Fetele avanseaza incet spre start. Fiecare e in alt stadiu al pregatirii cursei. La pornire cate una striga sa se monteze si apoi se arunca feroce pe pista. In spatele ei cineva pune inca o data sangele in circulatie cu un masaj scurt al picioarelor urmatoarei concurente, in timp ce service-man-ul verifica rapid legaturile pe schiuri. Ridica degetul mare. E ok, vor tine. Fata isi trage ochelarii pe ochi.

Si mai in spate o fata da din cap, aproband usor ce-i spune barbatul cu nas rosu si fata aspra de langa ea. Cu aparatul de emisie-receptie la ureche s-a transformat intr-un fluviu de informatie curgand dinspre partia in transformare permanenta spre fata care are harta damburilor sub caciula. In cap. Datele circula rapid si in soapta printre paraiturile statice. Unde s-a modificat partia, ce porti au pus probleme concurentelor dinaintea ei, pe care linie se scot timpi mai buni, cum e suprafata, ce sa evite. Le ordoneaza atenta in sertarele memoriei. Fiecare informatie are pretul ei. Platit in sutimi sau zecimi de secunda daca le rataceste.

Restul sunt inca afara, in cortul de start nu e prea mult loc. O fata incheie fermoarul combinezonului, alta danseaza tacut cu mainile printre portile ce curg in filmul din dosul pleoapelor. Doua vorbesc. In jurul lor se agita echipe de barbati. Nu stiu de ce barbati, ar putea fi o ancorare capoasa in traditie, dar oricum, sus la start sunt foarte multi barbati. Furnicii necunoscuti ce isi pun neobositi serviciile in slujba reginelor partiilor. Fara ei n-ar exista performanta lor.

Departe de musuroi sta fata cu ros-galben-albastru pe costum. Doar ea si un baiat. Telefonul mobil suna si fata raspunde monosilabic. Baiatul asteapta sa termine. Intreaba din gesturi care. Fata ii arata o pereche de schiuri si el le ridica. La fel cum jumatate de ora mai tarziu le va ridica si ea spre o camera tv, zambind poznas si timid. A facut puncte.

Poate nu pare, dar aceasta este o poveste despre onoare. Pe casca ei de concurs scrie ski-sport.at Innerkrems. Nu are sponsor si asa le spune multumesc celor care o sprijina. La centrul de performanta din Kärnten a gasit omul care sa-i puna schiurile paralele si sa-i faca vant in lumea buna a schiului. Nu mai are destui bani sa-l plateasca. Nu-i nimic, i-a zis el, imi dai banii cand ii ai. Asa a facut. Alte fete fara sponsor schiaza cu un semn mare de intrebare pe casca. Nu si ea, simte ca n-ar fi corect. Nici bani sa-l plateasca sa vina cu ea pe la Cupa Mondiala sau pe la cea a Europei nu are. Alti antrenori si-ar fi vazut de treburi. Nu si Jürgen Albel. De la distanta tremura pentru fata noastra si cauta solutii.

In St. Moritz le-a iesit jocul. Poate pentru ca a avut el ochi bun sau poate pentru ca aici avea ea de demonstrat ceva. In 2006, chiar inainte de Torino unde era calificata, a cazut in St. Moritz si si-a fracturat piciorul. A revenit in 2008 spre sfarsitul anului si a tinut atat de strans de ultimul punct ce poate fi castigat intr-o cursa ca si l-a putut face cadou ei si Romaniei. Primul de la inceputurile timpului. In 2010 St. Moritz-ul a fost din nou statia finala inainte Jocurile Olimpice. Nu i-a fost teama ca istoria se repeta si nu s-a repetat. A castigat 8 puncte. Pentru ea si pentru Romania.

- Ai revenit in St. Moritz, acolo unde sezonul trecut castigai primul punct si asa cum promisesi ai facut mai multe. Trei in super-combi, cinci in super-G. Cum te simti?
- Bine!

- Impresii din cursa?
- Greu de zis, mai bine intreaba-ma tu si eu iti raspund.

- In super-combi prima mansa a fost de super-urias, dar traseul a fost mai lung decat in proba speciala. Ce s-a intamplat?
- Da, super-uriasul special a fost mai scurt cu 20 de secunde. S-a dat startul mai jos pentru ca sus batea vantul prea tare.

- O intrebare mai delicata. Ai terminat in puncte, ce recompensa financiara rasplateste acest rezultat?
- Nimic. Nu se acorda premii in bani tuturor celor 30 de concurente care fac puncte. Cred ca in Cupa Mondiala doar primele 10 primesc ceva, iar in Cupa Europei primele 5.

- Ambele rezultate s-au bazat pe super-urias. Care a fost secretul?
- Am mers cu schiurile de coborare.

- Cine a venit cu ideea? Tu, Miki (Mihai Olaru, cel care ii face service-ul in acest sezon)?
- Nici unul. Jürgen, desi nu a venit cu mine, a urmarit cursa la televizor, a vazut cum merg alte fete, cum este traseul, si m-a sunat sa-mi spuna sa merg cu schiurile de coborare. Imi zisese dinainte ca ar putea fi mai potrivite si le-am avut pregatite la start.

- Ca veni vorba de start si de pregatire. Cum te pregatesti tu la start?
- Ma incalzesc cu exercitii de gimnastica. Apoi recapitulez in gand partia. Daca uit ceva, il intreb pe Miki cum vine o poarta. Si el stie partia pentru ca o filmeaza inainte cu camera ca sa o pot memora.

- Le urmaresti pe celelalte fete la televizor? Discuti cu altele despre pasajele dificile?
- De vorbit mai vobesc cu Klara Krizova. Dar nu despre traseu, asta nu-mi place. Singurul cu care o fac este Jürgen, pentru ca el ma cunoaste si stie ce mi se potriveste cel mai bine. Daca este televizor la start, atunci ma uit uneori la fetele cele mai bune.

- Ce s-a intamplat sambata la coborare?
- Am intrat intr-o groapa de pe traseu, de acolo m-a deviat in zapada mare si nu am mai prins urmatoarea poarta.

