Aţi făcut atât tam-tam şi v-aţi plâns atât din cauza patronului. Vă băteaţi cu pumnul în piept că voi iubiţi Steaua şi că nu suportaţi să o vedeţi în situaţia de acum.
Aţi înjurat patronul, antrenorul, preşedintele, fotbaliştii. V-aţi crezut mai presus de orice şi aţi repetat, în dese rânduri, că nu doriţi decât plecarea lui Becali din Ghencea.
.
Păcat de modul mişeleşte în care faceţi acest lucru. Aşa vă arătaţi dragostea faţă de culori? Aruncând, fără motiv, cu bulgări în fotbaliştii şi suporterii Ceahlăului? Întrerupând meciul pentru simplul motiv că nu vă place de Becali?
.
Voi sunteţi cei care înfundaţi echipa într-o groapă din ce în ce mai mare. Voi, şi nu patronul. Voi faceţi de râs emblema, culorile şi istoria acestui club.
Voi, cei pentru care mai important era să aruncaţi cu bulgări decât să încurajaţi echipa.
.
Mai aveţi tupeul să vă numiţi suporteri?
.
PS. Vă dedic, în numele fotbaliştilor Stelei, victoria Ceahlăului. O meritaţi din plin.
.
Articol scris pentru:

De câteva zile încoace aud şi văd zeci de declaraţii cu acelaşi titul. “Vor fi 10.000 de spectatori în tribune”. Fie ca e vorba de Borcea, Argăseală sau Becali, cuvintele sunt aceleaşi.

Ce am ajuns… Ne milogim de suporteri să vină la stadion, punem preţuri minuscule la bilete sau răspândim afişe în tot oraşul în care rugăm fanii să vină “acasă”
.

Ăsta-i, domne, fotbalul românesc din ziua de astăzi. Asta e tot ceea ce pot face conducătorii români şi cu atât se mulţumesc. Oare, a spune că vor fi 10.000 de suporteri la meci, e motiv de laudă? Poate pentru o echipă ca FC Braşov sau Gaz Metan Mediaş.

.
Dar te numeşti Steaua, te numeşti Dinamo. Afirmi că ai cei mai mulţi suporteri, că eşti cea mai iubită. Şi atunci? Te mulţumeşti cu puţinul?

Ce întrebări retorice…
.
Atât timp cât nu joci cu 300 de fani în tribună, te bucuri că ai 10.000. Dar stau şi mă gândesc … Ce s-a întâmplat cu zilele în care fanii voştri umpleau Lia Manoliu până la epuizare?

Ştiu, veţi spune că au dispărut la fel ca şi stadionul. Poate ar trebui să vă întrebaţi de ce…

Fostul fotbalist al Stelei, Ionuţ Rada, a acceptat să vorbească în exclusivitate pentru cititorii FotbalTop.ro despre planurile sale de viitor, convocarea la echipa naţională, jocurile în tricourile Rapidului şi Stelei, dar şi despre foştii săi patroni, George Copos şi Gigi Becali.

.

FotbalTop: În primul rând, cum a fost trecerea? Atât de la o echipă la alta, ori de la o ţară la alta, dar şi de la o mentalitate la alta.

.

Ionuţ Rada: Trecerile de la o echipa la alta (cum a fost cazul mutărilor din ţară) au fost benefice din toate punctele de vedere. Şi aici mă refer la trecerea de la Craiova, locul unde am debutat în fotbal, la Rapid şi, bineînţeles, din Giuleşti la Steaua. Au fost momente foarte frumoase. Cu Rapid am debutat în cupele europene, în timp ce, ajuns la Steaua, cea mai titrată echipă din România, am evoluat în Champions League. Acum am făcut din nou pasul, sper eu înainte, la o altă echipă. Cum mentalitatea mea este de a nu mă opri în niciun punct şi de a merge mereu înainte, sper să am parte de continuitate pentru a-mi realiza o carieră cât mai frumoasă.

.

“Antrenorul îţi dă încredere”

.

FotbalTop: Să începem cu-nceputul. Tu ai fost adus la Steaua de Gică Hagi. Cât a contat pentru tine încrederea acordată de cel mai mare fotbalist român?

