Sunt doar o mana de oameni. Cam 20. Unul la fiecare milion de romani. Se chinuie in antrenamente fara numar pentru a-si dovedi si a ne dovedi ca se poate. Nici unul nu are o poveste obisnuita. Povestile obisnuite sunt cu oameni care merg cu sau fara chef la munca, fac ceva acolo si se intorc acasa pravalindu-se epuizati in fotoliul din fata televizorului. Din cand in cand, omul obisnuit din fata micului ecran il vede pe unul din cei 20. Inima ii bate mai tare, se imbatoseaza si se simte mandru. A doua zi trece mai usor prin rutina cotidiana. Se uita la ceilalti un pic mai de sus. “Bai, unul de-al meu a luat medalie.”

Nu putem face prea multe pentru mana noastra de medaliati olimpici. Cel mult sa le tinem minte povestea, daca se gaseste vreun povestitor cu har care sa ne-o daruiasca. Pentru ca am descoperit istoria unei medalii de argint imbracata in cuvinte mestesugite, v-o ofer si voua:

- Pagaia lui Patzaichin e obiect istoric. Povesteste-ne ceva despre bicicleta cu care ai concurat la Beijing…

- Păi, ce să vă spun? Avea ÅŸaua cu 5,3 cm mai joasă decât a unei biciclete normale de concurs. […] Asta insemna ca din cele 3 grupe de muschi, doar coapsa superioara lucra la capacitatea fireasca, de 80 %. Gamba si spatele coapsei lucrau doar la 5 %!!! Fata de 75-80 % cat ar fi trebuit. Cum se intampla in cazul adversarilor mei.

Cititi reportajul complet, precum si interviul (in 3 parti) cu Eduard Novak, pe blogul Dianei.

“Ce fel de lucruri frumoase?”
“Stau la plaja sau sunt acasa cu familia.”

Vorbim despre concursuri. Emotiile nelipsite inaintea cursei, pentru ca asa e ea, emotiva. Pregatirea la start, mintea lasata libera printre lucruri frumoase - oaza ei din mijlocul gerului, iar apoi turatul inainte de pornire.

Vorbim despre concursurile ce vor sa vie. Dupa ce face rost de sponsori, daca face rost de ei, dupa ce reia contactul cu zapada, dupa antrenamentele pe cronometru, dupa intrarea in forma.

I-am urmarit constant rezultatele dupa ce a iesit pe locul 6 la mondialele de juniori din 2007. Se tinusera dupa mondialele de seniori la care la festivitatea de premiere primele 6 fete din proba de coborare si-au facut aparitia in limuzine, plimbate de organizatori prin Aare, sa guste ovatiile publicului. Mi-am imaginat-o pe ea acolo, facandu-ne fericita cu mana. Mondialele de juniori sunt departe de stralucirea celor ale seniorilor, dar asa ceva ar fi meritat si ea. Daca nu din partea organizatorilor, macar din partea celor de acasa. N-a avut parte de onoruri. Nici in 2007, nici in 2008, cand a mai urcat o pozitie in clasament.

In fiecare an, cifrele spun aceeasi poveste. Incepe modest in noiembrie si in martie termina in fruntea campionatului national austriac. M-am intrebat de ce ii ia atat de mult timp sa intre intr-un sezon. Parca ar fi decalata cu doua luni. Cand celelalte fete intra in concursuri, ea e inca absenta in rezultate. Cand celelalte se pregatesc obosite de vacanta dupa un sezon epuizant, ea e in verva si castiga tot.

Edit Miklos, caci despre ea e vorba, refuza sa intre in polemici sau sa iste scandaluri. Ocoleste politicos toate intrebarile al caror raspuns ar putea acuza pe cineva. Barfele nu-si gasesc locul in programul ei zilnic. Doua antrenamente de pregatire fizica pe zi - unul dimineata, unul seara, cu cautari de sponsori intre ele. Asta cat timp se pregateste in Romania. Dupa ce ajunge in Austria, pe ghetarul Moelltaler, ziua incepe la 6, la 7-8 e deja pe partie, unde se imparte in mod egal intre probele tehnice si cele de viteza. Pentru cele din urma are nevoie de parteneri de antrenament. Turistii n-au voie pe partiile pe care sportivii coboara cu viteze de masini pe autostrada. Dar nimeni n-ar inchide o partie doar pentru Edit. E unul din motivele pentru care e obligata sa se antreneze acolo. E locul in care se strang multi alti coboratori. Antrenorii inchid partia si asigura securitatea, in timp ce Edit o ia pe urmele unei Anja Paerson sau Renate Goetschl. Dupa odihna de la pranz mai face un antrenament fizic usor si apoi isi petrece seara in compania unei carti sau a unui film. Uneori asculta muzica veche. Insist pana obtin un nume. Nightwish.

