Inspectorii Federatiei au aprobat desfasurarea curselor in Lake Louise si Panorama. Au amanat verdictul pana in ultima clipa, dar vremea de la sfarsit de saptamana a ascultat cuminte de prognoze si s-a racit suficient pentru ca tunurile de zapada sa-si imprastie praful alb pe partii. De-acum pot rasufla usurata. Etapele canadiene nu vor fi inlocuite de unele austriece. Asa se spune corect. Inlocuite, nu mutate. Nu pricepusem de ce pana cand Levi nu a fost inlocuit de Reiteralm.

De fapt pana cand am vrut sa vad la televizor primul slalom din Reiteralm. Dimineata adusese iarna si pe dealul meu. Am amanat pana in ultima clipa pornirea televizorului. Am preferat sa urmaresc joaca fulgilor asternandu-se pe stratul de zapada deja gros din gradina, in locul comentariilor avizate despre forma sportivelor, starea partiei, asezarea portilor. M-am trezit din reverie cu 3 minute inainte de ora startului, am apasat pe butonul telecomenzii si privirea mi s-a pierdut in ecranul negru in mijlocul caruia un mesaj verde pe alb ma anunta ca respectivul canal nu poate fi decodificat. Respectivul canal, adica ORF1. M-am invartit un pic pe celelalte posturi, doar ca sa observ ca singurul solidar cu ORF1 in indescifrabilitate este fratele ORF2. Din primavara televiziunea austriaca nu mai transmite semnal analog. Pentru telespectatori alternativele au fost un televizor nou, un adaptor - relativ scump, sau cartela ORF pentru receiverul antenei de satelit. Pe ultima o aveam deja acasa, am ales s-o activez ignorand avertismentul scris cu litere mici ce ma anunta ca in caz de conditii meteo nefavorabile e posibil sa nu se poata receptiona semnalul. Greseala mea.

Am trecut zorita pe canalele germane, fara folos. Oferta lor se rezuma la documentare, stiri, seriale in reluare. Eurosportul arata box. Levi figurase in programul lor, cu Reiteralmul insa era alta poveste. De ce? Pentru ca Levi e in Finlanda, iar Reiteralm e in Austria. Iar televiziunea austriaca, ce a inlocuit-o pe cea finlandeza la transmiterea etapei, isi extinde monopolul. Dupa zeci de ani in care a limitat posibilitatile de alegere a programului vizionat in mica republica alpina, visu-i de marire a depasit granitele. Cine locuieste intr-o tara de limba germana si vrea sa vada schi, sa faca bine sa se mute. Sau sa-si bata la cap furnizorul de programe pe cablu pana il convinge sa introduca si ORF-ul in lista. Eurosportul sa-si puna pofta in cui sau sa-i lase balta pe nemti. Celelalte tari vaduvite de transmisiile austriece sunt oricum nesemnificative ca victime colaterale, si-asa sportivii lor habar n-au sa schieze.

Era ora 10, incepea cursa si n-aveam unde s-o vad. Sau poate totusi da? M-am repezit spre pivnita, unde intr-o cutie zacea micul meu televizor portabil. I-am scos antena alergand pe scari. L-am plimbat prin toate camerele pana am descoperit locul in care prindea ORF-ul digitalizat. La timp ca sa-l aud pe comentator laudandu-se cu noile camere TV achizitionate special pentru acest sezon. Ce permit redarea unor imagini de o calitate nemaiintalnita, de o acuratete nemaipomenita, la un nivel al detaliului nemaivazut. Ghemuita pe podea, cu picioarele sub mine, le pot vedea din cand in cand pe fete schiind. Pe ecranul micut, fulgii mari si desi filtreaza imaginile. Se depun pe sticla rece a obiectivului, lasand tot mai putin din concurs sa ajunga in casa mea. Pe un televizor compatibil HDTV, poate as reusi sa vad detaliile fractalice ale fulgilor inainte sa se topeasca. In petele libere dintre ei, ca niste naluci apar si dispar fete pe schiuri. Ma consolez cu gandul ca urmaresc imagini preluate de cele mai performante camere de televiziune. Cu rezolutia cea mai mare. Mai mare decat realitatea.