- Groapa in care s-a dezechilibrat si Lindsey Vonn?
- Da, numai ca pana la mine se adancise mai tare si n-am mai avut ce sa fac.

- Nu te temi de astfel de momente? Sa intri in zapada mare cu viteze de 100 km/h?
- Nu, vezi dinainte ce te asteapta si atunci te incordezi, iar asta reduce riscul.

- Sa trecem putin la alt subiect. Schiul romanesc. Vine cineva dupa tine?
- Nimeni. Cel putin nu curand, pentru ca nu e cu cine si nu e unde.

- Nici unul din rezultatele celorlalti romani nu se apropie de ale tale. Uite, de exemplu Ioan Nan a terminat penultimul in slalomul urias din Kranska Gora. De ce nu se poate, ce lipseste in Romania?
- Ce intarziere a avut Neala?

- Peste 8 secunde.
- Da, e cam mult. Romanii nu schiaza indeajuns. De exemplu Neala schiaza mai putin decat mine, iar eu schiez cam 50 de zile mai putin decat ar trebui.

- Si de ce ceilalti nu schiaza destul?
- Nu stiu. Poate nu fac rost de bani. Sau poate sunt multumiti cu cat reusesc. Unii primesc salariu de la club, fac ce le place pentru asta si atunci nu vad de ce s-ar zbate pentru performanta. Dar nu am cum sa stiu problemele celorlalti.

- Revenind la competitiile tale, ai zis ca simti lipsa antrenorului langa tine in cursa. Insa exista si atributii organizatorice ale antrenorilor. Cine se ocupa de asta la tine?
- Miki. El merge la sedintele tehnice, apoi la inspectia partiilor alaturi de ceilalti antrenori, unde le filmeaza. Si tot el imi prepara si schiurile.

- Vine cu tine si in Canada?
- Nu, acolo va fi doar Florin Cristea. El va merge la sedinte si se va ocupa de organizare.

- Iar echipamentul cine ti-l va pregati?
- Eu singura.

Exista o lege nescrisa intre oamenii ce se ocupa de echipamentele schiorilor la marile concursuri. Fiecare isi vede de treaba departe de ochii celorlalti. Sa nu existe acuzatii de spionaj. Aceleasi schiuri, cu canturile ascutite la diferente de sub un grad sau unse cu altfel de ceara pot aluneca cu viteze diferite. Mestesugesc zi si noapte in ateliere izolate, fiecare sperand ca schiurile din mainile lui vor deschide drumul spre medalii.

Fata noastra si le va prepara singura. Si-a propus un loc intre primele zece in cursele olimpice. Logica, bunul simt, prapastia dintre mecanismul perfect reglat din spatele adversarelor si improvizatia la care e nevoita sa recurga ea, rezultatele de pana acum, valoarea adversarelor, palmaresul schiului romanesc, palmaresul sporturilor de iarna din Romania, totul striga pana la asurzire ca e imposibil. Dar pe ea o cheama Edit Miklos si acesta n-ar fi primul lucru imposibil ce i-ar reusi.

Nota: Edit Miklos va schia la JO miercuri seara in proba de coborare, joi in super-combinata amanata astazi, iar sambata in super-urias. Alte interviuri recente cu ea aici si aici.

Pare ca vorbesc in dodii, doar toata lumea stie ca abia astazi spre seara (canadiana) se va aprinde flacara. Si atunci cum sa fi inceput Jocurile? Numai ca la schi in regulament e un articolas care interzice tinerea unei coborari fara cel putin un start in antrenament. Partea cu startul e importanta. Coborarea baietilor e a doua proba cu decernare de medalii sambata dimineata si antrenamentele au inceput inca de alataieri. Cu stangul.

Desi orice canadian serios cand vine vorba de iarna incepe sa se vaiete despre cat de rece si cu cata zapada soseste acest anotimp la ei in tara, cand s-au dat schiorii jos din avion in Vancouver o briza calduta le-a mangaiat fetele. Si cald a ramas nu numai acolo, ci si in Whistler Mountain. Unde zapada pe partii pare sa fi fost, dar moale. Iar organizatorii o cocoloseau ca pe bibelouri. Neatinsa, netratata, nu cumva sa se topeasca. Sau sa se intareasca. Injectati-o, au batut apropouri sefi de delegatii umblati prin Cupa Mondiala. Nu, ca atunci o folosim o data si dupa aia gata, pe cand aici trebuie sa reziste doua saptamani, ce stiti voi, au protestat grijulii organizatorii.

Sfatul cu injectia a fost sugerat marti. La prima vizitare a partiei baietilor, dupa ce pana atunci fusese incojurata de un secret adanc ca Groapa Marianelor. Stephan Keppler venise cu o declaratie cu cateva zile inainte: pfffff, asta-i partie de fete, tot timpul se intampla asa pe la Jocuri. Si toata lumea il privise suspicios. De unde stie? Doar gazdele avusesera privilegiul de o vedea dupa o propunere facuta chiar de ele in urma cu vreo doi ani si care atunci ii lasase impasibili pe toti antrenorii in afara de cel austriac. Giger sarise, se agitase, ii inghiontise pe toti, hei, nu vedeti cum ne fraieresc canadienii astia? Numai ca celorlalti, cei doi ani ramasi li se paruse o vreme ataaaaaat de indelungata, in care se pot intampla ataaaaaaat de multe. Nu s-a intamplat nimic. Iar partia folosita pentru un super-G scurtut in etapa din urma cu doi ani - gandita a fi repetitia generala a Jocurilor - a ramas o enigma pentru toti. In afara de canadieni, normal. Au un obiectiv indraznet, patru medalii si nu se dau in laturi de la nimic pentru a-l depasi. S-au antrenat in Whistler Mountain atat de mult de a invatat pana si ceara de pe schiuri fiecare damb si fiecare viraj pe dinafara. Dar numai ei si asta e important.

Mai sunt meteorologii. Oamenii pe care orice intrecere pe schiuri cu medalii olimpice sau mondiale ii transforma in oracole cautate de televiziuni. In momentul lor de glorie au anuntat plini de importanta ca in Haiti se strang nori. Cu destinatia Whistler Mountain.

