22.08.2004
.

Scorul e 0-0. Priveşte cu emoţii cum minutele se scurg din ce în ce mai mult. Ar vrea să intre, să-şi ajute echipa. Iar antrenorul îi face pe plac. Îl bagă. Are încredere în el. Intră. Trece un minut, două, trei şi vine o pasă genială de la Ogăraru. Nu se uită nici în stânga nici în dreapta. Ia mingea la picior şi porneşte cu ea. Nu se gândeşte decît la faptul ca e derby. Decât la milioanele de suporteri pe care ar putea să-i facă fericiţi. Şi pune toată această dorinţă în şutul pe care îl aştepta atât de mult. Şi… şi marchează.
.

Era el, era Andrei Cristea. Îşi făcea debutul în marele derby aşa cum nu se putea mai bine. A adus victoria Stelei în Ghencea, ultima de atunci în Ştefan cel Mare, şi devenea idolul întregii suflări roş-albastre.

.
17.03.2010
.
Şase ani mai târziu, aceeaşi locaţie. Acelaşi meci, numai echipamentele diferite. Şi situaţii. Înainte, era tânăra speranţa a Stelei. Azi, e marea certitudine a dinamoviştilor.

.
Şi-a pus toată setea de răzbunare pe gazon. Dorea să arate că, cineva, cândva, şi-a bătut joc de el. Dorea să înfingă şi mai tare cuţitul într-o rană deja adâncă. Gigi Becali stătea în lojă şi aştepta golurile lui Kapetanos şi Bogdan Stancu. El, Cristea Andrei, era pe gazon şi aştepta să facă ceea ce făcuse şi cu şase ani în urmă.

.
“Tată, le-am băgat mortu-n casă lu` aştia de la Dinamo”, i se confesa golgheterul dinamovist tatălui său după ce aducea victoria Stelei în Ştefan cel Mare.

.
Azi, a mai băgat un mort în casă. Dar de data asta într-o casă roş-albastră, bântuită din ce în ce mai mult de cei pe care i-a îndepărtat pe uşa din spate.
.
Articol scris pentru:

În viaţă se spune că norocul ţine cu cei puternici. Dar, în fotbal, lucrurile stau cu totul altfel. Nu degeaba fotbalul atrage prin imprevizibilitatea sa ieşită din comun. Mingea e rotundă, terenul are aceleaşi dimensiuni peste tot în lume, pe gazon intră acelaşi număr de fotbalişti. Acestea sunt elementele sportului rege şi acestea ar trebui luate în considerare la oricare partidă disputată mai mult sau mai puţin în campionate de top sau nu.

.

Trăim cu proasta părere ca banii fac totul în fotbal. Nu că nu ar fi aşa. Dar nu este mereu aşa. Iar cel mai bun exemplu ar putea fi chiar Real Madrid. Echipa ce nu mai are nevoie de nicio prezentare se stinge, încet, încet, din prim planul fotbalului de elită al Europei: Liga Campionilor.

.
S-au investit sute de milioane de euro, s-au adus cei mai buni fotbalişti din lume, se oferă salarii “galactice”. Şi totul în van. Căci atunci când banii sunt mai presus de plăcerea de a juca fotbal, de dorinţa de a triumfa în primul rând pentru alţii şi apoi pentru tine, te îngropi singur în groapa mediocrităţii.

.
Iar pe Bernabeu, groapa devine mai adâncă pe an ce trece. Mai exact, de fix 6 ani şi o zi antrenorii, jucătorii, managerii, strategiile mai mult sau mai puţin falimentare ce s-au perindat în capitala fotbalului spaniol, au sădit-o atât de adânc, încă este greu de crezut ca Realul se mai poate ridica din ea.

.
În fotbal se spune că superstiţia nu există şi că statistica este doar “de ochii lumii”. Dar când, de 6 ani de zile, nu reuşeşti să te ridici, să o sfidezi, înseamnă ca un gram de încredere în ea tot ar trebui să ai.

