stelista_yo

Pierdută în nepăsare

Obişnuiam a trăi fiecare meci al Stelei ca şi cum ar fi propriul meu meci cu destinul. Steaua câştiga, câştigam şi eu. Steaua pierdea, pierdeam şi eu. Obişnuiam a pune “în joc” o multitudine de stări şi emoţii.
Plângeam, mă bucuram. Treceam repede de la agonie la extaz şi invers.
.
Obişnuiam să revăd marile victorii de infinite ori. Mereu eram cuprinsă de aceleaşi sentimente, de aceeaşi melancolie.
.
Obişnuiam a trăi prin tot ceea ce însemna Steaua. Obişnuiam a fi la curent cu tot ceea ce însemna Steaua. Eram dependentă de culorile roş-albastre.
.
Obişnuiam a mă certa cu toată lumea care avea ceva de comentat împotriva Stelei. Că erau prieteni buni, rude sau simpli necunoscuţi, cui îi mai păsa?
.
Obişnuiam multe. Pe scurt, obişnuiam să-mi trăiesc propria viaţă depinzând în cea mai mare parte de Steaua.
.
Bine zis, OBIŞNUIAM. Adică, a fost odată ca niciodată…
.
Pentru că astăzi lucrurile s-au întors cu 180 de grade. Sincer să vă spun, nu ştiu dacă jucătorii s-au reunit, dacă au făcut vizita medicală, ce transferuri s-au realizat sau se vor realiza, cu cine se joacă amicale, când începe returul şi aşa mai departe.
.
Lucruri pe care, odată, le ştiam cu lux de amănunte, astăzi nu numai că nu le cunosc, dar nu am nici cel mai mic impuls de a mă interesa de ele.
.
De ce? Datorită a tot ceea ce înseamnă Steaua acum. Pe scurt, haos total.
.
Da, sunt pierdută într-o crudă nepăsare şi cred că voi rămâne aşa pentru mult timp de acum încolo. De ce?
.
Pentru că, “asta nu e Steaua noastră….”
.
Articol scris pentru:

4 comentarii to “Pierdută în nepăsare”

  1. copylu4steaua Says:

    Trebuie sa fii alaturi de echipa si la bine dar mai ales la rau. Steaua asta care spui tu ca nu este Steaua noastra te-a bucurat in sezonul 2005-2006 cand am ajuns in semifinalele UEFA, te-a bucurat cand a revenit dupa 10 ani in Champions League s.a.m.d.
    Sa stii ca suporterii adevarati nu cred ultima ta fraza

  2. laurentiucmp Says:

    s-au mai schimbat jucatorii de la semifinala uefa…cred ca aproape intreg lotul…dar asa e…articolul meu cu ”batrana doamna” scoate chiar asta in evidenta,ca tre sa fii alaturi de echipa chiar daca nu mai e ce era odata….

  3. florin.b Says:

    Cu tot respectul pentru tine si cu tot dispretul pe care-l simt pentru conducerea actuala a Stelei ,dar un suporter adevarat nu poate vorbi despre echipa pe care o iubeste la timpul terecut .Daca acum nu-ti mai pasa ,acum cind e greu ,atunci nu ti-a pasat cu adevarat nici atunci .Cind Steaua cistiga tot era o moda sa iubesti Steaua si tu erai in pas cu moda.Daca ai iubit cu adevarat Steaua atunci nu o poti arunca in sifonier si sa uiti de ea asa cum faci cu o haina care odata era frumoasa dar acum s-a ponosit .Steaua e o stare de spirit ,nu o haina ,nu o moda ,si daca nu intelegi acest lucru atunci nu esti suporter ,atunci nu stii sa iubesti.

  4. dyers_eve Says:

    Mai, eu cred ca te inteleg, chiar daca nu-s stelist. In general e greu sa mai poti “tine” cu adevarat la vreo echipa romaneasca, mai ales daca echipa aia e din Bucuresti. Nu prea cred in atasamentul neconditionat al suporterilor. Ca sa fii atasat de o echipa, trebuie sa stii ca ea te reprezinta. Or, e destul de greu sa mai fii suporter stelist, de exemplu, riscand mereu sa ti se lipeasca pe frunte eticheta “de-a lu’ Becali”.

Adauga comentariu

Login
Username: Password:
 
 
Inregistrare
Am uitat parola