Toti cei implicati in buna desfasurare au prins a rasfoi programele. Mda. Vremea se strica miercuri dupa pranz, hai repede cu antrenamentul, sa fie. Vremea s-a stricat chiar inainte de pranz si antrenamentul s-a intrerupt dupa primii 42 de schiori. Al nostru, Dragos Staicu pe numele lui, avea 81 pe tricou. N-a schiat. Si ce mare nevoie avea.

Pentru ieri tot meteorologii au strigat: vedem o fereastra! Mica. De o fereastra de vreme buna fiind vorba. Ieri programul avea doua foi. Baietii cu coborarea, fetele tot cu coborarea, dar nu cea speciala ci cea pentru super-combinata de duminica. Partiile sunt diferite - a fetelor n-a stat ferita de ochii lumii, dar nici n-au avut repetitie generala pe ea - numai ca zona de sosire e aceeasi. Nu se pot organiza antrenamente in care fetele sa se imbratiseze la sosire cu baietii. Nu din pricina corsetului moravurilor contemporane, ci pentru ca ajung cu viteze de peste 100km/h.

Plin de inventivitate, cu care n-a rezistat sa nu se laude, Günther Hujara, directorul curselor masculine a propus ca baietii sa fie galanti. Bazandu-se pe articolasul cu startul in antrenament. In regulament nu scrie ca antrenamentul ar trebui sa se si termine. Atunci nu-i nevoie ca baietii sa vina pana jos, nu? Le lasa pe fete sa termine. Si apoi daca s-o mai ivi si alta fereastra incearca si finalul.

Asa s-a ajuns la antrenamentul de ieri cu oprirea la startul slalomului. Macar s-a tinut, e totul regulamentar acum si daca vremea nu se pune de-a curmezisul, coborarea de sambata va avea loc. Lucru de care fetele nu-s sigure pentru super-combinata de duminica. Startul l-au avut rezervat, dar cu ninsoarea din noaptea precedenta, organizatorii nu s-au descurcat cu doua partii. Au tinut-o in buna stare doar pe a baietilor.

Au muncit si la fete, au zis ca stati mai un pic ca o termina peste 45 de minute, pentru ca dupa inca o ora si jumatate sa se anuleze antrenamentul. O fata se afla in avantaj. Lucia Recchia a apucat sa coboare tot traseul. Dupa ea Stacey Cook a cazut si a fost luata cu elicopterul de pe partie - intre timp se stie ca nu a ramas decat cu cateva vanatai - iar apoi s-a hotarat anularea.

In timpul acesta, Didier Cuche obtinea cel mai bun timp in antrenament, sarind peste o poarta. (Dragos Staicu n-a terminat. A trecut cu bine de toate punctele de control. Pana la ultimul n-a fost nici o clipa ultimul. Doar penultimul.) Cu o zi inainte, fara sa sara, tot Cuche fusese cel mai rapid din cei 42 care apucasera sa coboare. Asta ar fi o indicatie buna ca cine vrea medalie de aur in cea mai rapida disciplina a schiului trebuie sa-l intreaca pe elvetian. Si asa am ajuns la ultimul subiect pe care-l mai ating aici. Favoritii.

La schi alpin e avalansa de favoriti. Sau seceta, depinde de unde sunt privite lucrurile. In urma cu doua saptamani ar fi fost cate un nume sigur la pariuri si la fete si la baieti. Dar Didier Cuche (SUI) si-a fracturat degetul mare de la mana in slalomul urias din Kranska Gora, iar Lindsey Vonn (USA) a facut o contuzie urata la piciorul drept exact deasupra de clapar intr-un antrenament de slalom saptamana trecuta in Austria. Si atunci care sunt sansele?

S-o luam metodic. Mai intai baietii. Nu s-a stiut cat il va afecta pe Cuche accidentarea. Dupa cum s-a vazut in antrenamente: deloc. Elvetianul are patru victorii in acest sezon, din totalul de 13 ale lungii cariere. Adica e in forma vietii lui. Victoriile le are 2 in coborare, una in super-G si una in slalom urias. La cel din urma n-as paria totusi pe el, caci a mers bine doar la inceputul sezonului. Dar in coborare si super-G e favorit detasat. Gura presei il considera la amandoua favorit si pe Michael Walchhofer (AUT). E lider in clasamentul super-uriasului, ca si in cel al antrenamentelor castigate in acest sezon. Si in cel de ieri, oficial el a terminat primul regulamentar. Dar in cursele de coborare cel mai bun rezultat a fost un loc 3 in Bormio pe care a urcat dupa descalificarea coechipierului sau Mario Scheiber. Walchhofer e si el un proaspat accidentat dupa ce a ajuns in plasele de siguranta de pe traseul din Kitzbühel. Si ca si la Cuche, asta pare sa nu conteze.

Altii in afara de ei? Carlo Janka (SUI) a castigat doua coborari in sezon, dar intarzierea mare din antrenamente indica nepotrivirea echipamentului cu zapada canadiana. Mai degraba in slalom urias ar avea ceva sanse. Dintre gazde - aici intervine importanta partiei atat de secrete pentru restul lumii - cel mai probabil candidat la medalii parea Manuel Osborne-Paradis (CAN). Canadianul are o victorie in coborare si una in super-urias in sezonul in curs, dar la antrenamente pista s-a dovedit a fi curtea din spatele casei pentru Robbie Dixon (CAN) si Erik Guay (CAN). Si medaliatul cu bronz din Torino - Ambrosi Hoffmann (SUI) - a mers bine in ambele antrenamente, nu-i exclus sa surprinda iar. Sa nu uitam nici de Didier Defago (SUI), bun si el in antrenamente. Ar mai fi Aksel-Lund Svindal (NOR). Nu numai pentru ca norvegienii iau intotdeuna medalii la Jocuri, ci si pentru ca e al doilea in clasamentul slalomului super-urias. Incheind cu probele rapide ramane semnul de intrebare din dreptul lui Bode Miller (USA). Ramane in sensul ca Bode e bun intotdeauna de o surpriza, dar ce a reusit pana acum nu-l plaseaza printre probabilii medaliati.