.
Pentru actuala echipă a lui Pellegrini, calvarul începea cu ani în urmă, mai exact în 2005, cînd Juventus scotea Realul din optimile Ligii Campionilor. Apoi au urmat din ce în ce mai multe eliminări şi o senzaţie generală de “sferturile sunt interzise Realului”.

.
S-au pus o grămadă de speranţe în actualul sezon. Începutul era promiţător, iar cu Kaka şi Cristiano Ronaldo în echipă, nu ai cum sa nu fii laureata Ligii Campionilor, cu atît mai mult cu cât finala se joacă pe propriul tău teren. Dar, nici de data aceasta nu a fost să fie.

.
Fantoma ce ii bântuie pe madrilenii de câţiva ani încoace, cea a Lyonului, nu i-a lăsat nici anul acesta în pace. A sfidat milioanele lui Perez, numele din teren ale Realului şi i-a lăsat pe “galactici” să vadă finala din faţa televizorului.

.
FotbalTop vă propune o călătorie în timp şi vă readuce la cunoştinţă ultimii 6 ani de dezastru Uefa Champions League trăiţi de Real Madrid.

• 2004-2005: Real Madrid - Juventus Torino 1-0/0-2
• 2005-2006: Real Madrid-Arsenal 0-1/0-0
• 2006-2007: Real Madrid-Bayern Munchen 3-2/1-2
• 2007-2008: Real Madrid-AS Roma 1-2/1-2
• 2008-2009: Real Madrid-Liverpool 0-1/0-4
• 2009-2010: Real Madrid-Lyon 0-1/1-1

.
Articol scris pentru:

.

