Privind ecranul urias publicul din arena asteapta aparitia schiorului de dupa buza ultimei pante. E ziua lui, implineste 30 de ani. Animatorul da tonul pentru Happy Birthday estimand momentul cand va tasni in ultima saritura. Dar schiorul nu tasneste, ci e aruncat fara mila cu 141.2 km/h de partia ce abia astepta semnul unei slabiciuni ca sa inhate prada. Schiorul se roteste in aer cateva secunde si apoi neputand scapa legilor fizicii se izbeste violent de suprafata alba si tare. Ca pe o placa zgariata un “to you” distorsionat luneca in microfon si se ineaca in murmurul inspaimantat al multimii. Pe partie o papusa cu sforile taiate brusc se rostogoleste dezarticulat la vale. Casca sare si ramane undeva in urma, in vreme ce fata fara aparare se lasa zgariata de gheata rugoasa, franand corpul in care nu se mai ghiceste viata. Secundele trec ca anii pana cand se opreste din alunecare si ramane tresaltand necontrolat. Firicele subtiri de sange se preling pe tampla adunandu-se in picuri rosii ce infloresc pe rand in zapada alba.

In tot acest timp, pe langa tribunele inghetate cativa oameni se agita animati de accident. Cu camerele indreptate unii spre partie, altii spre spectatori, clicaie de zor adunand imagini ce vor face in cateva minute inconjurul lumii. Premierul acoperindu-si ingrozit ochii, Aksel Lund Svindal intorcand fata pamantie cu suferinta inscrisa de amintirea propriului sau accident, Janica Kostelic muscandu-si buzele ingrijorata la gandul ca si fratele ei ar putea deveni victima. Lothar Matthäus, Stephanie Graf, Ralph Schumacher, Niki Lauda, Bernie Ecclestone. Tribunele sunt intesate de personalitati, iar fotografii incantati imortalizeaza reactiile lor la tragedia de pe pista.

Nu compatimiti toate VIP-urile. Majoritatea au venit la etapa cu un accentuat parfum monden sa vada si sa fie vazuti. Au stiut la ce sa se astepte, caci partia din Kitzbühel isi cere in fiecare an obolul de victime. Lista celor accidentati pe “Streif” pare sa fie mai lunga decat cea a invingatorilor. Ghinionisti care si-au incheiat cariera pravalindu-se pe coastele abrupte; caposi care dupa ce au fost aruncati intre viata si moarte au revenit, infruntand iar partia; unii au fost azvarliti din nou in sau peste gardurile de siguranta; altii au supus-o si si-au trecut numele si pe lista cuceritorilor. Brian Stemmle, Patrick Ortlieb, Pietro Vitalini, Klaus Gattermann, Todd Brooker, Bill Hudson, Josef Strobl, Roland Assinger, Thomas Graggaber. Sunt doar cativa dintre cei care si-au impletit dureros povestile cu legenda coborarii ce-i face sa tremure si pe cei mai curajosi. Anul acesta se ridicasera cateva voci, proclamand alte partii mai dificile. “Fasia” insa a refuzat sa cedeze suprematia si mai salbatica decat oricand a mirosit din antrenamente mieii si i-a trimis direct la spital: Patrick Hinterseer, un localnic coplesit de onoarea de a testa partia de antrenament a uriasilor schiului, Ondrej Bank, cehul care singur-singurel si-a croit drumul pana in elita schiorilor completi, Andreas Buder, austriacul ce parea sa le calce pe urme lui Eberharter, Maier si Walchhofer.

Toate celebritatile intre care alearga reporterii culegand declaratii cunosc macar partial istoria partiei. Au tinut sa vada pe viu cat de brutala e. Dar spectacolul violent la care au fost martori le-a turnat plumb in suflete. Coincidenta sinistra, din difuzoare se revarsa muzica filmului ce in germana se numeste “Canta-mi cantecul mortii” (Once Upon a Time in the West). Pe partie, medicii au inconjurat schiorul inconstient si-l pregatesc de calatoria spre spital. Cei intervievati se arata ingrijorati si preocupati de soarta lui. Din cand in cand pleaca privirile vinovati. Intr-un final elicopterul culege achia cu cel accidentat, il ridica in aer si se indeparteaza. Incet, agitatia se potoleste. Cursa se va relua in cateva minute, dar fotografii si reporterii sunt deja multumiti. Si-au umplut tolba cu senzational, implinindu-si menirea si dand un sens prezentei VIP-urilor la Kitzbühel.

