Jurnalism sportiv

N-am intentionat sa scriu decat despre schi. Si nici n-as fi scris despre altceva daca…

…intr-o vara nu la fel de fierbinte ca cele de acum, o fetita cu ochi scormonind dupa minunile lumii nu s-ar fi adancit intr-o carte daruita de tatal ei, pe coperta careia scria simplu “Nadia”. Asezata pe burta, cu capul sprijinit in maini, s-a alaturat altor fetite transpirand la antrenamente si razand ninse de penele pernelor, cucerind mai apoi lumea ca sa uite de ciocolata ramasa refuzata.

…intr-o alta vara aceeasi fetita n-ar fi plans in intunericul salii de cinema, privindu-l pe Michael Douglas in rolul unui alergator semi-ratat, impleticindu-se cu umarul dislocat spre linia de sosire a maratonului, doar ca sa-si dovedeasca lui insusi ca nu e un invins.

Povesti despre invingatori care si-au impins limitele peste granita inchipuirii. Povesti ce mi-au luminat copilaria, dar pe care a trebuit sa le ingrop in caseta cu iluzii a varstei inocentei, atunci cand substantialitatea eroilor din istoriile sportului a fost pusa in umbra de inconsistenta unor caricaturi gaunoase ce iau ochii cu briantina sclipind in par, cu masina ultimul racnet stralucind scurt in goana nebuna, cu sanii umflati ai ultimei pitipoance ce le-a trecut prin pat. Cand duelurile de pe arenele sportive au fost inlocuite de cele ale vorbelor goale dar sforaitoare, tintind intotdeauna undeva sub centura. Cand cei care se socotesc urmasii lui Ioan Chirila se irosesc cautand sensuri in flecareala fara sens a unor moftangii obraznici ridicati pe culmile notorietatii de incapacitatea noastra de a strivi in fasa nerusinarea.

…intr-o zi inabusitoare de toamna o tanara slabuta, impinsa de prea multe ori de soarta la pamant, nu ar fi privit victoria in ochi inainte de a-i fi rapita pe ultimii metri din cei peste patruzeci si doua de mii pe care-i lasase in urma.

…ieri, un jurnalist pletos nu ar fi nemurit-o in randuri pline de har pe aceasta tanara, facandu-ma sa alerg maratonul alaturi de ea, sa simt arsura rasuflarii aspre din pieptul deshidratat, calvarul fiecarui pas in fierbinteala asfixianta, muscatura parsiva a fricii de abandon fortat, sa regret cu lacrimi in ochi ca n-am intors capul o clipa mai devreme ca sa-mi adun ultimele puteri si sa rup eu panglica catifelata, si apoi sa ma inclin in fata curajului acestei fete. Curajul de a lua chinul de la capat in numele unei tari si al celor ce ii tin pumnii urmarind-o din fotolii confortabile.

Multumesc Adriana Pirtea, multumesc Adrian Georgescu. Oare pot spera ca si Mos Craciun exista?