Fotbalul e un sport. Şi, ca orice sport, e acelaşi peste tot. Indiferent că este practicat în curtea şcolii, pe uliţele de la ţară, pe terenuri artificiale, pline de nămol sau pe oricare stadion celebru.
Dar lucrurile nu sunt chiar aşa cum par la prima vedere. Există diferenţe mari nu numai între fotbalul spaniol şi cel românesc, între cel englez şi cel francez, dar şi între Liga I şi ligile inferioare din România.
.
Pentru a vă arăta cât mai bine cum decurg lucrurile în fotbalul judeţean şi cam cum arată condiţiile de acolo, FotbalTop s-a deplasat la Caracal, unde a asistat la testarea pe care Comisia Judeţeană a Arbitrilor de Fotbal Olt a dat-o lotului de arbitrii din două oraşe importante ale judeţului Olt, Caracal şi Corabia.
.
Înaintea testării, preşedintele C.J.A.F Olt le-a vorbit arbitrilor despre noile regulamente impuse de UEFA şi FIFA şi despre deciziile pe care aceştia trebuie să le ia în anumite situaţii limită.
.
Atmosfera era tensionată pentru fiecare arbitru prezent în sală, indiferent de vârsta mai mult sau mai puţin înaintată pe care o avea.
Explicaţiile curgeau pe bandă rulantă, la fel şi nelămuririle.
.
Primul subiect adus în discuţie a fost cel legat de cartonaşele galbene şi eliminările din timpul meciurilor. “Nu numărul mare de cartonaşe galbene sau de eliminări sugerează faptul că tu, ca arbitru, ai controlat bine partida. Important este să ştii să controlezi jocul, mai ales, prin vorbă bună. Asta nu înseamnă că, atunci când este cazul, nu trebuie să se arate cartonaşul, indiferent de culoarea lui. Arbitrul nu trebuie să poarte discutii kilometrice cu jucătorii. Cei de la UEFA au spus clar: discuţia pe care un arbitru trebuie să o aibă cu un jucător trebuie să fie scurtă şi la obiect. În plus, CCA-ul ne-a transmis că trebuie să arbitrăm partidele în aşa măsură încât să nu aruncăm uşor cartonaşele. Trebuie să ne bazăm pe ideea câtor mai puţine cartonaşe şi eliminări. Şi asta pentru că UEFA a transmis: în fiecare meci se doreşte marcarea unui număr cât mai mare de goluri şi realizarea spectacolului în teren”.
.
Comentariile nu au întârziat să apară. Mai ales din partea “fluieraşilor” cu mai puţină experienţă. “Adică noi trebuie să ne gândim mai întâi la spectacol şi apoi la reguli?” sau “Atât timp cât aplici regulamentul nu mai ai cum să te gândeşti şi la faptul că, poate, ai dat prea multe galbene”.
.
Interesul faţă de ceea ce preşedintele C.J.A.F Olt le aducea la cunoştinţă, se putea citi pe faţa tinerilor sau bătrânilor arbitrii. Toată lumea era ochi şi urechi din dorinţa de a afla noile reglementări pentru ca, în returul ce stă pe punctul de a începe, acestea să fie puse în aplicare.
.
Un alt subiect atins în timpul şedinţei a fost cel al fazelor limită în ceea ce priveşte offsideul. “În cazul situaţiilor de offside, decizia trebuie să o ia asistentul, pentru că el este cel mai aproape de fază. Iar dacă faza este la limită, trebuie să se dea credit atacului “.
.
“Vă daţi seama ce s-ar întâmpla la noi la judeţ dacă, într-un derby, acordăm un astfel de avantaj oaspeţilor?”, se aude o voce timidă de undeva din spatele sălii. Un lucru e cert, fotbalul în ligile inferioare e mult mai greu. “Păi dacă eu îndrăznesc să acord avantaj oaspeţilor, chiar dacă îl merită, am mari şanse ca de pe teren să ajung direct în spital. Că aşa e ţară. După un şpriţ de dimineaţă, lumea vine la fotbal. Şi, sub influenţa alcoolului, ei văd mai bine fazele, vă daţi seama. Şi când nu le convine ceva încep să înjure, să dea în noi cu ce au la îndemână. Pur şi simplu sunt cazuri în care ne e frică să acţionăm cum ar trebui”, ni se destănuie unul din arbitrii din Caracal.
.
Cel mai important subiect abordat a fost, însă, unul care pe lângă faptul că a trezit la viaţă întreaga sală, a ridicat o mulţime de semne de întrebare.
Conform celor de la UEFA, un arbitru care greşeşte decisiv în favoarea unei echipe într-o fază din primele minute ale partidei, dar care, în rest, controlează foarte bine restul partidei, nu poate fi acuzat că a viciat rezultatul. Se poate spune doar că a influenţat jocul. Un arbitru poate fi acuzat că a influenţat rezultatul şi, implicit, că a viciat rezultatul, doar în cazul în care o greşală a lui permite unei echipe să marcheze un gol decisiv în ultimele minute ale partidei.
.
Ciudat regulament, spunem şi noi, dar tăcem. Nu suntem arbitrii şi nici nu putem să-i influenţăm pe cei prezenţi.
La un moment dat, Ion Filip, preşedintele C.J.A.F Olt, dă un exemplu de la un meci de la Buftea când arbitrii au hotărât ca partida să nu se joace deoarece poarta nu avea dimensiunile regulamentare. Aici a intervenit o chestie ciudată. În primul rând faptul că nu arbitrii trebuie să se ocupe de acest lucru şi, în al doilea rând, faptul că arbitrii respectivi au fost notaţi de observator cu nota nouă. Nouă, ceea ce înseamna foarte bine, deşi meciul nu a fost disputat.
.
Dar până la urmă cine suntem noi să comentăm aceste lucruri? Regulamentul este regulament, nu? Ne ridicăm încet de pe scaune şi ne îndreptăm spre ieşirea din sală. Şedinţa s-a încheiat iar arbitrii trebuie să înceapă testarea teoretică.
.
PS: Acum, după meciul Dinamo - Craiova, putem trage o concluzie: arbitrul nu a viciat rezultatul, ci doar a influenţat jocul. Căci doar aşa spune regulamentul, nu?
.
C-aşa-i în arbitraj…
.
Articol scris pentru:

.

