Un pluton cu aripi falfaind si cozi aurii serpuindu-i pe spate. Un pluton cu steaguri albe, zambete desenate pe sosea si 189 de capete. Turul Spaniei isi porneste vuietul prin puterea unui pluton diform cromatic, condus in spiritul inocentei si condamnat intru spovedanie. Un pluton simplu ca rasaritul pe Lagos de Covadonga.

De astazi, vom respira aerul zaharisit al Spaniei si vom recunoaste rute pe care ingeri ai trecutului si-au frant inimile. Vom savura prin diferite colturi parfumul vesnic al lui G. Deloor si vom gusta din bucatele triste ale lui Poulidor. Vinuri tari de Malaga ne vor spala fata, in timp ce fantoma lui Merckx va face piruete de pofta. Ne vom amuza cu acustica strigatelor lui Rominger sau Zulle si vom “admira”, la final, mantia auriu-rosiatica in descompunere a lui Heras. De asemenea, vom orbi temporar izbindu-ne de privirea fixa, de 1000 de lucsi, a lui Valverde.

De astazi, vom da startul unui dans al amintirilor! Vom citi din nou jocul, uitand jucatorii, si ne vom inventaria ingerii. Vom spera ca acum, in ceasul in care jumatate dintre ei au decazut si si-au preaturcit pasii, fuga lor sa fie franta. Fiindca in drumul lor greu, totul va parea un pelerinaj al noilor valori. Finalul va fi o marturie infratita cu razbunarea stramosilor. De aceea, dragi prieteni, Vamonos!

—-piesa de teatru intr-un sigur act—tragedie in cateva dialoguri—–

personaje: Alejandro Balberde, june de Courchevel

Valv. Piti, cainele lui Alejandro

fantoma doctorului Eufemiano Fuentes.

——————-

(o rulota cu turnuri gotice. pungi de sange imprastiate in bataie de joc pe podea. Piti sta cu botul pe labe, in timp ce Alejandro, in genunchi si adus de spate, il priveste cu ochii injectati si pare a i se ruga. Alejandro e imbracat sumar, in niste zdrente galbene care tremura in ritm cu trupul sau. e bezna completa, si inauntru si afara. un cantec frantuzesc se aude pe fundal si micute tobe de esafod suna in departari.)

——————-
Balberde, (usor contrariat, dar cu fata impietrita intr-un zambet epileptic. se balbaie, uitandu-se in jur): Zi-mi ca vezi si tu, dragul meu Piti, cum lumina asta oarba nu imi ascunde luciul pungilor de pe jos??..zi-mi ca vezi!…Simt cum duhoarea lor imi pierde simturile…zi…Vezi cum privirea mea limpede se dezbraca de amintirile unei glorii recente si se inveleste in haina amaruie a osanditilor?…banuiesc ca vezi..Si de ce, dragul meu Piti? (se ridica si se foieste dintr-un colt al camerei in celalalt, avand mainile strans inclestate la spate). Tocmai eu, conte de Courchevel si duce de Liege-Bastogne-Liege!..tocmai eu..(striga hotarat si gesticuleaza usor iritat)..Singur, dragul meu Piti, manjit cu dulceata virgina a propriilor sacrificii si botezat in albul increzator al ochilor tai fideli…Singur am reusit sa infrunt muntii cei mai inaltii si sa sfidez balauri cu 7 capete..Huh!…stii si tu prea bine cu cine si ce am avut de-a face..nu?

Piti, (casca ochii smerit si priveste inspre propria frunte la Balberde): chiar eu sa nu stiu, Alejandro? uneori am impresia ca imi pui la indoiala fidelitatea..