Colegul lui de echipa insa - Ted Ligety (USA) - este cel mai mare dintre multii favoriti in slalomul urias. Dar aici factorul de nesiguranta e mai mare. Poate castiga unul din italieni: Massimiliano Blardone (ITA) sau Davide Simoncelli (ITA). Sau unul din austrieci: Benjamin Raich (AUT) sau Marcel Hirscher (AUT). Raich e totusi mai degraba candidat la o medalie de argint sau bronz. In Cupa Mondiala a impresionat prin prezenta constanta in primii 5, sau primii 10 si nu prin victorii, una singura intr-o super-combi fiind trecuta in dreptul lui. Nici Kjetil Janrud (NOR) cu aur la gat n-ar fi o surpriza prea mare. De Janka si Cuche nu mai spun, ca am facut-o deja mai sus.

Slalomul. Paradoxal, singura disciplina dominata de cineva are cei mai multi favoriti. Reinfried Herbst a castigat 4 din etapele celei mai tehnice probe. Dar slalomul e si putin loterie. Baietii schiaza milimetric pe langa porti, un zvac si puf, visul unei medalii nu mai e. Doar ii insir pe ceilalti posibili castigatori: Julien Lizeroux (FRA) - probabil cel mai periculos adversar al austriacului, Ivica Kostelic (CRO) - in crestere de forma, Silvan Zurbriggen (SUI) - aflat la apogeul carierei, Marcel Hirscher (AUT), Manfred Pranger (AUT), Benjamin Raich (AUT) - asta e proba in care austriecii inca domina autoritar, Felix Neureuther (GER) - cu moralul ridicat dupa victoria din Kitzbühel, Mathias Hargin (SWE), Giuliano Razzoli (ITA), Michael Janyk (CAN) - pe care conteaza gazdele. Si asa mai departe.

In super-combi tot dintre numele de mai sus sa va alege castigatorul, daca nu cumva un Romed Baumann (AUT) sau un Natko Zrncic-Dim (CRO) nu produc surpriza.

La fete ar fi trebuit sa fie de trei ori Lindsey. Pana nu schiaza in antrenament insa nu se poate sti cat de mari sunt durerile si daca o impiedica. Anularea antrenamentului de ieri sigur i-a prins bine. In coborare adversarele principale sunt Maria Riesch (GER) si Anja Pärson (SWE). In super-urias insa e ghiceala oarba. Ar putea fi una din elvetience. Fabienne Suter (SUI) e tare, dupa cum colega ei Nadja Kamer (SUI) ar putea prinde o coborare buna. Andrea Fischbacher (AUT) intr-o zi buna nu e de neglijat. Elisabeth Görgl (AUT) pe de alta parte, chiar daca a castigat o etapa, ar fi o aparitie surprinzatoare la cat de incordata a schiat in ultima vreme. Pe Ingrid Jaquemod (FRA) si Marie Marchand-Arvier (FRA) le-as trece la favoritele secrete. Nu si pe Emily Brydon (CAN) pe umerii careia apasa asteptarile natiunii gazda. Ea e una dintre fetele care “trebuie” sa ia medalie. In super-combi, pe langa cateva din cele mentionate deja, ar mai putea ajunge sus Michaela Kirchgasser (AUT) si Kathrin Zettel (AUT). Zettel n-a schiat viteza in sezon, dar e totusi campioana mondiala a probei.

Coborare, super-G si super-combinata sunt si probele pentru Edit Miklos, fata noastra. La dezavantaje sunt lipsa antrenorului ei - federatia l-a trimis pe Florin Cristea, dar nu el a antrenat-o - si lipsa service-man-ului. Isi va pregati singura schiurile. La avantaje ar fi ca e o partie noua pentru toate fetele. Aici nu se tin etape de Cupa Mondiala, toate o incearca odata cu Edit. Care are insa mult mai putina experienta decat favoritele.

Slalomul urias e singurul clar. Aici ar fi surpriza mare daca nu ar castiga una din cele trei: Kathrin Zettel (AUT), Kathrin Hölzl (GER), sau Tanja Poutiainen (FIN). Diferenta de clasa intre ele si restul e uriasa si ele sunt sigurele care se pot scoate din cursa pentru medalii. La slalomul special lucrurile se complica din nou. Riesch si Zettel sunt si aici printre favorite cu victorii in sezon, alaturi de Sandrine Aubert (FRA), Sarka Zahrobska (CZE) sau Marlies Schild (AUT). Si n-am enumerat decat fetele care au castigat cel putin o cursa din noiembrie incoace.

Desi lista mea de favoriti e kilometrica, sigur printre ei se vor strecura si cateva surprize ca sa pipereze putin Jocurile. Dupa cum tot sigure cred ca sunt modificarile in programul initial. Pentru ca vremea pur si simplu nu tine cu organizatorii. De exemplu cat a fost zi la noi si noapte acolo, la ei a plouat. Asa ca baietii nu mai au antrenament azi. Sa vedem daca vor avea cursa maine!

Pornise hotarata cu antrenamentele Edit sezonul acesta. De Edit Miklos e vorba, singura schioara din Romania, competitiva la nivel international. Are obiective mari si fara schiat nu le poate atinge. Dar cand a venit momentul sa intre in curse, ghinion. Insuficienta zapada. A stat Edit a noastra in Innerkrems, antrenandu-se pe zapada mai mult moale decat tare, verificand ultimele anunturi de la fiecare concurs trecut in calendarul ei si vazand cum la fiecare dintre ele apare un canceled pe site-ul federatiei.

Abia inainte de Craciun a prins doua super-uriase, dupa Anul Nou a mai intrat in doua uriase, desi nu-i chiar disciplina ei favorita si gata, a venit Haus im Ennstal, nu putea sa mai amane startul in Cupa Mondiala, intarziat si asa de lipsa de concursuri in picioare.

