Diana P.

Echipa lui Ghiţã Poenaru, Aerostar Bacãu, defileazã în liga a III-a

aerostar-poli-iasi-ii.jpg

Astãzi, cu începere de la ora 18:00, s-a dat startul la fotbal pentru ehipele din eşalonul al treilea. Aerostar Bacãu, echipa ce şi-a propus ca obiectiv promovarea a defilat în faţa Politehnicii Iaşi II. Elevii lui Ghiţã Poenaru s-au impus cu scorul de 3-0. Un scor îmbucurãtor pentru acest debut. Gazdele încep în forţã. În minutul 4 fostul golgheter, Cãtãlin Cursaru, îi avertizeazã pe ieşeni cu un şut la colţul lung, dar Oghinciu este la post şi salveazã. Douã minute mai târziu Petrea îl incearcã şi el pe portarul oaspeţilor, dar pe tabelã nimic notabil. Pericolul era din ce în ce mai mare, iar golul aproape. În minutul 10 Cãtalin Cursaru trage un ultim semnal de alarmã pentru trezirea oaspeţilor, un şut blocat de apãrare în-extremis. Dupã o fazã lucratã ca la carte Codreanu îl serveşte perfect pe Geamãn, care nu-i iartã pe ieşeni şi înscrie(minutul13).Nici dupã ce s-au vazut conduşi, jucãtorii Politehnicii n-au dat vren semn de dezmorţire, ba mai mult jocul a curs într-o singurã direcţie, cãtre poarta apãratã de Oghinciuc.Minutele se scurgeau iar ocaziile notabile aparţineau elevilor lui Ghiţã Poenaru. Omul ratãrilor a fost Cãtãlin Cursaru, jucãtor de la care se aşteaptã multe, dar se vede ca dupa un sezon aprope eşuat, nu e tocmai pus la punct cu pregãtirea periculoasã în minutul 16, dar fundaşul ieşenilor, Sãriteanu este la post şi respinge în corner.

Zece minute mai târziu Stefan Apostol îşi trece şi el numele pe lista marcatorilor, spre deliciul publicului spectator venit sã o vadã la lucru pe Aerostar.Din cealaltã tabarã nicio reacţie, atacurile timide erau anihilate de fundaşii bãcãuani farã prea mari emoţii.

Diferenţã de valoare, dar şi diferenţã de gabarit. Media de înãltime a jucãtorilor de la Aerostar era cu mult peste media echipei din Copou, astfel cã atacanţii Despan şi Adam au fost pradã usoarã pentru Geamãn şi restur coechiperilor din defensivã.În minutul 39 este rândul fundaşului Sãriteanu sã se evidenţieze la o fãza destul de periculoasã pentru poarta lui Oghinciuc, reuşind sa-l deposedeze curat pe jucãtorul Aerostarului, Petrea.

Pânã la pauzã apele s-au mai linştit, iar jucãtorii n-au mai forţat prea mult.

*****

Reveniţi de la cabine, jucãtorii bãcãuani nu s-au dezminţit şi au continuat sã atace, dar fãrã a presa foarte mult.Mulţumiţi cu rezultatul de pe tabelã, gazdele au lãsãt-o mai moale, dând astfel ocazia oaspeţilor sã se apropie mai mult de poarta apãratã de Coşa.În minutul 53 vine şi jumãtatea de ocazie pentru ieşeni, însã capul atacantului Despan este reţinut fãrã mari probleme.Elevii lui Vasile Simionaş încercã sã schimbe ceva pe tabelã, dar lovitura de graţie o dã Corneliu Codreanu. Acesta izbuteşte sã înscrie un gol de toatã frumuseţea de la 20m, o execuţie la colţul lung al portarului.

Noile schimbãri din tabãra Iaşiului a dat un plus de prospeţime echipei, însã cea mai inspiratã pare a fi introducerea pe teren a lui Cososchi, jucator care şi-a trecut în cont cea mai clarã ocazie de gol a oaspeţilor, însã şutul sãu a nimerit bara transversalã, cãzând pe linia porţii. Acelaşi Cososchi se evidenţiazã în minutul 80, dar lovitura lui de cap este reţinutã de portarul Aerostarului.

