Translatarea tricoului galben dinspre Floyd Landis inspre comisiile de judecata si apoi inspre Oscar Pereiro Sio a reprezentat o premiera rusinoasa pentru Marea Bucla. Pentru prima oara in istoria ciclismului, “imparatul” anual de pe Champs Elysées a ramas in pielea goala, iar o lume intreaga a chicotit dupa perdea pe seama sluţeniei si mojiciei sale. Privind obiectiv, multa lume pare a fi de acord ca s-a facut dreptate, desi a fost sacrificata increderea in filtrajul comisiilor anti-dopaj din partea UCI. In schimb, nimeni nu mai stie daca Landis si-a sustinut temeinic apararea sau daca nu cumva trupul sau a fost dat multimii spre sfartecare, doar pentru a o potoli. Mergand pe un algoritm verificat cu un singur an inainte, in Turul Spaniei, Floyd Landis a fost imbrancit pe acelasi tobogan impreuna cu Heras, insa timpul celor doi de a se prelinge pana in aceiasi bezna ridicola a istoriei a diferit cumplit. Daca in cazul lui Roberto Heras, 2 luni au fost suficiente pentru anatemizare, Landis a coborat mult mai greu fiind sustinut in alunecarea sa de mierea nationalismului american si de lianele aruncate de catre Pat McQuaid.

De aceea, alchimia ciclismului mondial pare sa depinda irevocabil de un singur element, in jurul caruia graviteaza si din trupul caruia isi trage sevele. Denis Menchov, prin ura si vuietul varsate in recent incheiatul Tur al Spaniei, precum si Pereiro Sio, prin obrajii palizi si timiditatea bolnavicioasa din ultimii doi ani, ii stiu cel mai bine semnificatia. Elementul vital in decernarea unui tricou distinctiv etern este, ironic, momentul cand o faci! Ori, ciclismul pare sa se plaseze in afara timpului, din ce in ce mai mult. Daca ar fi sa te iei dupa ultimele dovezi si dupa iuteala cu care ele au fost gestionate, afli ca poti castiga Turul Frantei pe la 326 de ani sau ca poti sa preiei sefia in vreun contratimp decisiv pentru Vuelta in mijlocul vreunei operatii de prostata. De aceea, ar fi excelent daca am putea sa ne calculam altfel timpul. Ar fi mai usor daca l-am sectiona dupa metodele demodate ale timpului real…in functie de invingatori si de cei care isi merita laurii, de buchetele de flori care miros natural si de buzele dulci ale domnisoarelor de pe podiumurile de premiere. Asa ar mai disparea din acreala verdictelor de laborator sau din secundele obositoare de incertitudine.

Denis Menchov si-a tinut la respect fiecare adversar, a umilit un pluton intreg si a transat Turul Spaniei, inca de prin etapa a 9-a. S-a catarat bine, a infruntat responsabil etapele de contratimp, a abordat inteligent fiecare atac si a stiut sa isi dramuiasca slabiciunile si fortele. Toate treptele inspre succesul asteptat au fost urcate rabdator, cu chibzuiala si orientare perfecta, ciclistul de la Rabobank folosindu-se din plin de instinctul sau criminal si de dorinta de revansa!

In primul rand, Denis Menchov s-a revansat fata de el insusi! S-a revansat fata de un Tur pe care il castigase prin ricoseu, precum si fata de fatalistii care vor continua sa creada o viata intreaga ca Roberto Heras nu a fost depistat pozitiv cu EPO, ci ca totul a fost doar o greseala birocratica rara, ca in romanele lui Orwell. Rutierul rus si-a demonstrat forma impecabila, agilitatea si efortul ager, si acum isi poate savura succesul in lumina zglobie a felinarului-sef de la Madrid.

In alta ordine de idei, evolutia lui Menchov nu a sincopat nici macar o singura data! Ciclistul de Rabobank a trasat dictatorial linia care sa il separe de dusmanii sai de pe sosea, amintind pe alocuri de celebrul episod din Tom si Jerry, cu pisica imperturbabila ce numara cu pasi mari distanta pentru a nu fi ajunsa de alonja cainelui. De multe ori, Menchov a semanat cu Basso in Giro 2006, avand semnalmentele unei “majestati” de secolul al XVII-lea, ce isi devoreaza psihic adversarii si ii tine la respect prin propria mana de fier! Faptul ca Menchov a gasit raspuns de fiecare data si oricui ar trebui sa ne puna pe ganduri! Unipublic, UCI sau orice institutie care sta de veghe in Turul Spaniei ar trebui sa reactioneze circumspect, iar controalele sa fie maruntite si analizate cu multa atentie.