Un pic de nervozitate inainte de cursa, un numar mare de start (deh, concursurile la care nu s-a mai prezentat la finalul sezonului trecut - cu largul concurs al federatiei romane de specialitate - au cantarit greu si coeficientul ei FIS a crescut intre timp serios, mare fiind rau) s-au oglindit in rezultat. Locul 47 in prima coborare. A doua zi a fost ceva mai bine. 39. Iar in a treia zi, un super-urias de data asta, a venit si increderea. S-a oprit din pacate imediat dupa linia primelor 30, cele rasplatite cu puncte.

Saptamana trecuta s-a inscris in etape de Cupa Europei. Un super-urias, o super-combinata, doua coborari si a terminat in puncte in toate 4, insa puncte putine, atatea cate se dau pentru locuri mai jos de 15 (15, 29, 22, 28 au fost clasarile ei). Rezultate sigur sub asteptari daca le comparam cu cea mai buna clasare in Cupa Europei, de acum 2 ani, cand a scos doua locuri 4!

Nu-i bai. Si-a mai micsorat putintel coeficientul, a mai saltat cateva pozitii in clasamente si va avea numere de start o idee mai bune. De ieri este iar prinsa in Cupa Mondiala, in Cortina. Deocamdata cu antrenamentele oficiale, care sunt promitatoare. Daca ieri, cu numarul 45 de concurs a terminat doar a 44-a (prima a fost Julia Mancuso), azi a facut poate cea mai mai buna coborare din acest sezon si a terminat a 32-a. Si in vreme ce cel mai bun timp a fost scurtat doar cu o secunda de catre Lindsey Vonn (mult mai rapida decat orice alta adversara), timpul lui Edit a fost mai bun cu doua secunde, lasandu-ne sa speram ca poate sa-si depaseasca cea mai buna performanta in Cupa Mondiala (locul 30 in St. Moritz, sezonul trecut).

Asa ca, incepand de maine, strangem pumnii pentru Edit. Mai intai in super-G - la start cu numarul 53, apoi sambata in coborare. La ea pe site zice ca si duminica in slalom urias, dar acolo nu are sanse reale la un rezultat bun.

Bafta Edit!

Despre weekend-ul baietilor cititi aici.

BRD organizeaza un concurs. Tineri talentati sunt prezentati in povesti si apoi votati de catre cititori. Primitorul celor mai multe voturi e recompensat cu 20000 de roni pentru a-si implini un vis. Sunt frumoase multe dintre povesti si unii dintre cei prezentati ar merita banii la fel de mult ca si Edit Miklos, campioana noastra la schi alpin. Dar exista un motiv pentru care ea poate fi votata cu inima impacata, in detrimentul celorlalti.

In celelalte domenii din care au aparut toti oamenii aceia talentati, mai pot aparea si altii oricand. Edit insa e un accident de probabilitate 0. Nula. In conditiile din Romania - unde nu exista nici macar o singura partie pe care sa se poata antrena pentru probele de viteza, cele in care a stralucit pana acum - e imposibil sa apara cineva ca ea. Si daca ea nu razbate, schiul alpin romanesc nu va mai avea prea curand o astfel de sansa.

Banii acestia i-ar folosi pentru a-si pregati cum se cuvine participarea la Jocurile Olimpice din Vancouver unde este deja calificata prin pozitia buna ocupata in clasamentul Federatiei Internationale. Deocamdata nu-si permite sa-l plateasca pe Jürgen Albel, antrenorul austriac ce a condus-o spre rezultatele obtinute in premiera de un schior alpin din Romania (locul 5 la Mondialele de juniori, locul 18 la Mondialele de seniori, primul punct de Cupa Mondiala pentru Romania), la fel cum nu-si permite sa participe la etapele canadiene de Cupa Mondiala din Lake Louise, programate la inceputul lui decembrie. Neparticiparea in concursuri puternice atrage dupa sine scaderea coeficientului FIS si caderea in clasament. Caderea in clasament inseamna numere de start din ce in ce mai slabe.

Cu putina solidaritate din partea iubitorilor sportului ar putea reusi sa obtina finantarea partiala de la BRD. Ce trebuie facut? Simplu. Trebuie acordat votul zilnic povestii ei.

Date tehnice:

- Votarea se desfasoara intre 19 si 28 octombrie.

- Primii doi concurenti in ordinea numarului de voturi vor fi recompensati de banca.

- Dintr-un cont, o poveste poate fi votata o singura data pe zi.

- De la un ip, se pot acorda unei povesti cel mult 10 voturi zilnic, din 10 conturi diferite, adica poate vota o intreaga familie, chiar extinsa.

Update: Edit Miklos a incheiat perioada de votare pe locul 2, dupa validarea voturilor ea urcand pe prima pozitie si castigand sponsorizarea oferita de catre BRD. Multumim tuturor sustinatorilor!

Partia.

Kalle Palander, ajuns temporar expertul televiziunii finlandeze la schi alpin pe perioada refacerii dupa o serie de operatii, declarase duminica intr-un interviu acordat presei austriece: “Nu exista comparatie. Echipamentul de baza este poate acelasi. Schiuri, bete, costum, casca. Dar in realitate sunt doua sporturi complet diferite!” Vorbea de schiul practicat de fete si cel al baietilor. Si daca in slalom special si urias poate nu se vede nici macar daca porti ochelarii bunicii, la super-G-uri si coborare poti pleca linistit sa explorezi piticul 134340, diferenta se observa chiar daca ti se defecteaza telescopul.

Ca sa nu mai lungesc vorba, cursele fetelor sunt cele la care necunoscatorul adoarme si cand nu-i este somn, ale baietilor cele care-l salta de pe scaun aruncandu-l si mos Ene cat colo. Si asta numai si numai din cauza partiilor, bata-le vina. De cativa ani buni, fetele au fost trimise sa schieze in concursuri pe piste care doar ca nu-s ca-n palma. Degeaba au protestat cele mai bune, care in curse in care a fost suficient sa ai un dram de curaj, sa stai in pozitie aerodinamica un minut si jumatate si sa apesi o data pe schiul stang si o data pe schiul drept, s-au vazut ajunse, ba chiar intrecute de sportive nedispunand de un bagaj tehnic ridicat. Rareori fetele au fost cu adevarat solicitate in probele rapide.

