Vicecampionul

Sunt doar o mana de oameni. Cam 20. Unul la fiecare milion de romani. Se chinuie in antrenamente fara numar pentru a-si dovedi si a ne dovedi ca se poate. Nici unul nu are o poveste obisnuita. Povestile obisnuite sunt cu oameni care merg cu sau fara chef la munca, fac ceva acolo si se intorc acasa pravalindu-se epuizati in fotoliul din fata televizorului. Din cand in cand, omul obisnuit din fata micului ecran il vede pe unul din cei 20. Inima ii bate mai tare, se imbatoseaza si se simte mandru. A doua zi trece mai usor prin rutina cotidiana. Se uita la ceilalti un pic mai de sus. “Bai, unul de-al meu a luat medalie.”

Nu putem face prea multe pentru mana noastra de medaliati olimpici. Cel mult sa le tinem minte povestea, daca se gaseste vreun povestitor cu har care sa ne-o daruiasca. Pentru ca am descoperit istoria unei medalii de argint imbracata in cuvinte mestesugite, v-o ofer si voua:

- Pagaia lui Patzaichin e obiect istoric. Povesteste-ne ceva despre bicicleta cu care ai concurat la Beijing…

- Păi, ce să vă spun? Avea şaua cu 5,3 cm mai joasă decât a unei biciclete normale de concurs. […] Asta insemna ca din cele 3 grupe de muschi, doar coapsa superioara lucra la capacitatea fireasca, de 80 %. Gamba si spatele coapsei lucrau doar la 5 %!!! Fata de 75-80 % cat ar fi trebuit. Cum se intampla in cazul adversarilor mei.

Cititi reportajul complet, precum si interviul (in 3 parti) cu Eduard Novak, pe blogul Dianei.