Daca s-ar face un sondaj de opinie despre cea mai populara disciplina a schiului, coborarea ar castiga probabil. Caci iluzia vitezei ce elibereaza tinde sa orbeasca. Dar o privire aruncata pe partii restabileste adevarul. Vitezomanii sunt exceptia in multimea ce ara cu harnicie pistele dintr-o parte in cealalta. Poate ca nu seamana cu ceea ce arata profesionistii in competitii, dar e acelasi stil. Partiile amenajate permanent cu porti si cronometru ii asteapta pe curiosi sa-si incerce puterile in aceeasi proba. Iar la miile de concursuri ce impiedica turistii sa coboare pe partiile favorite in Alpi - de la Cupa Gradinitelor, pana la cea a Pensionarilor, trecand prin fiecare meserie, fiecare firma, fiecare catun - singura proba din program este slalomul urias.

Perechi de porti marcate cu fanioane alternand rosul si albastrul, obligand schiorul sa serpuiasca printre ele, in serpentine lungi, dar stranse. Asa arata un traseu de slalom urias, in care important e dozajul intre viteza si iscusinta tehnica. Lucru pe care copiii il invata de mici, aruncandu-se in lupta cu secundele pe picioare subtirele cu muschi abia inmuguriti, cu un stil usor cracanat, din care lipseste gratia ce vine odata cu experienta, insa nu si curajul sau dorinta de victorie. Se avanta pe pista aplecandu-se ca motociclistii spre stanga si spre dreapta, gonind de parca le-ar depinde viata de asta. Si de fapt le depinde, fiecare dintre miile de pitici ce se intrec iarna de iarna visand sa prinda echipa de Cupa Mondiala atunci cand va creste mare. Sa fie unul dintre frumosii nebuni ce zboara pe partii incurajati de zeci de mii de suporteri. Sa fie eroii din povestea alba ca zapada.

Toti incep cu slalomul urias si ii invata toate secretele. Apoi antrenorii ii indruma spre viteza coborarii si a super-uriasului sau spre cristianele slalomului. Dar indiferent de drumul pe care o apuca, se reintalnesc in disciplina ce le ofera tuturor sanse egale, singura in care se confrunta toti campionii. Si nu conteaza nici daca o tradeaza, pentru ca atunci cand isi incheie cariera orice schior se intoarce in intrecerile veteranilor la iubirea dintai, slalomul urias.

Detalii tehnice:
* Intrecerile se desfasoara in doua manse. Primii 30 clasati dupa prima mansa se califica pentru mansa secunda.
* Castiga concurentul cu cel mai mic timp cumulat.
* Lungimea regulamentara a schiurilor este de cel putin 180 cm pentru fete si 185 cm pentru baieti. Reglementarea a fost introdusa de FIS pentru a reduce riscul accidentarilor. Schiurile mai scurte ar permite intoarceri mai usoare si ca urmare viteze mai mari.
* Traseul baietilor e marcat de 56-70 de porti, al fetelor de 46 - 58.
* Schimbari de directie sunt mai putine, numarul lor depinzand de panta partiei. Schiorii au intre doua intoarceri cam o secunda jumatate in care sa accelereze si sa o pregateasca pe urmatoarea.
* Desi teoretic linia ideala este cea care uneste betele portilor dinspre interiorul traseului, cei care schiaza prea direct ajung sa nu mai stapaneasca schiurile din cauza vitezei.
* Apasarea schiurilor la schimbarea directiei poate influenta decisiv rezultatul. Daca apasa prea tare pe schiul din interiorul curbei, schiorul poate derapa sau se poate dezechilibra. Daca apasa in exces pe cel din exterior, franeaza si scoate un timp slab.

O mare vesela de oameni imbujorati, inghesuindu-se unul in altul si tropaind din picioare ca sa se incalzeasca, aclamand fiecare concurent ce trece linia de sosire, tresarind si ducandu-si mana la gura simultan cand unul cade, asteptand ingrijorati si rasufland usurati cand se ridica, fericiti ca pot asista la cursa, multumiti de prestatiile tuturor sportivilor, indiferent de nationalitate. Fete si baieti de un curaj nebun sau cu eleganta de artisti, cu ochii stralucind de bucurie sau cu lacrimile straluncindu-le in ochi, in functie de pozitia afisata pe tabela electronica la sosire. Locul de onoare al primului clasat in cursa pana la momentul respectiv, in care unii stau mai mult, altii mai putin, cedandu-l adversarului mai rapid cu un zambet usor dezamagit si o ridicare din umeri ce spune “a fost mai bun ca mine” sau cu o clatinare de cap a ciuda - “si am fost atat de aproape”. Umbre gonind pe propriile picioare prin ceata sau ninsoare cu viteze de bolizi pe autostrada. Tineri dansand in soare incruntandu-se la pista intinsa dinainte sau ranjindu-i concentrati. Fete ce dupa o greseala se intorc si reiau cursa terminand-o, desi le aduce acelasi numar de puncte ca si abandonul. Sportivi ce parasesc concursul in elicopterul ce-i duce spre spital. Sportivi ce revin dupa accidentari arzand de dorinta victoriei. Pustoaice ce le intrec pe veterane si se bucura de parca ar fi primit cea mai frumoasa jucarie. Veterani recunoscatori ca desi le-ar putea fi parinti celor mai tineri, li se mai permite sa concureze in echipa tarii lor. O statistica a dopajului de aceeasi culoare cu cea a arenei pe care se desfasoara intrecerile. Baieti care dupa ce-si fac datoria pe pista, isi trag repede sufletul si vin in fata publicului ca sa cante impreuna. Spectatori care la incheierea cursei, abia asteapta sa-si incerce si ei puterile pe acelasi traseu cu campionii. Mult fair-play. Senzatii tari si incantare. Bucurie. Cupa Mondiala la schi alpin.