Francezii insa n-au luat seama la tendinta din Cupa Mondiala si special pentru Campionatele Mondiale, le-au amenajat fetelor o partie de au inlocuit sloganul “important e sa participi”, ce ghideaza multe concurente neexperimentate din tari fara traditie, cu “important e sa ramai intreaga”, unele dintre fetele noi preferand sa sara peste probele de viteza. Mai ales ca in afara de frantuzoaice, nimeni nu mai schiase pe “Solaise” inaintea primei zile de concurs.

Campioana en-titre

Era Anja Pärson. In 2007, dupa un sezon chinuit in care abia reusise doua locuri 3 in coborare, suedeza a renuntat la ultimele etape de Cupa Mondiala dinaintea Campionatelor Mondiale din Aare, s-a retras acasa si s-a antrenat pe langa partia de concurs. Si-a propus sa devina prima sportiva cu titluri mondiale in toate cele 5 discipline, adica sa castige macar coborarea si super-combinata. Zis si facut. In fata familiei regale, prezenta la startul tuturor probelor, Anja a cucerit 4 medalii individuale, 3 de aur si una de bronz, plus argintul la echipe. Pe langa coborare si super-combinata, a mai muscat si din aurul super-uriasului, cel pe care ar fi vrut sa-l apere in deschiderea mondialelor din Franta.

Dar Val d’Isere nu e Aare. Partia i-a fost antipatica de la prima inspectie. In plus, implicata in lupta pentru marele glob de cristal in Cupa Mondiala, nu si-a mai permis sa lase deoparte ultimele etape. A sperat ca increderea data de doua locuri 4 si unul secund obtinut chiar doua zile inainte de mondiale va fi suficienta, daca nu pentru titlu, macar pentru o medalie. Dar si-a presarat sperantele pe partie, lasand cate una in zapada cu fiecare dezechilibrare sau nesiguranta pe partia ce a dominat-o atat de categoric incat a scos-o intr-un final in afara traseului.

Lindsey

Asa fac partiile dificile. Le poarta pe schioarele nepregatite in jos de parca ar fi personaje de desene animate aruncate de soarta potrivnica pe niste role la vale. Doar “Aaaaaaaaa!”-ul lipseste. Lindsey Vonn insa e de partea cealalta a distributiei. Partia n-a avut cum sa se puna cu ea. I-a pus o piedica, Lindsey a luat un viraj mai larg, si a castigat la o diferenta mai mica decat ar fi facut-o altfel.

Venise in Franta cu moralul intarit de victoria din Garmisch, obtinuta chiar in super-urias. Asta pe langa locul 1 pe care se afla in Cupa Mondiala, hat departe de prietena ei Maria Riesch, ce o secondeaza. Si in afara de asta, Val d’Isere este locul de bastina al Olympiei. O spune tuturor, de cate ori are ocazia, si odata mutat cursul discutiei pe acest fagas, Lindsey nu se mai opreste din povestile despre vaca ei, primita in 2005 drept premiu pentru o coborare castigata in statiunea franceza. I-ar fi placut inca o vaca, a trebuit sa se multumeasca doar cu medalia de aur si titlul de campioana.

Marie

Ca orice poveste ce se respecta, si aceasta a pastrat o surpriza in maneca puloverului gros de lana. Marie Marchand-Arvier scosese rezultate tot mai bune in super-urias, dar dupa locurile 20, 16, 14, 9, cine ar fi crezut ca poate lua medalie? Va spun eu. Antrenorul si ea insasi. A pornit spre partie de dimineata dorindu-si sa planga de bucurie. A batut zapada pe loc in zona sosirii, cu gatul intepenit de la urmarirea ecranului cu coborarile adversarelor. Pornise a doua si la numarul 21, specula deja “poate ajung chiar campioana”. Partia se intunecase, fetele schiau tot mai nesigure, clar ca a fost dezamagita cand a intrecut-o Lindsey. Dar pana la urma lacrimile tot de bucurie au fost. Nu-i chiar de colo sa castigi medalia de argint acasa.

Andrea

E verisoara lui Hermann Maier, dar o deranjeaza comparatiile care se fac. Ea e ea si sta pe propriile ei picioare si schiuri, nu ale lui. Si clar, picioarele ei au purtat-o spre medalia de bronz, in proba ei favorita si care i-a adus 5 podiumuri de Cupa Mondiala, dintre care unul pe cea mai inalta treapta. Dar dupa un loc 2 in etapa inaugurala a sezonului, austriaca se stinsese si cine a pariat pe medalia ei, s-a imbogatit peste zi.

Edit

Am sarit in sus de bucurie cand am vazut-o pe Edit Miklos trecand linia de sosire. Nu singura, cu toata mana de indragostiti de schiul alpin din Romania. Degetul mare striga la televizor ca e o performanta nemaipomenita, aratorul atragea atentia pe internet ca e cel mai bun rezultat romanesc, mijlociul statea in sufragerie si radea de unul singur. De fapt toti ne-am bucurat mai mult decat Edit. Pozitia a multumit-o, timpul si cum a mers nu. Pe noi ne-a multumit si cum a mers. Suparata pe fiecare sant neobservat in lumina scazuta, pe fiecare denivelare ce a descumpanit-o o secunda, si-a luat betele la subsuoara in secunda urmatoare si a luptat pana la capat.

Romania n-a avut schiori care sa conteze in intrecerile mondiale. Pana la locul 18 al lui Edit.

E un punct. Un singur punct mititel. Dar desparte istoria. Inainte de punct si dupa punct. Punctul de origine al axei schiului romanesc.

Edit Miklos are de fapt rezultate mai bune: un loc 6 si un loc 5 la Mondialele de Juniori. Ar putea conta mai mult, dar am avut si in alte sporturi juniori exceptionali care s-au stins la maturitate, cand au dat cu ochii de adevarata concurenta. Dar oricum am lua-o, istoria schiului alpin romanesc se imparte in doua perioade: pre-Miklos si post-Miklos. Inainte de Edit nu a fost nimic. Greu de crezut dupa un secol de intreceri internationale. Si totusi inainte de Edit, sportul nostru alb are doar foi albe in cartea performantelor. Astazi, Edit a luat primul punct in Cupa Mondiala. Cum ar veni Liga Campioanelor la schi. Colega la start cu nume legendare: Götschl, Pärson, Vonn, caci desi tanara, si Lindsey a intrat deja in legenda.