Alexandra Meissnitzer. Locul 17 in Sölden.

Gondola urca leganandu-se usor si dezvaluie ghetarul rasfatandu-se intre munti. Singura partie care se schimba de la an la an. Se lungeste, se subtiaza, cocheta isi mai adauga o rotunjime, iar ea e singura care o stie de la inceputuri. Va concura pe ea pentru ultima oara, caci azi isi incepe “turneul de adio”. Mangaie cu privirea conturul piscurilor profilate pe cer, dintre care unul se ridica mult deasupra. Asa i-a fost cariera. Cu suisuri si coborasuri, peste care domina 1998-1999. Sezonul in care i-a sfidat pe toti cei ce-i lipisera in frunte stampila de eterna speranta neconfirmata. Globul mare de cristal pentru clasamentul general, plus doua mici, in probele ei favorite. 8 victorii in Cupa Mondiala. Doua titluri mondiale. Recolta pe care nu multe reusesc sa o stranga dupa o intreaga cariera si pe care a invatat s-o pretuiasca mai ales dupa ce soarta a aruncat-o brutal in plin calvar. Un antrenament de rutina incheiat la spital. Diagnosticul crud: fisura de menisc. Sperante de vindecare si recidiva. Relativitatea termenilor si tratamentelor in medicina. Figureaza in scripte ca invalida cu 20% handicap locomotor. A ranjit diagnosticului in fata agatandu-si inca doua medalii la gat: una mondiala de argint, una olimpica de bronz. Nu stie care medalii ii sunt mai dragi. Cele de aur par nemeritate daca pune in balanta chinurile si sudoarea varsata pentru cele de dupa accidentare. Printre tratamente ce i-au facut bine sau rau, s-a razboit cu propriile-i limite si fiecare izbanda, cat de mica, i-a dat puterea sa mearga mai departe. Cu timpul a istovit. A vrut sa incheie anul trecut, dar cand a vazut in urma sezonul plat ca o campie pustie, si-a dorit sa mai urce sus macar o data. Cu o mansa datatoare de sperante, cursa s-a terminat intre timp. Nu e inca rezultatul pe care si-l doreste, dar sezonul abia a inceput. Arunca o privire scurta peste umar ghetarului ce a sarbatorit azi 10 ani de concursuri. Nu-i place sentimentalismul. Isi ia schiurile in spate. Genunchiul scartaie la primul pas, dar ea impinge durerea inapoi in subconstient ca pe un fapt cotidian cu care convietuieste de atatia ani.

Denise Karbon. Invingatoarea din Sölden.

Sub razele caldute ale soarelui, urmarita de camerele televiziunilor, se simte ca pe scena in lumina reflectoarelor. Pe ecranul urias - ultima concurenta la start. Singura ce o mai poate intrece. O vede pornind in forta, dar lipsita de linistea obisnuita. Urmarind zbuciumul colegei pe pista stie ca a castigat inainte sa vada timpul. Straluceste toata si imparte cu darnicie celor ce o felicita si o sarbatoresc lumina bucuriei ce-i izvoraste din ochi. Soarele s-a mutat pe fata ei orbind reporterii care incearca sa-i ia un interviu. “A fost grea revenirea dupa ultima accidentare?” “Aaa, nu, asta a fost chiar usoara”, raspunde zambind fericita. Revede in gand imaginea din primavara, de acasa, cu piciorul in ghips, privind vitrina cu trofee imbogatita cu ultima medalie mondiala. Bronz castigat tot dupa o revenire, ce doar i-a confirmat ca o accidentare, oricat de dureroasa, este doar o vale prin care trebuie sa treaca pentru a ajunge pe urmatorul varf. Si dupa 6 obstacole ivite pana acum, simte ca intotdeauna va avea puterea sa mai invinga o data.

Va urma.

Maria Riesch. Abandon in Sölden.