Discutia despre bani e mai anevoioasa. Federatia e cea care plateste mai tot din octombrie pana in martie. Pe Jurgen Albel, antrenorul ei austriac. Transportul intre competitii si locurile de antrenament. Masa, casa. Claparii si cele 12 perechi de schiuri le primeste gratis de la firma pe care o reprezinta, Volkl. Service-ul i-l face Tibor Biro, antrenorul din Romania, care acum o insoteste de-a lungul intregului sezon. De cand e Tibi cu ea, ii este mai usor, nu se mai simte atat de singura. Se bucura ca s-a dus anul in care n-a avut pe nimeni alaturi. Atunci apasarea singuratatii a fost tare grea.

Revenim la bani. Daca are totul acoperit, pentru ce ii trebuie sponsori? “Pentru antrenorul de vara, pentru cantonamentele de vara. Astea trebuie sa le platesc eu.” A facut doua cantonamente scurte asta vara. Unul in Austria, unul in Ungaria, ambele de pregatire fizica. Alergari, sarituri, bicicleta si fitness. Da, le-ar putea face si in Romania, dar in Austria e antrenorul care stie ce poate si de ce program are nevoie. Nu, cele doua nu sunt suficiente, ar fi avut nevoie de mai multe, dar i-au lipsit banii.

Acum grijile astea au ramas pentru o vreme in urma. Se pregateste pentru testul Cupei Mondiale din Canada. In 5 decembrie va urca la start alaturi de Lindsey Vonn, Renate Goetschl, Brytt Janyk, Anja Paerson, Kelly Vanderbeek, Nadia Styger. Cele mai bune coboratoare ale anului trecut. Le-am vazut pe unele dintre ele la prima etapa, cea din Soelden. Am ascultat pronosticurile specialistilor, bazate pe comparatii ale rezultatelor din pregatire. Majoritatea sunt subiective. Obtinute din priviri furise ale adversarelor. Mai mult soapte: e rapida, e impresionanta, e la fel de sigura ca sezonul trecut.

Atunci cand Edit incepe antrenamentele pe zapada, celelalte fete au bifat mii de porti si dintrodata decalajul de doua luni devine explicabil. Si Edit s-a antrenat conform indicatiilor antrenorului. A strans nenumarate ore de pregatire fizica, care este si ea foarte importanta. O schioare are nevoie de forta, nu numai in picioare ci si in partea superioara a trupului, pentru balans. Dar o schioare are nevoie si de acomodare cu schiurile, cu claparii, cu zapada. De o rutina pe partie, la care Edit ajunge mult mai tarziu decat partenerele de intrecere.

“Ce zici, repeta Lindsey isprava de anul trecut? Ia si sezonul asta globurile la coborare si pe cel mare?”
“Nu stiu.”
“O bate altcineva? Poate tu?”
“Da, poate eu.”

O gluma si un ranjet pe messenger, esenta unui vis frumos si diafan ca o parere. Mai ireal decat plaja ei dintre nameti.

Marlies in carje. Imaginea care m-a intristat inainte de inceperea sezonului. Un antrenament in Sölden, incheiat cu o cazatura. Avea viteza, era chiar inainte de locul unde partia se indoia imblanzita, s-a lovit de suprafata alba de parca ar fi cazut de la etaj. Dubla fractura si Marlies Schild ramane pe tusa tot sezonul, lasand un gol urias in plutonul slalomistelor. La fel de mare ca cel in care se instalase ea acum doi ani, dupa ce Janica Kostelic anuntase ca deocamdata renunta la competitii.