Un prieten imi povestea despre o cunostiinta ce a incetat sa mai consume bauturi alcoolice, datorita problemelor pe care i le provoca. In schimb, a trecut pe o cura constiincioasa de ciocolata cu rom. Menchov nu trebuie sa faca stretching la Estacion de esqui de Ordino Arcalis ca sa fie banuit de dopaj, ci trebuie doar sa aiba zilnic cadenta similara cu a celui mai in forma adversar al sau. Asa nu ar putea fi banuit nici ca ar fi folosit EPO, nici Salbutamol, nici macar suc proaspat de coacaze. Asta ar dovedi doar propria cura constiincioasa de dulceata ieftina.

Salut, prieteni.

Astazi a avut loc o etapa decisiva in Turul Spaniei, care s-a intins pe aproximativ 133 km si care a continut trei catarari dificil de abordat (cat. 1 - Alto de Abantos, 2 - Alto Hoyo de la Guijasi si 3 -Puerto de Valdavia, Alto de Roblendondo). Alto de Abantos, o catarare infioratoare cu coeficienti ce ajung pana la 19%, a fost trecuta de doua ori, pe acelasi versant, ultima oara incepand cu 25 km inainte de final. Pentru a vedea profilul etapei, precum si poze din etapele anterioare ale Vueltei, puteti accesa albumul meu de poze privind Turul Spaniei. Iata comentariul meu, live:

(more…)

Christophe Moreau poate fi impachetat si pus la pastrare pe ultimul raft al plutonului mondial. Poate fi intins pe spate si umplut de praful uitarii, iar picioarele de plumb ii pot fi legate fedeles si puse grijuliu la capatâi. Exact ca în tradiţiile funerare “de 7 ani”, Christophe Moreau poate fi impachetat bine si izolat la periferia nefericită a istoriei ciclismului din Franta. De asemenea, de gatul lui poate fi atarnata o tablita cafenie, pe care sa ii fie grefate reprosurile si fragilitatea la efort continuu, precum si aripile sale scurte sau mersul prostesc si sugubăţ de “diable boiteux”.

Optica literara ne arata ca Moreau poate fi judecat dupa algoritmul balzacian al unui personaj mic. Poate fi comparat cu o curtezana de mana a doua sau cu un calpuzan notabil, avand drept numitor comun, in ambele cazuri, inselatoria si spulberarea cinica a sperantelor. In acelasi tipar, insa putin mai exotic, Moreau poate fi comparat cu o caravana plina cu arme de lemn si munitii oarbe sau cu o franghie inmuiata in gel de dus (in lipsa de sapun), ambele fiind afaceri pe care marii “canibali”, gen Rimbaud sau Anquetil, le-ar trata cu profund dezinteres. La apus de cariera, trupul sau cenusiu si zambetul gri-deschis pot fi alaturate cu un tort pantagruelnic dezgustator si cu furculita scanteietoare din el. Intr-un spectru largit, Moreau poate fi vazut drept o nenorocire necesara, o lumanare-ghid ce se afunda in anonimitate sau un Moise parasit de har si bunavointa populara, desi la inceput toata lumea credea in directia pe care o indica.

Si de aceea, indiferent de poveste, Christophe ar trebui sa coboare printre civili cu multa sfiala si cu un “adieu” de sihastrie regasit printre bagaje. Moreau are o datorie morala calibrata in timpul atator Tururi si zapezi de altadata, incat ii va fi foarte greu sa se disculpe in fata celor care i-au cantat talentul. Neconvocarea la Campionatul Mondial, un Dauphine Libere spectaculos concretizat intr-un “hei-rup” impiedicat in Turul Frantei, precum si forma centrifugă fata de evenimentele importante din ciclism, il recomanda sa fie casat si imprastiat prin curse duminicale in rulota celor de la Agritubel. Cariera lui Christiophe Moreau poate fi confundata cu o perioada de penitenta, avand drept ingrediente principale un efort sisific si blestemul unei cifre octanice reduse pe catararile vitale.