Intrarea lui Dutciuc, în locul lui Parfene aduce un strop de vitezã pentru elevii lui Ghiţã Poenaru, dar creeazã şi faze periculoase, de aceastã data evidenţiindu-se portarul celor de
laIaşi.
În minutul 83 Talpan este faultat la marginea careului, însã gruparea antrenatã de Vasile Simionaş iroseşte foarte uşor aceastã loviturã liberã. Douã minute mai târziu Cosoşchi îşi mai trece încã o ocazie în cont, dar şutul expediat de acesta este respins în corner de cãtre portarul celor de la Aerostar. Este rândul bãcãuanilor sã dea o replicã ieşenilor, dar fundaşul Sãriteanu este la post şi îl deposedeazã miraculos pe Dutciuc.

Minutul 90 aduce o ultimã fazã mai periculoasã, care este trecutã tot în contul Aerostarului. Juniorul Munteanu şuteazã în forţã, dar mingea trece puţin pe lângã poartã.

Meciul se încheie cu o victorie clarã a gazdelor.

Un deput cu dreptul pentru Ghiţã Poenaru şi Ioan Sdrobiş.

*****

Aerostar Bacãu: Coşa- Codreanu, Adãscãliţei, Geamãn, Parfene,Varga, Carp, Mavriche, Petrea, Cursaru.

Au mai jucat: Mihãilã, Muntianu, Dutciuc, Menghia

Poli Iaşi: Oghinciuc- Chiruţã, Sãriteanu, Drãnceanu, Bãdic, Talpan, Mijin,Guţu, Adam, Despan, Tofan

Au mai jucat: Mihãeş, Plugaru, Cososchi.

Arbitrii partidei:Suhan Grigore (SV)- Grigoraş Lucian (Fãlticeni), Doliuc Constantin (SV)Rezervã: Ciobanu Vlad (SV)

Spectatori: cca. 150

____________ GALERIE FOTO: http://www.mysport.ro/pictures/album/6769

*************

Alte rezultate:

Ceahlaul II Piatra Neamt - Pambac Bacau 0-1

FCM II Bacau - FC Willy 2-2 (GALERIE FOTO : http://www.mysport.ro/pictures/album/6767 )

CS LUCEAFARUL Mihai Eminescu-CS CETATEA Târgu Neamt 1-1

(cronica DSDENIS: http://blog.mysport.ro/dsdenis/2008/08/15/ecologsitul-m-eminescu-cetate-tg-neamt-1-1/

*GALERIE FOTO: http://www.mysport.ro/pictures/album/6770 )

CS RAPID CFR Suceava-CS FC PETROLUL ZF 1948 Berca 0-0

CSM FOCSANI – RARAUL CAMPULUNG 1-0

FC PANCIU – CSM RM. SARAT 0-1
LAMINORUL ROMAN – CFR PASCANI 3-0

OTELUL II GALATI – FC BARLAD 5-0

5 comentarii to “Echipa lui Ghiţã Poenaru, Aerostar Bacãu, defileazã în liga a III-a”

  1. Alex Says:

    ooo da te-ai chinuit putin cu aceasta cronica, bravo
    de unde obtii rezultatele???
    din ce observ eu aici cei din iasi n-au jucat mai nimic, iar scorul e nimicitor :D

  2. arbitru Says:

    Felicitari pt articol.si felicitari ca ai aflat toate rezulatele…nu am reusit sa le gasesc pe nici un alt site…felicitari

  3. dsdenis Says:

    da da…rezultate…conteaza ;)) …good work >:D

  4. sal Says:

    Felicitarii pt acest articol… si multumim de rezultate :d

  5. fussball Says:

    Gute Arbeit hier! Gute Inhalte.

Adauga comentariu

Login
Username: Password:
 
 
Inregistrare
Am uitat parola