“Edit, felicitari! A fost greu?”
“Doar pentru ca n-am vazut partia.”
“Nici noi nu te-am vazut pe tine, s-a intrerupt transmisia inainte. Ai facut greseli?”
“Nu, n-am gresit, dar puteam sa merg mai bine.”
“Ai castigat primul punct in Cupa Mondiala. Cum te simti acum?”
“La fel ca inainte.”
“Maine?”
“Maine e coborare.”
“Planuri?”
“Nici unul. Vreau doar sa merg bine. Eu fac treaba, si atunci o sa vina ce trebuie sa vina.”
“Bafta!”
“Multumesc.”

In tacere, ignorata de presa autointitulata “sportiva”, Edit Miklos a pus astazi piatra de temelie intr-un sport in care am fost pana acum “exoticii”. Pe punctul acesta se vor cladi in timp alte performante, mai bune. Ale lui Edit, ale altcuiva - un copil care o vede acum si care viseaza deja “intr-o buna zi voi fi ca Edit”.

“Multumesc pentru mesajul de ieri. N-am raspuns deloc la telefon, am fost suparata (ieri a cazut in prima mansa a super combinatei). Scuze!”
“Nu-i nimic. Mi-a placut cum te-ai ridicat si-ai mers mai departe.”
“Da, am zis sa mai schiez putin, ca n-am prea putut in ultimele zile. A nins mult.”

Cum? Nu s-a ridicat dupa ce a cazut doar pentru ca asa fac toti marii campioni? Nu schiaza pentru noi? Nu schiaza pentru tara?

Nu, ma bucur sa va spun ca Edit Miklos schiaza doar pentru ea. Pentru ca ii place. Pentru ca stie ca e buna. Pentru ca vrea sa-si dovedeasca sie insasi asta. Asa se scrie istoria.

“Ce fel de lucruri frumoase?”
“Stau la plaja sau sunt acasa cu familia.”

Vorbim despre concursuri. Emotiile nelipsite inaintea cursei, pentru ca asa e ea, emotiva. Pregatirea la start, mintea lasata libera printre lucruri frumoase - oaza ei din mijlocul gerului, iar apoi turatul inainte de pornire.

Vorbim despre concursurile ce vor sa vie. Dupa ce face rost de sponsori, daca face rost de ei, dupa ce reia contactul cu zapada, dupa antrenamentele pe cronometru, dupa intrarea in forma.

I-am urmarit constant rezultatele dupa ce a iesit pe locul 6 la mondialele de juniori din 2007. Se tinusera dupa mondialele de seniori la care la festivitatea de premiere primele 6 fete din proba de coborare si-au facut aparitia in limuzine, plimbate de organizatori prin Aare, sa guste ovatiile publicului. Mi-am imaginat-o pe ea acolo, facandu-ne fericita cu mana. Mondialele de juniori sunt departe de stralucirea celor ale seniorilor, dar asa ceva ar fi meritat si ea. Daca nu din partea organizatorilor, macar din partea celor de acasa. N-a avut parte de onoruri. Nici in 2007, nici in 2008, cand a mai urcat o pozitie in clasament.

In fiecare an, cifrele spun aceeasi poveste. Incepe modest in noiembrie si in martie termina in fruntea campionatului national austriac. M-am intrebat de ce ii ia atat de mult timp sa intre intr-un sezon. Parca ar fi decalata cu doua luni. Cand celelalte fete intra in concursuri, ea e inca absenta in rezultate. Cand celelalte se pregatesc obosite de vacanta dupa un sezon epuizant, ea e in verva si castiga tot.

Edit Miklos, caci despre ea e vorba, refuza sa intre in polemici sau sa iste scandaluri. Ocoleste politicos toate intrebarile al caror raspuns ar putea acuza pe cineva. Barfele nu-si gasesc locul in programul ei zilnic. Doua antrenamente de pregatire fizica pe zi - unul dimineata, unul seara, cu cautari de sponsori intre ele. Asta cat timp se pregateste in Romania. Dupa ce ajunge in Austria, pe ghetarul Moelltaler, ziua incepe la 6, la 7-8 e deja pe partie, unde se imparte in mod egal intre probele tehnice si cele de viteza. Pentru cele din urma are nevoie de parteneri de antrenament. Turistii n-au voie pe partiile pe care sportivii coboara cu viteze de masini pe autostrada. Dar nimeni n-ar inchide o partie doar pentru Edit. E unul din motivele pentru care e obligata sa se antreneze acolo. E locul in care se strang multi alti coboratori. Antrenorii inchid partia si asigura securitatea, in timp ce Edit o ia pe urmele unei Anja Paerson sau Renate Goetschl. Dupa odihna de la pranz mai face un antrenament fizic usor si apoi isi petrece seara in compania unei carti sau a unui film. Uneori asculta muzica veche. Insist pana obtin un nume. Nightwish.

Discutia despre bani e mai anevoioasa. Federatia e cea care plateste mai tot din octombrie pana in martie. Pe Jurgen Albel, antrenorul ei austriac. Transportul intre competitii si locurile de antrenament. Masa, casa. Claparii si cele 12 perechi de schiuri le primeste gratis de la firma pe care o reprezinta, Volkl. Service-ul i-l face Tibor Biro, antrenorul din Romania, care acum o insoteste de-a lungul intregului sezon. De cand e Tibi cu ea, ii este mai usor, nu se mai simte atat de singura. Se bucura ca s-a dus anul in care n-a avut pe nimeni alaturi. Atunci apasarea singuratatii a fost tare grea.