De câteva zile încoace aud şi văd zeci de declaraţii cu acelaşi titul. “Vor fi 10.000 de spectatori în tribune”. Fie ca e vorba de Borcea, Argăseală sau Becali, cuvintele sunt aceleaşi.

Ce am ajuns… Ne milogim de suporteri să vină la stadion, punem preţuri minuscule la bilete sau răspândim afişe în tot oraşul în care rugăm fanii să vină “acasă”
.

Ăsta-i, domne, fotbalul românesc din ziua de astăzi. Asta e tot ceea ce pot face conducătorii români şi cu atât se mulţumesc. Oare, a spune că vor fi 10.000 de suporteri la meci, e motiv de laudă? Poate pentru o echipă ca FC Braşov sau Gaz Metan Mediaş.

.
Dar te numeşti Steaua, te numeşti Dinamo. Afirmi că ai cei mai mulţi suporteri, că eşti cea mai iubită. Şi atunci? Te mulţumeşti cu puţinul?

Ce întrebări retorice…
.
Atât timp cât nu joci cu 300 de fani în tribună, te bucuri că ai 10.000. Dar stau şi mă gândesc … Ce s-a întâmplat cu zilele în care fanii voştri umpleau Lia Manoliu până la epuizare?

Ştiu, veţi spune că au dispărut la fel ca şi stadionul. Poate ar trebui să vă întrebaţi de ce…

Unii dintre voi veţi zice că propoziţia din titlul e, vorba aia, “de ochii lumii”. Alţi veţi spune ca voi credeţi în ei, dar sentimentul acesta e departe de a fi real. Eu cred. Sunt o nebună care iubeşte fotbalul şi-l trăieşte cu trup si suflet. Mai mult suflet, ce-i drept.

Sunt o nebună care credea că, în urmă cu mulţi ani, Luxemburgul poate ajuta naţionala noastră să se califice la CE, în ciuda meciului dramatic cu Norvegia.

Sunt o nebună care a crezut că Steaua poate elimina Valencia şi după acel 2-0 de pe Mestalla.

Sunt o nebună care speră la mai multe în fotbalul romănesc.

.

Căci, până la urmă, daca nu tratăm fotbalul cu nebunie, dacă nu-l trăim, dacă nu-l simţim, de ce să-l mai privim?

Sunt o nebună care şi-a dorit ca Urizceniul să pice cu Liverpool. Mda. Misoginii vor spune că mi-am dorit asta ca să-l văd mai de aproape pe Gerrard. Alţi suporteri, că doresc răul Urziceniului.

.

Eu sunt singura care ştie de ce am dorit să fie aşa. Eu am încredere în Unirea lui MM. Aşa cum am avut şi în grupe, atunci când nimeni nu le acorda nicio şansă. Eu ştiu că Paraschiv and co. vor face o figură frumoasă, indiferent dacă, după această dublă manşă, vor urmări competiţia la televizor.

.

Eu am încredere în ei, iar în retur îmi voi ocupa locul pe Ghencea, încurajând Unirea, aşa cum mâine, voi sta cu sufletul la gură în faţa televizorului.

.

Voi?
.
Articol scris pentru:

“Fanii sînt o parte crucială din proiectul nostru, din ce avem degînd să facem pentru acest retur. Vrem să fim din nou o singură familie” - Mihai Stoichiţă
.

Declaraţia antrenorului Stelei spune tot. Iar declaraţia de pace făcută de Gigi Becali în urmă cu câteva zile spune şi mai mult. Multe vorbe, aceeaşi concluzie. Fără suporteri, Steaua nu e Steaua. Fără încurajările din tribună, meciul nu e meci. Fără comunicarea permanentă între fani şi tot ceea ce înseamnă Steaua Bucureşti, performanţele sunt greu de atins.