Moreau se afla la ultimul viraj din cariera. Si spre propria liniste, ar fi bine sa nu se uite inapoi.

Atitudinea de inchisoare de maxima securitate, pe care plasa de deasupra peluzei rezervate Rapidului o provoaca, are darul, chipurile!, de a stavili orice atac de gherila din partea galeriei visinii si de a intimida iremediabil huliganii. Evitand obisnuita obiectie care aminteste ca sunt si persoane “normale”, care prefera sa vizioneze meciul fara a fi stimulati inspre o criza de claustrofobie, problema navodului aruncat peste suporterii sositi din Giulesti denota lipsa de respect, instigare si abuz, precum si ospitalitate de doi lei! Atmosfera de sicriu verde, bastoanele atente postate in coastele galeriei, precum si harjonelile privind deciziile imature ale LPF, vor face ca ambianta din sanul brigazilor rapidiste sa escaladeze zglobiu spre predispozitie la conflict sau iritare generala, iar de aici pana la noi suspendari sunt doar cateva lovituri de pumn! “Operatiunea Monstru”, pe care stelistii o pun la cale in ceea ce priveste “cazarea” suporterilor adversi, are un rol bine determinat intr-o rafuiala a nervilor slabi, la care apeleaza traditional conducatorii din Ghencea in zorii unui derby bucurestean. Ramane de vazut daca toate sicanarile convocate vor da roade, sau vor avea efect de bumerang…In schimb, in Ghencea se regasesc, din ce in ce mai des!, maniere de hotel comunist, precum si trucuri ieftine de mascarici demodati…

Turul Spaniei a intrat in ultima jumatate a traseului hotarat pentru acest an si o scurta radiografie ne-ar putea edifica asupra sanselor, sau a sperantelor desarte, privind diferitii rutieri ce tind sa preia coroana aurie la Madrid.

Prima analiza, clasamentul general si tricourile distinctive. Mica Recapitulare a etapelor consumate.

Cu Denis Menchov (Rabobank) cocotat in varful ierarhiei generale si avand 2′01″ in fata urmaritorului sau circumstantial, Vladimir Efimkin (Caisse d’Epargne), precum si cu rutieri puternici precum Cadel Evans (Predictor-Lotto, si loc 2 in Turul Frantei) sau Carlos Sastre (CSC) plasati pe locurile imediat urmatoare, Turul Spaniei nu dezamageste in trierea propriilor nestemate si isi asigura spectacolul pentru a doua parte a evenimentului iberic. Tiparul cursei “mereu surprinzatoare” este respectat prin aparitiile naucitoare ale spaniolului Ezecquiel Moscquera Miguez (Karpin Galicia- locul 5 la 4′35″ fata de Menchov) sau ale lui belgianului Maxime Monfort (Cofidis- Le Credite par Telephone- locul 12 la 7′13″). Pasul iute si convingator al lui Oscar Freire (Rabobank) s-a dovedit neatent, iar tricoul de cel mai bun sprinter si-a translatat interesul dinspre triplul castigator de etapa, inspre cinicul Paolo Bettini, care prin diferenta de 26 de puncte fata de un Erik Zabel la apus de cariera, pare sa fi pecetluit prematur soarta unuia dintre tricoului distinctive. In alta ordine de idei, revenirea lui Petacchi pe firmamentul castigatorilor de etapa ai unui Mare Tur, precum si etapele numeroase cu final pe plat lasa o portita hilara pariurilor nesabuite si visatorilor de pe vremea lui Cipollini! In clasamentul muntilor, tricoul alb se odihneste pe umerii lui Leonardo Piepoli (Saunier Duval-Prodir), care prin inclestarea dovedita pe Estacion de Esqui Cerler sau pe Estacion de esqui de Ordino Arcalis a reusit sa il vaduveasca pe umilul basc Serafin Martinez Acevedo (Karpin Galicia) de singurul sau semn distinctiv. Orice scurtcircuit in acest clasament foarte dens poate sa conduca tricoul argintiu inspre Menchov, Serafin sau chiar Van Goolen de la Discovery, prin ricoseu!