.

Ionuţ Rada: Pentru mine a contat enorm că m-a sunat Gică Hagi să ma întrebe dacă aş vrea să vin la Steaua. Atunci a fost momentul când am simţit că îmi făcusem bine treaba la Rapid şi sosise momentul pentru o altă provocare. Un antrenor când dă încredere unui jucător, acel fotbalist se poate autodepăşi. Acest lucru mi s-a întâmplat şi cu domnul Stoichiţă, căruia îi mulţumesc cu această ocazie.

.

FotbalTop: Acum că te-ai despărţit de Steaua, ne poţi spune dacă regreţi vreo clipă momentul în care ai decis să semnezi cu echipa din Ghencea?

.

Ionuţ Rada: Niciodată! Nici o secundă nu regret paşii aleşi de mine în carieră şi chiar dacă au mai fost şi puţine momente mai dificile am învăţat să trec peste ele.

.

FotbalTop: Iei în calcul o revenire în România? Şi dacă da, te-ai întoarce la Steaua sau la Rapid în cazul unor oferte?

.

Ionuţ Rada: Deocamdată nu mă gândesc la o revenire în campionatul românesc. Încerc să avansez cât mai mult şi să joc la un nivel cât mai ridicat.

.

FotbalTop: Cine crezi că va lua campionatul anul acesta în Liga I?

.

Ionuţ Rada: Sper ca Steaua să câştige campionatul şi să primesc şi eu o medalie de campion pentru munca depusă alături de colegii mei în această primă parte a sezonului.

.

FotbalTop: De ce ai ales să pleci din Ghencea tocmai acum când erai un titular incontestabil la echipă? A contat şi partea financiară?

.

Ionuţ Rada: Am ales să mă transfer pentru că aşa am considerat că este mai bine atât pentru familie, cât şi pentru mine şi club. Părerea mea este aceea că în fotbal nu există denumirea de „titular incontestabil”, indiferent de nume.

.

“Sferturile Cupei Uefa: fantastice”

———————

Interviul complet îl puteţi citi pe www.fotbaltop.ro, acolo unde puteţi vedea ce spune Ionuţ Rada despre Gigi Becali şi George Copos, dar şi cum a văzut fostul stelist plecarea lui Mirel Rădoi din Ghencea!!!

Dincolo de a fi un fost stelist, participant la cele mai mari performanţe ale Stelei din ultimul deceniu, Dică este, înainte de toate, jucător de fotbal. Iar ca orice jucător de fotbal, acesta trebuie să-şi practice meseria.

.

Şi cum în ziua de astăzi scopul scuză mijloacele, e lesne de înţeles că trecerea CFR Clujului în cariera sa nu ar trebui condamnată.

.

Şi până la urmă, de ce am condamna un fotbalist care a ales să joace pentru o fostă rivală, atât timp cât niciodata nu s-a declarat a fi mare stelist, niciodată nu a negat faptul că ar refuza să joace la o altă echipă din ţară în afara Stelei, niciodată nu a fost tipul Mirel Rădoi sau Daniel Niculae.

.

Înţelegeţi la ce mă refer, nu?

.

Iar pe de altă parte, pentru ce ar jura credinţă veşnică Stelei, atât timp cât a plecat de acolo pe uşa din jos, iar patronul nu ştia cum să-l mai atace?

.

Viaţa de fotbalist, şi nu numai, e cu urcuşuri şi coborâşuri. Azi eşti idol, mâine eşti persoană non-grată. Azi toţi te iubesc, mâine toţi te înjură.

.

Dică nu este de condamnat. A ales cu mintea, poate chiar şi cu sufletul. Dică va fi de condamnat când va prelua modeul Trică.

.

Să joci pentru o echipă rivală, nu are nimic. Repet, fotbalul este o meserie. Dar să jigneşti echipa care te-a făcut fotbalist, denotă anumite lipsuri din ceea ce se vrea a fi caracterul tău.

.

Dică nu a făcut asta. Deocamdată. Dică nu trebuie condamnat. Deocamdată. Restul, vom vedea în viitor.

.

Articol scris pentru:

.