Suporterii reprezintă acel ceva pe care fiecare echipă trebuie să-l aibă în componenţă, acel ceva care te ridică, dar, care, în aceeaşi măsură, te poate doborâ.

.

Iar la Steaua suporterii sunt mai mult decât acel ceva despre care vă povesteam mai sus. Pentru echipa roş-albastră, suporterii sunt spiritul. Istoria. Tradiţia. Mai importanţi decât orice atacant mai mult sau mai puţin golgheter, decât orice mijlocaş mai mult sau mai puţin inventiv.

.

Pentru că ei nu intră pe teren, dar împing de la spate. Pentru că numele lor nu apare pe tabela de marcaj, dar stau în spatele oricărui marcator. Pentru că au un dar, un stil aparte de a fi alături de jucători. Asta în zilele bune în care pacea domneşte în Ghencea. Pentru ca debordează de încredere în momentele cele mai grele. Pentru ca pentru ei nimic nu este imposibil.

.

Iar conducerea Stelei ştie asta. Şi a simţit pe propria piele ce înseamna să ai suporterii împotrivă. Căci, cu tribunele goale sau cu scandări ce se îndreapta oriunde, numai spre jucătorii din teren nu, obiectivele sunt greu de atins. Victoriile devin rara avis iar echipa se cufundă într-o groapă a pierzaniei.

.

Gigi Becali e Gigi Becali. Iar noi îl ştim cu toţii. Însă el a făcut primul pas spre binele Stelei: v-a rechemat la stadion şi v-a întins “mâna păcii”. E timpul să faceţi şi voi un compromis: ignorarea patronului, încurajarea fotbaliştilor. Numai aşa, Steaua va fi iar Steaua. Indiferent de cine conduce, cine antrenează sau cine intră în teren.

.

Pentru binele echipei, stelişti, veniţi la stadion!

.
Articol scris pentru:
.

Fostul fotbalist al Stelei, Ionuţ Rada, a acceptat să vorbească în exclusivitate pentru cititorii FotbalTop.ro despre planurile sale de viitor, convocarea la echipa naţională, jocurile în tricourile Rapidului şi Stelei, dar şi despre foştii săi patroni, George Copos şi Gigi Becali.

.

FotbalTop: În primul rând, cum a fost trecerea? Atât de la o echipă la alta, ori de la o ţară la alta, dar şi de la o mentalitate la alta.

.

Ionuţ Rada: Trecerile de la o echipa la alta (cum a fost cazul mutărilor din ţară) au fost benefice din toate punctele de vedere. Şi aici mă refer la trecerea de la Craiova, locul unde am debutat în fotbal, la Rapid şi, bineînţeles, din Giuleşti la Steaua. Au fost momente foarte frumoase. Cu Rapid am debutat în cupele europene, în timp ce, ajuns la Steaua, cea mai titrată echipă din România, am evoluat în Champions League. Acum am făcut din nou pasul, sper eu înainte, la o altă echipă. Cum mentalitatea mea este de a nu mă opri în niciun punct şi de a merge mereu înainte, sper să am parte de continuitate pentru a-mi realiza o carieră cât mai frumoasă.

.

“Antrenorul îţi dă încredere”

.

FotbalTop: Să începem cu-nceputul. Tu ai fost adus la Steaua de Gică Hagi. Cât a contat pentru tine încrederea acordată de cel mai mare fotbalist român?

.

Ionuţ Rada: Pentru mine a contat enorm că m-a sunat Gică Hagi să ma întrebe dacă aş vrea să vin la Steaua. Atunci a fost momentul când am simţit că îmi făcusem bine treaba la Rapid şi sosise momentul pentru o altă provocare. Un antrenor când dă încredere unui jucător, acel fotbalist se poate autodepăşi. Acest lucru mi s-a întâmplat şi cu domnul Stoichiţă, căruia îi mulţumesc cu această ocazie.

.

