In niciun caz a suporterilor stelisti!

De 12 meciuri spera. Iluziile au pierit de mult, planurile au fost date peste cap, la titlu se gandesc din ce in ce mai putin. Dar cum ramane cu onoarea? Cu demnitatea? Cu spiritul ros-albastru?
.
Stelistii nu isi mai gasesc identitatea. Iar fanii nu isi mai recunosc echipa. Curaj, daruire, devotament, inteligenta, unitate. Termenii ce devin din ce in ce mai departati de orice asociere cu echipa simbol a Romaniei.
.
Problema Stelei a devenit o ecuatie cu multe necunoscute. Cea mai importanta dintre ele, victoria.
Presiunea face ravagii in Ghencea, oboseala isi spune cuvantul, iar lipsa de idei coordoneaza din umbra orice miscare a lui Radoi & co.
.
Astfel, incet, incet, vicecampioana Romaniei cade intr-o prapastie adanca. O prapastie a lipsei de rezultate, a lipsei de daruire. O prapastie care mascheaza istoria si performantele trecute ale clubului.
.
Suporterii sunt tratati intr-un mod josnic, fotbalistii uita emblema desenata pe tricoul ce il poarta, antrenorii sunt schimbati pe banda rulanta si amenintati, iar unii dintre jucatori uita ce sport practica.
.
Cam asa arata Steaua de vreo 12 meciuri. De fapt, cam asa arata de la inceputul sezonului: DE NERECUNOSCUT

Stiti cum sta cu rabdarea in fotbalul nostru? Treaba e simpla: se cer rezultate rapide. Si mai simplu este motivul pentru care acestea nu sunt asteptate sa apara: BANII.
Mirajul Ligii Campionilor, nu a competitiei in sine, ci a milioanelor ce se invart in jurul ei, i-a atins pe conducatorii nostri.
.
Isi pun an de an obiective marete, fac investitii doar de dragul de a repeta obsesiv ca “Am bagat X milioane”, schimba antrenorii in aceeasi maniera in care isi schimba costumele, umilesc suporterii, jucatorii si tot ceea ce le sta in cale.
.
Granzii campionatului si-au pierdut brusc identitatea. La Rapid guverneaza haosul, dinamovistii viseaza la grupele Ligii desi nu au fost capabili sa faca fata Cupei Uefa, iar stelistii au intrat de 10 meciuri pe un drum al rezultatelor fara victorie.
.
Optimismul galgaie in declaratii care mai de care mai ironice, rautacioase si pline de grandomanie, dar practica ii sfideaza fara mila pe Borcea, Copos si Becali.
Stiti care este marele paradox? Ca o odata ce echipele mici au inceput sa dispara din campionat, o data cu prezenta surprinzatoare a unor nume, care acum cativa ani nu spuneau nimic, in fruntea clasamentului, cele trei mari echipe bucurestene lupta doar pentru titlul de “Cel mai guraliv conducator”. Si cel mai nerabdator, logic.
.
Becali trece de la un antrenor la altul fara ezitare, Taher cheama magazionerul sa-i antreneze echipa , Vladoiu isi bate jucatorii. HAOS e putin spus.
.
Stau si ma intreb. Ba chiar va intreb. Oare cum ar fi stat situatia in momentul de fata daca Hagi ar fi fost pastrat la Steaua, Bergodi ar fi dispus de increderea lui Copos iar Zenga nu si-ar fi dat demisia de la Dinamo?
.
Probabil fiecare va avea o parere diferita. Stiti ce cred eu? Ca am fi trait cu totul altfel acest sfarsit de an.
Dar, deh, doar englezii par a fi singurii pentru care rabdarea e litera de la lege. Sir Alex Ferguson e doar una din dovezi.

Indiferent de conducatori, antrenori sau fotbalisti, Rapidul a fost mereu acelasi. De ce? Pentru ca o echipa nu traieste prin fotbalistii, antrenorii sau conducatorii ei. Nu, nu. O echipa respira prin plamanii suporterilor. O echipa inseamna numarul suporterilor si pasiunea lor imensa pentru culorile clubului.
.
Asa sta treaba la Rapid. Copos vorbeste, Taher a facut promisiuni, Peseiro tace, Dani Coman pleaca liber de contract, jucatorii isi cer drepturile financiare, presa se grabeste sa anunte falimentul. Lucrurile nu sunt deloc roz in Giulesti. In fiecare zi mai apare cateva ceva, iar rabdarea fanilor este pusa intens la incercare.
.
Ce ar fi de facut? Ca suporter doar sa comentezi si sa astepti cu sufletul la gura deznodamantul. Ca rapidist infocat, incepi si scandezi celebrul “Singuri impotriva tuturor”. Si cam asa e. Dar stiti care e paradoxul? Ca acel pronume nehotarat, “tuturor”, se refera strict la persoanele din cadrul conducerii Rapidului.
Acum nu mai este vorba de rivali, de arbitrii sau de te miri ce decizii luate de Comisia de Disciplina. Acum lupti impotriva oamenilor pentru care conteaza banii si, nicidecum, pasiunea ta pentru culorile pe care le consideri sfinte.
.
Privesti nedumerit. Prin fata ochilor se desfasoara intreaga istorie. Aia care a inceput in 1923 si cunoaste un moment critic azi, in 2008.
Dar, indiferent de ce se va intampla, spiritul rapidist nu va pieri niciodata. De ce? Pentru ca suporterii patimasi nu vor renunta la sa-si sustina echipa, oriunde ar juca ea.
.
Aportul suporterilor poate fi elementul de baza in regasirea identitatii alb-visinii.