A dat buzna in elita ca junioara ce inca mai trebuia sa impace scoala cu sportul. N-a tinut seama de experienta adversarelor si cu impertinenta adolescentina le-a lasat pe toate in urma, cocotandu-se pe cea mai inalta treapta a podiumului in trei probe diferite si fluturand radioasa buchetul invingatoarei. Era tanara, frumoasa si toti vedeau in ea viitoarea regina. Nici cele mai negre cosmaruri nu i-au spus ce-o astepta. O accidentare la antrenament, un umar sarit, cateva saptamani pauza. Revenire scurta, accidentare urata, primul genunchi terminat. Operatii, un an pauza. Revenire scurta, accidentare urata, al doilea genunchi terminat. Operatii, un an pauza. Revenire cu victorie, urmata de oboseala lipsei de conditie fizica si un sezon fad, dar lipsit de probleme pentru genunchi. Acum priveste partia ce asteapta sa o coboare din nou. Prima data a fost ca in vremurile bune. Aude semnalul, isi ia avant, impinge in bete si accelereaza. Vede cum panta se inclina la inceput usor, apoi se pravaleste albastra spre vale si atunci le simte: santuri nenumarate, bulgari de gheata, neregularitati cioplite de fetele dinainte. Le cauta cu privirea, dar ii e blocata de peretele uniform si rece ridicat de umbra in care a plonjat brusc. Schiurile ametite de miile de sine ivite in cale ar vrea sa le ia la rand pe toate. Incordata, incearca sa le aduca pe fagasul dorit si in mijlocul luptei cu legile fizicii se infioreaza la atingerea ghiarei inghetate a panicii ce urca pe sira spinarii. Se zbate sa intre iar in ritm si rasufla brusc usurata. Docile, schiurile o poarta firesc si fara efort printre porti. S-a bucurat insa prea devreme. Dupa cateva intoarceri armonioase se naravesc din nou si o dezechilibreaza. Parca a mai trecut prin asta. Tine minte durerea ce va sa vina si gatuita de teama, renunta. Se lasa moale in zapada numai sa nu se mai intample inca o data. Apoi loveste inciudata cu pumnul in zapada si plange.

Va urma.

Kathrin Zettel. Locul 3 sambata trecuta in Sölden.

E micuta, pare fragila si cand isi ridica ochii albastri spre reporter zambind timid de sub caciula seamana cu un soricel. “Daca ti-ar fi spus cineva dupa prima mansa ca de pe locul 24 vei ajunge pe podium, ce-ai fi gandit?”. “N-as fi crezut. Asa ceva chiar la revenire, n-as fi indraznit sa visez niciodata.” Si dintr-o data vocea incepe sa tremure, iar ea incearca sa se ascunda, dar n-are unde. Lacrimile isi cauta un fagas pe obraji si apoi se preling nestavilite. Le sterge cu pumnii stransi ca un copil doar ca sa faca loc altora. Curg acum pentru toate datile cand nu a plans. Nu a facut-o dupa ce amintirea accidentului i-a stopat avantul in prima mansa, ingaduindu-i o calificare aproape in extremis, doar cat sa-i mai puna o data curajul la incercare intr-o noua coborare. Ci a dat teama la o parte, si-a spus ca stie sa schieze, iar apoi nici sageata n-a mai intrecut-o. Nu a facut-o nici in iulie cand, revenita in sala de forta, oasele au gemut torturate. Ci a strans din dinti si a continuat sa traga de fiare. Nu a facut-o nici in martie, cand aruncata ca o papusa de carpa pe sub plasa de protectie si apoi zacand in zapada paralizata de durerea intinsa intre nasul spart si piciorul rupt si-a vazut visul cuceririi unui glob de cristal destramat ca aburul rasuflarii in aerul inghetat. Ci a stat rabdatoare departe de partiile iubite pregatind revenirea. Ar vrea sa se arate si acum la fel de tare, fara sa stie ca lacrimile ce se incapataneaza sa tasneasca spun povestea curajului ei.

Va urma.