FotbalTop: Acum că te-ai despărţit de Steaua, ne poţi spune dacă regreţi vreo clipă momentul în care ai decis să semnezi cu echipa din Ghencea?

.

Ionuţ Rada: Niciodată! Nici o secundă nu regret paşii aleşi de mine în carieră şi chiar dacă au mai fost şi puţine momente mai dificile am învăţat să trec peste ele.

.

FotbalTop: Iei în calcul o revenire în România? Şi dacă da, te-ai întoarce la Steaua sau la Rapid în cazul unor oferte?

.

Ionuţ Rada: Deocamdată nu mă gândesc la o revenire în campionatul românesc. Încerc să avansez cât mai mult şi să joc la un nivel cât mai ridicat.

.

FotbalTop: Cine crezi că va lua campionatul anul acesta în Liga I?

.

Ionuţ Rada: Sper ca Steaua să câştige campionatul şi să primesc şi eu o medalie de campion pentru munca depusă alături de colegii mei în această primă parte a sezonului.

.

FotbalTop: De ce ai ales să pleci din Ghencea tocmai acum când erai un titular incontestabil la echipă? A contat şi partea financiară?

.

Ionuţ Rada: Am ales să mă transfer pentru că aşa am considerat că este mai bine atât pentru familie, cât şi pentru mine şi club. Părerea mea este aceea că în fotbal nu există denumirea de „titular incontestabil”, indiferent de nume.

.

“Sferturile Cupei Uefa: fantastice”

———————

Interviul complet îl puteţi citi pe www.fotbaltop.ro, acolo unde puteţi vedea ce spune Ionuţ Rada despre Gigi Becali şi George Copos, dar şi cum a văzut fostul stelist plecarea lui Mirel Rădoi din Ghencea!!!

Dincolo de a fi un fost stelist, participant la cele mai mari performanţe ale Stelei din ultimul deceniu, Dică este, înainte de toate, jucător de fotbal. Iar ca orice jucător de fotbal, acesta trebuie să-şi practice meseria.

.

Şi cum în ziua de astăzi scopul scuză mijloacele, e lesne de înţeles că trecerea CFR Clujului în cariera sa nu ar trebui condamnată.

.

Şi până la urmă, de ce am condamna un fotbalist care a ales să joace pentru o fostă rivală, atât timp cât niciodata nu s-a declarat a fi mare stelist, niciodată nu a negat faptul că ar refuza să joace la o altă echipă din ţară în afara Stelei, niciodată nu a fost tipul Mirel Rădoi sau Daniel Niculae.

.

Înţelegeţi la ce mă refer, nu?

.

Iar pe de altă parte, pentru ce ar jura credinţă veşnică Stelei, atât timp cât a plecat de acolo pe uşa din jos, iar patronul nu ştia cum să-l mai atace?

.

Viaţa de fotbalist, şi nu numai, e cu urcuşuri şi coborâşuri. Azi eşti idol, mâine eşti persoană non-grată. Azi toţi te iubesc, mâine toţi te înjură.

.

Dică nu este de condamnat. A ales cu mintea, poate chiar şi cu sufletul. Dică va fi de condamnat când va prelua modeul Trică.

.

Să joci pentru o echipă rivală, nu are nimic. Repet, fotbalul este o meserie. Dar să jigneşti echipa care te-a făcut fotbalist, denotă anumite lipsuri din ceea ce se vrea a fi caracterul tău.

.

Dică nu a făcut asta. Deocamdată. Dică nu trebuie condamnat. Deocamdată. Restul, vom vedea în viitor.

.

Articol scris pentru:

.