Nota: Scott Macartney a scapat din accident fara nimic rupt. A petrecut prima zi in coma indusa, dupa care a fost trezit. La mijlocul saptamanii trecute, el a parasit spitalul din Innsbruck si s-a intors acasa pentru teste suplimentare si refacere completa. Nu se stie inca daca va reveni in competitii sezonul acesta.

Schi alpin. Denumire exotica pentru un sport practicat de romani la nivel de performanta. Ca n-ar fi bani. Ca n-ar fi partii. Ca n-ar fi echipament. Si toti se complac in caldurica adapostului oferit de multimea de pretexte ce pot fi gasite pentru inexistenta rezultatelor, refuzand sa-si arunce privirea in ograzile fratilor de oropsire comunista. Nici croatii, nici cehii nu au fost pe vremuri etalon in sportul alb. Dar si unii si altii se pot lauda acum cu campioni mondiali. Poate insa ca nu ajungem cu privirea asa departe.

Ia sa tragem cu ochiul la vecinii nostri de la sud, chiar mai saraci decat noi daca e sa ne luam dupa statistici. Ei n-au campioni. Au ce-i drept un participant in Cupa Mondiala, dar e imprumutat de la austrieci. Poate-poate iesim bine din comparatia cu ei. Parcurg in fuga listele cu schiorii activi inregistrati la Federatia Internationala si… diferenta e flagranta. La bulgari, pe langa Killian Albrecht mai sunt insirate inca 98 de nume. La noi sunt 24 cu totii. Atat. Bulgaria are cam 7 milioane de locuitori. Romania cam 21. Si ca sa nu ramanem cu vreo iluzie nedestramata, le-am putea vizita statiunile de iarna. Sau poate e mai bine sa nu ne amaram vazand partii ca in Austria la preturi sub cele din “tara schiului”, in vreme ce la noi partiile sunt mult sub, iar buzunarele se usureaza muuuult mai repede.

Blazarea si resemnarea se simt si la mana de fete si baieti ce participa la concursuri in numele Romaniei. Cei sprijiniti de federatie se bat cu pumnul in piept pentru ca i-au zarit pe Hermann Maier sau pe Tanja Poutiainen antrenandu-se pe aceeasi partie. Intrebati de rezultate susura a neputinta “banii”. Ceilalti isi agata visele in cui la varste fragede, acceptand ca eforturile parintilor nu sunt suficiente pentru a deveni mari campioni. Invata mult prea devreme sa renunte si sa dea vina pe universul ce conspira setand alte prioritati in agendele celor ce i-ar putea sprijini.

In acest peisaj cu zapada flescaita de un cenusiu apos ce inghite alte culori, o pata alba izbeste retina. Poate astrele s-au aliniat intr-o conjunctura favorabila la nasterea ei. Poate ursitoarele au fost mai darnice cu ea decat cu altii. Cert este insa ca nu s-a speriat nici de munca, nici de accidentari. Rauri de sudoare s-au uscat pe tricourile purtate in sala de forta si in combinezoanele purtate pe partii in ore de antrenament nenumarate. Lacrimi de durere si neputinta s-au uscat pe obraji dupa ce o fractura a impiedicat-o sa participe la olimpiada torineza. Nu s-a descurajat.

Nu o cunosc decat din listele seci cu rezultate si din poze. Am in fata tabelele ultimelor doua concursuri. Sunt din super-G, a doua proba preferata. E prima in unul, a patra in celalalt. Paradoxal, locul 4 e mai bun. A avut adversare mai puternice. Printre invinse, campioana mondiala de junioare la aceleasi campionate la care dupa ce a terminat a sasea in coborare, Romania a auzit de ea. Din poze zambeste o fata cu privirea dreapta si increzatoare. Sta bine infipta pe picioarele ce o poarta in curse cu viteze nebunesti, suficient de puternice sa se opuna uriasei forte centrifuge din virajele luate cu 100km/h. Raspandeste un optimism molipsitor fara sa scoata un cuvant. Nu conteaza ca s-a nascut in Romania unde nu sunt nici bani, nici partii. Ea va munci si va participa la concursuri. Va munci si va merge in Cupa Europei anul acesta. Va munci si va merge din nou la Campionatele Mondiale de juniori. Va munci si daca va fi sanatoasa va merge in Cupa Mondiala, poate chiar la anul. Va munci si poate va lua o medalie la olimpiada. O cheama Edith Miklos si va implini 20 de ani la sfarsitul lui martie.