Se poate spune că Stelei îi lipsesc multe. Suporterii, un patron în stare să facă şi altceva în afară de a vorbi mult, mai mult sau mai puţin prost, dar de cele mai multe ori fără rost, un antrenor capabil să facă ceea ce făceau odată Zenga sau Protasov, atmosferă de mare familie sau liniştea.

.
Echipa se cufundă într-o baltă a mediocrităţii, a lipsei de valoare, a lipsei de determinare şi dorinţei de a învinge.

.
E haos total. Se vor multe şi se fac puţine.

.
Se spune că o echipă, fie ea de fotbal, handbal sau rugby, trebuie să fie înainte de toate o familie. Aşa se obişnuia şi la Steaua cu ceva ani în urmă.

.
Doi oameni au fost determinanţi în proporţie de peste 90% pentru revenirea Stelei în elita fotbalului european odată cu victoria în faţa Valenciei.

.
Şi nu ma refer aici nici la patron, nici la antrenor. Deşi, trebuie să recunoaştem, au avut şi ei o contribuţie.

.
Dar eu mă refer la doi oameni, care, în ultimul timp, stau aproape mereu pe buzele suporterilor: Mihai Stoica şi Mirel Rădoi.

.
Aveau ei acel ceva care atrăgea, care determina, care insufla dorinţa de a învinge şi spiritul sacrificiului. Erau acea barieră dintre uşa vestiarului şi restul lumii. Erau cei care făceau ca orice conflict exista, acesta să nu transpire dincolo de stadionul Ghencea.

.
Mihai Stoica era liantul perfect între jucători şi conducere. Era omul care punea suflet şi se războia cu toată lumea pentru echipa sa. Era persoana care ştia să-l muleze pe patron aşa cum trebuie.

.
De partea cealaltă, Rădoi era mai mult decât un căpitan. Era liderul, idolul tribunelor, omul în jurul căruia se strângeau toţi ceilalţi jucători. Se spunea că tăia şi spânzura în vestiar. Dar, înainte de toate, era cel care conducea cel mai bine echipa în teren şi în afara lui.

.
Deci, dacă ceva lipseşte cel mai mult Stelei în acest moment, acest lucru are un singur nume. Sau, mai bine zis, două: Mirel Rădoi şi Mihai Stoica

.
Articol scris pentru:

Şi nu e vorba tocmai despre ceaţa care i-a făcut pe dinamovişti sa aterizeze cu ceva ore întârziere la Timişoara. E o ceaţa mai deasă, ale cărei urmări sunt mult mai garave.

E o ceaţă care şterge multe din interiorul roş-albastru. Şi mă refer aici, în special, la relaţiile Goian - Steaua, Goian - Argaseala si Argăseala - Steaua.

Adică?
.

În primul rând că atunci când un fotbalist a jucat atâţia ani la Steaua, când a făcut atâtea pentru acest club, pentru că, să fim serioşi, să câştigi două titluri şi să obţii trei calificări în grupele UCL, plus semifinală de Cupa Uefa şi o eliminare de vis a Valenciei, înseamnă mult pentru fotbalul din ziua de azi, nu ar trebui şi nu ai avea cum să-ţi baţi joc de el ţi să-l târăşti prin tribunale doar de dragul de a-i “fura” câteva sute de euro pe care le merită.
.
În al doilea rând, când ai fost un jucător de bază al Stelei pentru atâţia ani, când ai găsit înţelegere, ceea ce la Steaua din ziua de azi înseamnă muuuuult de tot, şi ai fost lăsat să pleci, ar trebui să, ştim noi vorba aia, “ciocul mic şi joc de glezne”.

Nu zic că nu e normal să ieşi şi să spui ce ai pe suflet, dar atât timp cât ani de zile lucrurile ţi le-ai spălat în interior, de ce să ieşi acum şi să jignesti şi să faci nişte acuze care nu fac altceva decât să strice imagini deja prăfuite.
.
Pe a lui Argăseală, pe a Stelei, şi, poate, chiar pe a ta.