Balberde, (usor ganditor si pierdut, atent la pungi): nici urma, dragul meu! putin trist, ma gandesc la noi. Dragul meu Piti, prin cate am trecut si cate pietre grele ne-au cazut de pe umeri de cand ne cunoastem! Ce m-as fi facut fara tine?! cand numai tu stiai sa imi lingi spitele de contratimp si sa imi sapi ascunzatorile in cea mai reavana tarana! nu uit cum imi aparai cu trupul tau cald acele ascunzatori si cum in setea nenorocirilor mele iti uscai venele in fiecare bidonas al meu..Nici Cervantes, in Puterea sangelui, nu a putut anticipa un asemenea devotament!..Fiindca din fortele tale, dragul meu Piti, s-a nascut viteza mea de ghiulea scapata de sub control! Din sangele tau stors, brat la brat cu inima mea, s-au injghebat cele mai dulci clipe…

Piti (adormit pe jumatate, sopteste): uneori aveam impresia ca vrei sa imi bagi un pai in spate ca sa te scutesti de efort…(vorbeste normal, tare, avand insa ochii inchisi)..esti sange din sange meu, prietene, te cunosc…

Fantoma lui Fuentes (intra prin dreapta si vorbeste in timp ce se plimba..e imbracat ca o calugarita carmelita si imprastie un praf alb dintr-o cadelnita): in nestiinta voastra, voi! Feciorii Vrancioaiei, capetele de aur ale Regatului Turului Frantei v-ati destupat nobletea si ati turnat-o in cateva pahare. Călaii vostri vor fi istoria si timpul, iar trupurile voastre se vor transforma in praful pe care l-ati inghitit si cu care va acopar genele.. Rad ca Puck si Ariel de naivitatea voastra! Aici si acum, voi toti va veti reincarna in caini, si numai imparatii isi vor savura nemurirea! Incifrati in dintii vostri stransi si in purgatoriul propriilor constiinte, zilele voastre vor fi contorizate cu indiferenţa banalităţilor…(mai merge putin si taraie cateva cuvinte cu dor).. Balberde isi va sufoca partenerul dimineata si il va umple cu carpe si il va vinde in piata publica. Tradarea sa va fi scurta, iar strigatul va fi mut. Caci, dragii mei prieteni, Balberde si cainele sau isi dorm ultima noapte, iar eu imi plimb ultimii mei pasi..

(iese din scena. cade cortina. se aude ultima toba. in curand va incepe Turul Spaniei)

80 de km in care conversatia mea interioara a suferit de parca ar fi fost sugrumata cu sarma ghimpata. Picioarele mi-au fost lenese, drumul anost ca o alimentara din inima Baraganului, iar catararile infinite pareau ca duc incet si sigur spre poalele Sfintei Fecioare Maria. Capac peste toate, cascavalul cu mai multe gauri ca o diafragma proasta pe care l-am mancat, precum si prajiturele dulci cu dulceata de cirese amare, mi-au amintit ca am nevoie de un program culinar mult mai trainic. De asemenea, am incercat sa imi mentin o cadenta interioara a inimii, sa nu bravez cu fetele de pe marginea drumului si sa nu raspund nici claxoanelor si nici tir-uruilor ale caror pneuri uneori imi gadilau genunchii. Am mers decent, ca un Virenque certat cu drogheria. In schimb, finalul scurtei mele plimbari mi-a demonstrat ca am nevoie de o alta pasiune. Jurnalul meu este “live” si dezvaluie ultimile zvacniri ale unui creier slab irigat de oxigen, aflat la abandonul propriei existente.