Detalii tehnice:

• * Se desfasoara in etape programate de obicei in zilele de la sfarsitul saptamanii.
• * Caravana circului alb se muta de regula saptamanal din statiune in statiune. Intr-o statiune au loc mai multe etape, in zile consecutive. O statiune gazduieste simultan si intrecerile fetelor si ale baietilor doar la inceputul sezonului si in finale.
• * Incepe in octombrie in Europa, se muta in State si Canada timp de o luna, dupa care revine pe batranul continent, unde in martie au loc finalele. Baietii au facut in ultimii ani si o escala in Asia.
• * Sportivii se intrec in 5 discipline: slalom special, slalom urias, slalom super-urias, coborare si combinata alpina.
• * Primii 30 clasati intr-o etapa primesc puncte in functie de locul ocupat: 1 - 100p, 2 - 80p, 3 - 60p, 4 - 50p, si apoi tot mai putine pana la 30 - 1p.
• * In finale se califica in fiecare proba ocupantii primelor 25 de locuri, cei care au cel putin 400 de puncte in clasamentul general si campionii mondiali de seniori/juniori. Doar primilor 15 li se acorda puncte in finale.
• * Sportivul/sportiva cu cele mai multe puncte intr-o disciplina la sfarsitul sezonului, castiga un glob mic de cristal.
• * Sportivul/sportiva cu cele mai multe puncte in toate disciplinele, castiga globul mare de cristal.
• * Noul sezon va debuta in Sölden (Austria) cu un slalom urias, sambata 27 octombrie intrand in concurs fetele, iar a doua zi baietii.

N-am intentionat sa scriu decat despre schi. Si nici n-as fi scris despre altceva daca…

…intr-o vara nu la fel de fierbinte ca cele de acum, o fetita cu ochi scormonind dupa minunile lumii nu s-ar fi adancit intr-o carte daruita de tatal ei, pe coperta careia scria simplu “Nadia”. Asezata pe burta, cu capul sprijinit in maini, s-a alaturat altor fetite transpirand la antrenamente si razand ninse de penele pernelor, cucerind mai apoi lumea ca sa uite de ciocolata ramasa refuzata.

…intr-o alta vara aceeasi fetita n-ar fi plans in intunericul salii de cinema, privindu-l pe Michael Douglas in rolul unui alergator semi-ratat, impleticindu-se cu umarul dislocat spre linia de sosire a maratonului, doar ca sa-si dovedeasca lui insusi ca nu e un invins.

Povesti despre invingatori care si-au impins limitele peste granita inchipuirii. Povesti ce mi-au luminat copilaria, dar pe care a trebuit sa le ingrop in caseta cu iluzii a varstei inocentei, atunci cand substantialitatea eroilor din istoriile sportului a fost pusa in umbra de inconsistenta unor caricaturi gaunoase ce iau ochii cu briantina sclipind in par, cu masina ultimul racnet stralucind scurt in goana nebuna, cu sanii umflati ai ultimei pitipoance ce le-a trecut prin pat. Cand duelurile de pe arenele sportive au fost inlocuite de cele ale vorbelor goale dar sforaitoare, tintind intotdeauna undeva sub centura. Cand cei care se socotesc urmasii lui Ioan Chirila se irosesc cautand sensuri in flecareala fara sens a unor moftangii obraznici ridicati pe culmile notorietatii de incapacitatea noastra de a strivi in fasa nerusinarea.

…intr-o zi inabusitoare de toamna o tanara slabuta, impinsa de prea multe ori de soarta la pamant, nu ar fi privit victoria in ochi inainte de a-i fi rapita pe ultimii metri din cei peste patruzeci si doua de mii pe care-i lasase in urma.

…ieri, un jurnalist pletos nu ar fi nemurit-o in randuri pline de har pe aceasta tanara, facandu-ma sa alerg maratonul alaturi de ea, sa simt arsura rasuflarii aspre din pieptul deshidratat, calvarul fiecarui pas in fierbinteala asfixianta, muscatura parsiva a fricii de abandon fortat, sa regret cu lacrimi in ochi ca n-am intors capul o clipa mai devreme ca sa-mi adun ultimele puteri si sa rup eu panglica catifelata, si apoi sa ma inclin in fata curajului acestei fete. Curajul de a lua chinul de la capat in numele unei tari si al celor ce ii tin pumnii urmarind-o din fotolii confortabile.