Nu ştiu cine greşeşte şi cine nu. Ştiu doar, şi îmi permit să-mi dau cu umila mea părere, că cel care a greşit cel mai mult a fost Goian.
.
A naibii ea de ceaţă şi ai naibii ei de bani. Oare aşa repede se şterge din memoria unui fotbalist tot ceea ce au făcut, mai mult sau mai puţin, unii oameni pentru el?

Iar de partea cealaltă, atât de rău a ajuns Steaua, încât stă prin tribunale cu toţi fotbaliştii care au părăsit-o?
.
Articol scris pentru:

Anii în care fotbaliştii naţionalei erau lăsaţi să facă ce vor, doar pentru că “Naţionala fără X sau Y nu există” au apus. Nu de mult timp, ci abia acum, câteva săptămâni.

Şi asta pentru că cineva, undeva în sânul echipei “tuturor românilor”, vede mai mult decât o naţională inexistentă fără Mutu, Chivu sau oricare alt jucător. Valoarea unui grup nu constă într-un singur nume. Grupul este cel care oferă valoarea, individualităţile doar o fac să strălucească ceva mai mult.
.

Noi asta nu am înţeles niciodată. Iar dacă, ieri, azi, mâine, Mutu sau Săpunaru au greşit, greşesc sau vor greşi, este datorită nouă.

Nouă, cei care am ridicat în slăvi peste măsura, am dat verdicte mult prea grele pentru a putea fi cărate, am tăcut când trebuia să vorbim şi am închis ochii când trebuia să vedem.

.
Haideţi, să fim serioşi, cei care îl contestă pe Răzvan Lucescu pentru ceea ce face acum, au un temei “legal”. Păi, ce, e prima oară când greşeşte Mutu? E prima oară când se bea alcool în cantonamente? S-a băut şi în avion, darămite acolo… E prima oară când fotbaliştii ce îmbracă tricoul naţional înjură ca la uşa cortului?

.
NU! Dar e prima oară când avem un selecţioner cu capul pe umeri. E prima dată când un antrenor îndrăzneşte să-i dea peste nas lui Mutu şi e prima oară când un selecţioner pune pe primul loc disciplina, lăsând la o parte numele sau prestanţa.

Era nevoie să depăşim pragul laşităţii. Iar pentru asta, era nevoie de Răzvan Lucescu.
.
Articol scris pentru:
.

Performanţa de neegalat a Stelei din 1986 atrage şi în ziua de azi frustrări şi invidii. E normal. În zilele noastre, pentru cei care au privit marele meci de la Sevilla la televizor şi îmbracau alte culori decât cele roş-albastre, invidia atinge paroxismul.

S-au găsit o gramadă de oameni, mai mult sau mai puţin de fotbal, care au comentat victoria de la Sevilla în termeni deveniţi deja banali: “Ceauşescu a dus-o pe Steaua în finală”, “Regimul comunist a stat la baza formării echipei din anii 80″ sau, mai nou, “Steaua mi-a furat 5 titluri cu arbitrii”, cum declara ieri Mircea Lucescu.
.

Generaţia de aur a Stelei din acea perioadă a luat atitudine. Era şi normal. Hagi, Lăcătuş sau Ienei ştiu mai bine ca nimeni ceea ce reprezenta echipa lor atunci şi motivele pentru care Steaua a fost, ani la rând, în elita fotbalului european.

Eu prefer să nu comentez. Nici nu aş putea comenta despre ceva la care nu am fost prezentă. Dar am citit, am privit meciurile din acea perioada. Iar singurul lucru pe care îl pot face acum, este de a vă prezenta ecoul pe care Steaua lui Ienei l-a făcut în presa internaţională în perioada în care, cum spune Mircea Luceascu, “a căştigat titluri cu arbitrii”.
.
“Fotbalul pe care ni l-a oferit campioana României a cuprins toate atributele tacticii moderne, un joc deschis care nu a sacrificat deloc spectacolul în dauna obţinerii rezultatului. Ea ne-a dovedit că traseul de până acum nu reprezintă un beneficiu al întămplării, CI EFECTUL VALORII DE ANSAMBLU A ECHIPEI”
.