Aceasta este pagina mea intima:

“După trei ore, ultimul popas. O cabană mică, mirosind a lamâie şi a bomboane cu lapte, cu trepte de piatră mici şi statuete erotice demne de pictoriale Hustler. Na !, patron arab ! Golesc vesela ca un Tartuffe culinar, îmi odihnesc cursiera pe o bancă ruptă şi ca orice bărbat adevărat mă îngrop în dulciuri. E clipa când ceasul durerilor tace şi mă întind pe scări cu ochii ficşi spre pădurile negre din faţa mea. Mi se zbenguie pe pupile mii de personaje mici, ireale, însă simpatice prin faptul că le conştientizez inexistenţa. Îl văd pe Ariel zâmbind cu o dantură demnă de o reclamă Blend-a-Med, pe Nero împreunându-se cu o ciuşmea părăsită la poalele muntelui şi îl văd pe Aleoşa Karamazov pupând pământul cu ochii răsuciţi şi lipsiţi de scântei. Oasele mă dor şi îmi zvâcnesc muşchii. Aproape am închis ochii. Hrana se rostogoleşte în mine şi are izul greu de tocătură a unei cine într-o garsonieră din Cluj. Râurile din faţa mea sunt o perdea albastră pe care prietenii mei o rup spre a-şi înveli trupurile goale. Mă scârbesc şi mă uit spre cer, în speranţa unor panorame îmbunătăţite. Văd intersecţii, autostrăzi şi stopuri în faţa cărora aripile îngerilor se opresc iar Sfântul Gheorghe trage de hamurile balaurului. Zâmbesc şi îmi dau seama că am nevoie de o nouă pasiune sportivă. ”

Domnule Pat McQuiad,

Ati observat cum ciclismul mondial si-a voalat obrajii si a devenit livid. Pumnii zdraveni primiti in ficat, eroismul masurat in pungi de hemoglobina si nervii angajati in ambitii supraumane au contribuit la paloarea morbida. Ciclismul a inceput sa aiba nevoie de restartari zilnice si de o credinta pioasa si oarba pentru a-si putea continua drumul. Turul Frantei a devenit o parada a ingerilor decazuti, un “hei-rup!” al clinicilor nationale, un fel de competitie a bravurii biologiei impure. Spectactorii isi deseneaza entuziasmul cu creionul chimic si isi mimeaza intelegerea. Ciclismul a inceput sa premieze inconstanta supralicitata (Mayo, inainte si dupa Euskaltel) si nevinovatia vulcanizata (Alberto Contador si Operacion Puerto). De aceea, domnule McQuaid , in navitatea mea moldoveneasca vreau sa va intreb ceva.

Stiu ca bunul simt s-a rasucit pe calcaie si a fugit din ciclism. Si mai stiu ca nesimtirea lui Vinokourov, concretizata in sangele sau dens ca gemul de piersici, poarta aceleasi straie ca nesimtirea lui Eric Boyer, care si-a ars mainile pana la umeri dupa ce a garantat un blazon imaculat pentru Confidis. Stiu, domnule McQuiad, ca ciclismul continua sa se clatine, inca de la raposatul scandal Festina, si ca pentru a sta in picioare se hraneste cu propria coliva. Ceea ce nu stiu este de ce il costumati in Scufita Rosie, atunci cand pe sub umbra boccelutei si sub bonetica stramba se vad semnalmentele un lup! Un lup cu obrajii livizi, caruia i-ati spart zambetul si i-ati stins pupilele, cand ati inceput sa il hraniti cu pietre. Pietrele, domnule McQuiad, sunt acele nume pe care i le-ati ascuns directorului Proudhomme si pe care nu le-ati divulgat nici in cele mai intime jurnale. Sunt nume precum Michael Rasmussen sau Alejandro Valverde, pe care le-ati camuflat in cozonacul Turului Frantei, sperand sa nu se simta la gust si la limba. Uimitoarea dumneavoastra viziune asupra ciclismului, bonetica si rochita rosii, a capotat prin aceasta greseala si v-a impins spre a va metamorfoza in propriile planuri diabolice.