Despre prestanta si carti in maneca. Pronosticuri matematice ale podiumului.

Singurele etape ce mai pot decide configuratia finala a podiumului din Vuelta par a fi etapa 19 si contratimpul scurt de la Villalba, de 20 de km. Daca proba individuala ni-l pune pe tava drept mare favorit pe Denis Menchov, etapa dintre Avila si Alto de Albantos complica destul de profund lucrurile. Insa, inainte de a discuta aceasta zi “monstruoasa” din Turul Spaniei, voi fi nevoit sa fac o precizare. Dupa opinia mea, etapa 18, disputata intre Talavera de la Reina si Avila ar trebui ignorata si inlaturata din calendarul etapelor in care se poate face diferenta, in ciuda traseului zimtat si a catararii de prima categorie, de la Puerto de Mijares, deoarece finalul cuprinde o portiune zdravana de plat, de aproape 3o km. “Volviendo a nuestras montanas”, etapa dintre Avila si Alto de Abantos pare infioratoare: e scurta si epuizanta psihic (un Chuckie de 133 de km), zimtata dens (Alto de Abantos fiind trecuta pe toti versantii) si foarte abrupta la final (19% sisifici!). Pe scurt, cine va reusi sa o treaca intreg si cu bratele in aer, se va aseza confortabil pe canapeaua liderilor istorici ai Vueltei, iar o diferenta “consistenta” de un minut si jumatate ii poate fi decisiva, in conditiile in care contratimpul de la Villalba este prea scurt! La prima vedere, Denis Menchov se evidentiaza drept un rutier puternic, cu o echipa trainica si o forma buna ce il pot catapulta spre al doilea titlu in Turul Spaniei, dupa ce a beneficiat de ajutorul fatis al lui Roberto Heras in 2005. Pe de alta parte, etapa 18 poate dezmembra cumulul de forte de la Rabobank, iar Menchov se poate gasi singur mult mai devreme decat ar vrea! Avantajul pare in curtea CSC, unde locotenentul activ al lui Sastre, Inigo Cuesta braveaza in fata lui Posthuma sau Ardila, avand in vedere inregistrarea ultimelor evolutii. In cazul in care, Gustov si Vande Velde nu sunt redirectionati spre trena lui Sastre, calcule simple si “curate” ne pot dezvalui volte in evolutia lui Cuesta si iminente probleme pentru lider. Oricum, fortand, cred ca Menchov isi va lua precautiile necesare, isi va odihni oamenii si isi va raci bidonasele de suc, in asa fel incat sa sugrume orice incercare de lezmajestate din partea celorlalti! Il ignor complet pe Evans, deoarece pare defazat si deconcentrat fata de cursa, iar contributia sa la spectacolul final o anticipez drept plictisitoare, in mare masura. Efimkin se va zbate, insa il banuiesc de fals genetic si abandon rusinos. Pariul meu este unul post-sovietic, cu Denis Menchov pe primul loc, iar Sastre si Efimkin pe locurile doi si trei.

Epilog.

In conditiile in care abandonurile si comisarii anti-doping dinspre UCI nu vor da de furca celor ce fac parte din crema favoritiilor in Vuelta, parcursul ciclistilor, ulterior acestui articol, ar trebui sa fie foarte interesant. Varianta cealalta nu o scriu, ca poate se adevereste. Cam atat.

Nici urma de Samuel Sanchez in inima muntilor din Vuelta! Blocaj cardiac, forta despartita de trunchi, scrisori necitite, ramase in casuta postala a divinitatii, toate la un loc! par sa ii franeze din elan ciclistului spaniol. Rutierul de la Euskaltel Euskadi face echilibristica pe firul fin al clasamentului general, intr-un brav metabolism inversat, ce pare sa il arunce in bezna. Totusi, incriptat in dezacordul sosea-Samuel Sanchez sta raspunsul unei evolutii mistice, o poarta deschisa spre salvarea unui sport colapsat.