.
Nu, Luce, Steaua nu a avut valoare … şi ziariştii erau plătiţi să scrie ce au scris

(Sursă declaraţii: SuporterSteaua - Andrei Vochin)

În ziua în care suporterul roş-albastru trăieşte respirând aerul trecutului, prezentul capătă valenţe din ce în ce mai dezamăgitoare.

Susţii, dar nu mai ştii pe cine. Priveşti, analizezi, dar eşti străin de situaţie. Tot ceea ce te făcea să vibrezi de fericire şi încântare în urmă cu ceva timp, acum îţi provoacă… nici tu nu mai ştii ce îti provoacă. Repulsie? Frustrare? Tristeţe?
.

Caruselul de stări circulă pe un drum a cărui lungime pare a nu avea sfărşit.

Fotbaliştii de altădată sunt înlocuiţi cu simplii practicanţi ai sportului rege. Orgoliul ce odată definea orice lucru care avea legătură cu tot ceea ce înseamnă culorile roşu şi albastru şi-a şters urmele din Ghencea, determinarea pare un tabu, iar valoarea nu îşi mai găseşte locul pe nicăieri.
.
Echipa din ziua de azi e departe de ceea ce obligă măreţul trecut. Rezultatele întărzie să apară, obiectivele se ratează pe bandă rulantă, iar suporterii se îndepărtează din ce în ce mai mult de stadion…
.

“Eu, în doi ani cât jucasem la Steaua, căpătasem o aşa încredere în mine, încât simţeam că pot bate de unul singur orice echipă. Steaua insuflase în toţi acel sentiment de putere, de încredere în forţele proprii”, spunea Marcel Puşcaş în cartea lui Andrei Vochin, “SuperSteaua”, despre ceea ce însemna Steaua anilor 80.

.
Putere? Încredere? Astăzi aceste cuvinte au părăsit locul unde au stat confortabil ani de zile. În urma lor au rămas regretele, dezamăgirea, dar mai ales melancolia şi nostalgia…

Vorba românului …. “Ce am fost … şi ce am ajuns!”

Se auzea rasunand in intreaga Ghencea: “Bine ati venit in Templul fotbalului romanesc, stadionul Steaua”. Urmau aplauze. Incurajari. Indiferent de numele adversarului, atmosfera era de poveste. Sperantele fluturau in aer, increderea in propria echipa devenea din ce in ce mai mare pe masura trecerii minutelor de joc. Aplauzele trepidau stadionul iar valurile ancorau serile de vis.

.

Asa era odata. Azi, traim, parca, o alta poveste. Nimic in comun cu trecutul, poate doar numele echipei si aceeasi locatie: stadionul Ghencea.

.

Azi, pasesti pe stadion cu o ora inainte de meci si ramai surprins. In jurul tau doua, trei persoane. “Sigur meciul incepe peste o ora si nu peste 3?” era intrebarea care rasucea cutitul in rana. Stadionul e pustiu. O combinatie de stari, care mai de care mai ciudate, pun stapanire pe orice fan stelist. Melancolie, dezamagire, tristete, poate chiar frustrare. Privesti in jur si nu iti vine a crede.

.

Meciul incepe, dar, parca, in momentul actual, ceea ce este in teren conteaza mai putin. Suporterii au dat startul repertoriului impotriva patronului. Ghencea se cutremura. Dar de data aceasta nu sub rasunetul celebrului “Trup si suflet pentru culori.” Nu, nicidecum. De data asta “Afara din Ghencea”, “M*** Gigi” si multe alte scandari impotriva persoanei non-grata din randul suporterilor ros-albastrii fac legea.

.

Nu stii cum sa traiesti momentul. Sa strigi alaturi de cei din jurul tau? Sa taci si sa privesti meciul? Sau sa stai linistit pe scaun si sa rememorezi trecutul?

Nu stiu altii ce au facut sau nu au facut. Dar mie acest meci mi-a lasat un gust amar. Asta nu e Steaua noastra. Nu e nici macar o gluma proasta. Nu mai e nimic.

.

Oare asta meritam? Oare e normal ca din cauza unei singure persoane sa traim prezentul respirand aerul trecutului?

Oare doar pentru mine nostalgia depaseste paroxismul si imi plimba in minte 3 cuvinte? “A fost odata…”