De aici-incolo am inceput sa va cunosc viitorul. Dincolo de inertia dumneavoastra, stiu ca incepeti sa va pietrificati, sa deveniti balastul unui sport in continua inspectie interioara. Stiu ca veti fi inghitit la randul dumneavoastra, intr-un reflex pavlovian, de falcile lupului. Dar mai stiu ca un Mesia cu forceps si bisturiu va cobora de pe treptele vreunei comisii de etica si va elibera pietrele din burta lupului nostru. Le va arunca in vaile pierzaniei si le va lasa sa le macine apele propriei constiinte. Lucrurile pe care as vrea sa le aflu, domnule McQuaid, imi provoaca nesomn si greata de vreo cateva zile. Curiozitatile sunt simple: 1. daca va este frica sau sunteti brav si sigur pe deciziile luate si 2. daca in iminenta dumneavoastra rostogolire, veti afisa un zambet increzator si fara remuscari sau veti inchide ochii, tandru si senin, cum numai dumneavoastra stiti sa o faceti…

Astept nota de la dumneavoastra, desi nu cred ca o sa o primesc prea repede. Cu multa pretuire, Docan Mitrut.

E gata! Discovery Channel trage cortina peste 11 sezoane mai fructuoase ca livezile Empireului! Brusc, in lumina pietei publice raman dezbracate cadavre grele precum Contador sau Lepheimer, dar si erori neloiale bunului simt al naturii, precum Van Goolen sau Beppu. Legea martiala sufera in acest caz, ulii precum T Mobile (cazul lui Hincapie) sau Rabobank (insusi directorul sportiv, Johan Bruyneel) balabanindu-si ghearele inspre prazile de capatai. Mi-l imaginez pe Jean Marie-Leblanc cum isi forteaza maxilarul pentru a nenoroci o familie de miei, savurand atrofierea fostei echipe a lui Lance Armstrong si reculul yankeilor.

In plan sentimental, o lume pare a se scurtcircuita. Turul Frantei icneste greu si lasa jos sacul de caramizi. Dupa secole intunecate din istoria sa, Le Tour evacueaza ultimele marturii ale existentei lui Lance Armstrong. Evul Mediu din ciclism sucomba o data cu prezenta acestuia. Anul viitor, in nici o rulota nu va mai sta biciul si barda, iar rutierii vor rasufla domestic pe Alpe d’Huez, neincurajati de nici o privire calcificata. Odata cu Lance Armstrong, dispar si firmiturile unui mod de a fi. Vitezele se denomineaza, tinerii redescopera tracul primelor Tururi si abandoneaza tricoul galben, iar bidonasele sunt aruncate din nou fara grija pe marginea traseelor. Lance dispare din tablou intr-o tacere modesta si rationala, total antitetica cu frecventa pedalelor sale pe Galibier. De data aceasta, vartejul caderii celor de la Discovery reuseste sa aspire orice slap, unguent sau poster ce le-au apartinut lui Armstrong, Basso sau Contador. Definitiva si irevocabila, implozia echipei americane transforma in praf toata religia “livestrong”, deconsipirand mai usor urmele. Ciclismul trece printr-o ablutiune de moral si de integritate, cicatrizand o rana destul de veche. In fond, disparitia lui Lance este si ea o lectie de supravietuire…poate cea mai inteleapta!

Titlul suna putin a la William Blake, dar imi asum responsabilitatea. Vinokourov si-a batut cuie in frunte definitiv, prin transfuzia de la Albi, insa la Andrey nu ma asteptam! Kashechkin avea miscarea aceea umila, din umeri si solduri, care ii trada sufocarea si il facea uman! Zambea pana la urechi in durerea rotulelor roase, reusea sa se uite nonsalant la coada plutonului, fara sa ii faca cu ochiul! Andrey era soldatul universal, perna salvatoare in care se oprea glontul din drumul spre Vinokourov, cearsaful de rezerva al celor de la Astana. De asemenea, Kashechkin era generatorul de rezerva atunci cand soarele apunea pe Aubisque, rutierul care prin magia propriilor forte reusea sa rasara primul intre ai lui, in timp ce punea saua pe catararile oribile din Le Tour.