Samuel Sanchez convinge mai mult prin ritmul semantic al numelui, decat prin frecventa bratelor ridicate la final de catarare! Fara a avea privirea criminala a unui “canibal” autentic, tanarul Samuel Sanchez pare un Nicador pensionat sau un monstru celebru, incisiv ca o turturica. Zambetul sinistru ii camufleaza abandonul parsiv, in timp ce cadenta pulpelor ne arata ca e un ciclist fara viteze, superioara sau inferioara! Culoarea de caramida arsa a chipului, precum si ochii smoliti pe rugul Lagos de Covadonga tradeaza bariera dintre trac si regenerare sau lupta interioara dintre sacrifciu si incapatanarea basca pura. Zambetul lui Samuel Sanchez e lipsit de puls si pare demantelat fata de realitatea matura a ciclismului modern.

Samuel Sanchez pare a fi povestea nesfarsita a unui covor anatolian clasic! Cu parul inmuiat de ibricul de ablutiune al propriului eroism, precum si cu o lampa mai degraba de miner, decat de meditatie!, trupul rutierului spaniol roieste inevitabil spre un mihrab imaginar! Fara a avea nimic din strasnicia nemuritoare a chiparosilor turcesti si fiind incorsetat in balansul strict al celor 7 borduri de pe ramele propriului ghidon, Samuel Sanchez este carpeta portocalie pe care toti umbla cu calcaiele pentru a-si atinge scopul! Devansat de zborul carpetelor magice ale Vueltei -Denis Menchov, Carlos Sastre sau Cadel Evans-, ciclistul de la Euskaltel este o textila care nu a auzit glasul irevocabil al Orientului, despre care vorbea Borges, ci a preferat sa se multumeasca cu firmiturile si gumele infipte in franjurile unei prestatii modeste. De aceea, Samuel Sanchez ar trebui sa se imbarbateze, sa isi forteze levitatia si sa isi depaseasca avantul, pentru a putea castiga vreodata o cursa care sa continue povestea si sa nu o lase sa se sfarseasca in debaraua tragica a propriei cariere.

Mai trist ar fi sa reuseasca, si o data scuturat de paletele comisarilor UCI, din Samuel Sanchez sa iasa praful!

Sunt mii de trepte pana sa acumulezi ura necesara si sa iti strangi pumnii a furie. E stadionul scheletic pe interior, desi in 1923 mirosea a mosc si a cale ferata, e zambetul frant al patronului in timp ce renunta la Nico, desi nu stie cat de mult rau revarsa prin sperantele aprinse, e vestiarul linistit, gol si luminos, desi Baratky, Goanta sau Mugurel Buga au cantat din rasputeri inauntrul lui.

Sunt sute de trepte pana la a incendia tribunele si a-ti afirma verticalitatea. Printre ele…e un O-O tamp si sfidator, desi cu totii am crezut in sabotii de frana ai norocului, e un Viorel Moldovan ignorat si respins dintr-o organigrama buimaca, desi a fost singurul care a suflat atunci cand narile Rapidului erau controlate de viata, si mai e o “schimbare la fata”, tarzie si perfida, indreptata spre Razvan Lucescu, desi acesta a fost singurul nostru antrenor cu inima visinie, de o buna bucata de vreme incoace.

Sunt zeci de trepte pana sa ne potrivim urletul si pana ca judecata noastra sa-si piarda coerenta. E privirea melancolica, de lup gripat, a lui Badoi, desi meciul de la Hamburg inca ne smulge suspine, e un Nero dinamovist care ne decimeaza si ne vinde halca cu halca in piata publica, desi isi supraliciteaza inocenta si sacrificiul, dar e si gradomania unor cluburi artificiale, pierdute in fierea propriei falsitati, desi si-au vulcanizat istoria..

Insa, e o singura treapta pana a ingropa gazonul in pietre si a desparti ţestele. E treapta infama a tradarii si ultimul cerc al iadului nostru! Iar tu, dragul meu Rada, tocmai ai urcat-o…

Lorenzo Bernucci paraseste Turul Spaniei fara onoare si fara nici un soi de perspectiva. Depistat pozitiv pentru sibultramina, un drog folosit pentru a suprima apetitul ciclistilor, Bernucci isi adauga numele unei liste celebre ce ii mai cuprinde pe Marilyn Monroe, Elvis Presley, Bluto sau Garfield. Evul Mediu s-a reintors in rulota echipei T Mobile, iar bocete si blesteme aprige au reimpanzit land-urile germane. Toata lumea s-a pus pe refacut chitantele de la farmacii, pe scuipat in san si pe stropit cu apa si cimbru, iar seara s-au retrimis rapoarte favorabile la sponsor. La prima vedere, acelasi mecanism monstruos se urneste in interiorul echipei germane, aceiasi pocainta cu mainile murdare isi deconsipira comportamentul candid de odalisca experimentata. Insa, trecand de prejudecata naiva a observatorului cu ocheanul involburat de scandaluri, peisajul poate fi mult mai darnic decat vrem sa ne inchipuim.