Multumesc Adriana Pirtea, multumesc Adrian Georgescu. Oare pot spera ca si Mos Craciun exista?

Schiul nu este un sport usor. Mai ales la inceput. Cand si locul drept pare o prapastie vazut de deasupra celor doua scanduri mult prea lungi pentru a putea fi controlate. Si care luneca jucandu-se cu centrul nostru de greutate, ce fie ramane in urma, fie o ia razna, ba la stanga ba la dreapta. Dupa care urmeaza corvoada revenirii in pozitie verticala. Sarcina mult ingreunata de picioarele imobilizate in clapari, de schiurile care au tendinta sa plece mai departe tarandu-ne dupa ele, de fundul care pare lipit de zapada. Insa acesta este doar inceputul. Dupa prima coborare cracanata, dar terminata in picioare, cand deja ni s-a parut ca am auzit vantul vajaind pe la urechi, suntem infectati si chiar daca nu mai punem schiurile in picioare ramanem cu un dor.

Tot ce urmeaza dupa aceasta prima coborare e doar o descoperire de noi placeri. Nu toti ajungem sa trecem prin toate, insa asta n-are nici-o importanta. Si cei maiestri si cei mai putin, avem momente cand stim ca nici macar Hermann Maier in zilele lui bune nu ne-ar putea intrece. Viteza, oricat de mica, tot ne imbata. Si creste pe zi ce trece. Iar noi o vrem si mai mare. Asa ca ne indreptam privirile spre partiile care au un pic de panta. Unde devine stringent sa ne mai si oprim. Singuri, nu cu copaci in brate si nici intr-un ghem cu mai multe extremitati decat banuiam noi ca avem si din care nu stim daca ne mai putem desface. Vine si prima reusita, urmata de un sir nesfarsit de opriri in cristiana din ce in ce mai aproape de cunoscuti sau necunoscuti, caci la urma urmei nu conteaza pe cine impresionam improscandu-i cu zapada.

Ambitiile cresc si ele. Piscul ignorat pana acum ne imbie cu stralucirea lui diamantina. Nu ne mai simtim schiori adevarati pana nu reusim sa coboram tot muntele. Sau aproape tot, in functie de locul in care ne lasa telecabina, telescaunele sau teleschiul. Cu putin noroc se gaseste si o partie albastra care conduce serpuit pana in vale. Nu indraznim sa ne avantam din prima, caci viteza e un pic mai mare decat cea cu care suntem noi obisnuiti, dar mai in plug, mai cazand, o scoatem la capat si ne asezam la rand pentru o noua urcare.

La un moment dat schimbam culoarea partiei. Ca o facem din proprie initiativa sau pentru ca atata ne-am laudat cu iscusinta noastra incat am convins niste prieteni care chiar stiu sa schieze sa ne ia cu ei e irelevant. Pe partia rosie incepe dansul. Aici varianta cu plugul de sus pana jos nu mai tine. E bun la fiecare intoarcere, dar atat. Brazdam partia din dreapta in stanga si inapoi. Cu cat e mai lata cu atat avem mai mult timp sa strangem suficient curaj pentru schimbarea directiei, cand pentru cateva sutimi de secunda schiurile sunt indreptate direct in jos si cand preferam sa nu ne gandim la ce s-ar intampla daca…

Ne uitam la partia pe care am coborat-o, ne cuprinde mandria, iar sufletul se umple de o bucurie pura. A fost greu, dar am reusit. Cu cat coboram o partie de mai multe ori, cu atat pare ca se imblanzeste. Ii invatam fiecare movila, fiecare hop, fiecare groapa, portiunile cu gheata si cele cu zapada scurmata de ceilalti. Aflam cum sa ocolim zonele inca dificile si gasim traseul ideal. Ne mutam pe alte partii si oricat de salbatice par la prima vedere toate devin docile pana la urma. Pe nesimtite picioarele raman tot mai apropiate in cristianele pe care le desenam pe zapada, corpul reactioneaza masinal la denivelari si facem marea descoperire.

Schiul este ritm. Manifestare exterioara a ritmului nostru intern. Un dans pe o muzica ce izvoraste din noi insine si pe care ceilalti o pot doar ghici din unduirile noastre. Uneori zbuciumat, alteori melancolic. Fiecare muschi e in armonie cu natura si vibreaza la fiecare denivelare. Alunecam mai repede sau mai incet, schimbam ritmul asa cum ne-o cer instinctul si traseul. Si ne gasim locul in marele balet - de o frumusete unica, prezentat de schiorii ce au aflat secretul. Baletul pe care l-am urmarit fascinati, dorindu-ne sa fim si noi pe scena alba, atunci cand pentru prima data in viata am pus schiurile in picioare. Si cand convinsi de naturaletea cu care virtuozii pistelor isi executau apogiaturile dantelate, am crezut ca e floare la ureche.

Cu un bun instructor de schi, se pot sari multe din etapele intermediare, se pot evita multe din neplacerile descrise mai sus, dar e si less fun.