Marlies nu e singura pentru care sezonul de schi s-a incheiat inainte sa inceapa. Kalle Palander s-a accidentat anul trecut in februarie. A fost operat si recuperarea mergea bine. Era multumit de antrenamentele din Argentina. Si exact in ultima zi, un accident micut: o suprasolicitare a tibiei. A urmat cu sfintenie indicatiile medicilor, dar degeaba. Durerile insuportabile l-au impins sa ia din nou calea doctorilor. Verdictul: inflamare si fractura, necesitand o noua operatie.

Acum urmaresc amandoi intregul sezon ca spectatori. Poate cea mai amara pilula ce trebuie inghitita de un schior de performanta.

***

Lunecand pe lista schiorilor inscrisi la fiecare etapa, privirea se agata de “fosti”. Campioni mondiali, campioni olimpici, medaliati de toate felurile, legende vii. Se zbat in pluton, cautand gloria pierduta. Unii revin, altii nu. Se cauta motivul luarii nedorite la vale. Claparii sunt de multe ori tapii ispasitori. Nu se potrivesc nicicum pe picior, fac bataturi, rani, impiedica apasarea optima in cursa. Se incearca multe perechi si suferinta pare sa nu aiba sfarsit. Parea de fapt. Caci noutatea sezonului in materie de echipament o reprezinta claparii custom-shell de la Salomon. Se incalzesc la 80 ° (grade), schiorul ii incalta, asteapta 20 de minute sa se raceasca si apoi are o pereche de clapari ce nu numai ca-i vin ca turnati, ci chiar sunt turnati.

***

In fiecare an, schiorii se intorc - unii cu mai multa placere, altii cu mai putina, pe partiile pe care si-au scris succesele si esecurile in anii precedenti. Intr-un fel e ca regasirea unei foste iubite. Atata doar ca partiile nu imbatranesc. Poate ca fata de anul precedent plugurile imping mai multa zapada in stanga, dar curbele sunt aceleasi, startul e in acelasi loc, stadionul din jurul liniei de sosire face inima sa tresara de bucuria regasirii. Cu o exceptie: partia din Sölden. Cu cat e vara mai calda si in ultimii ani a fost tot mai calda, cu atat mai mult se intinde ghetarul spre vale, si partia e tot mai lunga.

***

Anul trecut parea de neinvins. As fi pariat ca va ridica cel putin doua trofee deasupra capului la final de sezon. As fi pariat daca pariurile de acest fel ar avea vreun sens in schi. Atata doar ca n-au. Un accident urat si gata, in cateva etape toti adversarii mai seriosi l-au intrecut. Acum a revenit si m-am bucurat sa-i revad zambetul stramb dar atat de deschis. Revenirea pe zapada s-a petrecut inca din primavara, in timpul pregatirii n-a avut nici o problema si acolo in Noua Zeelanda, unde s-a antrenat alaturi de concurenta, si-a avertizat deja colegii. E rapid si anul acesta vor trebui sa tina iar seama de el. Poate nu chiar de la inceput, dar sigur se va amesteca in socotelile cu punctele care aduc globuri de cristal. Bine te-ai intors, Aksel Lund Svindal!

***

Cum arata vara unui schior? Cateva saptamani de pauza si multe altele de antrenamente. Majoritatea aleg o statiune cu mare, plaja si mult soare. Dar Julia Mancuso nu se simte bine in majoritate. Si-a intrebat prietena cea mai buna - Chemmy Alcott (cea mai buna schioare britanica a momentului): vii pe munte ca sa strangem bani? Au planificat totul. Vor escalada Kilimandjaro intr-o actiune menita sa ajute cu fonduri organizatia “Right to play”, ce aduce sportul in mijlocul comunitatilor dezavantajate. Cu o zi inainte de a zbura in Africa, bunica Juliei s-a stins din viata. Pe 4 iunie, au pornit spre varf. Pe 9 iunie nota in jurnal: “Ziua a treia a fost dura! Intreaga intensitate a zilei devine clara atunci cand vezi in ce hal suntem: unul are probleme cu stomacul, altuia i s-au infundat sinusurile, altul are rau acut de munte, altul si-a scrantit glezna de cateva ori! Dormim cate 11 ore pe noapte: ticnit, dar necesar.” Au ajuns pe varf in 10 iunie, adunand intre timp 30000 dolari. Julia i-a dedicat succesul bunicii ei.