Revenim la bani. Daca are totul acoperit, pentru ce ii trebuie sponsori? “Pentru antrenorul de vara, pentru cantonamentele de vara. Astea trebuie sa le platesc eu.” A facut doua cantonamente scurte asta vara. Unul in Austria, unul in Ungaria, ambele de pregatire fizica. Alergari, sarituri, bicicleta si fitness. Da, le-ar putea face si in Romania, dar in Austria e antrenorul care stie ce poate si de ce program are nevoie. Nu, cele doua nu sunt suficiente, ar fi avut nevoie de mai multe, dar i-au lipsit banii.

Acum grijile astea au ramas pentru o vreme in urma. Se pregateste pentru testul Cupei Mondiale din Canada. In 5 decembrie va urca la start alaturi de Lindsey Vonn, Renate Goetschl, Brytt Janyk, Anja Paerson, Kelly Vanderbeek, Nadia Styger. Cele mai bune coboratoare ale anului trecut. Le-am vazut pe unele dintre ele la prima etapa, cea din Soelden. Am ascultat pronosticurile specialistilor, bazate pe comparatii ale rezultatelor din pregatire. Majoritatea sunt subiective. Obtinute din priviri furise ale adversarelor. Mai mult soapte: e rapida, e impresionanta, e la fel de sigura ca sezonul trecut.

Atunci cand Edit incepe antrenamentele pe zapada, celelalte fete au bifat mii de porti si dintrodata decalajul de doua luni devine explicabil. Si Edit s-a antrenat conform indicatiilor antrenorului. A strans nenumarate ore de pregatire fizica, care este si ea foarte importanta. O schioare are nevoie de forta, nu numai in picioare ci si in partea superioara a trupului, pentru balans. Dar o schioare are nevoie si de acomodare cu schiurile, cu claparii, cu zapada. De o rutina pe partie, la care Edit ajunge mult mai tarziu decat partenerele de intrecere.

“Ce zici, repeta Lindsey isprava de anul trecut? Ia si sezonul asta globurile la coborare si pe cel mare?”
“Nu stiu.”
“O bate altcineva? Poate tu?”
“Da, poate eu.”

O gluma si un ranjet pe messenger, esenta unui vis frumos si diafan ca o parere. Mai ireal decat plaja ei dintre nameti.

Schi alpin. Denumire exotica pentru un sport practicat de romani la nivel de performanta. Ca n-ar fi bani. Ca n-ar fi partii. Ca n-ar fi echipament. Si toti se complac in caldurica adapostului oferit de multimea de pretexte ce pot fi gasite pentru inexistenta rezultatelor, refuzand sa-si arunce privirea in ograzile fratilor de oropsire comunista. Nici croatii, nici cehii nu au fost pe vremuri etalon in sportul alb. Dar si unii si altii se pot lauda acum cu campioni mondiali. Poate insa ca nu ajungem cu privirea asa departe.

Ia sa tragem cu ochiul la vecinii nostri de la sud, chiar mai saraci decat noi daca e sa ne luam dupa statistici. Ei n-au campioni. Au ce-i drept un participant in Cupa Mondiala, dar e imprumutat de la austrieci. Poate-poate iesim bine din comparatia cu ei. Parcurg in fuga listele cu schiorii activi inregistrati la Federatia Internationala si… diferenta e flagranta. La bulgari, pe langa Killian Albrecht mai sunt insirate inca 98 de nume. La noi sunt 24 cu totii. Atat. Bulgaria are cam 7 milioane de locuitori. Romania cam 21. Si ca sa nu ramanem cu vreo iluzie nedestramata, le-am putea vizita statiunile de iarna. Sau poate e mai bine sa nu ne amaram vazand partii ca in Austria la preturi sub cele din “tara schiului”, in vreme ce la noi partiile sunt mult sub, iar buzunarele se usureaza muuuult mai repede.

Blazarea si resemnarea se simt si la mana de fete si baieti ce participa la concursuri in numele Romaniei. Cei sprijiniti de federatie se bat cu pumnul in piept pentru ca i-au zarit pe Hermann Maier sau pe Tanja Poutiainen antrenandu-se pe aceeasi partie. Intrebati de rezultate susura a neputinta “banii”. Ceilalti isi agata visele in cui la varste fragede, acceptand ca eforturile parintilor nu sunt suficiente pentru a deveni mari campioni. Invata mult prea devreme sa renunte si sa dea vina pe universul ce conspira setand alte prioritati in agendele celor ce i-ar putea sprijini.

In acest peisaj cu zapada flescaita de un cenusiu apos ce inghite alte culori, o pata alba izbeste retina. Poate astrele s-au aliniat intr-o conjunctura favorabila la nasterea ei. Poate ursitoarele au fost mai darnice cu ea decat cu altii. Cert este insa ca nu s-a speriat nici de munca, nici de accidentari. Rauri de sudoare s-au uscat pe tricourile purtate in sala de forta si in combinezoanele purtate pe partii in ore de antrenament nenumarate. Lacrimi de durere si neputinta s-au uscat pe obraji dupa ce o fractura a impiedicat-o sa participe la olimpiada torineza. Nu s-a descurajat.

Nu o cunosc decat din listele seci cu rezultate si din poze. Am in fata tabelele ultimelor doua concursuri. Sunt din super-G, a doua proba preferata. E prima in unul, a patra in celalalt. Paradoxal, locul 4 e mai bun. A avut adversare mai puternice. Printre invinse, campioana mondiala de junioare la aceleasi campionate la care dupa ce a terminat a sasea in coborare, Romania a auzit de ea. Din poze zambeste o fata cu privirea dreapta si increzatoare. Sta bine infipta pe picioarele ce o poarta in curse cu viteze nebunesti, suficient de puternice sa se opuna uriasei forte centrifuge din virajele luate cu 100km/h. Raspandeste un optimism molipsitor fara sa scoata un cuvant. Nu conteaza ca s-a nascut in Romania unde nu sunt nici bani, nici partii. Ea va munci si va participa la concursuri. Va munci si va merge in Cupa Europei anul acesta. Va munci si va merge din nou la Campionatele Mondiale de juniori. Va munci si daca va fi sanatoasa va merge in Cupa Mondiala, poate chiar la anul. Va munci si poate va lua o medalie la olimpiada. O cheama Edith Miklos si va implini 20 de ani la sfarsitul lui martie.