Dar nori negri si picaturi de sange i-au patat tricoul. Cele 7 coase curate, cele 21 de ploi cu broaste, precum si raurile transformate in cheaguri de sange, dovezile urii lui Dumnezeu pentru egipteni si pentru cei care nu fac voia Lui, l-au legat fedeles pe rutierul kazah. Soarele s-a inrosit in rasaritul Turciei, iar cavalerii cu omoplati de plumb ai UCI au batut de cu dimineata in fortareata celor de la Astana. Iar cand zambetul, firesc si calm, al lui Kashechkin s-a transformat in urlet usturator de lup kazahstanez, clopotele celor de la Astana au batut adanc. Cele cateva ceasuri rele ale Astanei s-au transformat in patru pasi in spate. In curand, nu o sa mai doara…

“Pele” pare invechit. E trist, cu coafura sifonata si prost vopsita, e intomnat si usor de anticipat. Are fata aspra, ochii buimaci si o fuga lenesa de tanc fara senile. Calcaiele sale nu mai impresioneaza pe nimeni, supravietuirea sa e intermitenta, iar singura sa liana fata de corabia Rapidului e dragostea alb-visinie care-l macina. In acest punct al carierei, Buga pare a sta jos. Pare a-si trage sufletul pe gloria sa “nemteasca” si pare a se odihni pe reculul propriilor forte. Increderea a apus, ura i s-a stins, nimic nu ii mai canta succesul.

Totusi, Buga e aparat de ceva dinlauntrul fiecaruia dintre noi. In ochii rapidistilor, tricoul lui Buga are o heraldica aparte, iar zvacnirile sale par mai mult limbi de foc, decat clopote funerale. Buga are ceva apostolic in el, o propovaduire a “bibliei gleznei fine”, un soc al talentului pe care numai Rapidul il poate aprecia. El n-o sa plece niciodata la stiaua, fiindca in refuzul sau constat si zambetul de dupa fiecare gol i s-a coagulat incapatanarea de a-si demonstra, de cate ori trebuie, devotamentul pentru steagul alb visiniu. Golurile sale din campionate sau cupa au fost samanta zidului care l-a protejat in Giulesti, in timp ce prin magia golului cu Hamburg a reusit sa se ridice la ceruri. Acum , Pele Buga se auto-devoreaza. Si in cenusa reinvierii sale, Rapidul se inclina si ii construieste singur zidurile. Palanca de aparare pentru Mugurel suntem noi! suporterii din Grant! Buga stie asta si crede in noi, la fel cum noi o sa credem mereu in “Pele” Buga!

Spiritul Rapidului are ceva din taria unui vin basc. Dulce si impunator la inceput, el reuseste aproape de fiecare data sa te lase cu gura si ochii cascati la sfarsit. Te simti de parca nu ai fi implinit, de parca nimeni si nimic nu iti poate suplini acel gol. Spiritul Rapidului l-a fascinat pe Florian Pittis prin seninatate, prin bucuria unui fel de-a fi, prin cantecul sau amar si prin lupta pentru arta si frumusetea fotbalului. De aceea, in momentul acesta, Florian Pittis zambeste din Rai. Florian Pittis a cunoscut mai bine ca oricine farmecul si gustul Giulestiului, si, in aceasta seara a stiut ca Rapid nu va invinge. Rapidul vesel, in dansul sau nemuritor, a demonstrat inca o data ca zgomotul de copite trebuie sa te duca cu gandul la zebre, nu la cai. Rapidul si-a aratat in minutul 89 dragostea sa serpuita si imbratisarile moi si sufocante. Deci, “Motule”, Rapidul ti-a aratat ca traieste prin acest 2-2 si ti-a mai aratat ca pasiunea sa adevarata arde mai puternic ca in 1923! Exact cum il stii tu si cum il iubesti. Rapidul ti-a multumit in seara asta, Florian Pittis, prin simpla sa existenta! Te vom iubi mereu!