Hagi. Gigi Becali. Valeriu Argaseala. Multi jucatori transferati, mari promisiuni facute, sperante imense. Rezultatul? Sezon incheiat pe ultimul loc in grupele UCL cu un singur punct in visterie, locul doi in campionat si un alt antrenor pe banca: Marius Lacatus.
.
Pauza de vara. Acelasi antrenor, aceasi inflatie de jucatori, aceleasi promisiuni.
Sfarsitul lunii noiembrie. Alt antrenor, aceleasi promisiuni.
Stiti dumneavoastra, sa dai din gura e usor. Sa reusesti e mai greu.
Traim cu motto-ul “Vorbe, nu fapte” si suferim pe zi ce trece.
.
Steaua trece printr-o criza din care cu greu va putea iesi. Indiferent de ce declara jucatorii, antrenorul, patronul sau presedintele.
Cand nu castigi de 10 partide, nu ai cum sa negi pasa proasta prin care trecei.
Indiferent de cat de mult vrei sau nu sa linistesti suporterii.
.
Solutii se tot spun, dar nu se aplica. Jocul parca merge ceva mai bine decat in perioada Lacatus, dar lipsa rezultatelor continua.
.
Poate am exagera daca am numi situatia de la Steaua ca fiind una dramatica. Dar, va asigur, ca pentru fanii ros-albastri dramatica e putin spus.

Dinamovistii anuntau infernul in Stefan cel Mare, dar stiti cum suna acum promisiunea lor? Exact cum la concertele de pe litoral circula afisele cu cine concerteaza in acea seara. Numele cu care dinamovistii au umplut stadionul a fost Steaua. Iar daca nu ma credeti, haideti sa asteptam etapa viitoare din Groapa

.

Asteptarile fanilor stelisti inaintea acestui meci erau mari. Desi pesimismul dadea tarcoale, cu totii se asteptau ca derbyul cu Dinamo sa aduca o noua fata a Stelei, cea adevarata.
Se astepta un joc spectaculos, o daruire exemplara, un rezultat bun, un nou inceput alaturi de Dorinel Munteanu.
.
Sperantele au fost alimentate intensiv 84 de minute, timp in care Steaua nu numai ca a dominat pe Dinamo, dar nu a lasat-o nici macar sa se apropie de careul lui Zapata.
Semedo a avut o bara, la fel si Kapetanos care a si marcat. Radoi a fost liderul de la mijlocul terenului. Ogararu a deposedat si a salvat un gol de pe linia portii. Banel Nicolita a fost, din nou, pionul unei daruiri exemplare. Goian si Ghionea au scos aproape tot, iar Toja, intrat in a doua repriza, a dat semne ca se indreapta cu pasi repezi spre forma care l-a propulsat la FC Dallas.
.
Indiferent din ce tabara faci parte, numai ipocrit trebuie sa fii pentru a nu recunoaste ca Steaua nu doar ca a fost echipa mai buna de pe teren, ci si singura care a jucat fotbal in primele 84 de minute.
Declaratii gen Marius Niculae, “Steaua nu merita victoria. Ce daca a avut 2 bare?” nu pot fi decat dovada unei frustrari intense si a lipsei de obiectivitate.
Daca nici Steaua nu merita victoria, atunci cine? Mariusica, adu-ti aminte ca pana in minutul 84 nu stiati in ce echipament joaca Zapata
.
Derby-ul de aseara are o valoarea concluziva, redata imediat la sfarsitul partidei de capitanul Stelei, Mirel Radoi.
“S-a vazut in aceasta seara cine joaca in Liga Campionilor si cine nu reuseste nici macar sa se califice in grupele Cupei UEFA.”
Restul e vorbarie goala. Exact cum a fost si aseara: Steaua si restul de spartani

Te face sa uiti de rezultatele negative din ultimul timp. Te face sa uiti pentru cateva ore de orice alte probleme. Intreaga atentie ti-o indrepti spre el, marele derby al fotbalului romanesc.
.
Indiferent ca-l traiesti in tribune sau la TV, trairile sunt aceleasi. Emotiile covarsitoare se plimba intr-un adevarat carusel al sperantei. Cei mai mari rivali, singurul meci care conteaza.
Nu te mai gandesti la ce a zis Becali, de ce a plecat Lacatus, cu ce echipa va juca Dorinel, daca joaca Radoi sau daca Neaga va reusi sa marcheze.
Nu, nu. Amanuntele nu conteaza, atentia e indreptata asupra derbyului.
.
E meciul care te face sa te simti suporter. E un derby al orgolilor. Al suporterilor, al jucatorilor, al istoriei. Al Romaniei.
.
Il astepti cu sufletul la gura si nu te gandesti decat la victorie. Indiferent de ce culori ai in fata.
Mai sunt cateva ore. Cateva ore care vor parea o vesnicie pentru stelisti si dinamovisti. O lunga asteptare care va fi rasplatita pe masura la sfarsitul partidei.