, 2007 at 9:43 am
uite ca avem si un ion creanga pe aici,nu numai mici tolontan-isti
July 31st, 2007 at 12:34 pm
Super tare articolul. Fiecare dintre noi se regaseste macar un pic in ceea ce ai scris.
July 31st, 2007 at 12:36 pm
asa a fost si copilaria mea..mai ales ca toti eram stelisti….dar ma uit la mine acum cum stau in fata calculatorului dar eu ca eu (am o varsta) dar acesti copii din ziua de azi care nu vor decat desene si calculator, care nu stiu ce-i ala praful maidanului de frica sa nu-i bata mama ca s-au murdarit….imi e mila de ei dar sper sa nu ajung si eu sa imi cert copilul ca s-a murdarit
Felicitari pt aceste cuvinte care mi-au adus aminte de copilarie dar si de Hosimin (mosul de la coltul strazii care ne spargea mingiile) sau baba care le confisca pe cele care le dadeam peste gardul scolii.
July 31st, 2007 at 1:32 pm
Nota 10 pentru articol.Este fff adevarat ce ai scris ,multi ne identificam cu personajele acelea.Ce pacat ca au trecut acele timpuri……….
July 31st, 2007 at 2:10 pm
faina viatza de pustan…
July 31st, 2007 at 2:18 pm
Pai de unde ?…Acum e timpul generatiei virtuale , e preferat voleul cu mouse-ul sau foarfeca cu tigara . Tin minte ca aveam 13-14 ani si prin noroc am intrat in posesia unor ghete de fotbal Adidas , insa personalizate pentru Rumenigge Eram atat de mandru , incat in imbecilitatea mea cauzata de pubertate ma duceam incaltat cu ele la scoala , la ore. Cu tot cu crampoane :).
July 31st, 2007 at 4:21 pm
Ah,vremuri ,mingea pe maidan !Viatza !Jucam pe strada,pe piatra pavata !Jucam si in curtea scolii sau a scolilor din apropiere,depindea de catzi eram si daca se suparau vecinii pe strada,ca de, geamurile erau scumpe.Am mai crescut, am inceput sa joc pe al 12/13 ani pe o baza sportiva ce era la 50 m de un Dunare.Vara ma racoream dupa un meci, sau mai multe, in Dunare era …marfaaa.Prieteni de peste tot.La un moment dat jucam pe bere,semintze,pepeni adusi din balta de barcagii.Era viatza si habar nu aveam de internet nici macar de video la vremea aia si nu eram ahtiat dupa cine stie ce.Era viatza,simpla si frumoasa.Anii au trecut,lucrurile s-au schimbat.Mi-e dor si de meciurile din armata cu ofitzerii,miza fiind permisiile.A fost,a trecut si nu regret.
July 31st, 2007 at 4:21 pm
Ah,vremuri ,mingea pe maidan !Viatza !Jucam pe strada,pe piatra pavata !Jucam si in curtea scolii sau a scolilor din apropiere,depindea de catzi eram si daca se suparau vecinii pe strada,ca de, geamurile erau scumpe.Am mai crescut, am inceput sa joc pe al 12/13 ani pe o baza sportiva ce era la 50 m de Dunare.Vara ma racoream dupa un meci, sau mai multe, in Dunare era …marfaaa.Prieteni de peste tot.La un moment dat jucam pe bere,semintze,pepeni adusi din balta de barcagii.Era viatza si habar nu aveam de internet nici macar de video la vremea aia si nu eram ahtiat dupa cine stie ce.Era viatza,simpla si frumoasa.Anii au trecut,lucrurile s-au schimbat.Mi-e dor si de meciurile din armata cu ofitzerii,miza fiind permisiile.A fost,a trecut si nu regret.
July 31st, 2007 at 5:01 pm
excelent.
July 31st, 2007 at 5:33 pm
Cit de adevarat! Schimb numai numele si este si povestea mea!
Mi-am adus aminte de “artex”, “35″, tenisi, porti din copaci, etc.
Poate mai trebuia mentionat si vesnicul vecin nemultumit de la “parter”, care tipa la noi si ne mai lua mingea cind mai sarea in gradina, daca nu eram destul de sprinteni sa o luam noi…
Dupa ani si ani, chiar l-am intrebat de ce ne “surghiunea”, a zimbit si mi-a zis ca nu o facea din rautate, ci chiar se amuza cu nevasta-sa de noi, deveniti “cersetori si copii model”, asta ca sa ne dea mingea inapoi.
Sa auzim numai de bine,
Mihai
July 31st, 2007 at 6:11 pm
doamne….uite un articol ce merita premiat…:X:X:X vremuri tata …:(