Este adevarat ca T Mobile este ingenuncheata in fata Zidul Plangerii din ciclism si alimenteaza saptamanal laboratorul de la Chatenay-Malabry cu recolte contaminate de sange proaspat, mai mult ca oricine. Dar, spre deosebire de celelalte presupuse virgine participante la bal, pe fata celor de la T Mobile se vede cainta si hotararea de a-si infrana defectele. Nicaieri in lumea ciclismului nu a fost prezentat (si aplicat!) un algoritm mai sanatos pentru insfacarea ciclistilor si marginalizarea lor in cadrul fenomenului sportiv! Opaiţele aprinse in fiecare seara a vreunui Mare Tur, in rulota celor de la T Mobile, sunt lumini de veghe si purificare, si nu semne ale complotului si ignorantei! Bernucci este iaurtul in care s-au fript directorii echipei germane, sacrificul precaut al unui cost minim. Dreptatea este de partea celor de la T Mobile si este confimata de fiecare data cand ciclisti precum Lorenzo Bernucci si Patrick Sinkewitz sunt ziditi in Zidul propriei lor Plangeri!

P.S. Imi pare rau, deoarece as fi vrut sa scriu despre Efimkin si cei de la Caisse d’Epargne. Insa, articolul poate fi citit folosind oglinda postata la inceput, toate laudele mele pentru cei de la T Mobile fiind rasturnate in cazul celor de la Caisse d’Epargne.

Turul Spaniei pare sa lege fedeles dexteritatea ciclistilor si sa bruieze complet orice calcul privind coroana finala. Dupa numai 3 etape disputate, “monstri” precum Oscar Pereiro Sio sau Aimar Zubeldia se confrunta cu genunchi si umeri franti in cazaturi prostesti, impartind fase sau betadina cu o alta buna parte dintre membrii celorlalte echipe. Privit de undeva de sus, plutonul pare a spumega aproape de finalul etapelor de plat, malaxandu-si precoce proprii favoriti. Bravii nostri luptatori sunt vazuti zacand cu tamplele racite pe borduri, in timp ce saculeti medicinali le aduna claviculele de prin tufisuri. Destinul pare a se misca mult mai abil decat rotile ciclistilor, impartindu-si dreptatea cruda, inainte de a putea ierarhiza prin probele de foc traditionale. Maine urmeaza catararea in sange de pe Lagos de Covadonga, insa impulsul sacrificiilor constiincioase a fost deja dat de natura! Constiinta in starea de natura se dovedeste criminala, cu bratul lung si ochiul ager, insa dreapta si retroactiva. Moartea pare a merge pe jos in Turul Spaniei si pare a-i executa pe cei pe care ii doboara natura pentru fals biologic! Pamantul lui Aitor (acel Ion al Tarii Bascilor, despre care vorbea cu drag Radu Banciu) constrange la bun-simt si fidelitate, in timp ce distruge batrana nobilime de roba cu apucaturile ei defazate. Moartea matura cicatricele, absentii, prometeii post-moderni si pe orice se crede satrap injust de Madrid. Maine, clepsidra va fi rotita invers, iar mortii ii va rugini coasa pe zidurile catararii, fiindca cei din coada nu vor mai fi sacrificati. Insemnati in frunte cu sange de miel, ei isi vor savura apusul pe poalele din Cangas de Onis si vor fi ocoliti de dezastru. Feriti sa fie cei ce vor zburda pe coastele de la Covadonga, caci nici natura si nici sprintul lor turbat nu le vor ascunde minciuna. Fara sa stie, in bidonasele lor pline cu apa si suc de coacaz negru se vor oglindi otravuri dulci si chipul ferm al balantei divine. Si dupa finalul etapei, moartea le va pune mana pe umeri!…