Obişnuiam a trăi fiecare meci al Stelei ca şi cum ar fi propriul meu meci cu destinul. Steaua câştiga, câştigam şi eu. Steaua pierdea, pierdeam şi eu. Obişnuiam a pune “în joc” o multitudine de stări şi emoţii.
Plângeam, mă bucuram. Treceam repede de la agonie la extaz şi invers.
.
Obişnuiam să revăd marile victorii de infinite ori. Mereu eram cuprinsă de aceleaşi sentimente, de aceeaşi melancolie.
.
Obişnuiam a trăi prin tot ceea ce însemna Steaua. Obişnuiam a fi la curent cu tot ceea ce însemna Steaua. Eram dependentă de culorile roş-albastre.
.
Obişnuiam a mă certa cu toată lumea care avea ceva de comentat împotriva Stelei. Că erau prieteni buni, rude sau simpli necunoscuţi, cui îi mai păsa?
.
Obişnuiam multe. Pe scurt, obişnuiam să-mi trăiesc propria viaţă depinzând în cea mai mare parte de Steaua.
.
Bine zis, OBIŞNUIAM. Adică, a fost odată ca niciodată…
.
Pentru că astăzi lucrurile s-au întors cu 180 de grade. Sincer să vă spun, nu ştiu dacă jucătorii s-au reunit, dacă au făcut vizita medicală, ce transferuri s-au realizat sau se vor realiza, cu cine se joacă amicale, când începe returul şi aşa mai departe.
.
Lucruri pe care, odată, le ştiam cu lux de amănunte, astăzi nu numai că nu le cunosc, dar nu am nici cel mai mic impuls de a mă interesa de ele.
.
De ce? Datorită a tot ceea ce înseamnă Steaua acum. Pe scurt, haos total.
.
Da, sunt pierdută într-o crudă nepăsare şi cred că voi rămâne aşa pentru mult timp de acum încolo. De ce?
.
Pentru că, “asta nu e Steaua noastră….”
.
Articol scris pentru:

Se poate spune că Stelei îi lipsesc multe. Suporterii, un patron în stare să facă şi altceva în afară de a vorbi mult, mai mult sau mai puţin prost, dar de cele mai multe ori fără rost, un antrenor capabil să facă ceea ce făceau odată Zenga sau Protasov, atmosferă de mare familie sau liniştea.

.
Echipa se cufundă într-o baltă a mediocrităţii, a lipsei de valoare, a lipsei de determinare şi dorinţei de a învinge.

.
E haos total. Se vor multe şi se fac puţine.

.
Se spune că o echipă, fie ea de fotbal, handbal sau rugby, trebuie să fie înainte de toate o familie. Aşa se obişnuia şi la Steaua cu ceva ani în urmă.

.
Doi oameni au fost determinanţi în proporţie de peste 90% pentru revenirea Stelei în elita fotbalului european odată cu victoria în faţa Valenciei.

.
Şi nu ma refer aici nici la patron, nici la antrenor. Deşi, trebuie să recunoaştem, au avut şi ei o contribuţie.

.
Dar eu mă refer la doi oameni, care, în ultimul timp, stau aproape mereu pe buzele suporterilor: Mihai Stoica şi Mirel Rădoi.

.
Aveau ei acel ceva care atrăgea, care determina, care insufla dorinţa de a învinge şi spiritul sacrificiului. Erau acea barieră dintre uşa vestiarului şi restul lumii. Erau cei care făceau ca orice conflict exista, acesta să nu transpire dincolo de stadionul Ghencea.

.
Mihai Stoica era liantul perfect între jucători şi conducere. Era omul care punea suflet şi se războia cu toată lumea pentru echipa sa. Era persoana care ştia să-l muleze pe patron aşa cum trebuie.

.
De partea cealaltă, Rădoi era mai mult decât un căpitan. Era liderul, idolul tribunelor, omul în jurul căruia se strângeau toţi ceilalţi jucători. Se spunea că tăia şi spânzura în vestiar. Dar, înainte de toate, era cel care conducea cel mai bine echipa în teren şi în afara lui.

.
Deci, dacă ceva lipseşte cel mai mult Stelei în acest moment, acest lucru are un singur nume. Sau, mai bine zis, două: Mirel Rădoi şi Mihai Stoica

.
Articol scris pentru: